Challenge to national exam objection rules and re-grading thresholds dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 19.08.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în nume propriu şi ca reprezentant legal al Comisiei Municipiului Bucureşti de Organizare a Evaluării Naţionale, Comisiei de Contestaţii a Municipiului Bucureşti şi Comisiei de Admitere a Municipiului Bucureşti anularea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) şi ale art. (12) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 6155/2023 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024, obligarea pârâţilor să acorde elevului B. nota obţinută anterior formulării contestaţiei la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2024, şi obligarea pârâţilor să repartizeze sau, după caz, să înscrie (inclusiv prin transfer) a elevului B. la liceul corespunzător opţiunilor efectuate de acesta prin Fişa de înscriere în raport de nota rezultată în urma calculării mediei.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2128/2024 din data de 19 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti cu privire la petitul de anulare a Ordinului 6155/2023 şi respinge astfel acest petit formulat în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Educaţiei, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii petitelor 2 şi 3 de cerere, invocată de ISMB, ca neîntemeiată; a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul de a dispune anularea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) şi ale art. (12) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 6155/2023 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024; obligarea intimaţilor să acorde elevului B. nota obţinută anterior formulării contestaţiei la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2024 şi obligarea intimaţilor să repartizeze sau, după caz, să înscrie (inclusiv prin transfer) elevul B. la liceul corespunzător opţiunilor efectuate de acesta prin Fişa de înscriere în raport de nota rezultată în urma calculării mediei conform celor de mai sus.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

I.3.1. Motivul de recurs referitor la încălcarea principiului non reformatio in pejus - Dreptul elevului de a contesta nota este limitat şi condiţionat

Prima instanţă, însuşindu-şi pe deplin punctul de vedere al pârâtelor şi fără a face propria analiză, a respins acest motiv, reţinând că nu este aplicabil în cauză acest principiu, "reclamantul cunoscând dintr-un început situaţia în care se află, dar şi riscul sau şansa pe care şi le asumă".

Or, rolul contestaţiei este de a reevalua lucrarea elevului candidat în raport de criticile şi în limitele nemulţumirilor sale, dând astfel expresie principiului de sorginte a dreptului roman, non reformatio in pejus. Contestaţia reprezintă o veritabilă cale de atac (la nivel administrativ), contrar susţinerilor judecătorului de fond, al pârâtelor-intimate şi al dispoziţiilor din Ordinul a căror o anulare o solicită, tocmai pentru că într-o astfel de interpretare instituţia "contestaţiei" a fost deturnată de la scopul ei firesc.

Însăşi definiţia cuvântului (aşa cum este redată în Dicţionarul de neologisme sau în Dicţionarul explicativ al limbii române) conduce la ideea de reformare a unei situaţii în favoarea celui care o formulează.

Dispoziţiile din Legea nr. 1/2011 în temeiul cărora a fost adoptat Ordinul nr. 1655/2023 nu fac precizări referitoare la posibilitatea candidatului de a contesta nota obţinută în urma susţinerii examenului de evaluare naţională.

Asemenea dispoziţii care prevăd dreptul elevului de a formula contestaţie au fost reglementate prin Ordinul ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4742/10.08.2016 pentru aprobarea Statutului elevului, adoptat tot în temeiul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în cuprinsul art. 7 pct. 12 1. stipulându-se faptul că "Elevii beneficiază de următoarele drepturi în sistemul educaţional: (...) 12.1) dreptul de a contesta rezultatele evaluării lucrărilor scrise".

Totodată, posibilitatea contestării notelor obţinute este reglementată şi în cuprinsul art. 106 alin. (1) lit. g) din actuala lege a învăţământului preuniversitar - Legea nr. 198/2023, ale cărei dispoziţii se aplică examenului de evaluare naţională începând cu generaţia de elevi înscrişi în clasa a V-a în anul şcolar 2023-2024, unde se prevede faptul că, "în calitate de membri ai comunităţii şcolare, beneficiarii primari ai învăţământului preuniversitar au următoarele drepturi: g) dreptul la evaluare obiectivă şi corectă, cu posibilitatea contestării rezultatelor evaluării lucrărilor scrise".

Din coroborarea tuturor acestor dispoziţii legale rezultă că posibilitatea de a obţine o notă mai mică în urma contestaţiei este reglementată doar în cuprinsul ordinului atacat. Având în vedere precizările făcute anterior, se arată că dispoziţiile din Ordinul nr. 1655/2023 a căror anulare o solicită contravin prevederilor Legii nr. 1/2011 în temeiul căreia au fost adoptate, fapt care încalcă dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative conform cărora "(3) actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Raportat la cele menţionate, nu poate fi reţinut considerentul instanţei de fond pentru respingerea cererii (care şi-a însuşit pe deplin apărarea pârâţilor) în sensul neafectării dreptului reclamantului la contestaţie prin scăderea notei, în urma formulării contestaţiei, întrucât acesta a semnat în prealabil o declaraţie pe proprie răspundere că a luat la cunoştinţă de prevederile art. 11 alin. (3) şi (4) şi ale art. (12) din Ordinul nr. 1655/2023, conform cărora nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Faptul că, la momentul formulării contestaţiei, elevul trebuie să completeze o declaraţie în sensul că a luat la cunoştinţă de faptul că îi poate scădea nota în urma contestaţiei formulate nu este o apărare în sprijinul legalităţii dispoziţiilor contestate şi care sunt apreciate în jurisprudenţă ca afectând finalitatea şi conţinutul dreptului în sine.

Or, de vreme ce Legea învăţământului, în executarea căreia s-a dat ordinul atacat, nu prevede o astfel de posibilitate, iar Statutul elevului reglementează dreptul elevului la contestaţie, drept care nu poate fi de natură să-i creeze acestuia o situaţie defavorabilă în raport cu situaţia de la momentul contestării, emiterea unor dispoziţii privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului de evaluare naţională, cum sunt cele din ordinul atacat, nu poate presupune adoptarea unor reglementări în sensul că exercitarea unui drept stabilit în favoarea elevului se poate obiectiva într-un rezultat în defavoarea lui, fapt de natură a justifica concluzia că dispoziţiile atacate sunt de natură a lipsi de conţinut însuşi dreptul elevului la contestaţie.

Afirmă instanţa de fond că "punctajul obţinut la fiecare dintre cei doi corectori a fost apropiat - 8 şi 8,5 astfel că nu se poate considera că este o eroare vădită la a doua corectare, ci de o manieră în parametri obiectivi", în condiţiile în care la prima corectare notele au fost mai apropiate - 9 şi, respectiv, 9,4. Această aşa-zisă apropiere de 0,5 versus 0,4 trebuie analizată în condiţiile în care realitatea de ani de zile arată că diferenţierea pentru accederea la un liceu sau altul se face la 3-5 sutimi.

Situaţia obiectivă a corecturii nu poate fi analizată decât în condiţiile vizualizării borderoului de corectare al fiecărui profesor raportat la barem pentru a analiza dacă această scădere se datorează unor itemi (subiecte) obiectivi (gramatică) sau subiectivi (compunere). Cu titlu de exemplu, arată că la itemul II (compunere - subiect la care corectorul se bucură de o largheţe a laturii subiective), elevul a fost notat în corectura iniţială cu 18 puncte, respectiv 15 puncte, iar în contestaţie cu 16 puncte. Diferenţele de punctaj au fost datorate itemilor IA (gramatică + literatură) şi IB (gramatică), unde baremul este mult mai strict, însă instanţa de fond a respins depunerea la dosar a lucrării, borderourile fiecărui profesor corector defalcat pe itemi de examen şi baremul. Din acest motiv, reiterează solicitarea de a obliga Ministerul Educaţiei să depună la dosar aceste înscrisuri.

Faţă de aceste motive, consideră că susţinerea instanţei de fond (şi a pârâtelor) cu privire la faptul că principiul non reformatio in pejus nu este aplicabil în speţă nu pot fi reţinute în favoarea explicaţiei că menţiunea privind posibilitatea scăderii notei din formularul de contestaţie reprezintă "o conştientizare deplină a efectelor formulării contestaţiei".

Este indubitabil că nu se poate avea o astfel de pretenţie de la un elev de 14 - 15 ani, pe care nici legea penală, contravenţională sau civilă nu îl prezumă că are discernământul necesar conştientizării faptelor sale. Or, a institui această constrângere a dreptului de a contesta, motivând că au semnat şi părinţii care nu au cunoştinţă de conţinutul lucrării, nu reprezintă decât expresia excesului de putere al instituţiei publice prin instituirea unei aparenţe de legalitate a unei dispoziţii normative abuzive.

Faţă de considerentele instanţei de fond că această posibilitate de micşorare a notei a fost instituită în vederea prevenirii exercitării abuzive de către candidaţi a dreptului de a formula contestaţie, se arată că aceasta este o ipoteză utopică. Pentru utilizarea abuzivă a unui drept se pot institui sancţiuni, nu luarea unor măsuri de împiedicare a exercitării dreptului la apărare care are la bază - indiferent de domeniu - principiul non reformatio in peius.

Cu toate acestea, cea mai bună dovadă a faptului că o astfel de măsură nu are efectul scontat, ci unul opus, este faptul că în anul 2024 a existat un număr record de contestaţii, respectiv 27.642, dintre care 14.486 de contestaţii formulate cu privire la proba de limba şi literatura română.

