Decizia nr. 3370/2025 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 3.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 privind amendarea cu 10.000 RON a A. S.A.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1385 din 8 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei civile nr. 1385 din 8 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta B. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei a solicitat să admită cererea de chemare în judecată, cu consecinţa anulării Deciziei CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 privind sancţionarea cu amendă în cuantum de 10.000 RON a A. S.A.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii [motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..].

Motivarea sentinţei recurate este profund contradictorie, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

In primul rând, motivarea sentinţei civile nr. 1385 din 8 iulie 20221 este profund contradictorie, ceea ce face urmărirea raţionamentului logico-juridic dificilă şi chiar imposibilă.

Astfel, instanţa de fond reţine faptul că Decizia CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 sancţionează presupusa neintrare în legalitate în conformitate cu Decizia CNA nr. 436/23.11.2023, această din urmă decizie sancţionând "încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora alocarea în frecvenţă a serviciilor de programe se face cu respectarea următoarelor cerinţe: a) serviciile de programe de televiziune se grupează în funcţie de categoria lor tematică. Cu alte cuvinte, instanţa de fond reţine faptul că ceea ce se sancţionează prin Decizia nr. 458/15.12.2021 este presupusa neintrare în legalitate conform Deciziei CNA nr. 436/23.11.20213, respectiv presupusa neîncadrare a canalului C. conform categoriei sale tematice în termenul indicat în această din urmă Decizie.

De asemenea, instanţa de fond citează Decizia de sancţionare şi arată că aceasta a reţinut că recurenta nu ar fi "respectat termenul de intrare în legalitate până la 7.12.2021, ora 24:00, prevăzut de CNA în Decizia nr. 436/23.11.2021, în sensul alocării, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice". In continuare, instanţa de fond indică expres temeiul sancţionării, arătând că,fapta a fost constatată şi sancţionată în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) Ut a) din Decizia CNA nr. 72/2012 (citat anterior) coroborat cu art. 90 alin. (4) şi art. 91 alin. (1)-(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului" (pag. 27 a Sentinţei recurate). Din pasajul expres citat de instanţa de fond din Decizia de sancţionare, coroborat cu temeiul de drept indicat expres, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, rezultă din nou faptul că ceea ce reţine instanţa de fond ca fiind sancţionat prin Decizia de sancţionare este presupusa neîncadrare a canalului C., în termenul indicat de Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, în categoria tematică informativă.

Cu toate acestea, după ce este stabilită fapta reţinută de Decizia de sancţionare, respectiv presupusa neincludere a canalului C. în categoria tematică informativă, în termenul stabilit prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021 şi în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/20124, care impun strict obligaţia de a grupa canalele în funcţie de categoria lor tematică, instanţa de fond retine exact contrariul acestei presupuse fapte, respectiv împrejurarea că C. se regăseşte în grupul tematic al programelor informative străine. Astfel, instanţa de fond indică în mod expres faptul că "programul se regăseşte totuşi într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine)", "regăsindu-se în grupul tematic al programelor informative străine pentru aceleaşi localităţi" Aşadar, din această primă perspectivă, constatările instanţei de fond referitor la poziţionarea canalului C. în grila subscrisei nu coincid cu fapta reţinută până la acel punct ca fiind ilicită conform Deciziei de sancţionare şi nici nu contravin dispoziţiilor expres indicate ale art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Motivarea Sentinţei recurate continuă cu o nouă contradicţie, arătând faptul că fapta presupus ilicită reţinută de Decizia de sancţionare este, de fapt, necorelarea grilei subscrisei cu oferta de servicii depusă şi aprobată de CNA {aşadar, există o încălcare a obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 436/2021 câtă vreme reclamanta nu a alocat, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice la poziţiile din oferta acesteia" - Or, această constatare vine în directă contradicţie atât cu constatarea anterioară, cât şi cu Decizia de sancţionare însăşi. în acest sens, învederăm faptul că fapta ilicită reţinută în Decizia de sancţionare trebuie raportată în mod expres la temeiul său de drept, în speţă art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, temei de drept care nu face niciun fel de referire la oferta de servicii sau la obligativitatea corelării grilei de programe cu această ofertă.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond, într-un mod de asemenea contradictoriu, face o distincţie între canalele româneşti şi canalele străine, arătând faptul că alăturarea canalului C. canalelor informative străine este nelegală prin raportare la împrejurarea că C. este canal românesc ("deci alături de cele româneşti, şi în niciun caz după poziţia 170, alături de programe străine, acesta nefiind un program străin" - pag. 29 a Sentinţei recurate/în acelaşi timp, instanţa reţine faptul că art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 nu cuprinde niciun fel de criteriu referitor la gruparea tematică ("actele normative nu prevăd o astfel de alocare în frecvenţă a serviciilor de programe, acestea fiind grupate doar în funcţie de categoria lor tematică cu respectarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, şi nu după alte criterii" - pag. 30 a Sentinţei recurate), astfel că nici distincţia pe criteriul naţionalităţii pe care o realizează instanţa de fond nu are un temei legal.

