Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3348/2025 AI generated

Nullity of appeal for lack of signature on challenge against ambulance service decision

Case Number Decizia nr. 3348/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal for failing to cure a procedural defect, thereby upholding the Court of Appeal's judgment which had dismissed the underlying lawsuit as inadmissible. The case involved an administrative challenge where an individual sought to declare absolutely null and void a closure order issued by a county ambulance service; the appellate court had previously rejected this action on the grounds of inadmissibility. The decisive legal basis for the final outcome was Article 486(1)(e) and (3) of the Civil Procedure Code, which mandates that an appeal must include the signature of the party or their representative under penalty of nullity, leading the High Court to invoke the nullity of the appeal ex officio because the appellant filed the appeal via email without a signature and failed to submit a signed original when ordered to do so.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Nullity of appeal for lack of signature on challenge against ambulance service decision: Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului.

Keywords

AI generated
lack of signature procedural nullity challenge of administrative decisions Civil Procedure Code grounds for cassation grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel sub nr. x/2024 la data de 23.01.2024, reclamantul A. a solicitat constatarea şi declararea nulităţii absolute a încheierii din data de 4 februarie 2024 în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa nr. 310 din data de 19 iunie 2024, instanţa de fond a dispus:

Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care s-au invocat excepţia nulităţii recursului (pentru neîncadrrea într-unul dintre motivele de casare) şi amendarea recurentului pentru abuz de drept.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, se constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. - "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: e) semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic."

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul a depus calea de atac prin e-mail, la data de 4 iulie 2024, recursul nepurtând semnătura olografă sau electronică a recurentului.

În cauză, recurentului i s-a comunicat obligaţia de a semna cererea de recurs sau de a depune un exemplar semnat în original, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., sub sancţiunea anulării, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Cum recurentul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia comunicată de instanţă, de a semna în original cererea de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părţii, motiv pentru care se impune anularea recursului în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere aceste excepţii procesuale, precum şi efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 310 din 19 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului. Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 310 din 19 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 iunie 2025.