Mai mult, tocmai urmare a numărului mare de contestaţii şi a numărului mare de cereri şi a unor petiţii iniţiate online, Ministerul a modificat reglementările pentru Evaluarea din anul 2025 şi a instituit regula ca părinţii ori profesorul să vadă mai întâi lucrarea elevului şi abia apoi să decidă dacă face contestaţie, ceea ce reprezintă o recunoaştere a reglementărilor nelegale instituite până în prezent.

Statistica prezentată mai sus contrazice tocmai motivarea instanţei de fond că evaluarea se realizează pe criterii obiective, astfel că ar fi o normalitate asumarea scăderii notei. Explicaţiile teoretice privind obiectivitatea notelor sunt contrazise chiar de statistici care reflectă un procent ridicat al contestaţiilor admise. Dreptul la contestaţie prevăzut în favoarea elevului de către Statutul elevului trebuie să fie un drept efectiv, adică să aibă finalitatea unui drept, de natură a produce consecinţe care să nu-i înrăutăţească acestuia situaţia existentă la momentul formulării contestaţiei. Cu alte cuvinte, exercitarea acestui drept nu poate avea drept consecinţă afectarea situaţiei pe care elevul a avut-o la data efectuării contestaţiei şi în raport de care a exercitat dreptul, situaţie materializată prin obţinerea unei anumite note în urma corectării lucrării scrise şi care a devenit un drept câştigat al acestuia.

Instanţa de fond invocă pragul de 1 punct pentru recorectarea lucrării drept o garanţie a lipsei arbitrariului şi că reclamantul trebuia să indice "care sunt dispoziţiile legale în raport de care apreciază că a fost stabilit un prag aleatoriu", instituind astfel sarcina probei în seama reclamantului.

Or, tocmai dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, invocate în cererea de chemare în judecată, prevăd că "(...) Soluţiile pe care le cuprinde (n.m. proiectul de act normativ) trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului."

În cazul dispoziţiilor din Ordinul contestat nu a existat o fundamentare cu privire la alegerea pragului de 1 punct diferenţă între evaluatori, ca o lucrare să intre la recorectare. De exemplu, în cazul examenului de bacalaureat acesta a fost stabilit la 1,5 puncte.

I.3.2. Încălcarea principiului transparentei

Deşi a invocat încălcarea acestui principiu în adoptarea actului normativ contestat, niciunul dintre pârâţi nu a contrazis susţinerile sale, însă instanţa de fond a respins cererea reţinând că "în cadrul rubricii Consultare Publică încheiată în anul 2023 din cadrul site-ului www.x.ro, sunt listate toate actele normative în proiect, ce ulterior au fost aprobate în cursul anului 2023, inclusiv proiectul de ordin privind organizarea şi desfăşurarea evalurării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024".

Aceste considerente nu corespund adevărului după cum poate reieşi din capturile de ecran cu secţiunea indicată de către instanţa de fond, capturi efectuate la data de 31.07.2024.

În ceea ce priveşte lipsa vătămării, aceasta este însăşi modalitatea de reglementare a contestaţiei. Până în anul 2024, Ministerul nu a înţeles că este nevoie de transparentizarea procesului decizional prin punerea în dezbatere publică a Ordinelor privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de evaluare naţională.

Efectuarea acestui proces consultativ şi în anul 2023 ar fi putut avea acelaşi efect al celui derulat în anul 2024 cu prilejul adoptării Ordinului privind organizarea şi desfăşurarea evalurării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2024 -2025 pentru anul şcolar 2024-2025, când, pentru prima dată, ca o recunoaştere a propriilor greşeli, a fost instituită regula ca părinţii ori profesorul să vadă mai întâi lucrarea elevului şi abia apoi să decidă dacă face contestaţie. Acest proces consultativ ar fi fost cu atât mai mult util în condiţiile în care pentru prima dată s-a corectat digitalizat şi nu toţi profesorii corectori (ca cea care a oferit nota 8,00) au urmat cursurile de pregătire.

În considerentele sale, instanţa reţine că "doar ulterior (emiterii actului) se apreciază de reclamant că a fi susceptibil a crea o situaţie considerată de reclamant ca fiind nefavorabilă".

Aceste discuţii despre scăderea notei în urma unei contestaţii fără a vedea în prealabil lucrarea există de multă vreme în spaţiul public.

Reclamantul a formulat abia în faţa instanţei aceste obiecţiuni pentru că anterior nu ar fi avut posibilitatea de a cere anularea actului, neexistând decât un interes ipotetic, fiind privat tocmai de acest proces consultativ ce este recunoscut de art. 8 din Codul administrativ, care reglementează principiul transparenţei decizionale: în procesul de elaborare a actelor normative, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a informa şi de a supune consultării şi dezbaterii publice proiectele de acte normative şi de a permite accesul cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor administrative, precum şi la datele şi informaţiile de interes public, în limitele legii.

Aceleaşi cerinţe se regăsesc şi în dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative Ministerul Educaţiei are obligaţia, potrivit art. 7 din Legea nr. 52/2023, să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-1 afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-1 transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

Anunţul referitor la elaborarea Ordinului nr. 6155/2023 trebuia să fi fost adus la cunoştinţa publicului, cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice. Anunţul trebuia să cuprindă: data afişării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

Prin nepunerea în dezbatere publică a proiectului Ordinului nr. 6155/2023, au fost încălcate principiile care au stat la baza legii, respectiv: a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative; b) consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative; c) participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.

Prin urmare, există garanţii legale ale dreptului persoanelor vizate de a exprima recomandări în legătură cu adoptarea unor proiecte de acte normative, dar pe care Ministerul Educaţiei le-a ignorat de-a lungului timpului în mod constant, refuzând consultarea actorilor interesaţi (profesori, părinţi, elevi etc.) cu privire la acest aspect. A fost nevoie de iniţierea unor petiţii în mediul online pentru ca Ministerul să accepte să pună în consultare publică proiectul de Ordin aferent anului şcolar 2024-2025. Respingerea prezentei cereri pe motivul lipsei unei vătămări prealabile (în condiţiile în care aceasta poate exista doar după intrarea în vigoare a actului normativ) constituie o încurajare a instituţiilor publice de a uza de puterea publică. Or, tocmai faptul că nu există un echilibru al puterilor în raporturile de contencios administrativ ar trebui să conducă la o judecată care să sancţioneze arbitrariul puterii statului şi garantarea drepturilor cetăţeneşti.

I.3.3. Încălcarea principiului legalităţii - Lipsa temeiului legal pentru emiterea dispoziţiilor Ordinului

Deşi a invocat încălcarea acestui principiu în adoptarea actului normativ contestat, niciunul dintre pârâţi nu a contrazis susţinerile sale, recunoscând tacit că dispoziţiile din Legea nr. 1/2011 care au stat la baza emiterii ordinului erau abrogate la data 04.09.2023 ori că reglementarea Evaluării Naţionale din 2024 nu a fost în acord cu art. art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, în interpretarea oferită de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 637/2015.

Principiul legalităţii, consacrat de art. 6 din Codul administrativ, obligă autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, precum şi personalul acestora, să acţioneze în conformitate cu prevederilor legale în vigoare, la care adaugă şi tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

În anul şcolar 2023-2024 a intrat în vigoare noua lege a învăţământului preuniversitar având nr. 198/2023 care stipulează că la art. 101 că, "(1) După absolvirea învăţământului gimnazial, elevii susţin evaluarea naţională, obligatorie. Evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a constă în probe la disciplinele limba şi literatura română, matematică, respectiv limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile gimnaziale într-o limbă a minorităţilor naţionale şi opţional pentru elevii care au studiat limba maternă conform art. 60 alin. (5), fiind organizată conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei", iar potrivit art. 248 alin. (4), "(4) Admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizată la finalul clasei a VIII-a se vor desfăşura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generaţia de elevi înscrişi în clasa a V-a în anul şcolar 2023-2024".

Totuşi, organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2023-2024 a fost stabilită în baza Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 6155/31.08.2023, care este întemeiat pe dispoziţiile art. 74 alin. (5), ale art. 94 alin. (2) lit. e) şi ale art. 361 alin. (3) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordinul a fost emis în data de 31.08.2023 şi a intrat în vigoare în data de 04.09.2023. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost abrogată parţial prin Legea nr. 198/2023 a învăţământului preuniversitar (art. 250), aceasta intrând în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1), respectiv în data de 03.09.2023.

Cu alte cuvinte, Ordinul de aplicare a legii a intrat în vigoare la o zi după ziua abrogării Legii în aplicarea căreia a fost emis.

Cu toate acestea, este evident că emitentul Ordinului nu a respectat normele de tehnică legislativă, norme imperative, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 198/2023, deşi a intrat în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în data de 3 septembrie 2023, a fost elaborată, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul său, în data de 4 iulie 2023. Aşadar, la momentul emiterii Ordinului a cărui anulare o solicită, 31.08.2023, Ministerul deja cunoştea faptul că s-a emis şi Legea nr. 198/2023 cu chiar aproximativ 2 luni calendaristice anterior şi că urma să intre în vigoare în termen de 60 de zile.

Or, un act administrativ normativ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative, respectiv: să fie în conformitate cu Constituţia şi legile organului legislativ; să nu cuprindă dispoziţii contrare acestora; să fie conform cu scopul legii; să respecte principiul ierarhiei normelor juridice superioare în raport de cele inferioare; să fie emis de organul competent şi în limitele competenţei sale; să nu reglementeze primar în domenii în care reglementarea este prevăzută pentru acte normative cu forţă juridică superioară şi să fie dat în forma şi cu procedura prevăzută pentru fiecare act în parte.