Astfel, sentinţa recurată este contradictorie din următoarele perspective:

Se reţine faptul că Decizia nr. 436/23.11.2021, a cărei pretinsă nerespectare a constituit temeiul adoptării Deciziei de sancţionare, a sancţionat presupusa poziţionare a canalului C. în altă categorie tematică decât cea informativă, urmând apoi a reţine faptul că acest canal este, de fapt, alăturat canalelor informative, în pachetul în care se regăsesc preponderent canale informative străine;

Ulterior, în vădită contradicţie cu fapta ilicită reţinută iniţial, instanţa de fond reţine fără indicarea vreunui temei legal faptul că aranjarea grilei de programe într-un mod diferit de cel înscris în oferta de servicii de programe este, de fapt, conduita ilicită a recurentei.

Nu în ultimul rând, reţine în mod expres art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 drept unic temei de drept substanţial al Deciziei de sancţionare, afirmând totodată faptul că acest text nu prevede niciun criteriu de diferenţiere pentru gruparea canalelor, însă arată că alăturarea unui canal informativ românesc unui canal informativ străin nu se aliniază acestor dispoziţii legale, aplicând aşadar criteriul pe care art. 4 alin. (2) lit. a), conform celor reţinute anterior, nu îl prevede.

Motivarea sentinţei recurate este insuficientă, iar, în ceea ce priveşte temeiul legal, aceasta lipseşte în totalitate

Dincolo de văditele contradicţii ale motivării instanţei, indicate în cadrul secţiunii anterioare, motivarea a instanţei de fond este insuficientă, iar temeiul legal lipseşte în totalitate.

Astfel, ceea ce instanţa de fond reţine, în contradicţie cu prima parte a motivării, drept faptă ilicită avută în vedere de Decizia de sancţionare este necorelarea grilei de programe a recurentei cu oferta de servicii depusă la şi aprobată de CNA [aşadar, există o încălcare a obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 436/2021 câtă vreme reclamanta nu a alocat, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice la poziţiile din oferta acesteia, astfel, faptul că programul se regăseşte totuşi într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine) nu este deloc relevant în contextul în care s-a constatat (aspect necontestat de reclamantă) că programul nu se regăseşte în grupul tematic al programelor informative stabilit prin oferta reclamantei de servicii de programe, respectiv la poziţiile 19 şi 29 (în sistemele analogic şi digital), acolo unde sunt programele informative româneşti (C. fiind un astfel de program) .

Decizia de sancţionare, întemeindu-se exclusiv pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, care prevăd strict obligaţia de a grupa canalele în funcţie de categoria lor tematică, fără a face niciun fel de referire la oferta de servicii sau la grila de programe, nu a sancţionat şi nu ar fi putut sancţiona în baza acestui text de lege necorelarea grilei de programe cu oferta de servicii, astfel încât instanţa de fond reţine o faptă plasată în afara Deciziei de sancţionare.

În realitate, ceea ce are în vedere Decizia de sancţionare este presupusa regrupare a canalului C. în categoria tematică informativă, în condiţiile în care inclusiv instanţa de fond admite gruparea acestui canal în categoria tematică informativă, în pachetul în care se află şi canale informative străine. în niciun caz nu se poate afirma faptul că textul art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 impune obligaţia distribuitorilor de servicii de a ordona în propria grilă de programe canalele în mod identic cu ordinea regăsită în oferta de servicii. Or, instanţa de fond, interpretând în acest fel textul de lege, ar fi trebuit să indice motivat modalitatea în care o astfel de obligaţie se desprinde din unicul temei de drept al deciziei de sancţionare, motivare care lipseşte cu desăvârşire.

Simpla referire generică la faptul că necorelarea ordinii din grilă cu ordinea din oferta de servicii "nu se justifică în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012" nu reprezintă o motivare suficientă si inteligibilă, în condiţiile în care instanţa de fond ar fi trebuit să indice motivat şi clar modul în care obligaţia ordonării grilei în conformitate absolută cu oferta de servicii se desprinde din textul art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012. Or, simpla afirmaţie că o anumită conduită "nu se justifică" în raport cu o dispoziţie legală nu este suficientă şi nu reprezintă o veritabilă motivare, în absenţa unui raţionament clar referitor la modul concret în care se interpretează şi aplică respectiva dispoziţie legală.

Instanţa de fond nu indică, dincolo de art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, pe care nu îl interpretează sau aplică pe baza unui raţionament concret, niciun temei legal care să impună distribuitorilor de servicii obligaţia de a grupa canalele în ordinea identică celei din cuprinsul ofertei de servicii de programe. Or, simpla afirmare a existenţei unei astfel de obligaţii, fără indicarea unui temei legal care să o prevadă expres, echivalează cu o nemotivare în drept, fapt ce atrage casarea.

Mai mult decât atât, instanţa de fond nici măcar nu a indicat natura juridică a ofertei de servicii, nu a definit-o, nu a raportat-o la un text legal şi nu a corelat-o cu temeiul juridic al Deciziei de sancţionare. In acest sens, instanţa de fond arată că "relevant este deci faptul că acesta nu a fost alocat conform structurii de servicii ofertate de reclamantă" fără a indica în niciun punct dispoziţia legală care impunea subscrisei obligaţia de a poziţiona programul C., deja plasat la momentul adoptării Deciziei de sancţionare în categoria tematică informativă, astfel cum a reţinut însăşi instanţa de fond, în conformitate strictă cu ordinea prevăzută în oferta de servicii. Cu atât mai grav este inclusiv faptul că instanţa de fond nu a indicat temeiul de drept reţinut de Decizia de sancţionare pentru necorelarea grilei de programe cu oferta de servicii, ignorând cu desăvârşire faptul că nici Decizia de sancţionare, dacă şi-ar fi propus sancţionarea lipsei unei suprapuneri între grila de programe şi oferta de servicii, nu este motivată în drept.

