Probation salary increase dispute remanded for retrial on double-benefit issue after appeals admitted.

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Galaţi, la data de 10.01.2023, sub nr. x/2023 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordin de ministru prin care să rectifice O.M.J. 28/2020 în sensul stabilirii valorii de referinţa sectorială în sumă de 605,225 RON pentru tot personalul de probaţiune în intervalul de referinţă 01.08.2016 - 31.12.2017 precum şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori şi obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune să execute întocmai şi cu celeritate atribuţiile ce-i revin ca ordonator terţiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referinţă sectorială.

La data de 31.01.2023 reclamanţii au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înţeleg să modifice primul capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea de ordin de ministru cu stabilirea unei valori de referinţa sectorială în suma de 605,225 RON, pentru personalul de probaţiune, în intervalul de referinţa 01.08.2016 - 31.12.2017, precum şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori. Totodată, s-a solicitat modificarea în cuprinsul cererii iniţiale a sintagmei "rectificarea O.M.J. nr. 28/2020" cu "solicitarea de a emite O.M.J. cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON pentru perioada menţionată în capătul de cerere şi în continuare".

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 223 din 06 octombrie 2023 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii cererii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Uneşte cu fondul excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, pentru pretenţiile aferente perioadei 01.08.2016 - 09.01.2020.

Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată, în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 01.08.2016 - 09.01.2020.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Direcţia Naţională de Probaţiune Bucureşti, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor un ordin de ministru cu stabilirea unei valori de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, începând cu data de 10.01.2020 şi în continuare.

Obligă pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune (DNP) la plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, în conformitate cu noul ordin de ministru ce va fi emis în temeiul prezentei hotărâri, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării cu rata inflaţiei aferente sumelor restante stabilite de la data de 10.01.2020 până la data plăţii efective.

Obligă pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, către reclamanţi, la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată"

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenţii-pârâţi Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei, căile de atac promovate fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a apreciat, prin recursul promovat, că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) Cap. VIII Secţiunea 1 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) Cap. I Secţiunea a 3-a, art. 8 şi 9 Cap. VIII, Secţiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secţiunea 1 din Legea nr. 153/2017, art. 44 pct. 11 şi pct. 20 din Legea nr. 153/2017, precum şi a celor ale art. 32 şi 33 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a respins, în mod greşit, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile şi, pornind de la această soluţie, a respins şi excepţia tardivităţii.

Intimaţii-reclamanţi nu au învestit instanţa de contencios cu controlul legalităţii hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva ordinelor prin care li s-a stabilit indemnizaţia de încadrare, ci au formulat acţiunea solicitând exclusiv emiterea unui nou ordin de salarizare, cu eludarea dispoziţiilor art. 7 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017. În plus, acţiunea a fost formulată în afara termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, impunându-se casarea hotărârii, iar în rejudecare respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile şi, în subsidiar, ca tardiv formulată.

Recurentul a apreciat că intimaţii-reclamanţi nu pot justifica un interes în promovarea acţiunii, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi faptul că aceştia sunt salarizaţi la nivelul maxim prevăzut de Legea-cadru de salarizare încă din 01.01.2018.

A mai apreciat recurentul că instanţa a dispus, în mod greşit, obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare a reclamanţilor prin raportare la VRS 606.225 RON, având în vedere că personalul de probaţiune a fost primul şi unicul beneficiar din cadrul sistemului de justiţie care a primit creşterea salarială de 25%. prin art. III din O.U.G. nr. 20/2016, prin admiterea acţiunii ajungându-se la o dublă aplicare a procentului de 25%.

Creşterea salarială de 25% a fost aplicată începând cu data de 01.08.2016, în toate ordinele de ministru pentru stabilirea drepturilor salariale, un exemplu în acest sens fiind O.M.J. nr. 2883/C/2028 (emis pentru recalcularea salariului de bază prin raportare la o VRS 421,36 RON aferentă perioadei 09.04.2015 - 30.11.2015 şi prin raportare la o VRS de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017), respectiv O.M.J. nr. 28/C/2020 (emis pentru recalcularea salariul de bază calculat prin raportare la o VRS de 484,18 tei pentru perioada 01.12.2016-31.12.2017).