Prin urmare, actele administrative normative trebuie să fie conforme, în ceea ce priveşte conţinutul lor, cu normele juridice superioare în temeiul cărora a fost adoptat, nefiind acceptat ca acesta să conţină dispoziţii care contrazic respectivele reglementări, fie că acestea sunt de natură constituţională, legală sau administrativă.

Astfel cum a arătat, măsura diminuării notei obţinute la proba de limba şi literatura română, respectiv actul administrativ al Ministerului sau al unei Comisii subordonate prin care s-a validat rezultatul obţinut în urma recorectării lucrării sunt nelegale, măsura fiind emisă în baza unui Ordin dat în aplicarea unei Legi abrogate ulterior.

Aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1595/14 decembrie 2011, un text de lege care face trimitere la o normă ce nu mai este în vigoare este şi el, evident, implicit abrogat.

Principiul ierarhiei normative instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie impune conformitatea tuturor actelor normative cu Constituţia. Astfel, legea, precum şi orice acte legale administrative cu caracter normativ fac parte dintr-o ierarhie normativă în vârful căreia se află Constituţia, ierarhie care impune obligaţii atât cetăţenilor, cât şi organelor statului, având ca scop final protecţia drepturilor şi libertăţilor individuale.

Evaluarea naţională trebuie să fie reglementată prin lege şi nu poate fi reglementată de la sine putere prin ordin de ministru, având în vedere dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, aplicând mutatis mutandis considerentele Deciziei CCR nr. 637/2015:

"32. Prin urmare, pentru a respecta dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, Curtea subliniază că aspectele esenţiale referitoare la evaluarea activităţii poliţistului, cum sunt, spre exemplu, criteriile de evaluare a activităţii şi conduitei poliţistului, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare a acestuia, trebuie să fie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de evaluare să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort.

33. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, prin trimiterea la acte administrative, cu forţă juridică inferioară legii, care să reglementeze, în absenţa unor norme cu forţa juridică a legii organice, evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului, încalcă prevederile cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie."

Dacă evaluarea naţională din Legea nr. 1/2011 nu este în vigoare şi nici cea din Legea nr. 84/1995 şi, în mod evident, nici cea din Legea nr. 198/2023, atunci este în măsură să invoce nelegalitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) şi art. 12 din Ordinul ME nr. 6155/2023.

I.3.4. Discriminări arbitrare între evaluarea lucrărilor de la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat.

Instanţa de fond a respins cererea şi cu referire la acest motiv, reţinând că nu s-a făcut dovada unui tratament nefavorabil, cât şi a unei situaţii de comparaţie, precum şi lipsa unei împrejurări care să justifice obiectiv discriminarea, citând art. din O.G. nr. 137/2000.

Or, tocmai această ordonanţă stabileşte că o situaţie este calificată drept faptă de discriminare dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii, astfel cum le-a enumerat instanţa de fond:

• existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile (elevii de gimnaziu absolvenţi ai anului 2024 şi cei ai anului 2025 şi elevii de gimnaziu versus elevii de liceu);

• existenţa unui criteriu de discriminare (...), precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice (posibilitatea de a vedea lucrarea anterior contestaţiei/1 punct la gimnaziu versus 1,5 puncte la liceu);

• tratamentul diferenţiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege (însuşi dreptul de a contesta/pragul de a intra la recorectare);

• tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare (sarcina probei revine emitentului actului).

Potrivit instanţei de fond, tratamentul nefavorabil devine un factor relevant la stabilirea discriminării numai atunci când este nefavorabil prin comparaţie cu cel aplicat unei alte persoane aflate într-o situaţie similară sau, după caz, într-o situaţie diferită. Şi în acest sens, instanţa aduce un exemplu care nu se regăseşte printre motivele invocate de reclamant.

Ceea ce reclamă pe scurt este diferenţa de tratament între: absolvenţii de gimnaziu în anul 2024 şi absolvenţii de liceu din anul 2024, în cazul primilor fiind stabilit pragul de 1 punct pentru a avea dreptul de a le fi recorectată lucrarea şi în cazul celor din urmă fiind stabilit pragul de 1,5 puncte pentru a beneficia de acelaşi drept, toate acestea fără o justificare obiectivă a diferenţei de tratament, în legea primară neexistând o astfel de prevedere, aceasta fiind introdusă prin arbitariul persoanelor din minister; absolvenţii de gimnaziu în anul 2024 şi absolvenţii de gimnaziu în anul 2025, cei din urmă având posiblitatea de a formula contestaţie după vizualizarea lucrărilor de către elev însoţit de un adult, spre deosebire de anul 2024 când decizia de a contesta lucrarea trebuia să fie luată în necunostintă de cauză, mergând doar pe impresia unui elev de 14-15 ani al cărui discernământ este pus la îndoială atât de normele juridice în general.

Prevederile acestor Ordine instituie o evidenta discriminare şi între elevii care au formulat contestaţii, iar în urma reanalizării/recorectării lucrării au obţinut o notă diferită cu 1 punct şi elevii a căror notă rezultată în urma contestaţiei nu se înscrie în marja de 1 punct. Cei a căror notă a fluctuat cu mai mult de 1 punct au intrat la recorectare. Modalitatea în care a fost ales 1 punct şi nu o altă valoare nu are nicio justificare decât arbitrariul decidenţilor, având în vedere statisticile anuale publicate de minister din care rezultă că cele mai multe erori au loc până în 0.5 puncte. De altfel, în trecut acesta era pragul peste care o lucrare intra la reevaluare. Toate aceste decizii s-au luat după dorinţa celor din minister, contrar dispoziţiilor legale cu privire la obligaţia de fundamentare a propunerilor actelor normative.

Prevederile acestor Ordine instituie o evidentă discriminare între elevii care au formulat contestaţii, iar în urma reanalizarii/recorectarii lucrării au obţinut o notă diferită cu 1,5 puncte sau 1 punct (în plus sau în minus, în funcţie de examenul susţinut, capacitate sau bacalaureat) şi elevii a căror notă rezultată în urma contestaţiei nu se înscrie în marja de 1,5 puncte ori 1 punct, în raport de examenul susţinut, capacitate sau bacalaureat.

Astfel, nu exista niciun fel de raţiune obiectivă, niciun fel de justificare rezonabilă şi proporţională de natură a motiva o astfel de prevedere, în condiţiile în care toţi elevii ar trebui să beneficieze de tratament legal în faţa legii şi a autorităţilor, cu alte cuvinte, în situaţii identice sau similare (în cazul de faţă, ipoteza depunerii contestaţiei şi rezultarea unei note diferite ca urmare a recorectarii) tratamentul este necesar a fi unul identic sau asemănător.

Articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului menţionează că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute în Convenţie este garantată, fără nicio deosebire, bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a UE prevede, în mod similar "Discriminarea". Articolul 1 din Protocolul nr. 12 (interzicerea generală a discriminării) prevede:

"Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată, fără nicio discriminare (a se vedea si Hotărârea Sejdic si Finei împotriva Bosniei-Hertegovina). În repetate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că discriminarea în sensul art. 14 constă în tratarea diferită, fără o justificare obiectivă si rezonabilă, a persoanelor aflate în situaţii comparabile.

Evident, este şi cazul acestor elevi, diferenţa de punctaj rezultată în urma recorectarii ca şi efect al contestaţiei depuse nejustificând tratarea diferenţiată numai a anumitor categorii de elevi, în mod legal şi just impunându-se aplicarea aceluiaşi tratament tuturor elevilor ale căror lucrări, în urma recorectării, au generat diferente de punctaj, oricare ar fi acestea.

De altfel, soluţia este oportună mai cu seamă în contextul importanţei deosebite a notei finale obţinute, în condiţiile în care aceasta produce efecte de o importanţă majoră, care marchează ireversibil cariera şcolară a absolventului: fie repartizarea la un liceu spre care elevul a optat (cazul examenului de capacitate), existând riscul "ratării" acestei şanse ca urmare a obţinerii unei note mai mici în contestaţie, fie luarea în considerare a notei la admiterea într-o instituţie universitară (cazul examenului de bacalaureat), existând posibilitatea concretă ca respectivul absolvent să nu mai beneficieze de aceleaşi condiţii de admitere ori să "rateze" înscrierea la facultate, ca urmare a notării lucrării cu un rezultat mai mic.

În plus, este necesar ca toţi elevii să beneficieze de acelaşi tratament mai cu seamă că nota obţinută este nota finală, conform actualei legislaţii, prin urmare este nota care produce efectele definitive şi are o înrăurire hotărâtoare şi determinantă asupra viitorului academic sau liceal al respectivului absolvent.

În cazul de faţă, se observă că excluderea elevilor care în urma contestaţiei au obţinut note diferite faţă de cele acordate iniţial, dar care nu se înscriu în marja de 1,5 puncte sau 1 punct, de la posibilitatea reevaluării lucrării de către alţi doi profesori evaluatori, nu reprezintă o practică justificată obiectiv de un scop legitim (neputându-se acredita ideea că impunerea unei marje de 1,5 puncte ori 1 punct, fără niciun fel de criteriu care să fundamenteze luarea acestei decizii, de o importanţă covârşitoare pentru carierea şcolară/universitară a elevului) şi nici nu poate fi apreciată drept o măsură adecvată, necesară sau proporţională, ingerinţa creata în acest mod în dreptul elevului contestator reprezentând o măsura disproporţionată în raport cu scopul pentru care a fost prevăzută.