În realitate, oferta de servicii are exclusiv rolul de a prezenta autorităţii, respectiv CNA, conţinutul grilei de programe, astfel încât CNA să constate respectarea obligaţiei must carry prevăzută de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, iar nu şi rolul de a prezenta CNA ordinea efectivă a canalelor în grilă. Acest aspect este confirmat chiar de art. 2 alin. (2) lit. c) din Decizia CNA nr. 72/2012, conform căruia în vederea eliberării avizului de retransmisie, solicitantul depune la CNA structura ofertei de servicii de programe retransmise, denumită în continuare oferta de servicii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta decizie; oferta de servicii trebuie să respecte dispoziţiile art. 82 din Legea audiovizualului privind serviciile de programe de televiziune retransmise în regim must carry.

De asemenea, conform art. 13 alin. (4) din Decizia CNA nr. 72/2012, "In termen de 30 de zile de la publicarea listei must carry, distribuitorii de servicii de programe au obligaţia să introducă în oferta lor serviciile de programe care îndeplinesc condiţiile regimului must carry şi să depună la CNA anexa nr. 2, prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. c) ". Or, obligaţia este, în concordanţă cu cele expuse anterior, aceea de a introduce canalele must carry în grilă, iar nu aceea de a le introduce pe o poziţie determinată.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 504/2002 a audiovizualului prevede, în art. 74, o unică sancţiune referitoare la oferta de servicii, respectiv retragerea avizului de retransmisie în cazul în care un distribuitor de servicii retransmite fără drept un serviciu de programe, aşadar un serviciu de programe care nu este inclus în oferta de servicii aprobată de CNA.

Nici măcar Anexa nr. 2 la Decizia CNA nr. 72/2012, la care face referire art. 13 alin. (4) din această Decizie5, nu conţine o coloană/secţiune dedicată indicării poziţiei concrete a canalului în grilă. în acest sens, pentru uşurinţă, redepune Anexa nr. 2 la Decizia CNA nr. 72/20126 şi depunem modelul structurii de oferte a subscrisei7.

Rolul acestei Anexe (Anexa nr. 2) este acela de a indica toate serviciile de programe retransmise, indiferent de modalitatea tehnică în care se realizează retransmisia (analogic, digital în format SD, digital în format HD). Astfel, se poate observa foarte simplu faptul că, la poziţia "1" din Anexa 2 ataşată este indicat serviciul de programe TVR 1, care este retransmis în 3 modalităţi tehnice: analogic, digital SD şi digital HD. Practic, primei poziţii din Anexa 2 depusă la CNA, pe care este menţionat serviciul de programe TVR 1, îi corespund 3 modalităţi tehnice de retransmisie efectivă a aceluiaşi serviciu de programe, adică 3 poziţii în grila recepţionată de către abonat. Astfel, este evident faptul că nu există nicio corelare între poziţia pe care se regăseşte enumerat un serviciu de programe în Anexa 2 depusă la CNA cu poziţia pe care este retransmis efectiv acel serviciu de programe în grila reală. în concluzie, pentru a se putea indica şi poziţia pe care este retransmis un anumit serviciu de programe, tipizatul denumit "Anexa 2" ar trebui modificat în consecinţă.

Cu excepţia acestor prevederi legale, nici Decizia CNA nr. 72/2012 şi nici Legea nr. 504/2002, ambele în forma în vigoare la data adoptării Deciziei de sancţionare, nu conţin vreo altă prevedere referitoare la oferta de servicii. în orice caz, nici CNA şi nici instanţa de fond nu a indicat în niciun punct vreun temei legal care să susţină presupusa obligaţie de a corela ordinea efectivă a canalelor în grilă cu oferta de servicii aprobată de CNA, fapt justificat prin aceea că o astfel de obligaţie nu există.

În armonie cu cele susţinute de recurentă pe parcursul litigiului, distribuitorii de servicii deţin un drept propriu asupra reţelei de transmitere a canalelor TV, atât în ceea ce priveşte sistemul digital, cât şi în privinţa celui analogic. Producătorii de programe TV incluse în lista must carry beneficiază de dreptul de includere a acestor canale în oferta de servicii, conform art. 2 alin. (2) lit. c) din Decizia CNA nr. 72/2012, cu consecinţa obligaţiei de retransmitere a acestora, însă nu au dreptul de a fi încadraţi pe o anumită poziţie în grila distribuitorului de servicii. Prin raportare la legislaţia în vigoare la data adoptării Deciziei de sancţionare, distribuitorii de servicii, la momentul structurării efective a grilei de programe, erau ţinuţi de unica obligaţie de a grupa canalele incluse în oferta de servicii în funcţie de categoria lor tematică, fără a exista obligaţia de a le grupa în mod identic cu ordinea înscrisă în oferta de servicii aprobată de CNA.

