Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3550/2025 AI generated

Work Permit Refusal for Foreign Workers Upheld: Company Appeal Dismissed for Failure to Prove Effective Business Activity

Case Number Decizia nr. 3550/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a limited liability company, upholding the lower court’s rejection of its action against the General Inspectorate for Immigration and thereby validating the administrative decisions denying work permits. The dispute concerned the company’s challenge to the refusal to issue work/employment permits for foreign citizens, arguing that the immigration authority and the first-instance court erred in applying conditions related to the employer’s domicile, specific business activities, and internal organizational structure. The Court held that the primary legal barrier was the failure to meet the general condition under Article 4(2)(a) of Government Ordinance No. 25/2014, which requires an employer to effectively carry out activities compatible with the function for which the foreign worker is being hired. Relying on the binding interpretation established in its prior preliminary decision No. 62/2025, the Court determined that merely registering the relevant CAEN codes in the commercial register is insufficient; the employer must prove the actual, concrete performance of those activities, a condition the company failed to satisfy. Consequently, the administrative refusals were deemed lawful, and the lower court’s dismissal of the administrative litigation claim was affirmed as correct.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Work Permit Refusal for Foreign Workers Upheld: Company Appeal Dismissed for Failure to Prove Effective Business Activity: De asemenea, a precizat că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 25/2014 care reglementează condiţiile (generale - art. 4 alin. (2), şi cele speciale - art. 7 alin. (2) pentru eliberarea avizului de angajare pentru cetăţenii străini, nu se regăseşte condiţia ca aceştia să aibă domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României.

Keywords

AI generated
work permit foreign company foreign law working conditions preliminary decision administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.07.2023, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări prin Biroul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare, solicitând admiterea cererii şi constatarea faptului că emiterea avizului de muncă/angajare pentru cetăţenii străini, solicitat de un agent de muncă temporară, nu este condiţionat de existenţa domiciliului sau reşedinţei acestora în România, respectiv să se constate nelegalitatea Deciziilor de respingere a cererii de emitere a Avizelor de muncă înregistrate la Inspectoratul General pentru Imigrări la data de 19.04.2023, comunicate prin adresele nr. x din data de 18.05.2023 şi, pe cale de consecinţă, să anuleze aceste Decizii şi să oblige pârâta la emiterea avizelor de muncă solicitate prin cererile respective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 215/CA/2023-PI din 24 octombrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări prin Biroul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare, având ca obiect anulare act.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 215/CA/2023-PI din 24 octombrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente referitoare la îndeplinirea condiţiilor generale şi speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetăţenii străini.

Cu privire la condiţia prevăzută de art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011, a arătat că obiectul cererilor pe care le-a formulat şi care au fost respinse de către intimatul-pârât prin deciziile contestate, îl reprezintă emiterea avizelor de angajare, şi nu angajarea propriu-zisă.

A precizat că procedura de angajare a cetăţenilor străini presupune parcurgerea mai multor etape, obţinerea avizului de angajare/muncă reprezentând primul pas în această procedură. Pentru ca un cetăţean străin să poată fi încadrat în muncă la orice angajator de pe teritoriul României, angajatorul trebuie să obţină un aviz de angajare emis de birourile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând ca, după obţinerea acestui aviz, să aplice la Ambasada României de care aparţine statul de domiciliu al străinului în vederea obţinerii vizei de intrare în România. Abia după ce străinul obţine viza de lungă şedere în scop de muncă şi ajunge pe teritoriul României, poate semna un contract individual de muncă cu persoana fizică sau juridică angajatoare şi să fie încadrată în muncă. Astfel, în opinia sa, condiţia prevăzută de art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011 nu reprezintă un impediment pentru obţinerea unui aviz de muncă, contrar interpretării date acestui text de lege de către intimata-pârâtă şi de către instanţa de fond.

Referitor la condiţia generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 care prevede faptul că angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, a precizat că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011 prevăd în mod univoc faptul că un agent de muncă temporară are dreptul să încadreze în muncă cetăţeni străini. Cu alte cuvinte, tocmai textul de lege reţinut de instanţa de fond în motivarea hotărârii de respingere a acţiunii prevede, în mod univoc, faptul că obiectul de activitate al societăţii este compatibil cu funcţia pentru care a solicitat emiterea avizelor de muncă.

De asemenea, a precizat că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 25/2014 care reglementează condiţiile (generale - art. 4 alin. (2), şi cele speciale - art. 7 alin. (2) pentru eliberarea avizului de angajare pentru cetăţenii străini, nu se regăseşte condiţia ca aceştia să aibă domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României.

Deşi instanţa de fond a reţinut faptul că obiectul principal de activitate al societăţii este cel de agent de muncă temporară (cod CAEN: 7820 - activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului) şi chiar a făcut trimitere la conţinutul certificatului constatator al societăţii, eliberat de ONRC, a ignorat faptul că societatea are autorizate şi alte 5 obiecte de activitate care se desfăşoară în afara sediului social şi a sediilor secundare (cod CAEN: 4391,4339,4334,4333 şi 4332) pentru care nu există niciun fel de condiţionare din partea legiuitorului în privinţa încadrării în muncă a cetăţenilor străini.