Art. 16 din Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără discriminări, iar O.G. nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, menţionează în mod explicit că principiul excluderii discriminării este garantat în exercitarea drepturilor civile (inclusiv exercitarea dreptului la educaţie).

În cazul de faţă, se observă ca excluderea elevilor care în urma contestaţiei au obţinut note diferite faţă de cele acordate iniţial, dar care nu se înscriu în marja de 1 punct, de la posibilitatea reevaluării lucrării de către alţi doi profesori evaluatori nu reprezintă o practica justificata obiectiv de un scop legitim şi nu poate fi apreciată drept o măsură adecvată, necesară sau proporţională.

Aplicarea unui tratament diferenţiat respectivilor absolvenţi, fără niciun fel de evaluare obiectivă a cauzelor, justificărilor şi efectelor unui astfel de tratament reprezintă o vădită formă de discriminare, de natură a încălca dreptul fundamental garantat atât de art. 16 din Constituţia României dar şi de prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

A apreciat Curtea Constituţională că "încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplica un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019) şi că "discriminarea se bazează pe noţiunea de "excludere de la un drept" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993), iar remediul specific îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013 sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014).

Aşadar, nu toate drepturile tuturor elevilor contestatori sunt protejate în mod real şi efectiv, întrucât protecţia oferită acestora pentru realizarea dreptului lor (la învăţatură, la obţinerea unei note corecte, în raport de rezolvarea subiectelor şi a baremului) devine teoretica şi iluzorie dacş pentru a beneficia de aceasta sunt instituite condiţii discriminatorii, fără justificare obiectivă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat ca, în temeiul art. 293 C. proc. civ., să fie obligată intimata să prezinte instanţei următoarele: lucrarea scrisă la proba la limba şi literatura română a elevului B. susţinută în data de 25.06.2024; borderou de evaluare defalcat pe fiecare item (document-tip în care se înregistrează, conform baremului de evaluare şi de notare, punctajul alocat fiecărui răspuns, defalcat unitar la nivel de disciplină, în cadrul centrului zonal de evaluare) al fiecăruia dintre cei patru profesori evaluatori ai lucrării scrise la limba şi literatura română, extras din catalogul Evaluării Naţionale (document informatizat, instituit la nivelul unităţii de învăţământ, care cuprinde datele de identificare a elevilor şi notele obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională şi care este utilizat la crearea bazei de date pentru admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în clasa a IX-a), cu notele obţinute de elevul B.; fişa de înscriere la liceu cu codurile opţiunilor specializărilor completată de elevul B. în vederea repartizării la liceu.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Educaţiei

Pârâtul Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului cu consecinţa anulării acestuia, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimatul a arătat că recurenta, deşi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. (5) si (8) C. proc. civ., nu a formulat critici care să poată fi circumscrise în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de aceste texte normative.

Analizând cuprinsul cererii de recurs, se observă că recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, nu a arătat de ce instanţa anterioară a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5) şi care sunt considerentele pentru care soluţia a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8), susţinerile acestuia din cererea de recurs vizând nemulţumirile legate de modalitatea de soluţionare a cererii.

Astfel, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. constituie un motiv de casare ce vizează ipoteza în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii. Recurenta nu a arătat, în concret, în ce mod, prin hotărârea dată, prima instanţa a încălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi, prin urmare, nu se pot reţine încălcări ale principiilor desfăşurării procesului de către instanţa fondului, apte să fie încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a mai susţinut că s-au aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), fără a face referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nefiind dezvoltate în raport cu cele reţinute de prima instanţa în considerentele hotărârii ce face obiectul recursului, aşa încât acestea nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze sentinţa atacată.

Pe fond, intimatul a precizat faptul că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2023, invocată ca izvor jurisprudenţial în susţinerea recursului, a fost casată în parte de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi, în rejudecare, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată - decizia nr. 1096/20256 din 27.02.2025.

În legătură cu pretinsa încălcare a principiului "non reformatio in pejus"

În esenţă, recurenta reiterează argumentele invocate în faţa instanţei de fond şi susţine că rolul contestaţiei ar fi acela de a reevalua lucrarea elevului candidat în raport de criticile şi limitele nemulţumirilor sale.

Din această perspectivă, apreciază că este vorba despre o veritabila cale de atac, la nivel administrativ, cu motivarea că dispoziţiile privind dreptul elevului de a formula contestaţie au fost inserate în legislaţia privind statutul elevului şi Legea nr. 198/2023, care, la art. 106 alin. (1) lit. g) prevăd că beneficiarii primari ai învăţământului preuniversitar au dreptul la evaluarea obiectivă, corectă, cu posibilitatea contestării rezultatului evaluării lucrărilor scrise.

Recurenta arată că, din examinarea ansamblului legislaţiei în materie, se observă că posibilitatea de a obţine o notă mai mică în urma contestaţiei este reglementată doar în cuprinsul Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 1655/2023.

Raţiunea pentru care există instituţia contestaţiei unei lucrări este tocmai aceea de a da posibilitatea elevului nemulţumit de nota obţinută la o primă evaluare să beneficieze de o a doua opinie, cenzurarea/verificarea lucrării sale de către o comisie formată din alţi evaluatori fiind o certă garanţie a imparţialităţii şi a veridicităţii modului iniţial de corectare a lucrării examinate.

În urma reevaluării lucrării solicitate în baza contestaţiei formulate, nota poate creşte sau descreşte, ori poate rămâne aceeaşi. Acest lucru este firesc şi legal, scopul contestaţiei fiind acela de reevaluare a lucrării de către o alta comisie. Exercitarea acestei opţiuni este strict la latitudinea candidatului, comisia de reevaluare nu poate fi constrânsă sau condiţionată să analizeze lucrarea contestată prin comparare, pentru că în această situaţie s-ar pierde esenţa unei reverificări imparţiale.

Regulile stabilite în procedura reevaluării unei lucrări sunt descrise clar, detaliat prin normele legale pentru asigurarea fără echivoc a calităţii evaluării.

Scopul exercitării unei contestaţii nu este acela de a obţine o situaţie juridică mai favorabilă, iar Legea învăţământului preuniversitar în executarea căreia s-a emis Ordinul atacat, nu prevede posibilitatea ca elevul să obţină o notă mai mică în urma contestaţiei, de natură a-i crea o situaţie defavorabilă în raport cu situaţia la momentul contestării.

Astfel, contrar opiniei recurentei şi în armonie cu soluţia instanţei de fond, deşi aceasta a înţeles să invoce ca motiv de recurs încălcarea de către prima instanţa a principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, la o simplă analiză a cadrului normativ în jurul căruia se cristalizează principiul non reformatio in pejus, se poate constata că acesta nu este incident în dreptul administrativ.

Susţinerea reclamantei de neagravare a situaţiei în propria cale de atac - non reformatio în pejus- (art. 481 C. proc. civ. si art. 418 C. proc. pen.), este un principiu aplicabil strict în procedura litigioasa. Din conţinutul clar şi neechivoc al dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ. şi art. 418 C. proc. pen., rezultă dincolo de orice îndoială că principiul non reformatio in pejus ţine de esenţa căilor de atac judiciare şi face posibil ca accesul la o jurisdicţie superioară să fie concret şi deplin.

Prevederea unui sistem de căi de atac are drept scop respectarea dreptului fundamental la o protecţie jurisdicţională efectivă, iar această finalitate nu poate fi realizată dacă, prin exercitarea unei căi de atac, partea ar fi expusă riscului de a primi o soluţie procesuală chiar mai defavorabilă decât cea pe care a înţeles să o critice. Or, în materie administrativă, nu numai că nu exista o astfel de prevedere referitoare la procedura de contestare, dar principiile aplicabile procedurilor de judecată nu ţin de aptitudinea legală de a fi aplicabile procedurii de desfăşurare a examenelor.

O diferenţă evidentă între actele administrative normative şi cele individuale este obligativitatea şi implicit, scopul publicării.

În jurisprudenţa constantă a ÎCCJ, calificarea unui act administrativ unilateral ca individual sau normativ se face în raport de conţinutul acestuia şi efectele produse în ordinea juridică.

Astfel, actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formează reguli de drept generale şi impersonale, se stabilesc situaţii juridice cu acelaşi caracter aplicabile unui număr nedeterminat şi nedeterminabil de subiecte de drept. Actul administrativ normativ, din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile pentru că edictează reguli, norme, dispoziţii generale şi obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte. În acelaşi timp, actul administrativ individual este un act administrativ concret care priveşte un subiect de drept sau subiecte de drept determinate, distincţia fiind dată de întinderea efectelor şi persoanele în raport de care acestea se produc.

Dreptul la contestaţie nu trebuie confundat sau transformat cu o obligaţie de rezultat a comisiei de reevaluare; în plus, comisiile de soluţionare a contestaţiilor nu pot fi asimilate instanţelor de control judiciar.

Metodologia impune o nouă evaluare, iar nu verificarea notei acordate de comisia iniţială de evaluare prin prisma criticilor formulate de elev, iar ca urmare a contestaţiei, se procedează la o nouă evaluare a lucrării de către o altă comisie, care realizează propria analiză, pe bază de barem.

Din aceasta perspectivă, criticile fundamentate de reclamantă prin prisma neagravării situaţiei în propria cale de atac nu însoţesc sesizarea pendinte şi sunt absolut neîntemeiate, lipsite de orice valoare juridică, negăsindu-şi aplicabilitatea în dreptul administrativ, precum în materia aferentă evaluării unei lucrări de examinare, ca efect al formulării unei contestaţii administrative.