Dincolo de împrejurarea că presupusa obligaţie de a suprapune ordinea canalelor în grilă cu ordinea înscrisă în oferta de servicii de programe aprobată de CNA nu este prevăzută de nicio dispoziţie legală de la momentul adoptării Deciziei de sancţionare şi nici nu este posibilă, deoarece un canal poate fi retransmis în mai multe formate tehnice, adică pe mai multe "poziţii", temeiul legal al sancţionării, indicat în cuprinsul Deciziei de sancţionare, este exclusiv art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, care nu face referire la oferta de servicii, ci impune strict obligaţia de a grupa canalele în funcţie de categoria lor tematică. Or, în condiţiile în care CNA ar fi intenţionat să sancţioneze această presupusă încălcare a ordinii din oferta de servicii, Decizia de sancţionare ar fi trebuit să indice temeiul legal expres pentru aceasta, precum şi o motivare corespunzătoare, fapt ce nu se verifică în speţă.

Instanţa de fond ar fi trebuit, aşadar, să analizeze strict poziţionarea canalului C., fără a se raporta la structura efectivă a grilei sale (pachete tematice, corespondenţa cu oferta de servicii etc). Cu toate acestea, instanţa de fond s-a raportat aproape în integralitate la oferta de servicii a recurentei, extinzând astfel dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 la situaţii pe care acest articol nu le prevede.

Nici măcar caracterul presupus ilicit al poziţionării unui canal informativ românesc alături de canale informative atât româneşti, cât şi străine nu este motivat de către instanţa de fond, raţionamentul logico-juridic care ar conduce la o astfel de interpretare extensivă a art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 lipsind cu desăvârşire. în realitate, acest text de lege nu face nicio distincţie între canalele aparţinând aceleiaşi categorii tematice, însă cu naţionalitate diferită, astfel încât instanţa de fond, sancţionând subscrisa inclusiv pe temeiul poziţionării canalului C. într-un pachet tematic care include şi canale informative străine, a aplicat şi în acest caz în mod eronat art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

În aceste condiţii, recurenta se află în situaţia unei sancţionări pentru o faptă care nu îşi găseşte corespondent în legislaţia aplicabilă la momentul adoptării Deciziei de sancţionare, fiind astfel sancţionată o conduită neculpabilă. întrucât s-a constatat, atât de către instanţa de fond, cât şi de către CNA, faptul că programul C. se afla, la momentul adoptării deciziei de sancţionare, în categoria tematică informativă ("programul se regăseşte totuşi într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine)" - pag. 29 a Sentinţei recurate), precum şi în considerarea faptului că decizia de sancţionare se întemeiază strict pe art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, care nu se referă la structura grilei sau la oferta de servicii, raportat la neindicarea de către instanţă a vreunui temei legal pentru această presupusă obligaţie de a suprapune grila de programe cu oferta de servicii, rezultă fără echivoc faptul că subscrisa a fost sancţionată fără a exista faptă culpabilă şi temei legal.

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu aplicarea greşită a normelor de drept material [motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..].

În al doilea rând, instanţa de fond, în cuprinsul Sentinţei recurate, a afirmat legalitatea unei decizii care nu sancţionează o conduită culpabilă, pronunţând o sentinţă cu greşita aplicare a normelor de drept material.

Ignorând împrejurarea că Decizia nr. 436/23.11.2021 a sancţionat neincluderea canalului C. în categoria tematică informativă coroborat cu împrejurarea că, la momentul emiterii deciziei de sancţionare, repoziţionarea canalului C. se realizase deja, împrejurare reţinută chiar în cuprinsul Deciziei de sancţionare si reţinută si de instanţa de fond, fiind lipsit de relevanţă faptul că acesta era plasat alături de canale informative, atât româneşti, cât şi străine, în cel de-al doilea pachet cu această tematică, instanţa de fond reţine drept faptă ilicită în sarcina subscrisei, în mod străin de temeiul legal al Deciziei de sancţionare şi de situaţia de fapt, lipsa de identitate, sub aspectul ordinii canalelor, între grila subscrisei şi oferta de servicii a acesteia.

Astfel, instanţa de fond reţine în mod eronat şi neîntemeiat faptul că Decizia de sancţionare are în vedere drept faptă ilicită împrejurarea că nu a ordonat canalele în grilă conform ordinii precise din oferta de servicii de programe, în condiţiile în care, în realitate, prin raportare la unicul temei de drept al Deciziei de sancţionare, aceasta a avut în vedere (şi nici nu ar fi putut, legal, să aibă în vedere vreo altă presupusă faptă ilicită) presupusa neîncadrare a canalului C., în termenul indicat în Decizia nr. 436/23.11.2021, în categoria tematică informativă. Or, această împrejurare este vădit falsă, fiind necontestat de instanţă faptul că programul C. se afla inclus, la momentul adoptării Deciziei de sancţionare, într-o categorie tematică informativă, astfel încât instanţa de fond în mod nejustificat a reţinut drept ilicită o faptă care nu îşi găseşte suport legal în Decizia de sancţionare.

În condiţiile în care instanţa de fond nu a indicat niciun text de lege care să impună obligaţia distribuitorilor de servicii de a grupa programele în grila de programe în ordinea strictă prevăzută de oferta de servicii de programe, lucru imposibil de realizat deoarece unei poziţii din oferta de servicii de programe îi pot corespunde chiar şi 3 poziţii în grila retransmisă, precum şi în considerarea faptului că instanţa de fond admite în mod expres faptul că temeiul sancţionării este art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, rezultă faptul că, în realitate, instanţa a aplicat acest articol de lege într-un mod ce depăşeşte litera şi spiritul său.

