Water Law: State Public Domain over Riverbeds vs. Local Public Domain over Independent Fish Farm Ponds Fed by Precipitation

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată la termenul din 26 septembrie 2016, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, anularea poziţiilor nr. 26, 27 şi 29 din anexa nr. 81 (inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Sălciile, jud. Prahova) a H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 201 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi cu intervenienta în interes propriu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile, precum şi cererea de intervenţie forţată.

Totodată, a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile.

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa, întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 4373 din 2 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul promovat de reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 201 din 4 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi sentinţe.

Instanţa de recurs a reţinut că judecătorul fondului nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei; că pentru a dezlega în mod corect raportul juridic dedus judecăţii, este necesar ca instanţa de fond să evalueze întregul material probator la care părţile au făcut referire, să examineze prin prisma dispoziţiilor legale din materie dacă probele administrate sunt apte să fundamenteze soluţia dispusă în cauză şi, în caz contrar, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului.

S-a mai reţinut că în rejudecare, instanţa de fond va avea în vedere şi necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate care să lămurească aspectele litigioase din speţă, asupra cărora părţile au poziţii divergente.

Urmare a casării şi trimiterii spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14 februarie 2020, sub nr. x/2015*.

3. Hotărârea instanţei de fond din al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 39 din 16 martie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea precizată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar, ca neîntemeiată;

A respins cererea de intervenţie forţată formulată de Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată;

A admis cererea de intervenţie principală, formulată de intervenienta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar.

4. Căile de atac exercitate în cauză

4.1. Împotriva sentinţei nr. 39 din 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă Administraţia Naţională Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit normele de drept din domeniul gospodăririi apelor.

Arată că prin adresa nr. x/29.10.2014, emisă de Primăria Comunei Sălciile, înregistrată la recurentă sub nr. x/30.10.2014, a luat cunoştinţă de Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001, privind Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Sălciile, judeţul Prahova, anexă publicată în M.O. nr. 128 bis/18.02.2002. Astfel, a constatat că la punctele nr. 23-29 din Anexa nr. 81 au fost inventariate în domeniul public de interes local imobile, sub denumirea « balta », situate pe cursul de apă codificat, curs de apă aflat în domeniul public al Statului, în integralitatea lui şi în administrarea recurentei.

Astfel, a considerat ca autorităţile locale au inclus în domeniul public de interes local bunuri de interes naţional, încălcând dispoziţiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul art. III al Anexei Legii nr. 213/1998 şi ale Legii apelor nr. 107/1996, Statul român fiind vătămat în dreptul său de proprietate publică.

În rejudecare, în faţa instanţei de fond s-a administrat proba cu expertiza, concluzionându-se că acumulările în cauză nu sunt situate pe cursul de apă Toti şi că se alimentează din precipitaţii şi izvoare subterane.

Menţionează că imobilele-bălţi sunt situate pe un curs de apă codificat care are o lungime de 21 km (de la izvor şi până la vărsare) cu bazin hidrografic în suprafaţa de 69 kmp şi face parte din Bazinul Hidrografic Ialomiţa cu toţi afluenţii de ordin l-VI. Astfel, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România (ediţia 1992), aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 şi modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005, cursul de apă Toti deţine cod cadastral 11.1.22.5.

Cursul de apă Toti, pe care se află imobilele-bălţi este un bun din domeniul public al Statului, care potrivit Anexei nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 este înregistrat la Ministerul Finanţelor sub nr. 101435, fiind dat în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", respectiv subunităţii sale cu personalitate juridică, Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, coroborate cu art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege.

Susţine că aceste acumulări au luat fiinţă prin bararea cursului normal al apei şi, conform Legii nr. 107/1996, acestea formează albia minoră a cursului de apă, iar activitatea de piscicultură este doar un mod de folosinţă a respectivei acumulări de apă.

Consideră că prin inventarierea în domeniul public al comunei Sălciile a acumulărilor create pe cursul de apă Toti a fost încălcat dreptul său de administrare asupra albiilor minore ale cursurilor de apă.