Chiar şi în ipoteza în care principiul non reformatio in pejus ar fi aplicabil, învederează instanţei de control judiciar faptul că reclamanta, la momentul formulării contestaţiei, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordinul atacat, a completat şi semnat o declaraţie - tip în care se menţionează ca a luat cunoştinţa că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz, împrejurare care echivalează, în armonia art. 481 ultima teză din C. proc. civ., cu manifestarea expresă şi echivocă a consimţământului renunţării la aplicarea principiului şi, pe cale de consecinţă, asumarea riscului la care se expune, respectiv posibilitatea de a-i descreşte nota.

Acest aspect a fost reţinut de instanţa de fond drept argument pentru respingerea cererii, apreciind că dreptul la contestaţie al reclamantei nu a fost afectat prin scăderea notei în urma formulării contestaţiei, întrucât aceasta a semnat în prealabil o declaraţie pe proprie răspundere ca a luat la cunoştinţă de prevederile art. 11 alin. (3) şi alin. (4) si art. 12 din Ordinul nr. 1655/2023.

Intimatul a arătat că nu poate susţine argumentul recurentei în sensul că situaţia obiectivă a corecturii nu ar putea fi analizată decât în condiţiile vizualizării borderoului de corectare al fiecărui profesor raportat la barem "pentru a analiza dacă aceasta scădere se datorează unor itemi obiectivi (gramatica) sau subiectivi (compunere)", prima instanţă fiind criticată pentru respingerea cererii vizând depunerea la dosar a borderourilor fiecărui profesor corector defalcate pe itemi de examen si barem.

În mod corect Curtea de Apel a apreciat ca această probă nu este utilă cauzei, având în vedere că reclamanta, prin acţiunea pendinte, nu a pretins neîncadrarea notei acordate în barem şi nici nu a reclamat nerespectarea procedurii de recorectare.

În plus, aşa cum a reţinut judicios prima instanţă, punctajele obţinute la fiecare dintre cei doi corectori au fost apropiate unul de celălalt, ceea ce arată că a doua corectare s-a efectuat de o manieră fundamentată pe parametri obiectivi.

Referitor la argumentul legat de încălcarea principiului transparentei în adoptarea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 1655/2023

În mod corect Curtea de Apel a reţinut că recurenta din prezenta cale de atac nu a probat existenţa vreunei vătămări ca urmare a nerespectării procedurii de informare a publicului, vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.

Numai după parcurgerea examenului de evaluare recurenta a invocat nelegalitatea formală a nerespectării procedurii de transparenţă decizională, solicitând înlăturarea dispoziţiilor pe care le-a apreciat ca nefavorabile raportat la situaţia specifică elevului.

Or, invocarea acestui motiv de nelegalitate procedurală implică faptul că vătămarea cauzată prin încălcarea principiului transparenţei trebuie să existe la momentul emiterii actului administrativ contestat, iar nu la momentul consumării raportului juridic de aplicare a acrului normativ contestat.

În speţă, recurenta a înţeles să critice nerespectarea acestui principiu, în concret, doar ulterior, când aceasta a apreciat că actul este susceptibil a crea o situaţie considerată a fi nefavorabilă.

Mai mult, chiar trecând peste aceste argumente, Curtea de Apel a constatat că în cadrul rubricii Consultare Publica încheiată în anul 2023 din cadrul site-ului www.x.ro, în care sunt listate toate actele normative ce au fost aprobate în cursul anului 2023, se află proiectul de ordin privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2023-2024, aspect contestat de către recurenta din prezenta cauza.

Nu este susţinut argumentul recurentei în sensul că vătămarea produsă prin încălcarea principiului transparentei decizionale ar fi dovedită prin însăşi modalitatea de reglementare a contestaţiei, fapt care ar fi determinat Ministerul Educaţiei că, în anul şcolar 2024-2025, pentru prima dată, "ca o recunoaştere a propriilor greşeli", să instituie regula ca părinţii ori profesorul să vadă lucrarea elevului înainte de a decide dacă formulează sau nu contestaţie.

Acest aspect nu are relevanţă asupra cauzei pendinte, întrucât procesul consultativ, recunoscut de dispoziţiile art. 8 din Codul administrativ, care reglementează transparenţa decizională şi de prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, nu produce efecte asupra dreptului de a contesta nota rezultată în urma evaluării lucrării.

Privitor la stabilirea aleatorie a pragului de 1 punct diferenţă între evaluatori, pentru ca o lucrare să intre la recorectare, se arată că argumentele invocate de recurentă nu ţin de nelegalitatea contestaţiei, ci doar exprimă o opinie proprie referitoare la pragul folosit de legiuitor în vederea recorectării tezelor de către o a treia comisie, în cazul în care se constată că în urma contestaţiei, există o diferenţă mai mare de 1 punct faţă de nota iniţială.

În concret, recurenta nu oferă niciun argument pentru care consideră că pragul de 0,5 puncte ar fi mai just stabilit decât cel de 1 punct în vederea aplicării tezei de la art. 11 alin. (3) din Ordinul nr. 6155/2023. Or, simpla apreciere personală, prin raportare la situaţia în care se află elevul ca urmare a dispoziţiilor legale, nu este suficientă pentru a fi considerat un motiv de nelegalitate,.

Recurenta nu a arătat care sunt dispoziţiile legale în raport de care apreciază că a fost stabilit un prag aleatoriu al aplicării ipotezei din textul de lege contestat.

În legătură cu invocarea existenţei unei situaţii de discriminare, recurenta ignoră faptul că, pentru a se stabili existenţa acesteia, trebuie să se facă dovada atât a unui tratament negativ, cât şi a lipsei unei împrejurări care să justifice în mod obiectiv un tratament diferenţiat.

O astfel de situaţie nu se poate reţine în cauză, recurenta invocând, pe de o parte, cazul său - respectiv obţinerea în urma contestaţiei la evaluarea naţională, a unei note mai mici decât cea iniţială, diferenţa dintre note fiind mai mică de 1 punct, iar pe de alta parte, situaţia unui alt elev, care a obţinut în urma contestaţiei la evaluarea naţională, o nota mai mică decât cea iniţială, dar diferenţă dintre note depăşeşte un punct.

Legiuitorul a stabilit un prag de minim un punct diferenţă intre nota iniţială şi cea obţinută în contestaţie, aplicabil tuturor elevilor care uzează de dreptul de a formula contestaţie, cu scopul legitim de a nu antrena resurse suplimentare privind activitatea unei terţe comisii de contestaţie, decât în situaţia în care diferenţa dintre note este semnificativă, de natura a atrage necesitatea reevaluării.

Relevant însă este faptul că aplicarea acestui text de a face, în mod nediferenţiat, pentru orice situaţie în parte, astfel că nu se poate vorbi despre o lipsă de predictibilitate a întinderii actului administrativ.

Pe de altă parte, este de reţinut şi faptul că recurenta a cunoscut încă de la momentul parcurgerii etapei Evaluării Naţionale, pragul instituit de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordinul nr. 6155/2023, astfel încât a avut posibilitatea de a decide asupra dreptului de contestaţie, asumând-şi şi aplicarea acestui text de lege, în conţinutul existent.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 şi următoarele din C. proc. civ., Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 6155/2023.

I.4.2. Întâmpinarea depusă de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

Pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Prin sentinţa recurată, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu privire la capătul principal de cerere prin care s-a solicitat anularea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) şi ale art. 12 din O.M.E. nr. 61555/2023 privind organizarea şi defăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024.

Prima instanţă a reţinut că, în litigiile de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparţine emitentului actului administrativ contestat.

În cauza de faţă, se solicită anularea unor dispoziţii normative stabilite printr-un ordin de ministru, respectiv Ordinul nr. 6155/2023 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2023-2024, emis de Ministerul Educaţiei.

Având în vedere că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu este emitent de acte normative şi ţinând cont de faptul că actul normativ menţionat mai sus este emis de către Ministerul Educaţiei, consideră că în mod absolut întemeiat instanţa de fond a admis excepţia aşa cum a fost formulată şi a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Întrucât prin capătul 1 al cererii de chemare în judecată se solicită anularea unor dispoziţii dintr-un act normativ, consideră că, numai în măsura în care va fi admis recursul reclamantei, pârâtul ISMB poate avea calitate procesuală pasivă pentru celelate 2 capete de cerere, ca efect al opozabilităţii.

De altfel, prin motivele de recurs invocate, recurenta nu a formulat critici cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate pe motiv că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în raport cu actul normativ ale cărui dispoziţii se solicită a fi anulate, soluţia dată de instanţa de fond fiind una corectă.

Cu referire strict la motivele de recurs, potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurenta a înţeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Argumentele expuse în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează nemulţumirea recurentei-reclamante cu privire la soluţia primei instanţe, aspect care nu se circumscrie motivului de recurs invocat, în care casarea se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii acesteia.

Totodată, criticile expuse în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, vizează aspecte care ţin de situaţia de fapt şi de probatoriul administrat în cauză, iar argumentele prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu arată care dispoziţii legale au fost interpretate eronat de către instanţa de fond, ci invocă formal o serie de principii: non reformaţio in pejus, principiul transparenţei, principiul legalităţii, discriminarea elevului, fără a formula critici concrete prin raportare la considerentele sentinţei recurate. Recurenta nu arată modalitatea în care prima instanţă a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Pe de altă parte, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, aspecte care nu se regăsec în considerentele sentinţei atacate.