Art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 este un text general şi permisiv, acesta prevăzând strict obligaţia distribuitorilor de servicii de a grupa programele în funcţie de categoria lor tematică. în niciun punct al acestui articol nu se face referire la oferta de servicii, la structura grilei, la posibile interdicţii, astfel încât instanţa de fond nu ar fi putut, în mod temeinic si legal, să adauge la lege, extinzând acest articol general şi permisiv la situaţii pe care nu le prevede nici măcar în mod implicit. Mai mult decât atât, anterior aplicării acestui text de lege, instanţa de fond ar fi trebuit să stabilească natura juridică a ofertei de servicii, prin raportare la texte legale exprese, urmând apoi a o corela cu interpretarea temeiului legal al Deciziei de sancţionare. în realitate, nicio astfel de motivare nu există, instanţa de fond aplicând în mod eronat un text de lege străin de fapta reţinută de instanţă drept ilicită.

Singura obligaţie care incumbă A. conform Deciziei CNA nr. 72/2012 în forma în vigoare la momentul emiterii Deciziei de sancţionare, aceasta fiind cea la care se raportează sancţiunea aplicată, era aceea de a grupa serviciile de programe de televiziune în funcţie de categoria lor tematică.

Mai mult decât atât, fără a se pronunţa asupra legalităţii împărţirii grilei în mai multe pachete tematice, instanţa de fond realizează o distincţie eronată, de asemenea întemeiată pe o interpretare greşită şi nemotivată a art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, între canalele informative româneşti şi canalele informative străine ("deci alături de cele româneşti, şi în niciun caz după poziţia 170, alături de programe străine, acesta nefiind un program străin "), în condiţiile în care art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 nu face o astfel de diferenţiere pe criteriul naţionalităţii, aspect recunoscut, într-un mod ce vine în contradicţie cu distincţia antemenţionată, chiar cu constatarea instanţei de fond în sensul că "actele normative nu prevăd o astfel de alocare în frecvenţă a serviciilor de programe, acestea fiind grupate doar în funcţie de categoria lor tematică cu respectarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, şi nu după alte criterii.

Or, în mod consecvent cu susţinerile recurentei pe parcursul litigiului, nu există nicio diferenţă între canalele informative româneşti şi cele străine, acestea fiind subsumate aceleiaşi categorii tematice, respectiv informarea, astfel încât instanţa de fond în mod eronat a aplicat art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 în sensul în care acesta ar interzice alcătuirea unei categorii tematice formată atât din canale româneşti, cât si străine.

Împrejurarea că art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 nu face nicio distincţie între canalele româneşti si cele străine din cadrul aceleiaşi categorii tematice a fost recunoscută în mod expres chiar de către CNA, în răspunsul formulat la o Adresă formulată de subscrisa în anul 2022 ("Faţă de aspectele semnalate în adresa transmisă de societatea A. S.A., înregistrată la CNA cu nr. 12214/05.07.2022 vă comunicăm următoarele: - Decizia CNA nr. 72/2012, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 4 alin. (2) prevede că alocarea serviciilor de programe într-o structură de servicii de programe retransmise se face conform categoriei tematice, nefăcând distincţie între serviciile de programe internaţionale sau naţionale"). Or, chiar CNA confirmă ceea ce subscrisa a susţinut pe parcursul litigiului, respectiv împrejurarea că nicio categorie tematică nu se subdivide în două categorii tematice distincte pe criteriul naţionalităţii, recunoscând astfel implicit că orice sancţionare a subscrisei pe temeiul alăturării canalului C. alături de alte canale româneşti şi străine cu tematică informativă nu se poate sprijini pe art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, o atare conduită reprezentând o greşită aplicare a acestei norme de drept material.

Pe de o parte, instanţa de fond nu ar fi putut retine conduita culpabilă a recurentei câtă vreme chiar motivarea Sentinţei recurate încadrează canalul C. în categoria tematică informativă la momentul adoptării Deciziei de sancţionare, iar, pe de altă parte, instanţa nu ar fi putut retine caracterul nelegal al ordonării canalelor în grilă într-un mod diferit de ordinea din oferta de servicii a subscrisei prin aplicarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, întrucât acest text de lege nu prevedea o astfel de obligaţie, cum, de altfel, nu prevedea niciun alt text de lege la momentul adoptării Deciziei de sancţionare. Mai mult decât atât, astfel cum am arătat anterior, instanţa de fond nu a indicat niciun temei legal al acestei presupuse obligaţii, astfel încât apare cu atât mai evident faptul că, dincolo de vădita nemotivare în drept a sentinţei recurate, o astfel de obligaţie nu există.

Astfel, cât timp poziţionarea unui canal într-un pachet de canale respectă categoria tematică a canalului respectiv, dispoziţiile invocate în Decizia nr. 72/2012 sunt respectate, iar reţinerea unei conduite culpabile pe acest temei în ciuda poziţionării corespunzătoare a canalului în categoria sa tematică, indiferent dacă este alăturat canalelor româneşti, străine sau mixte din această categorie, la începutul sau la finalul grilei de programe, în ordinea prevăzută în oferta de servicii sau în altă ordine, reprezintă o extindere a legii dincolo de litera sa, echivalentă cu o aplicare greşită a art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Deşi există, la momentul adoptării Deciziei de sancţionare, o plasare a canalului C. în categoria tematică informativă, alături de alte canale informative româneşti şi străine, rezultă că, de fapt, întreaga poziţie a CNA şi, prin soluţia pronunţată, a instanţei de fond se bazează, de fapt, pe interpretarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 în sensul unei distincţii, din punctul de vedere al categoriei tematice, între canalele româneşti dintr-o anumită categorie tematică şi canalele străine sau mixte din aceeaşi categorie tematică, precum şi în sensul unei obligaţii (neprecizate nici expres şi nici implicit) în sarcina distribuitorilor de servicii de a suprapune ordinea programelor în grilă cu ordinea înscrisă în oferta de servicii aprobată de CNA. O atare interpretare nu a fost motivată în drept în decizia de sancţionare şi, prin raportare la motivul de recurs invocat, nu a fost aplicată în conformitate cu dispoziţiile exprese ale art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării Deciziei CNA nr. 458/m15.12.2021 privind sancţionarea cu amendă în cuantum de 10.000 RON a A. S.A.