În susţinerea acestor aspecte, invocă următoarele autorizaţii de gospodărire a apelor eliberate pentru amenajările din UAT Sălciile: nr. 56/19.04.2023, pentru Acumularea cu folosinţă piscicolă şi irigaţii Sălciile 1, în care se arată că acumularea este amplasată pe cursul de apă Valea Toti şi că amenajarea piscicolă este prima amenajare din amonte dintr-o salbă de 5 amenajări din judeţul Prahova, amplasate pe cursul de apă Toti; nr. 3/21.02.2018, pentru Acumularea cu folosinţă piscicolă Sălciile II, în care se arată că acumularea este amplasată pe pârâul Toti, ce se alimentează din ape meteorice, din izvoarele bălţii şi din pârâul Toti, fiind menţionat că alimentarea cu apă este asigurată în principal din pârâul Toti, prin intermediul deversorului de preaplin al amenajării piscicole din amonte, respectiv că pentru evacuarea apei receptorul este acumularea din aval; nr. 219/31.10.2019, pentru acumularea cu folosinţă piscicolă Sălciile III, în care se arată că amenajarea este amplasată pe pârâul Toti, curs de apă nepermanent, sursa de apă fiind din Izvoarele băltii şi din pârâul Toti, aceasta rezultând din bararea pârâului Toti cu un baraj din pământ încastrat între cele 2 maluri, prevăzut cu deversor frontal în mijlocul barajului, iar alimentarea cu apă din surse de suprafaţă se face prin intermediul instalaţiilor de evacuare ale amenajării piscicole amplasate în amonte; nr. 148/06.08.2021, pentru acumularea cu folosinţă piscicolă Sălciile IV, în care se arată că amplasarea acumulării este pe cursul de apă Toti, curs de apă cadastrat, amenajarea fiind a 4-a dintr-o salbă de 5 amenajări din judeţul Prahova, amplasate pe Valea Toti, sursa de alimentare cu apă fiind din izvoare şi din pârâul Toti, iar acumularea a luat fiinţă prin bararea pârâului Toti cu un baraj de pământ, prevăzut cu deversor frontal.

În aceste autorizaţii se precizează faptul că pârâul Toti este un curs de apă nepermanent, care colectează ape din precipitaţii şi care asigură, la limită, alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole amenajate pe acest fir de apă, dar în acelaşi timp se menţionează şi faptul că este curs de apă cadastrat, pe teritoriul UAT Sălciile, jud. Prahova.

Mai arată că din cuprinsul autorizaţiilor de gospodărire a apelor se desprinde faptul că din acumularea Sălciile I apa se scurge gravitaţional în Sălciile II, III, IV şi V, concluzionând ca acumulările se află pe cursul de apă Toti.

Susţine că şi-a precizat cererea, în sensul ca îşi menţine acţiunea doar pentru poziţiile 26, 27 şi 29, deoarece celelalte au fost puse în posesie pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991 şi ulterior au fot înstrăinate prin contracte de vânzare cumpărare.

Arată că în speţă, cursul de apă Toti face parte din Bazinul Hidrografic Ialomiţa şi este cuprins în Atlasul cadastral al Apelor din România, pagina 357 şi în Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006, paginile 308-309, depuse la dosar, astfel că, fiind un curs de apă cadastrat, acesta face parte din domeniul public al Statului.

Precizează că în raport cu definiţiile date noţiunilor albia minora şi bazin hidrografic prin Anexa nr. 1 la Legea apelor nr. 107/1996, interpretarea corectă a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 este în sensul că se are în vedere întregul bazin hidrografic al cursului de apă, bazinul hidrografic fiind considerat spaţiul geografic de pe care un sistem fluviatil (alcătuit dintr-un colector şi afluenţii săi) îşi adună apele. Bazinul hidrografic cuprinde atât cursul de apă principal, cât şi toţi afluenţii săi, până la cumpăna apelor.

Prin urmare, susţine că acumulările în discuţie sunt proprietatea publică a Statului, aflate în administrarea recurentei, aceasta fiind singura instituţie în măsură să angajeze proprietarul, Statul Român, în raporturi juridice ce dau naştere unor drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor, având ca obiect dreptul de locaţiune asupra acumulărilor de apă în discuţie.

Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 107/2002 cuprinde lista bunurilor de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi de Legea nr. 213/1998, aflate în administrarea exclusivă a Administraţiei Naţionale "Apele Române", iar la punctul 1 din listă sunt enumerate "Apele cu potenţialul lor valorificabil, cu excepţia resurselor acvatice vii şi cele ce pot fi folosite în interes public, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor.

Susţine că la data inventarierii în domeniul public/privat al UAT Sălciile, terenurile cuprinse la poziţiile 26, 27 şi 29 din Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001 erau situate în albia minoră a cursului de apă codificat Toti, curs de apă inventariat în domeniul public al statului şi în administrarea Companiei Naţionale "Apele Române" S.A., antecesoarea recurentei, având nr. de înregistrare la Ministerul Finanţelor Publice 101435 şi cod de clasificare 11.1.22.5.

