Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3070/2005 AI generated

Recourse inadmissible against decision rendering appeal on revision irrevocable despite pensioner’s challenge to benefit calculation

Case Number Decizia nr. 3070/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the pensioner against the Court of Appeal’s decision upholding the rejection of their request for revision, leaving the lower court's judgment regarding the established retirement pension amount in force. The dispute concerned a challenge to the calculation of the age-limit pension by the county pension house, where the appellant argued that the lower courts failed to examine the method of establishing the pension quantum. Applying Article 320(3) of the Code of Civil Procedure, the court held that a decision rendered on a contestation for annulment is subject to the same appeals as the original judgment challenged; since the initial Court of Appeal decision was final and not subject to further appeal, the subsequent decision dismissing the extraordinary appeal was likewise irrevocable and immune from further recourse.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ; Recourse inadmissible against decision rendering appeal on revision irrevocable despite pensioner’s challenge to benefit calculation: Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat, iar recurentul a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., recursul este admisibil și a solicitat admiterea acestei căi de atac.

Keywords

AI generated
pension revision retirement calculation of benefit civil judgment extraordinary revision appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 701 din 19 mai 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul C.L. împotriva sentinței civile nr. 120 din 21 martie 2003 a Tribunalului Neamț.

Împotriva deciziei nr. 701 din 19 mai 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, C.L. a formulat contestație în anulare, prin care a invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și a motivat că instanța a omis să cerceteze modul în care Casa Județeană de Pensii Neamț a stabilit cuantumul pensiei pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului.

Curtea de apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 1297 din 13 octombrie 2003, a respins ca nefondată contestația în anulare.

Contestatorul C.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1297 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău solicitând ca, prin admiterea contestației în anulare, să fie modificată decizia prin care i-au fost stabilite drepturile bănești ce i se cuvin în calitate de pensionar.

Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat, iar recurentul a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., recursul este admisibil și a solicitat admiterea acestei căi de atac.

Recursul declarat nu este admisibil.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Decizia nr. 1297 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, dată în contestația în anulare formulată de C.L., este irevocabilă așa cum a fost și hotărârea împotriva căreia s-a exercitat această cale extraordinară de atac.

Întrucât decizia nr. 701 din 19 mai 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, atacată cu contestație în anulare, nu era supusă căii de atac a recursului, nici decizia prin care a fost soluționată contestația în anulare nu este supusă recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.L. împotriva deciziei nr. 1297 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2005.