De asemenea, solicită acordarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de existenţa acestui litigiu.

Solicită administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a depus întâmpinare la data de 10 iulie 2023 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca fiind nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, precum şi a cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:

Primele critici invocate de către recurenta-reclamantă se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., vizând, în esenţă, nemotivarea hotărârii.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că motivarea sentinţei atacate este profund contradictorie, astfel că este dificil de urmărit raţionamentul logico-juridic.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs invocat, se susţine de către recurentă că motivarea sentinţei este insuficientă şi lipsită de temei legal.

Reţine Înalta Curte că prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, recurenta-reclamanta a fost sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate până la data de 7 decembrie 2021, ora 24:00, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, "alocarea în frecvenţă a serviciilor de programe se face cu respectarea următoarelor cerinţe:

a) serviciile de programe de televiziune se grupează în funcţie de categoria lor tematică".

Motivat de faptul că reclamanta nu a intrat în legalitate înăuntrul termenului stabilit prin această decizie deoarece s-a constatat la 8.12.2021, la 10.12.2021 şi la 13.12.2021, că programul C. nu s-a regăsit în grupul tematic al programelor informative în 22 de localităţi pentru sistemul analogic şi în 27 de localităţi în grupul tematic al programelor informative româneşti pentru sistemul digital (regăsindu-se în grupul tematic al programelor informative străine pentru aceleaşi localităţi), pârâta a emis Decizia nr. 458/15.12.2021 prin care a sancţionat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

În cadrul descrierii faptei, s-a reţinut că reclamanta nu a respectat termenul de intrare în legalitate până la 7.12.2021, ora 24:00, prevăzut de CNA în decizia nr. 436/23.11.2021, în sensul alocării, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice.

Fapta a fost constată şi sancţionată în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 (citat anterior) coroborat cu art. 90 alin. (4) şi art. 91 alin. (1)-(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Înalta Curte apreciază că nu există o încălcare a legalităţii sentinţei recurate din perspectiva unei motivări nesatisfăcătoare şi nici din cea unei motivări contradictorii.

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunţate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva, conform art. 6 din Convenţie, nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei.

Or, instanţa de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii, iar faptul că soluţia la care s-a oprit nu corespunde aşteptărilor recurentei nu echivalează cu o motivare insuficientă.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor şi a mijloacelor de probă ale părţilor, cu condiţia să le aprecieze relevanţa şi fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerinţă esenţială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligaţie permite de fapt menţinerea dreptului la apărare şi aprecierea gradului de proporţionalitate între sacrificiul impus drepturilor cetăţenilor şi imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenţei Curţii europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franţei), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt ascultate, adică atent examinate de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenţie implică în mod special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conform legii, permiţând înţelegerea funcţionării justiţiei de către societate.

Obligaţia de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raţionamentul care a condus la dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiţiei şi constituie o protecţie împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înţeleagă importanţa opiniei sale.

Calitatea unei motivări şi, implicit, respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Judecătorul este obligat să motiveze soluţia data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Având în vedere faptul că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti depinde, în principiu şi de natura şi complexitatea cauzei, de circumstanţele particulare ale acesteia, de apărările formulate şi coerenţa argumentelor invocate, prima instanţă şi-a structurat considerentele în funcţie de principalele critici formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat că preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele părţii, pe care le-a considerat pertinente, nu conduce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate ori că argumentele recurentei-reclamante ar fi fost ignorate. Cu alte cuvinte, faptul că o instanţă preia argumentele uneia dintre părţi nu reprezintă, în sine, un motiv de casare a hotărârii, câtă vreme argumentele părţilor au fost examinate, iar dispozitivul hotărârii este rezultatul unui raţionament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Faptul că soluţia la care s-a oprit instanţa de fond nu coincide cu aşteptările recurentei-reclamante, nu înseamnă că hotărârea nu este motivată corespunzător sau cuprinde motive contradictorii.

Luând în considerare cele anterior menţionate, precum şi faptul că prima instanţă a realizat un examen complet al susţinerilor societăţii reclamante şi probelor administrate în cauză, nu se poate aprecia că sentinţa recurată este afectată de viciul nemotivării.

În consecinţă, găsind ca neîntemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

Nici motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Din economia dispoziţiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Totodată, trebuie subliniat şi faptul că în materia contenciosului administrativ prima instanţă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Reţine Înalta Curte că recurenta-reclamanta A. S.A a solicitat prin prezentul demers judiciar, anularea Deciziei CNA nr. 458 din 15 decembrie 2021 privind amendarea sa cu suma de 10.000 RON.

În mod corect prima instanţă a respins acţiunea astfel promovată.