Cu toate că legiuitorul a acordat creşterea de 25% numai personalului de probaţiune, nu şi altor categorii profesionale din familia ocupaţională Justiţie, aplicând această creştere strict la cuantumul brut al salariilor de bază, celelalte categorii profesionale din familia ocupaţională "Justiţie" au pretins acordarea aceleiaşi creşteri salariate, însă cu aplicare asupra valorii de referinţă sectorială, care este o parte componentă a cuantumului brut al salariului de bază/indemnizatiei de încadrare. Prin urmare, aplicarea acestei creşteri procentuale la VRS de 484,18 RON a condus pentru celelalte categorii profesionale la o VRS de 605,225 RON.

Prin urmare, personalul de probaţiune are deja inclusă creşterea de 25% în cuantumul brut al salariului de bază, prin admiterea acţiunii ajungându-se la o dublă aplicare a procentului de 25%, întrucât acesta se regăseşte deja inclus în drepturile salariale ale reclamanţilor.

De asemenea, salarizarea personalul de probaţiune a atins plafonul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017, în acest moment drepturile salariate nemaifiind calculate prin raportare la VRS.

Astfel, prin emiterea O.M.J. nr. 3396/C/30.08.2018, Direcţia Naţională de Probaţiune a aplicat prevederile art. 38 alin. (3) coroborat cu alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În concret, salariul de bază de la data de 31.12.2017 din O.M.J. nr. 2882/C/2018, care a fost calculat cu o VRS de 463,5 RON a fost indexat cu 25% şi comparat cu salariul maxim din anul 2022 prevăzut în anexa la lege. Prin urmare, începând cu data de 01.01.2018, consilierii de probaţiune beneficiază de drepturile salariale maxime prevăzute pentru în grila de salarizare din anexa la Legeacadru nr. 153/2017. Începând cu data de 01.01.2018, salariul de bază al reclamanţilor nu se mai calculează pe baza valorii de referinţă sectorială, ci este cel stabilit în anexa la legea-cadru de salarizare, iar nesocotirea plafonului instituit de lege echivalează cu o încălcare a normelor legale în materie de salarizare, atrăgând nulitatea hotărârii judecătoreşti.

Recurentul a arătat şi faptul că Decizia CCR nr. 794/2016 nu este aplicabilă în cauză, întrucât aceasta se referă la neconstituţionalitatea unor texte de lege abrogate, respectiv art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, chiar dacă ar mai fi în vigoare, ele nu ar fi aplicabile în speţă, întrucât salariul de bază al intimaţilor-reclamanţi este cel prevăzut în anexa la lege unică de salarizare.

Prin urmare, instanţa de fond a obligat, în mod greşit, Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de ministru pentru acordarea VRS de 605.225 RON, fără să ţină cont de faptul că un asemenea act nu ar produce efecte juridice concrete de ordin patrimonial, fiind lipsit de cauză juridică şi, în consecinţă, lovit de nulitate absolută, întrucât prin actul emis nu s-ar realiza o aplicare a legii, ci dimpotrivă, s-ar produce tocmai o nesocotire a acesteia.

În condiţiile în care ministrul justiţiei ar proceda la emiterea unui ordin prin care să majoreze valoarea de referinţă sectorială la 605,225 RON şi, totodată, în baza aceluiaşi ordin s-ar decide să se revină la metoda de calcul a drepturilor salariale aplicabilă anterior, tot acest mecanism ar fi încadrabil în definiţia fraudei la lege.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi înlăturarea obligaţiei stabilite în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite un nou ordin de salarizare şi de plată a cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a formulat critici de nelegalitate similare, criticând, la rândul său, modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, a excepţiei tardivităţii şi a lipsei de interes a reclamanţilor, precum şi soluţia pronunţată asupra fondului acţiunii deduse judecăţii.

În plus, recurenta a apreciat că pentru perioada ulterioară datei de 3.08.2023 acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect, având în vedere emiterea O.M.J. nr. 1407/C/3.08.2023, prin care s-a dispus stabilirea drepturilor salariale ale personalului de probaţiune prin egalizare cu cele acordate consilierilor de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Timiş, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Fiind legal citaţi, intimaţii-reclamanţi au depus precizări/note scrise, solicitând, în esenţă, respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar iniţiat de reclamanţii din prezenta cauză vizează solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin prin care să se stabilească o valoare de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru personalul de probaţiune, în intervalul de referinţă 01.12.2016 - 31.12.2017 şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori, precum şi obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune să execute întocmai şi cu celeritate atribuţiile ce-i revin ca ordonator terţiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referinţă sectorială.

