Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3391/2025 AI generated

Unsigned appeal annulled; constitutional referral request inadmissible upheld.

Case Number Decizia nr. 3391/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the plea of nullity and annulled the appeal (recurs) as unsigned, thereby upholding the interim order of the Court of Appeal Oradea that had rejected as inadmissible the claimant association's request to refer a constitutional exception to the Constitutional Court. The underlying dispute concerned the claimant's action against the National Council for Combating Discrimination and the Romanian Government seeking annulment of a CNCD decision and a finding that provisions of Government Emergency Ordinances O.U.G. no. 130/2021 and O.U.G. no. 168/2022, which delayed payment of benefits to ethnic persecution survivors' heirs under Law no. 154/2021, were discriminatory; the court based its decision on procedural grounds, applying Articles 148, 196(1), and 486(1)(e) and (3) of the Civil Procedure Code, which require the appellant's signature on the appeal as a validity condition, holding that an unsigned appeal submitted by email does not validly vest the court, even where the party was given an opportunity to cure the defect. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 248 C. proc. civ, art. 148 C. proc. civ, art. 196 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Unsigned appeal annulled; constitutional referral request inadmissible upheld: The underlying dispute concerned the claimant's action against the National Council for Combating Discrimination and the Romanian Government seeking annulment of a CNCD decision and a finding that provisions of Government Emergency Ordinances O.U.G. no. 130/2021 and O.U.G. no. 168/2022, which delayed payment of benefits to ethnic persecution survivors' heirs under Law no. 154/2021, were discriminatory; the court based its decision on procedural grounds, applying Articles 148, 196(1), and 486(1)(e) and (3) of the Civil Procedure Code, which require the appellant's signature on the appeal as a validity condition, holding that an unsigned appeal submitted by email does not validly vest the court, even where the party was given an opportunity to cure the defect. The decision is final.

Keywords

AI generated
action for annulment lack of signature plea of nullity referral order grounds for cassation ethnic discrimination

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal as unsigned, since the signature is required under sanction of nullity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, urmare a declinării competenţei dispuse de Tribunalul Bucureşti, reclamanta A., Expulzaţi şi Deportaţi în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Filiala Carei a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Guvernul României, anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 281/14.06.2023 şi constatarea caracterului discriminatoriu al prevederilor O.U.G. nr. 130/17.12.2021 şi O.U.G. nr. 168/08.12.2022, care stabilesc data de la care urmează să se acorde plata drepturilor conferite de statutul de urmaşi ai persoanelor persecutate pe criterii etnice, conform Legii nr. 154/2021 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile străine instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive de persecuţie etnică.

De asemenea, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 130/2021 şi O.U.G. nr. 168/2022, care amână plata pentru urmaşii românilor, prevederi prin care s-ar încălca dispoziţiile art. 4 "unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni", respectiv prevederile art. 16 "egalitatea în drepturi".

2. Încheierea pronunţată de curtea de apel

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2024 Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta A., Expulzaţi şi Deportaţi în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Filiala Carei, privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 130/2021 şi O.U.G. nr. 168/2022, reţinând, în esenţă, neîndeplinirea condiţiei vizând legătura cu soluţionarea cauzei, impusă de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta A., Expulzaţi şi Deportaţi în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Filiala Carei, solicitând casarea acesteia, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată şi continuarea judecării fondului acţiunii deduse judecăţii.

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nesemnare invocată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2025, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 148 C. proc. civ.:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…) semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, aplicabile tuturor cererilor adresate instanţelor, prevăd că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

În prezenta cauză, fiind vorba despre o cerere de recurs, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) e) semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic. (...) (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) -e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenta a transmis recursul prin email la data de 16.11.2024, acesta nepurtând semnătura reprezentantului legal al cărui nume este indicat în finalul cererii.

De asemenea, deşi recurenta a fost citată cu menţiunea de a depune un exemplar semnat al cererii, astfel cum reiese din dovada de transmitere a actului de procedură de la dosar recurs, aceasta nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă.

Înalta Curte subliniază faptul că semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, iar importanţa semnăturii olografe rezidă în necesitatea de a se asigura că actul de procedură provine de la persoana care se pretinde că l-ar fi efectuat.

Pentru a răspunde acestei finalităţi, semnătura poate fi olografă sau electronică, în condiţiile Legii nr. 214/2024. C. proc. civ. permite trimiterea cererii de apel prin e-mail, cererea primind dată certă la data înregistrării acesteia, dar numai în scopul primirii de dată certă şi pentru a facilita înregistrarea acesteia într-un anumit timp, fără ca acest fapt să scutească partea de obligaţia a complini ulterior lipsa semnăturii olografe, în termenul acordat de instanţă în acest scop.

În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Pentru considerentele şi temeiurile de drept expuse anterior, constatând că recurenta nu a comunicat instanţei un exemplar semnat al cererii de recurs şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., anulând cererea de recurs formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nesemnat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12 iunie 2025.