Din actele dosarului rezultă că prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, recurenta-reclamanta a fost sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate până la data de 7 decembrie 2021, ora 24:00, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, "alocarea în frecvenţă a serviciilor de programe se face cu respectarea următoarelor cerinţe:

a) serviciile de programe de televiziune se grupează în funcţie de categoria lor tematică".

Motivat de faptul că recurenta-reclamanta nu a intrat în legalitate înăuntrul termenului stabilit prin această decizie deoarece s-a constatat la 8.12.2021, la 10.12.2021 şi la 13.12.2021, că programul C. nu s-a regăsit în grupul tematic al programelor informative în 22 de localităţi pentru sistemul analogic şi în 27 de localităţi în grupul tematic al programelor informative româneşti pentru sistemul digital (regăsindu-se în grupul tematic al programelor informative străine pentru aceleaşi localităţi), pârâta a emis Decizia nr. 458/15.12.2021 prin care a sancţionat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012.

În cadrul descrierii faptei, s-a reţinut că recurenta-reclamanta nu a respectat termenul de intrare în legalitate până la 7.12.2021, ora 24:00, prevăzut de CNA în decizia nr. 436/23.11.2021, în sensul alocării, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice.

Din perspectiva greşitei aplicări a normelor de drept material, recurenta susţine că în mod eronat recurenta-reclamantă nu a ordonat canalele în grilă conform ordinii precise din oferta de servicii şi programe, în condiţiile în care temeiul de drept prevăzut de decizia de sancţionare prevedea presupusa neîncadrare a canalului C. în categoria tematică informativă.

De asemenea, susţine recurenta că instanţa de fond nu a indicat niciun text de lege care să impună obligaţia distribuitorilor de servicii de a grupa programele în grila în ordinea strict prevăzută de oferta de servicii.

Potrivit art. 90 (4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

De asemenea, conform Art. 91

(1) Constituie contravenţie nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor prevăzute la art. 2 alin. (6), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3)-(5), art. 39 alin. (1), art. 411 alin. (1) şi (2), art. 421 alin. (6), art. 428, art. 44, 48 şi 82, precum şi a deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somaţie conţinând condiţii si termene precise de intrare în legalitate.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON.

Prima instanţă a constată în mod corect faptul că, doar prin raportare la sistemul digital, s-a constatat faptul că programul C. nu s-a regăsit în grupul tematic al programelor informative româneşti în 27 de localităţi din tabel, fiind poziţionat în grupul tematic al programelor informative străine, astfel că neintrarea în legalitate conform deciziei nr. 436/23.11.2021 este justificată şi doar prin raportare la sistemul digital.

Astfel, în decizia nr. 436/23.11.2021, autoritatea pârâtă stabileşte clar faptul că, deşi reclamanta are o ofertă de servicii de programe retransmise şi aprobate de CNA în cadrul căreia C. se regăseşte la poziţia 29 în sistem digital, grupat cu alte servicii de programe de ştiri, aceasta nu a alocat frecvenţa pentru retransmiterea serviciului de programe C. conform structurii de servicii depuse la CNA, în cadrul categoriei tematice stabilite prin această structură, astfel că s-a dispus ca reclamanta să intre în legalitate, "în sensul alocării, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice" .

Aşadar, prin decizia iniţială s-a constat faptul că recurenta nu a alocat frecvenţa pentru retransmiterea serviciului de programe C. conform structurii de servicii depuse la CNA, în cadrul categoriei tematice stabilite prin această structură, deci la poziţia 29 în sistem digital, grupat cu alte servicii de programe de ştiri.

Prin faptul că aceasta a alocat frecvenţa pentru retransmiterea serviciului de programe C. la poziţii situate între 170 şi 194 în sistem digital, şi nu la poziţia 29 în sistem digital - stabilită conform structurii de servicii depuse la CNA, în cadrul categoriei tematice stabilite prin această structură - este suficient pentru a se constata că aceasta nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin decizia nr. 436/23.11.2021 de intrare în legalitate, fapta sa reprezentând contravenţie conform art. 91 alin. (1)-(3) din legea audiovizualului.

Temeiul legal al deciziei de sancţionare rezidă aşadar, în dispoziţiile art. 91 din legea

Obligaţia sa a fost clar stabilită prin decizia nr. 436/23.11.2021 ca fiind aceea de a intra în legalitate "în sensul alocării, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice" .

În raport de această constatare, în mod corect prima instanţă a arătat că se justifică verificările făcute ulterior de intimata-pârâtă la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, respectiv atât în sistem digital, cât şi analogic, critica reclamantei privind sfera de analiză şi lipsa identităţii abaterii (faptei contravenţionale) fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte aspectele tehnice privind aranjarea tematică în sistemul analogic, acestea nu sunt relevante din perspectiva constatărilor faptice, atât vreme cât programul C. nu s-a regăsit deloc în sistemul analogic în grupul tematic al programelor informative în 22 de localităţi, deşi în oferta reclamantei de servicii de programe retransmise şi aprobate de CNA C. se regăseşte la poziţia 19 în sistem analogic, grupat cu alte servicii de programe de ştiri, astfel cum rezultă din Decizia nr. 436/23.11.2021, aspect faptic necontestat de reclamantă nici acum şi nici în cadrul contestaţiei împotriva acelei decizii.