Fiind învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de pârâţii din prezenta cauză, Înalta Curte va răspunde criticilor formulate prin argumente comune, dată fiind similitudinea acestora:

În privinţa argumentului de nelegalitate ce a vizat modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, instanţa de control judiciar reţine că finele de neprimire a acţiunii este susţinut de pretinsa neparcurgere a procedurii reglementate de dispoziţiile art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2007, în legătură cu ordinele de salarizare anterioare, eludând procedura prevăzută de lege pentru modificarea actelor administrative.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă Înalta Curte constată, pe de o parte, că acţiunea, astfel cum a fost precizată, nu vizează anularea unui ordin de salarizare emis de către recurentul-pârât, reclamanţii solicitând recunoaşterea dreptului la salarizarea cu valorificarea VRS 605,225 RON şi emiterea, în consecinţă, a unor ordine de salarizare prin care să se recalculeze astfel drepturile salariale.

Pe de altă parte, reclamanţii au depus la dosar corespondenţa purtată cu ministerul pârât în acest sens (cereri, solicitări, petiţii) şi răspunsurile negative primite, ceea ce atestă că în scopul obligării acestuia la emiterea de noi ordine au fost formulate cereri administrative prealabile, existând un refuz de soluţionare favorabilă a acesteia, contestat ulterior în instanţă.

În aceste împrejurări, având în vedere că obiectul acţiunii este reprezentat de obligarea la emiterea unui nou act administrativ de salarizare, ca urmare a anulării refuzului autorităţii de a proceda în acest sens, condiţia de admisibilitate constând în parcurgerea procedurii prealabile invocată de recurenţii-pârâţi nu este incidentă, reclamanţii regăsindu-se în situaţia premisă avută în vedere prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/14.09.2020, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, stabilindu-se că în litigiile de funcţie publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul respectiv nu a fost comunicat funcţionarului public, acesta se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanţei să fi solicitat angajatorului acordarea aceloraşi drepturi. În acelaşi sens sunt şi statuările din cuprinsul Deciziilor nr. 9/2017 - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi nr. 54/2018 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceleaşi considerente se apreciază ca fiind nefondate şi susţinerile recurenţilor referitoare la tardivitatea acţiunii reclamanţilor, invocată în subsidiar, prima instanţă reţinând în mod corect că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu a început să curgă, raportat la adresele de răspuns emise de pârâtul Ministerul Justiţiei, la modalitatea concretă prin care se solicită recunoaşterea drepturilor reclamanţilor, dar şi faţă de împrejurarea că la dosar nu există dovezi care să ateste data comunicării adreselor invocate.

O altă critică formulată de recurenţii-pârâţi a vizat modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii, ca urmare a faptului că aceştia au atins nivelul maxim de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte reţine cu caracter prioritar că excepţia lipsei de interes a fost unită cu fondul cauzei, apreciindu-se că aspectele privitoare la consecinţele salarizării la nivel maxim a reclamanţilor sunt în strânsă legătură cu modul de soluţionare a fondului. Or, din această perspectivă, soluţia instanţei de fond este una corectă, în condiţiile în care argumentele invocate de recurenţi în susţinerea excepţiei lipsei de interes au legătură directă cu apărările pe fondul cererii de emitere a actului de salarizare, fiind în legătură directă cu modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare şi cu faptul că reclamanţii ar fi beneficiat deja de majorarea de 25% a indemnizaţiei brute de încasare, ceea ce a condus la atingerea nivelului maxim de salarizare.

Înalta Curte nu poate primi nici susţinerea recurentei-pârâte Direcţia Naţională de Probaţiune, referitoare la rămânerea fără obiect a acţiunii reclamanţilor, ca urmare a O.M.J. nr. 1407/C/3.08.2023, constatând că solicitarea de stabilire a unei valori de referinţa sectoriala în suma de 605,225 RON a fost formulată pentru intervalul de referinţa 01.08.2016-31.12.2017 şi în continuare, interval ce nu se suprapune în totalitate perioadei vizate de ordinul invocat.

Nu în ultimul rând, se constată că soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.08.2016-9.01.2020 nu a fost recurată de către reclamanţi, astfel încât aceasta a devenit definitivă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei însă, respectiv solicitarea de obligare a Ministerului Justiţiei la emiterea unor ordine de salarizare cu stabilirea unei valori de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON şi la alocarea către Direcţia Naţională de Probaţiune a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale astfel stabilite, urmată de plata efectivă către reclamanţi a acestor sume, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate prin cele două cereri de recurs, referitoare la necesitatea verificării modului de stabilire a drepturilor salariale ale intimatilor reclamanti.