Textul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Din sentinţa recurată nu rezultă că prima instanţă a ignorat o normă legală incidentă în cauză sau a aplicat prevederile unei norme generale, deşi se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers, ci, în speţă s-a pus în discuţie modalitatea de aplicare a prevederilor art. 11 alin. (3) şi (4) şi ale art. 12 din O.M.E. nr. 61555/2023 privind organizarea şi defăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024, menţionate de recurentă în cererea de chemare în judecată şi reluate în cererea de recurs.

Recurenta-reclamantă tinde, aşadar, inclusiv prin criticile care se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) şi ale art. 12 din O.M.E. nr. 61555/2023 să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale şi o cenzurare a aprecierii date de prima instanţă mijloacelor de probă care să conducă la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

I.5. Răspunsul la întâmpinări

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspunsuri la întâmpinări, deşi întâmpinările i-au fost comunicate în termenul legal, dar a depus note scrise anterior termenului de judecată stabilit la data de 03.06.2025.

I.6. Aspecte procesuale

La termenul din 3 iunie 2025, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei ca nefondată, pentru motivele reţinute în cuprinsul încheierii de la acea dată.

În ceea ce priveşte cererea de scoatere din citativ a intimatului-pârât Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Înalta Curte a constatat că este nefondată, întrucât acesta a rămas în cauză ca pârât cu privire la alt capăt de cerere.

La interpelarea instanţei, reprezentantul recurentei-reclamante a precizat că nu mai reiterează cererea de probe aflată la finalul acţiunii, întrucât a depus înscrisurile solicitate la dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.1. Circumstanţele factuale ale speţei

În fapt, elevul B. a susţinut la data de 25.06.2024, proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale desfăşurate în anul 2024, iar în urma susţinerii examenului a obţinut nota 9,20.

În urma contestaţiei formulate în raport de art. 12 din Ordinul 6155/2023, comisia de corectare a acordat nota finală de 8,25, informaţii ce reies din extrasul Evaluării Naţionale.

În prezenta cauză, reclamanta în calitate de reprezentantă a minorului, a solicitat anularea dispoziţiilor ce prevăd posibilitatea contestării notelor obţinute la Evaluarea Naţională 2024, respectiv art. 11 alin. (3), alin. (4) şi art. 12 din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 6155/2023, invocând, în esenţă, următoarele cazuri de nelegalitate: actul administrativ normativ nu a fost pus în dezbatere publică anterior aprobării sale; pragul de 1 punct în loc de 0,5 puncte a fost stabilit aleatoriu de ministrul educaţiei fără existenţa unui studiu de impact; prin dispoziţiile contestate se încalcă principiul non reformatio in peius instituind astfel o stare de discriminare între elevii a căror notă se înscrie în marja de peste 1 punct pentru a putea beneficia de recorectare şi elevii ale căror note după recorectare sunt sub marja de 1 punct astfel că nu pot benefica de recorectare.

II.2. Prevederile legale a căror nulitate se cere a fi constatată

Organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024, s-a realizat în conformitate cu Ordinul ministrului educaţiei nr. 6155/2023 şi în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010-2011.

Organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2024-2025 s-a realizat în conformitate cu Ordinul ministrului educaţiei nr. 6154/2023 şi în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012.

Art. 11 alin. (3) şi alin. (4) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 6155/2023 prevede următoarele:

"(3) În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare iniţială. În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, lucrarea este reevaluată de alţi doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi notare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestaţii este nota finală obţinută de candidat.

(4) Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Totodată, art. 12 din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 6155/2023 prevede următoarele:

"Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.

(2) Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale va transmite comisiilor judeţene/Comisiei municipiului Bucureşti anexe la procedura specifică evaluării naţionale: cererea-tip pentru depunerea contestaţiei şi declaraţia-tip menţionată la alin. (1)."

II.3. Analiza motivelor de recurs şi a apărărilor aferente

II.3.1. Motivul de recurs referitor la încălcarea principiului non reformatio in pejus - Dreptul elevului de a contesta nota este limitat şi condiţionat

Într-o primă critică, recurenta a invocat greşita aplicare a legii de către prima instanţă, prin reţinerea inaplicabilităţii principiului non reformatio in pejus în cadrul procedurii de contestare a notelor obţinute de elev în urma susţinerii examenului de evaluare naţională.

Prima instanţă a reţinut că acesta este un principiu ce guvernează procesul civil (în căile de atac) respectiv procesul penal, deci un principiu de ordin procedural în faţa instanţei de judecată, iar nu un principiu în raport de care se edictează actele normative. De asemenea, a reţinut că nu se poate constata o asemenea încălcare, reclamantul cunoscând dintr-un început, situaţia în care se află, dar şi riscul sau şansa pe care şi le asumă prin formularea contestaţiei, ca urmare a semnării declaraţiei-tip.

Înalta Curte constată, mai întâi, că nu poate fi reţinută critica referitoare la însuşirea de către prima instanţă a raţionamentului pârâtelor fără o analiză proprie; această critică, ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este nefondată, cât timp prima instanţă a explicitat raţionamentul ce a stat la baza silogismului său juridic.

Analizând criticile ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate, pentru raţiunile ce vor fi prezentate în continuare.

Chiar dacă, aşa cum subliniază în mod corect recurenta, rolul contestaţiei este de a reevalua lucrarea elevului candidat în raport de criticile şi în limitele nemulţumirilor sale (fiind evident că un candidat va formula o contestaţie cu scopul majorării, iar nu micşorării notei sale), efectele concrete ale formulării contestaţiei sunt cele reglementate de legiuitor, în contextul legislativ şi cu respectarea garanţiilor privind informarea pe deplin a contestatorului cu privire la consecinţe.

Reglementarea unor consecinţe de genul celor conţinute de ordinul atacat, respectiv faptul că nota finală va fi cea obţinută prin recorectare ca urmare a formulării contestaţiei, nu conduce la concluzia că instituţia contestaţiei a fost deturnată de la scopul ei firesc, cât timp reevaluarea ca atare este scopul acestei instituţii.

Faptul că posibilitatea candidatului de a contesta nota obţinută în urma susţinerii examenului de evaluare naţională este reglementată doar generic prin art. 7 lit. l) din Ordinul ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4742/10.08.2016 pentru aprobarea Statutului elevului, nu împiedica legiuitorul subsecvent să reglementeze posibilitatea de a obţine o notă mai mică în urma contestaţiei. Omisiunea de a reglementa în cele mai mici detalii reprezintă tocmai expresia legiferării subsecvente prin acte cu caracter normativ de forţă juridică inferioară. Din această perspectivă, nu se poate reţine o încălcare a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative conform cărora "(3) actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Consecinţa posibilă ca nota finală să ajungă a fi mai mică decât cea iniţial contestată nu anulează existenţa ca atare a dreptului la contestaţie, ci circumstanţiază efectele posibile ale acesteia.

În contextul necesităţii dovedirii unui exces de putere pentru admiterea acţiunii, se constată că pârâtele au explicat opţiunea de reglementare prin aceea că s-a dorit a se da posibilitatea elevului nemulţumit de nota obţinută la o primă evaluare să beneficieze de o a doua opinie, cenzurarea/verificarea lucrării sale de către o comisie formată din alţi evaluatori fiind o certă garanţie a imparţialităţii şi a veridicităţii modului iniţial de corectare a lucrării examinate. În urma reevaluării lucrării solicitate în baza contestaţiei formulate, nota poate creşte sau descreşte, ori poate rămâne aceeaşi. Acest lucru este firesc şi legal, scopul contestaţiei fiind acela de reevaluare a lucrării de către o alta comisie. Exercitarea acestei opţiuni este strict la latitudinea candidatului, comisia de reevaluare nu poate fi constrânsă sau condiţionată să analizeze lucrarea contestată prin comparare, pentru că în această situaţie s-ar pierde esenţa unei reverificări imparţiale.

Or, această justificare se încadrează în limitele exercitării dreptului de apreciere de către legiuitorul subsecvent, instanţa de recurs nedecelând o exercitare abuzivă a acestuia.

În ceea ce priveşte efectele declaraţiei pe proprie răspundere că a luat la cunoştinţă de prevederile art. 11 alin. (3) şi (4) şi ale art. (12) din Ordinul nr. 6155/2023, conform cărora nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere, recurenta a criticat reţinerea primei instanţe în sensul că menţiunea privind posibilitatea scăderii notei din formularul de contestaţie reprezintă o conştientizare deplină a efectelor formulării contestaţiei.

Pe de o parte, faptul un elev de 14 - 15 ani nu are din punct de vedere al legii penale, contravenţionale sau civile discernământul necesar conştientizării faptelor sale reprezintă un argument care nu are legătură cu ceea ce se doreşte a fi susţinut; nefiind în discuţie atragerea unei răspunderi pentru săvârşirea vreunei fapte civile ilicite, contravenţionale sau penale, ci asumarea consecinţelor unei cereri cu caracter administrativ, nu poate fi făcut acest paralelism argumentativ.

Pe de altă parte, semnarea acestei declaraţii nu este cerută doar minorului, ci şi părinţilor săi, care au sarcina de a exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu respectarea principiului interesului superior al copilului conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal."

Conform alin. (4)-(6), "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de furnizorii privaţi acreditaţi, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.

(6) În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;

b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare, înstrăinare părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;

d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament."