Faptul că programul se regăseşte totuşi într-un grup tematic al programelor informative (cel al programelor informative străine) nu este deloc relevant în contextul în care s-a constatat (aspect necontestat de reclamantă) că programul nu se regăseşte în grupul tematic al programelor informative stabilit prin oferta reclamantei de servicii de programe, respectiv la poziţiile 19 şi 29 (în sistemele analogic şi digital), acolo unde sunt programele informative româneşti (C. fiind un astfel de program).

Aşadar, există o încălcare a obligaţiei stabilite prin decizia nr. 436/2021 atât vreme cât reclamanta nu a alocat, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice la poziţiile din oferta acesteia.

Mai mult, nu se justifică în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 încadrarea postului la un grup de programe străine informative în contextul în care reclamanta a stabilit prin oferta sa aprobată de CNA faptul că acest program face parte si va fi retransmis în cadrul grupului de programe informative la începutul listei de programe (poziţiile 19, 29), deci alături de cele româneşti, şi în niciun caz după poziţia 170, alături de programe străine, acesta nefiind un program străin.

În baza aceluiaşi raţionament logico-juridic reţinut anterior, în mod corect prima instanţă a respins ca neîntemeiată şi susţinerea recurentei-reclamante că ar fi intrat în legalitate, programul C. fiind încadrat în categoria tematică a programelor informative. Or, faptul că apare între poziţiile 170-196 în sistem digital, şi nu la poziţia 29, alături de programele informative româneşti, cum era prevăzut în oferta aprobată de CNA, nu este de natură a dovedi intrarea în legalitate. Aceasta presupunea, după cum deja s-a arătat, să fie inclus programul informativ românesc, alături de celelalte programe informative româneşti, la o poziţie stabilită clar în ofertă (19 în sistem analogic şi 29 în sistem digital). Faptul că reclamanta a făcut două grupuri de programe informative nu este relevant din perspectiva analizei făcute, fiind evident că încadrarea acestui program românesc alături de un grup formulat exclusiv din programe străine nu poate fi justificată în condiţiile în care gruparea ofertată reclamantă şi aprobată de pârâtă a fost diferită, programul informativ C. fiind plasat în această ofertă alături de programele informative, cum era de altfel prevăzut de norma legală. Relevant este deci faptul că acesta nu a fost alocat conform structurii de servicii ofertate de reclamantă.

Nici faptul că nu s-a aşteptat de pârâtă poziţia reclamantei, respectiv împlinirea termenului de 15 zile de contestare a primei decizii, nu apare ca fiind relevant atâta vreme cât s-a stabilit expres prin decizia nr. 436/2021 data limită până la care reclamanta este obligată să intre în legalitate. Or, după această dată au fost efectuate controalele şi s-a constatat neîndeplinirea obligaţiei sale în mod justificat, neavând relevanţă contestarea în instanţă a primul act administrativ care produce efecte juridice până la anularea sa definitivă în instanţă.

Este nefondată şi susţinerea privind recepţionarea diferită a programelor în raport de echipamentul prin care se realizează (pct. 24-25 din acţiune), constatările inspectorilor nefiind contestate faptic. Faptul că s-ar putea face şi alte verificări care să conducă la alte concluzii nu este relevant în contextul în care constatările inspectorilor nu au fost contestate.

În ceea ce priveşte crearea a două pachete tematice în funcţie de audienţă şi de vechimea programelor transmise, este corect că se apreciază întemeiată apărarea pârâtei în sensul că actele normative nu prevăd o astfel de alocare în frecvenţă a serviciilor de programe, acestea fiind grupate doar în funcţie de categoria lor tematică cu respectarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, şi nu după alte criterii. Aşadar, obligaţia reclamantei era aceea de a respecta propria structură ofertată şi aprobată de pârâtă - şi care deci este prezumată a fi legală -, structură în cadrul căreia a stabilit că programul C. face parte dintre programele informative din prima parte a grilei (poziţiile 19 şi respectiv 29). Or, reclamanta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, după cum s-a reţinut anterior.

În privinţa legalităţii împărţirii aceleiaşi categorii tematice în două pachete, Curtea arată că nu este învestită cu verificarea acesteia în cauza de faţă, actul contestat neprevăzând o astfel de faptă contravenţională a reclamantei. Însă este suficientă constatarea faptului că

În ceea ce priveşte culpa recurentei- reclamante, în mod corect instanţa de fond a reţinut că fapta recurentei-reclamantei este aceea de a nu fi respectat termenul de intrare în legalitate până la 7.12.2021, ora 24:00, prevăzut de CNA în Decizia nr. 436/23.11.2021, în sensul alocării, la nivelul fiecărei reţele de telecomunicaţii pentru care deţine aviz de retransmisie, conform structurii de servicii depuse la CNA, a frecvenţei pentru retransmiterea serviciului de programe C. - cu formatul de principiu tematic informativ, în cadrul aceluiaşi grup al categoriei tematice, fapta fiind constată şi sancţionată în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 coroborat cu art. 90 alin. (4) şi art. 91 alin. (1)-(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Aşadar caracterul contravenţional al faptei este prevăzut expres de art. 91 alin. (1) teza finală, simpla constatare a încălcării art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012, act cu caracter normativ emise de Consiliu reprezentând contravenţie conform normei speciale arătate, normă ce derogă de la norma generală în materie contravenţională prevăzută de O.G. nr. 2/2001 modificată.

În concluzie, constatând că instanţa de fond a dat o interpretare legală şi temeinică normelor materiale aplicabile în speţă şi a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunţarea sentinţei atacate, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 8 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.