Astfel, recurenţii-pârâţi au arătat că, admiţând în parte acţiunea reclamanţilor, prima instanţă a încălcat prevederile art. III din O.U.G. nr. 20/2016 raportat la dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, care statuează neechivoc că majorarea de 25% se aplică la "cuantumul brut al salariilor de bază" iar nu la VRS.

În concret, în prezenta cauză, prin O.M.J. nr. 28/C/07.01.2020, la art. 1 alin. (1) s-a stabilit că "în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017 personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător", iar reclamanţii contestă valoarea acestei VRS de 484,18 RON, susţinând că valorii de referinţă sectoriale de 484,18 RON (iar nu indemnizaţiei brute lunare) trebuie i se aplice majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, rezultând astfel VRS de 605,225 RON.

Pe de altă parte, argumentul principal al recurenţilor-pârâţi constă în aceea că reclamanţii au beneficiat deja de majorarea de 25 % reglementată de O.U.G. nr. 20/2016 prin aplicarea ei la "cuantumul brut al salariilor de bază", astfel că o nouă majorare de 25%, aplicată de această dată asupra valorii de referinţă sectorială, reprezintă un dublu beneficiu pentru personalul Direcţiei de probaţiune, fără a exista o bază legală în acest sens.

Înalta Curte va reţine că, pentru a răspunde acestei critici, instanţa de fond a apreciat caracterul său nefondat, pe motiv că reprezintă o problemă de executare a hotărârii judecătoreşti (recalcularea veniturilor salariale) iar nu de recunoaştere a dreptului.

Contrar acestor aprecieri, Înalta Curte va reţine că modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, prin actul de salarizare ce se pretinde a fi emis, reprezintă însuşi obiectul prezentului litigiu, iar argumentele pârâţilor, referitoare la existenţa unei duble aplicări a aceleiaşi majorări, reglementate de O.U.G. nr. 20/1016, în ipoteza unei eventuale recunoaşteri a dreptului la VRS 605,225 RON, nu reprezintă o problemă de executare a hotărârii, ci priveşte chiar dezlegarea fondului pricinii.

În concret, instanţa de fond a fost chemată să stabilească:

- dacă, pentru categoria profesională din care fac parte reclamanţii - consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de probaţiune Galaţi, drepturile salariale au fost deja determinate cu aplicarea majorării de 25% reglementate de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 asupra indemnizaţiei brute lunare;

- în caz afirmativ, dacă este posibilă acordarea unei noi majorări de 25%, de această dată aplicată asupra valorii de referinţă sectorială, având în vedere că dreptul este pretins în temeiul acelaşi act normativ, respectiv O.U.G. nr. 20/2016, precum şi cu aplicarea dezlegărilor Curţii Constituţionale date prin Decizia nr. 794/2016.

Aspectele sesizate au legătură directă cu dreptul pretins, în mod nelegal nefăcând obiect al verificărilor primei instanţe, ceea ce echivalează cu o incompletă cercetare a fondului pricinii, de natură a produce efecte inclusiv din perspectiva modului de aplicare a normelor de drept material.

Devine astfel incident cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce va conduce la casarea parţială a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, instanţa de fond va analiza situaţia de fapt relevantă, respectiv aplicarea în concret a majorării de 25% la indemnizaţia brută lunară a reclamanţilor, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 20/2016, cât şi, în funcţie de rezultatul cercetărilor, dreptul acestora la majorarea, cu acelaşi procent de 25%, a valorii de referinţă sectorială, urmând a avea în vedere inclusiv temeiul juridic al învestirii.

Totodată, Înalta Curte va constata că de modul de stabilire a drepturilor salariale, respectiv de soluţia ce va fi dată solicitării de majorare cu 25% a valorii de referinţă sectorială, depinde în mod direct şi soluţionarea capătului de cerere accesoriu vizând obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale astfel calculate, a dobânzilor şi a actualizărilor cu rata inflaţiei, astfel că soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare se va extinde şi asupra acestei cereri accesorii.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile promovate de recurenţii-pârâţi, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite spre rejudecare fondul pricinii, menţinând soluţiile pronunţate asupra excepţiilor analizate de prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 223 din 06 octombrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Menţine dispoziţiile sentinţei vizând soluţia pronunţată asupra excepţiilor.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12 iunie 2025.