Astfel, semnarea de către minor a declaraţiei-tip este cerută tocmai în ideea respectării prevederilor art. 2 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 272/2004, care impun necesitatea luării în considerare a opiniei copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; or, a cere unui copil care s-a pregătit pentru materia de examen de evaluare naţională să îşi evalueze prima facie rezultatele lucrării reprezintă o expresie echilibrată a capacităţii de autoevaluare şi autocunoaştere existente la vârsta la care se susţine acest examen. Astfel, nu se demonstrează premisa unui exces de putere al instituţiei publice, prin modalitatea de reglementare a contestaţiei şi a declaraţiei-tip.

Împrejurarea că părinţii nu au cunoştinţă de conţinutul lucrării nu reprezintă un aspect care să fie conţinut de normele juridice atacate, ci eventual de prevederile art. 15 alin. (1) şi (2) din acelaşi ordin, care statuează în sensul următor:

"(1) Candidatul major şi părinţii/reprezentanţii legali ai candidatului minor poate/pot solicita comisiei judeţene/Comisiei municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale vizualizarea lucrării/lucrărilor propriului copil numai după afişarea rezultatelor finale, după etapa de soluţionare a contestaţiilor. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

(2) Solicitarea de vizualizare, menţionată la alin. (1), nu poate conduce la reevaluarea şi/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor."

Or, recurenta nu a atacat şi aceste prevederi din cuprinsul ordinului ce face obiectul prezentei acţiuni, astfel că principiul disponibilităţii procesului civil se opune extinderii analizei şi asupra acestui aspect. De asemenea, faptul că ulterior, legiuitorul a revenit asupra acestei modalităţi de reglementare şi a stabilit posibilitatea vizionării lucrării anterior luării deciziei de a formula contestaţie reprezintă exclusiv o expresie a dreptului de a aprecia asupra oportunităţii unei anumite modalităţi de reglementare a unor situaţii sociale, drept asupra căruia instanţa de contencios administrativ nu are prerogativa de a interveni.

Aspectele legate de cuantumul concret al notelor obţinute de minor nu pot face obiectul criticilor în recurs, reprezentând chestiuni de fapt nededuse judecăţii potrivit legii în calea de atac a recursului.

Recurenta a mai contestat justificarea reţinută în sentinţă pentru opţiunea legiuitorului, arătând că este utopică, deoarece pentru utilizarea abuzivă a unui drept se pot institui sancţiuni, ci nu luarea unor măsuri de împiedicare a exercitării dreptului la apărare care are la bază - indiferent de domeniu - principiul non reformatio in peius.

Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere poziţia pârâtelor, care au invocat faptul că această posibilitate de micşorare a notei a fost instituită în vederea prevenirii exercitării abuzive de către candidaţi a dreptului de a formula contestaţie.

Revenind la atribuţiile instanţei de contencios administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin exces de putere se înţelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Excesul de putere există în situaţia în care administraţia are recunoscut un drept de apreciere şi depăşeşte limitele acestui drept, aducând atingere drepturilor subiective ale cetăţenilor.

Libertatea de apreciere în activitatea administraţiei publice, care se materializează în conceptul de oportunitate a actelor administrative, nu poate fi înţeleasă în afara prevederii legii.

Excesul de putere reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, care instituie supremaţia legii.

În baza acestui text constituţional, instanţele de contencios administrativ pot cenzura actele juridice emise cu exces de putere. Într-un stat de drept, puterea discreţionară conferită autorităţii publice nu poate fi privită ca o putere absolută şi fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege, constituie exces de putere, conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, oportunitatea este un element al legalităţii. Prin urmare, puterea discreţionară a autorităţilor statului nu poate fi interpretată ca o libertate în afara legii, ci una în limitele acesteia.

Pentru a se constata depăşirea limitelor marjei de apreciere, trebuie dovedit, în cazul unei acţiuni de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ de punere în aplicare a unei normei juridice superioare, depăşirea cadrului legal a cărui executare se face prin actul atacat.

Or, recurenta însăşi a subliniat că nu există o prevedere concretă legată de efectele contestaţiei în norma juridică cuprinsă în actul normativ superior.

Apoi, pârâtele au oferit o explicaţie pentru opţiunea legislativă, respectiv necesitatea de a limita numărul de contestaţii formulate în general şi de a nu prelungi excesiv procedura de corectare şi de finalizare a evaluării naţionale.

Or, instanţa de contencios constată că această explicaţie justifică în mod raţional opţiunea de reglementare, fără a fi ilogică sau lipsită total de contact cu realitatea; împrejurarea că, în concret, numărul contestaţiilor a fost în continuare destul de mare nu denotă absurditatea soluţiei puse în practică.

Astfel, instanţa de recurs constată că nu se poate reţine o depăşire a marjei de apreciere a legiuitorului subsecvent prin reglementarea contestaţiei în această manieră, nefiind astfel întrunită situaţia premisă a unui exces de putere.

În ceea ce priveşte alegerea pragului de 1 punct pentru recorectarea lucrării drept o garanţie a lipsei arbitrariului, Înalta Curte constată că este valabil raţionamentul mai sus expus cu privire la nedovedirea excesului de putere exercitat de autoritate.

Astfel, nu i se poate solicita emitentului unui act administrativ cu caracter normativ să justifice în detaliu opţiunile făcute, iar recurenta avea sarcina de a dovedi situaţia premisă a unui exces de putere prin această alegere.

În fine, sunt corecte şi reţinerile primei instanţe în sensul că principiul non reformatio în pejus- (art. 481 C. proc. civ. si art. 418 C. proc. pen.), este un principiu aplicabil strict în procedura litigioasa. Prevederea unui sistem de căi de atac are drept scop respectarea dreptului fundamental la o protecţie jurisdicţională efectivă, iar această finalitate nu poate fi realizată dacă, prin exercitarea unei căi de atac, partea ar fi expusă riscului de a primi o soluţie procesuală chiar mai defavorabilă decât cea pe care a înţeles să o critice. Or, în materie administrativă, nu numai că nu există o astfel de prevedere referitoare la procedura de contestare, dar principiile aplicabile procedurilor de judecată nu ţin de aptitudinea legală de a fi aplicabile procedurii de desfăşurare a examenelor.

Ca urmare, criticile recurentei referitoare la încălcarea principiului non reformatio in pejus sunt nefondate.

II.3.2. Motivul de recurs referitor la încălcarea de către prima instanţă a principiului transparentei

O primă afirmaţie referitoare la încălcarea principiului transparenţei se referă la faptul că pârâţii nu ar fi răspuns în mod explicit acestei critici; or, acest aspect nu poate conduce nici la temeinicia, nici la lipsa de temeinicie a unei acţiuni, nefiind decisivă în sine exprimarea poziţiei pârâtelor pe acest aspect.

Argumentul esenţial avut în vedere de prima instanţă pentru respingerea criticilor legate de încălcarea principiului transparenţei a fost acela al nedovedirii vătămării concrete a recurentei pentru invocarea acestui aspect; în subsidiar, prima instanţă a reţinut că acest principiu nu a fost încălcat, deoarece proiectul de ordin privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023 - 2024 a fost publicat în cadrul rubricii Consultare Publică încheiată anul 2023 din cadrul site-ului www.x.ro.

Înalta Curte va analiza cu prioritate primul motiv de refuz, constatând că prima instanţă a procedat în mod corect, astfel că nu va mai fi utilă analiza celui de-al doilea motiv de respingere a criticii.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamantul trebuie să probeze o vătămare cu referire la acest aspect de nulitate procedurală, vătămare ce nu ar mai putea fi înlăturată decât prin anularea actului şi care să fi existat la momentul emiterii/adoptării actului administrativ normativ contestat, prin raportare la acest motiv de nelegalitate procedurală, iar nu la momentul consumării raportului juridic de aplicare a actului normativ, care, în concret şi doar ulterior, se apreciază de către reclamant a fi susceptibil de a crea o situaţie considerată de reclamant ca fiind nefavorabilă.

Astfel, raportându-se prin acţiunea formulată la emiterea actului atacat, este evident că vătămarea trebuie să aibă în vedere exclusiv procedura de adoptare a actului normativ atacat şi momentul adoptării acestuia, neputându-se confunda cu momentul ulterior al punerii în aplicare a acestuia. Or, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, reclamantul nu invocă o vătămare a procedurii de emitere a actului administrativ normativ în ansamblul său pentru nerespectarea dreptului de fi supus transparenţei decizională, ci circumstanţiază nelegalitatea formală a nerespectării procedurii de transparenţă decizională, prin înlăturarea dispoziţiilor care, după parcurgerea examenului de Evaluare Naţională, sunt apreciate ca fiind nefavorabile, raportat la situaţia specifică ulterioară a elevului, invocând doar o vătămare de fond a actului normativ prin raportare la aplicarea cu efecte parţiale defavorabile în privinţa sa.

II.3.3. Motivul de recurs referitor la încălcarea principiului legalităţii - Lipsa temeiului legal pentru emiterea dispoziţiilor Ordinului

Înalta Curte constată că recurenta a reiterat argumentul în sensul că lipsa unui răspuns explicit al pârâtelor cu privire la critica sa echivalează cu o acceptare tacită, argument eronat şi respins anterior; cum s-a statuat deja, acest aspect nu poate conduce nici la temeinicia, nici la lipsa de temeinicie a unei acţiuni, nefiind decisivă în sine exprimarea poziţiei pârâtelor.