Invocă în acest sens dispoziţiile art. 136 alin. (3) şi (4) din Constituţie, şi art. 860 C. civ., art. 3 din Legea nr. 107/1996, art. 2 alin 2 şi 5, coroborat cu art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 107/2002 şi art. 4 alin. (2) Legea apelor.

De asemenea, susţine că dreptul de administrare este un drept derivat din dreptul de proprietate publică şi, pe cale de consecinţă, şi acesta devine opozabil erga omnes şi poate fi protejat prin toate mijloacele de drept comun, motiv pentru care legiuitorul a înţeles să recunoască calitatea procesuală - activă sau pasivă - titularului dreptului de administrare atunci când litigiul se poartă cu terţii şi are ca obiect acest drept (art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, care a fost abrogat de pct. 3 al art. 89 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 şi reiterat în noul C. civ. prin art. 870).

Caracterele juridice ale dreptului de administrare sunt aceleaşi cu cele ale dreptului de proprietate publică, astfel că bunurile care constituie obiectul dreptului de administrare sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

Precizează că în fapt, aceste acumulări de apă au fost create prin fracţionarea cursului natural al apei prin lucrări hidrotehnice de barare.

Totodată, invocă jurisprudenţa în materie a instanţelor naţionale.

4.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti în numele Ministerului Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii reclamantei şi a cererii de intervenţie formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

În motivarea recursului arată că prin raportul de expertiză efectuate de către instanţa de fond din al doilea ciclu procesual s-a concluzionat ca suprafaţa de 42,6 ha, compusă din suprafeţele acoperite cu apă de 10,34 ha (Tarla 20, P.1027 poziţia 26) de 17,73 ha (T.25, P.341 poziţia nr. 27), de 14,53 ha (T.22, P.239 poziţia nr. 29), inventariate în Anexa nr. 81 (UAT Sălciile) din H.G. nr. 1359/2001 şi în Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, nu se află pe cursul de apă cadastral Valea Toti.

Arată că reclamanta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, dar expertul şi-a menţinut concluziile raportului de expertiză. Consideră că de fapt, expertul nu a răspuns obiecţiunilor încuviinţate de către instanţă la termenul din 20.10.2022, întrucât a depus un răspuns similar cu răspunsul la obiecţiunile încuviinţate la termenul din data de 14.04.2022, însă instanţa de fond a considerat că expertul a răspuns la obiecţiuni.

Critică faptul că instanţa de fond a reţinut că potrivit raportului de expertiză, terenurile în litigiu nu se află pe cursul de apă cadastrat Valea Toti şi, coroborând concluziile raportului de expertiză cu extrasul din atlasul cadastrului apelor din România şi planşele depuse la dosar de reclamantă, rezultă că suprafeţele acoperite cu apă în litigiu, aflate la poziţiile 26, 27 şi 29 nu se află pe cursul cadastrat Valea Toti, nu există identitate între bălţile aflate la poziţiile nr. 26, 27 şi 29 din Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001 şi acumulările de apă care figurează pe cursul de apă Toti, în cuprinsul planşelor fiind desenate mai multe acumulări, iar pe de altă parte, acestea sunt destinate pisciculturii.

În acest sens, instanţa de fond a considerat că bălţile nu se află pe cursul de apa Valea Toti, fiind acumulări din precipitaţii şi ape subterane, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, pentru a aparţine domeniului public al Statului.

Consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale aplicabile în cauză, având în vedere că imobilele-bălţi sunt situate pe un curs de apă codificat, cu o lungime de 21 km, cu bazin hidrografic în suprafaţa de 69 kmp, ce face parte din Bazinul Hidrografic Ialomiţa cu toţi afluenţii de ordin I-VI, iar conform Atlasului Cadastral al Apelor din România (ediţia 1992), aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 şi modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005, cursul de apă Toti deţine codul cadastral 11.1.22.5.

La data inventarierii în domeniul public/privat al UAT Sălciile, terenurile cuprinse la poziţiile 26, 27 şi 29 din Anexa nr. 81 la H.G. nr. 1359/2001 erau situate în albia minoră a cursului de apă codificat Toti, curs de apă inventariat în domeniul public al statului şi în administrarea Companiei Naţionale "Apele Române" S.A., antecesoarea recurentei-reclamante, având nr. de înregistrare la Ministerul Finanţelor Publice 101435 şi cod de clasificare 11.1.22.5.

Susţine că respectivul curs de apă face parte din domeniul public al Statului potrivit Anexei nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, iar bălţile în discuţie au apărut prin fracţionarea cursului natural al pârâului Toti, făcând parte din albia minoră a acestuia.

