Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3098/2005 AI generated

Competence to hear direct cassation appeal for low-value real property recovery claim

Case Number Decizia nr. 3098/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, assigning competence to the Olt County Court (Tribunalul Olt) to hear the appeal, thereby determining that the lower appellate court lacked jurisdiction. The dispute originated from a civil action for the recovery of a 1.5-hectare land parcel, where the claimant valued the property at 1 million lei, well below the statutory threshold of 1 billion lei that permits an ordinary appeal. Instead, the case involved a procedural dispute between the Craiova Court of Appeal and the Olt County Court regarding which body was competent to review the first-instance judgment; the Appellate Court had declined jurisdiction on the grounds that the low value of the litigation rendered the first-instance decision subject only to a direct cassation appeal. Relying on Article 282 of the Code of Civil Procedure, which excludes judgments of up to 1 billion lei from the ordinary appeal in primary civil matters, and the transitional provisions of Law No. 195/2004, the Supreme Court held that such judgments are subject to an appeal heard by the immediately superior court to the one that issued the first-instance judgment, confirming the Olt County Court's competence to adjudicate the matter.

Legislator headnote

AI generated

art. 2821 C. proc.civ, art. 2 pct. 3 C. proc.civ; Competence to hear direct cassation appeal for low-value real property recovery claim: Potrivit art. 2821 C. proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind, printre altele, litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.

Keywords

AI generated
recovery of property jurisdictional matters land law grounds for cassation civil judgment value in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 2821 C. proc.civ
Potrivit art. 2821 C. proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind, printre altele, litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
art. 2 pct. 3 C. proc.civ
Potrivit art. 2821 C. proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind, printre altele, litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 decembrie 2003 la Judecătoria Slatina, reclamantul P.C.G. a chemat în judecată pe pârâtul C.G.M., solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligat pârâtul să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren de 1,50 ha, situată în comuna Perieți, județul Olt.

Judecătoria Slatina, prin sentința civilă nr. 257 din 26 ianuarie 2004, a admis acțiunea așa cum a fost formulată, stabilind și vecinătățile terenului aflat în litigiu.

Împotriva sentinței civile nr. 257 din 26 ianuarie 2004 a Judecătoriei Slatina a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 4253 din 14 decembrie 2004, a declinat competența soluționării apelului în favoarea Tribunalului Olt cu motivarea că, în raport cu valoarea litigiului, sentința este susceptibilă de atac numai cu recurs, iar judecarea recursului revine instanței imediat superioare.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin decizia nr. 62 din 28 ianuarie 2005, a declinat, la rândul său, competența soluționării apelului în favoarea Curții de Apel Craiova și constatând conflict negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Motivându-și soluția, tribunalul a arătat, în esență, că, în litigiile având ca obiect revendicare imobiliară, aprecierea căilor de atac pe criteriul valoric creează situații inechitabile, deoarece este lăsată la latitudinea părților calea sau căile de atac ce vor putea fi exercitate împotriva hotărârii instanței de fond.

Întrucât două instanțe s-au declarat necompetente de a judeca apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, urmează a examina dispozițiile legale aplicabile.

Potrivit art. 2821 C. proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind, printre altele, litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.

Conform art. II din Legea nr. 195/2004, recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță, iar în baza art. 2 pct. 3 C. proc.civ., ca instanțe de recurs, tribunalele judecă recursurile în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, litigiul declanșat de reclamantul P.C.G. are o valoare de până la 1 miliard lei, terenul revendicat fiind evaluat de reclamant la 1 milion lei, așa încât hotărârea dată în primă instanță de judecătorie nu este supusă apelului, iar recursul va fi judecat de instanța imediat superioară celei care a pronunțat sentința.

În raport cu considerentele expuse, conflictul de competență va fi soluționat prin stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Olt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește în favoarea Tribunalului Olt competența soluționării cauzei privind pe P.C.G. și C.M.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2005.