În esenţă, ceea ce a invocat recurenta este faptul că ordinul atacat a fost emis în baza Legii nr. 1/2011, deşi aceasta a fost abrogată la data de 04.09.2023; Ordinul a fost emis în data de 31.08.2023 şi a intrat în vigoare în data de 04.09.2023; Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost abrogată parţial prin Legea nr. 198/2023 a învăţământului preuniversitar (art. 250), aceasta intrând în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1), respectiv în data de 03.09.2023; aşadar, la momentul emiterii Ordinului a cărui anulare o solicită, 31.08.2023, Ministerul deja cunoştea faptul că s-a emis şi Legea nr. 198/2023 cu chiar aproximativ 2 luni calendaristice anterior şi că urma să intre în vigoare în termen de 60 de zile.

Înalta Curte constată că însăşi recurenta a invocat prevederile art. 248 alin. (4) din noua lege a învăţământului preuniversitar (Legea nr. 198/2023), potrivit cărora "(4) Admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizată la finalul clasei a VIII-a se vor desfăşura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generaţia de elevi înscrişi în clasa a V-a în anul şcolar 2023-2024".

Astfel, este o supravieţuire a legii vechi încorporată ca soluţie legislativă în conţinutul legii noi, aplicabilă generaţiilor de elevi care în anul 2023 se află în clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a. Ca urmare, acestor generaţii de elevi le este aplicabilă Legea nr. 1/2011 din perspectiva normelor referitoare la susţinerea examenelor de evaluare naţională în vederea admiterii la liceu.

Recurenta a mai invocat şi faptul că Evaluarea naţională trebuie să fie reglementată prin lege şi nu poate fi reglementată de la sine putere prin ordin de ministru, având în vedere dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, aplicând mutatis mutandis considerentele Deciziei CCR nr. 637/2015 referitoare la evaluarea activităţii poliţistului.

Or, această paralelă legislativă nu este una pertinentă, situaţiile juridice nefiind comparabile: în cazul Deciziei CCR nr. 637/2015 a fost considerată neconstituţională reglementarea integrală prin act normativ cu forţă inferioară legii a evaluării profesionale a unei anumite categorii de bugetari; în cauza de faţă, evaluarea elevilor în vederea admiterii la liceu reprezintă o procedura distinctă, reglementată prin lege, dar ale cărei detalii concrete organizatorice şi faptice sunt lăsate la latitudinea ministerului de resort. Pe de altă parte, o astfel de critică tinde să conducă raţionamentul spre o neconstituţionalitate a Legii nr. 1/2011 sau a Legii nr. 198/2023, care nu a fost invocată în cauza de faţă.

Ca urmare, şi acest motiv de recurs referitor la încălcarea principiului legalităţii este nefondat.

II.3.4. Motivul de recurs referitor la existenţa unor discriminări arbitrare între evaluarea lucrărilor de la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta a invocat greşita aplicare a legii de către prima instanţă, prin neconstatarea existenţei unei discriminări între absolvenţii de gimnaziu în anul 2024 şi absolvenţii de liceu din anul 2024, în cazul primilor fiind stabilit pragul de 1 punct pentru a avea dreptul de a le fi recorectată lucrarea şi în cazul celor din urmă fiind stabilit pragul de 1,5 puncte pentru a beneficia de acelaşi drept, toate acestea fără o justificare obiectivă a diferenţei de tratament; de asemenea, absolvenţii de gimnaziu din anul 2024 şi absolvenţii de gimnaziu din anul 2025, cei din urmă având posibilitatea de a formula contestaţie după vizualizarea lucrărilor de către elev însoţit de un adult, spre deosebire de anul 2024 când decizia de a contesta lucrarea trebuia să fie luată în necunoştinţă de cauză.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

"Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Prin raportare la prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile);

- existenţa unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu);

- tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop, să nu fie adecvate şi necesare.

În ceea ce priveşte prima situaţie de discriminare invocată, între elevii de liceu absolvenţi în 2024 şi elevii de gimnaziu absolvenţi în 2024 din perspectiva pragului de 1 punct/1,5 puncte şi a posibilităţii de vizualizare a lucrării anterior formulării contestaţiei/lipsei unei asemenea posibilităţi, se constată că se compară două ipoteze total diferite, elevii de gimnaziu neaflându-se în aceeaşi situaţie cu cei de liceu şi neintrând în competiţie. Cele două situaţii avute în vedere de art. 11 din Ordinul nr. 6155/2023 privind organizarea si desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2023-2024 şi respectiv de art. 12 din Ordinul nr. 6156/2023 privind organizarea si desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2024 reglementează elevi aflaţi în ipoteze diferite, astfel că nu se regăseşte premisa vreunei discriminări.

Apoi, în ceea ce priveşte compararea elevilor de gimnaziu care au obţinut în urma contestaţiei la evaluarea naţională o notă mai mică decât cea iniţială, dar diferenţa dintre ele nu atinge 1 (un) punct şi situaţia altor elevi, care au obţinut la în urma contestaţiei evaluarea naţională o notă mai mică decât cea iniţială, iar diferenţa dintre note depăşeşte 1 (un) punct, nici în aceste situaţii nu se poate reţine existenţa unor persoane aflate în poziţii comparabile.

Astfel, nota obţinută ca urmare a recorectării şi diferenţa faţă de punctajul iniţial sunt aspecte de fapt care diferenţiază cele două ipoteze în mod obiectiv, iar pragul de minim 1 punct pentru diferenţa între nota iniţială şi nota obţinută în contestaţie, aplicabil tuturor candidaţilor înscrişi la concurs şi care uzează de dreptul de contestaţie are un scop legitim (a nu angrena resurse suplimentare privind activitatea unei terţe comisii de contestaţie, decât în situaţia în care diferenţa dintre note este una serioasă şi de natură a atrage necesitatea reevaluării tezei de o terţă comisie, pentru a elimina diferenţa de notare).

Nu poate fi reţinut argumentul recurentei, în sensul că nu exista niciun fel de raţiune obiectivă şi niciun fel de justificare rezonabilă şi proporţională de natură a motiva o astfel de prevedere, în condiţiile în care toţi elevii ar trebui să beneficieze de tratament legal în faţa legii şi a autorităţilor.

Or, aşa cum s-a arătat şi mai sus, pârâtele au oferit o explicaţie pentru opţiunea legislativă, aplicabilă tuturor elevilor care uzează de dreptul de a formula contestaţie, cu scopul legitim de a nu antrena resurse suplimentare privind activitatea unei terţe comisii de contestaţie decât în situaţia în care diferenţa dintre note este semnificativă şi de natură a atrage necesitatea reevaluării. Relevant însă este faptul că aplicarea acestui text de a face, în mod nediferenţiat, pentru orice situaţie în parte, astfel că nu se poate vorbi despre o lipsă de predictibilitate a întinderii actului administrativ.

Or, instanţa de contencios constată că această explicaţie justifică în mod raţional opţiunea de reglementare, fără a fi ilogică sau lipsită total de contact cu realitatea; astfel, instanţa de recurs constată că nu se poate reţine o depăşire a marjei de apreciere a legiuitorului subsecvent prin reglementarea contestaţiei în această manieră, nefiind astfel întrunită situaţia premisă a unui exces de putere.

În ceea ce priveşte alegerea tocmai a pragului de 1 punct pentru recorectarea lucrării drept o garanţie a lipsei arbitrariului, Înalta Curte constată că este valabil raţionamentul mai sus expus cu privire la nedovedirea excesului de putere exercitat de autoritate.

Astfel, nu i se poate solicita emitentului unui act administrativ cu caracter normativ să justifice în detaliu opţiunile făcute, iar recurenta avea sarcina de a dovedi situaţia premisă a unui exces de putere prin această alegere.

Recurenta face numeroase aprecieri legate de oportunitatea soluţiei legislative, aspect care în mod evident nu intră în sfera atribuţiilor de verificare a instanţei de contencios administrativ.

Recurenta a mai susţinut că diferenţierea elevilor la recorectare în funcţie de pragul de 1 punct nu reprezintă o practică justificată obiectiv de un scop legitim şi nici nu poate fi apreciată drept o măsură adecvată, necesară sau proporţională, ingerinţa creată în acest mod în dreptul elevului contestator reprezentând o măsură disproporţionată în raport cu scopul pentru care a fost prevăzută.

Or, prin cele de mai sus, Înalta Curte reţine că a fost demonstrat atât scopul legitim, cât şi proporţionalitatea măsurii, neputând constata că ingerinţa creata în acest mod în dreptul elevului contestator reprezintă o măsura disproporţionată în raport cu scopul pentru care a fost prevăzută.

În ceea ce priveşte cea de-a doua situaţie de discriminare invocată, respectiv între absolvenţii de gimnaziu din anul 2024 şi absolvenţii de gimnaziu din anul 2025, cei din urmă având posibilitatea de a formula contestaţie după vizualizarea lucrărilor de către elev însoţit de un adult, spre deosebire de anul 2024, când decizia de a contesta lucrarea trebuia să fie luată în necunoştinţă de cauză, Înalta Curte reţine, de asemenea, că nu se poate constata existenţa vreunei discriminări între absolvenţi din ani diferiţi, fiecare urmând regulile reglementate şi aplicabile anului în care a desfăşurat proba de evaluare naţională.

Astfel, şi aceste critici din recurs ce invocă existenţa unor discriminări arbitrare între evaluarea lucrărilor de la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat sunt nefondate.

II.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 2128/2024 din data de 19 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 iunie 2025.