În susţinerea punctului său de vedere invocă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, definiţia dată noţiunii de albia minora din Anexa nr. 1 la Legea nr. 107/1996, art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, art. 865 alin. (1) C. civ., art. 136 alin. (4) din Constituţia României, care consacră inalienabilitatea bunurilor proprietate publică, în condiţiile în care imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea sunt efectele juridice ale faptului că aceste bunuri nu sunt alienabile. Astfel, ele nu pot fi dobândite prin uzucapiune şi nu pot fi urmărite prin procedura executării silite, nefiind susceptibile nici de vânzare prin licitaţie publică în vederea satisfacerii creanţelor creditorului, sens în care actele juridice încheiate cu încălcarea regimului juridic conturat de aceste caractere ale proprietăţii publice sunt lovite de nulitate absolută.

De asemenea, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, apele din domeniul public se dau în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, iar dreptul de administrare al Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa asupra acumulărilor create pe cursul de apă Toti s-a constituit conform dispoziţiilor art. 867 alin. (1) din C. civ., prin H.G. nr. 1705/2006-Anexa 12, în timp ce dreptul de administrare al acesteia se exercita în conformitate cu prevederile art. 868 alin. (1) şi (2) din C. civ.

Mai susţine că în speţă, Consiliul local al comunei Sălciile a inclus în domeniul public de interes local, bunuri de interes naţional, încălcând astfel dispoziţiile prohibitive ale art. III alin. (3) al Anexei la Legea nr. 213/1998 şi ale Legii apelor nr. 107/1999, Statul Român fiind astfel vătămat în dreptul său de proprietate publică.

Totodată, susţine că a fost încălcat şi dreptul de administrare al reclamantei Administraţia Naţională "Apele Romane"-Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa asupra albiilor minore ale cursurilor de apă codificate din judeţul Prahova.

În concluzie, consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că bălţile ce fac obiectul prezentului litigiu nu se află pe cursul de apă Valea Toti şi că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, pentru a aparţine domeniului public al statului. |

5. Apărările formulate în recurs

5.1. Intimata-intervenientă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurenta-reclamantă Administraţia Naţională Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, prin care invocă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că legea impune trei condiţii pentru ca apele de suprafaţă să aparţină domeniului public al Statului, respectiv: bazinul hidrografic să aibă o lungime mai mare de 5 km şi suprafaţa de peste 10 kmp; acumularea de apă să facă parte din albia minoră a unei ape curgătoare şi acumularea de apă să nu fie pepinieră sau crescătorie piscicolă.

Or, în speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite cumulativ, astfel cum prevede legea.

Mai arată că expertiza întocmită în cauză a concluzionat că bălţile în discuţie nu se află pe cursul de apă cadastral Valea Toti şi că acestea sunt de sine stătătoare, fiind asigurate din precipitaţii şi ape subterane şi având o folosinţă piscicolă.

5.2. Intimata-intervenientă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sălciile a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentul Statul Român prin reprezentant DGRFP Ploieşti, prin care invocă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, reiterând aceleaşi aspecte ca cele din întâmpinarea precedentă.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 14 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat (după precizarea de acţiune) anularea poziţiilor nr. 26, 27 şi 29 din Anexa nr. 81 (inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Sălciile, jud. Prahova) a H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova.

În al doilea ciclu procesual, instanţa de fond a respins acţiunea precizată, formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenţie forţată formulată de Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie principală, formulată de intervenienta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sălciile prin Primar.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recursuri recurenta-reclamantă Administraţia Naţională Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti în numele Ministerului Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Preliminar, întrucât criticile formulate prin cererile de recurs sunt similare, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate de către recurenţi.

În esenţă, ambii recurenţi au susţinut că imobilele-bălţi sunt situate pe un curs de apă codificat care are o lungime de 21 km (de la izvor şi până la vărsare), cu un bazin hidrografic în suprafaţa de 69 kmp şi face parte din Bazinul Hidrografic Ialomiţa cu toţi afluenţii de ordin l-VI. Astfel, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România (ediţia 1992), aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 şi modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005, cursul de apă Toti deţine cod cadastral 11.1.22.5. Cursul de apă Toti, pe care se află imobilele-bălţi este un bun din domeniul public al Statului, care potrivit Anexei nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 este înregistrat la Ministerul Finanţelor sub nr. 101435, fiind dat în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", respectiv subunităţii sale cu personalitate juridică, Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, iar autorităţile locale au inclus în domeniul public de interes local bunuri de interes naţional, încălcând dispoziţiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul art. III al Anexei Legii nr. 213/1998 şi ale Legii apelor nr. 107/1996, Statul român fiind vătămat în dreptul său de proprietate publică.