A menţionat faptul că deşi acest aspect l-a învederat instanţei de fond atât pe parcursul judecării cauzei, cât şi cu ocazia concluziilor orale (şi dovedit cu înscrisurile existente la dosarul cauzei), instanţa de fond, în considerentele hotărârii recurate, a făcut referire doar la obiectul principal de activitate al societăţii, apreciind în mod nelegal, că obiectul principal de activitate ar fi incompatibil cu funcţiile pentru care a solicitat emiterea avizelor de angajare, fără a reţine vreun motiv pentru care ar exista vreo presupusă incompatibilitate cu obiectele secundare de activitate, astfel că, din acest punct de vedere.

Cu privire la organigrama societăţii, depusă împreună cu documentaţia aferentă cererilor de emitere a avizelor de angajare, a arătat că, într-adevăr, societatea are un singur contract individual de muncă încheiat pe numele administratorului societăţii pe funcţia de director societate comercială. Din acest punct de vedere, a opinat că, în condiţiile în care funcţia de administrator şi cea de director societate comercială este ocupată de una şi aceeaşi persoană (reprezintă modalitatea aleasă de societate pentru ca administratorul să beneficieze de remuneraţie), nu se poate reţine că "din organigrama depusă de reclamantă nu se disting posturile ocupate în societate".

În continuare, a criticat faptul că motivul de respingere a acţiunii referitor la condiţia cunoaşterii limbii engleze este străin de natura cauzei pentru că nicăieri în cuprinsul deciziilor contestate nu se regăseşte un astfel de motiv. Instanţa de fond nu a fost investită să se pronunţe în legătură cu condiţiile stabilite de societate pentru efectuarea selecţiei candidaţilor (de orice cetăţenie), acesta fiind atributul exclusiv al angajatorului.

De asemenea, a menţionat faptul că sunt două aspecte asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat, respectiv, respingerea cererilor pentru motivul că societatea recurentă nu ar fi evidenţiat corect posturile vacante şi pentru motivul că publicarea anunţului de angajare s-a făcut înainte de data obţinerii adeverinţei de la ANOFM. Or, în acest ultim caz, legiuitorul nu a înţeles să instituie o ordine în care trebuie făcute aceste demersuri, doar a enumerat care sunt demersurile pe care trebuie să le facă un posibil angajator.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Preliminar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, nefiind formulată nicio critică concretă care să se circumscrie acestui motiv.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile circumscrise celui de-al doilea motiv de casare invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Instanţa de fond a fost investită de reclamantă cu anularea actelor administrative reprezentate de Deciziile emise de Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare, prin care s-au respins cererile de emitere a avizelor de angajare în muncă pentru mai mulţi cetăţeni străini.

Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, ca fiind "documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcţie". Acesta se eliberează la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la art. 4 alin. (2) din ordonanţă, precum şi unele condiţii speciale, în funcţie de tipul de lucrător.

În speţă, Înalta Curte reţine că neacordarea avizelor de angajare solicitate a fost motivată de neîndeplinirea mai multor condiţii, printre care se regăseşte şi condiţia generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor (având în vedere data declanşării procedurii de obţinere a avizelor, respectiv data depunerii cererilor şi a documentaţiei) care stabileşte că:

"angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se constată că societatea nu desfăşoară efectiv activităţi specifice funcţiei pentru care s-au solicitat avizele de muncă şi nu deţine nici puncte de lucru, aspecte reţinute în mod corect de instanţa de fond şi necontestată de recurenta-reclamantă.

Referitor la această problemă de drept, ulterior pronunţării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a intervenit, printr-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţând Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 24 martie 2025 prin care a decis următoarele:

"Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că:

Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2025."

În considerentele acestei decizii se clarifică următoarele aspecte:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conţinut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfăşura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activităţi materiale compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci, realizează efectiv prestaţiile caracteristice activităţii autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziţii legale cu cea conţinută la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor menţiunea care permite juridic desfăşurarea unei activităţi nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii cu care funcţia pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfăşura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acţiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri şi simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenţia dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

51. Cu alte cuvinte, condiţia pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfăşurare în concret a activităţii pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce priveşte regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 dau naştere unei prezumţii relative de îndeplinire a cerinţei, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.

52. Spre aceeaşi interpretare converg şi prevederile art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.

53. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfăşura să se identifice cu una dintre activităţile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi suplimentar ca angajatorul să desfăşoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiţia nu se verifică în ipoteza în care, nu titularul cererii de avizare desfăşoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.

Prin urmare, având în vedere că aceste dezlegări ale chestiunii de drept incidente şi cauzei pendinte sunt obligatorii potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Înalta Curte constată legalitatea actelor administrative contestate în cauză, pentru neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a condiţiei generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, şi apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive/condiţii de respingere a cererilor de emitere a avizelor de angajare în muncă pentru cetăţenii străini, câtă vreme nu este îndeplinită condiţia privind desfăşurarea, în concret de către societate, a activităţii pentru care se solicită angajarea.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, iar motivele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt apte să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 215/CA/2023 - PI din 24 octombrie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.