Cu alte cuvinte, recurenţii susţin că imobilele-bălţi în discuţie aparţin domeniului public al Statului, motiv pentru care Consiliul local al comunei Sălciile le-a inclus în mod nelegal în domeniul public de interes local, încălcând dispoziţiile art. III alin. (3) al Anexei la Legea nr. 213/1998 şi a Legii apelor nr. 107/1999.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor pretinse a fi fost încălcare, art. III alin. (3) din Anexa la Legea nr. 213/1998, privind Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale:

"III. Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: (...) 3. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean."

De altfel, în cuprinsul respectivei anexe se face menţiunea că "Enumerarea din prezenta anexă are un caracter exemplificativ".

Astfel, textul de lege invocat nu prevede în mod prohibit că lacurile nu pot aparţine domeniului public local al comunelor, ci doar că din domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor fac parte lacurile care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean.

Prin urmare, domeniul public al Statului sau al unităţilor administrativ teritoriale nu se confundă cu bunurile de interes public, aspect ce reiese inclusiv din prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998, care prevede că:

"(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

(2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.

(3) Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.

(4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

De asemenea, dispoziţiile de mai sus se impun a fi coroborate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 - Legea apelor, care prevăd că "Aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 kmp, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime.", iar la alin. (5) al aceluiaşi articol prevăd că "Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) pepinierele şi crescătoriile piscicole."

Prin urmare, în vederea soluţionării prezentei cauze s-a impus cu necesitate încadrarea imobilelor-bălţi ce fac obiectul litigiului în una dintre categoriile de ape prevăzute de lege.

Instanţa de fond din al doilea ciclu procesual a dispus efectuarea unei expertize, prin raportul de expertiză întocmit în cauză concluzionându-se că suprafeţele acoperite cu apă în suprafaţă de 10,34 ha (Tarla 20, Parcela 1027 poziţia 26), 17,73 ha (Tarla 25, Parcela 341, poziţia 27), 14,53 ha (Tarla 22, pacela 239, poziţia 39 (in fapt 29), inventariate in Anexa 81 (UAT Sălciile) din H.G. nr. 1359/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova, inventariate şi în H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa 12, nu se află pe cursul de apă cadrastral Valea Toti.

De asemenea, s-a mai concluzionat că nu s-a identificat niciun curs de apă în zona suprafeţelor de apă în suprafaţă de 10,34 ha (Tarla 20, Parcela 1027 poziţia 26), 17,73 ha (Tarla 25, Parcela 341, poziţia 27), 14,53 ha (Tarla 22, parcela x, poziţia 39 (în fapt 29), aceste acumulări cu folosinţă piscicolă (bălţi) fiind de sine stătătoare.

În consecinţă, s-a concluzionat că aceste acumulări de ape sunt asigurate din precipitaţii de orice fel şi din ape subterane.

Dincolo de acest aspect, reclamanta a formulat obiecţiuni, depunând şi un înscris constând în Reevaluarea stării de siguranţă în exploatarea barajului Salciile III (între sate) de pe râul Toţi com Sălciile din judeţul Prahova, din care reiese că acumularea Sălciile III face parte dintr-o schemă de amenajare cu 5 lacuri de acumulare pentru piscicultură şi agrement.

În acest sens, se impun a fi reţinute prevederile art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora pepinierele şi crescătoriile piscicole nu intră în domeniul public al statului.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că suprafeţele acoperite cu apă în litigiu aflate la poziţiile 26, 27 şi 29 nu se află pe cursul de apă cadastrat Valea Toţi, nu există identitate între bălţile aflate la poziţiile nr. 26, 27 şi 29 din Anexa nr. 81 a H.G. nr. 1359/2001 cu acumulările de apă care figurează pe cursul de apă Toţi, în cuprinsul planşelor fiind desenate mai multe acumulări, nu numai 3, iar, pe de altă parte, acestea sunt destinate pisciculturii, şi, în plus, întrucât bălţile nu se află pe cursul de apă Valea Toti, fiind acumulări asigurate din precipitaţii şi ape subterane, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 pentru a aparţine domeniului public al statului.

Referitor la hotărârile invocate de recurenta-reclamantă cu titlu de jurisprudenţă, acestea nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reţinut că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunţate ca urmare a aplicării normelor de drept material situaţiei de fapt din cauza respectivă, în alte situaţii fiind pronunţate decizii ce pot avea soluţii aparent contrare, însă ce ţin cont de circumstanţele respectivelor cauze.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Administraţia Naţională Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa şi de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti în numele Ministerului Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei nr. 39 din 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Administraţia Naţională Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa şi de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti în numele Ministerului Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei nr. 39 din 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.