Invalidity of fiscal security measures for failure to provide concrete reasoning on the risk of patrimony dissipation

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar x/2022, reclamanta A. S.A., în temeiul art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, a formulat acţiune în anulare împotriva Deciziei de instituire a măsurii asigurătorii nr. 158/SV 1/04.02.2022, înregistrată la A. sub nr. x/04.02.2022, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

• anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.02.2022 înregistrata la A. sub nr. x/04.02.2022, emisă de către ANAF Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare Silită nr. 1 şi a actelor subsecvente prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii;

• obligarea ANAF Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare Silită nr. 1 la emiterea unei decizii de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.02.2022 înregistrata la A. S.A. sub nr. x/04.02.2022 emisă de către ANAF Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili;

• obligarea ANAF Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili Ia plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1441 din 27 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin Lichidator Judiciar, B.., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili Serviciul Executare Silită Nr. 1, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1441 din 27 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin B., criticând hotărârea pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul unui prim palier de argumentaţie, recurenta-reclamantă arată că în mod eronat judecătorul fondului a reţinut ca si motiv de respingere a acţiunii in anulare faptul ca: "Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 15 8/SV 1/04.02.2022 respecta cerinţele de motivare corespunzătoare obiectului sau."

Consideră recurenta că instanţa de fond a considerat in mod eronat faptul ca simpla preluare textuală a prevederilor legale tine loc de motivare. Legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare Ia condiţiile de formă şi de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conţinutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conţinutul altor acte emise de autoritatea publică.

Recurenta consideră că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu prezintă decât o motivare generică, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamanta prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societăţii, vânzarea activelor societăţii, antecedentele fiscale ale asociaţilor sau administratorilor societăţii, pericolul fiind unul extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului distincte de operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, aşadar din împrejurări exterioare operaţiunilor controlate.

O interpretare contrară ar avea semnificaţia faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că anumite operaţiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi îndreptăţite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepţie, astfel cum au fost reglementate.

Sub aspectul obligativităţii motivării măsurilor luate prin decizia de instituire, organul fiscal s-a mărginit la a prelua din textul actului normativ citat, cu o motivare pur formala fara suport faptic ca se impune luarea acestor masuri asigurătorii " deoarece există pericolul sa va sustrageti de la urmărire sau sa va ascundeti ori risipiţi patrimoniul, periclitând sau 'îngreunând in mod considerabil colectarea".

O astfel de "presupunere" nu poate fi reţinută ca o motivare legală a luării unei măsuri asigurătorii de tipul celei luate de ANAF Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Serviciul Executare Silită nr. 1, atât timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de normele procedural fiscale în materie.

Astfel, cu privire la nelegalitatea măsurilor asigurătorii luate prin decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 158/SVl/04.02.2022, potrivit art. 213. alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, arată că luarea măsurilor asigurătorii este strict determinată şi condiţionată de respectarea unor condiţii limitative şi lipsite de echivoc.

Potrivit alin. (2) al textului citat mai sus, legiuitorul a stabilit că este posibilă luarea acestor masuri fata de contribuabil, "in cazuri excepţionale, respectiv în situaţia in care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea."

Legiuitorul nu a lăsat la aprecierea discreţionară a organului fiscal luarea acestei masuri, ci a impus ca luarea măsurii sechestrului asigurător sa se facă, în mod obligatoriu, motivat.

Or, din cuprinsul deciziei contestate, rezulta ca singura motivare a organului fiscal este că "deoarece exista riscul ca societatea să îşi risipească patrimoniul".

Pe un a doilea palier de argumente, recurenta consideră că instanţa de fond in mod eronat a reţinut ca "In mod justificat au apreciat organele fiscale ca obligaţiile fiscale restante foarte mari stabilite prin decizii de impunere coroborate cu cererea prin care se solicita deschiderea procedurii de faliment cu termen de judecata la data de 09.02.2022 conduc la concluzia necesitaţii instituirii masurilor asigurătorii existând riscul ca societatea sa isi risipească patrimoniul".

Apreciază că ipotezele prevăzute de textul în discuţie nu se verifică prin cuantumul mare al creanţei constatat ori că prin luarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate s-a urmărit protejarea organului fiscal prin asigurarea existenţei posibilităţii recuperării creanţelor.

Prin emiterea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. 158/SV 1/04.02.2022 ANAF -DGAMC a urmărit ca pentru o parte din creanţa sa beneficieze de o garanţie reala asupra bunurilor aflate in patrimoniul debitorului, si astfel sa i se distribuie cu prioritate bani in cadrul procedurii de faliment si sa isi creeze un avantaj fata de ceilalţi creditori înscrişi la masa credala prin deţinerea in fata acestora a unui drept de prioritate si îndestularea creanţei sale din valorificarea imobilului ipotecat.

Astfel, ANAF a solicitat înscrierea la masa credala cu titlu de creditor garantat conform art. 159 pct. 3 din Legea 85/2014 pentru creanţa in cuantum de 22.881.094 RON conform proceselor-verbale de sechestru 6376/07.02.2022(proces-verbal de sechestru emis in baza deciziei 158/SV1/04.02.2022 contestate in cadrul prezentului dosar) si procesul-verbal de sechestru 4613/27.01.2022.

Creanţa in cuantum de 22.881.094 RON a fost înscrisa insa in categoria creanţelor bugetare, respectiv ordinea de preferinţa prevăzuta de art. 161 pct. 5 din Legea 85/2014, avându-se in vedere tocmai dispoziţiile articolului 88 din Legea 85/2014.

Împotriva tabelului preliminar al creanţelor ANAF a formulat contestaţie solicitând înscrierea creanţei in cuantum de 22.881.094 RON(creanţa garantata prin procesul-verbal de sechestru 6376/07.02.2022 si prin procesul-verbal de sechestru 4613/21.01.2022) la rangul de preferinţa prevăzut de art. 159 pct. 3 din Legea 85/2014 - ca si creanţa garantata, contestaţie ce formează obiectul dosarului.

Concluzionând, recurenta consideră că în mod eronat a apreciat judecătorul fondului că in mod justificat organele fiscale au stabilit ca se impune luarea masurilor asigurătorii justificat de:obligaţiile fiscale restante foarte mari stabilite prin decizii de impunere; existenta dosarului x/2021 in care se solicita deschiderea procedurii falimentului.

Printr-un alt set de critici, recurenta arată că judecătorul fondului retine in mod eronat ca nu s-a făcut dovada faptului ca executarea deciziei de impunere nr. x/29.08.2014 decizie care sta la baza deciziei 158/SV 1/04.022022 este suspendata.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 158/EVl/04.02.2022 (şi care a stat la baza emiterii procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile înregistrat sub nr. x/07.02.2022) are la baza atât decizia de impunere nr. x/30.12.2021 pentru suma de 6.508.894,00 RON cât si decizia de impunere nr. x/29.08.2014 în suma de 16.401.693.00 RON, intimată ANAF instituind măsuri asigurătorii sub formă sechestrului asigurător nr. 6376/07.02.2022 pentru suma de 20.990.006,00 RON.

Decizia de impunere nr. x/29.08.2014 în baza căreia a fost emis titlul executoriu x/05.11.2014 şi somaţia nr. 1224/05.11.2014 ce formează obiectul dosarului execuţional nr. x a fost contestată în cadrul dosarului civil nr. x/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1.

Prin încheierea de şedinţa din dată de 05.12.2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1, în cadrul dosarului nr. x/2014 s-a admis cererea de suspendare a executării silite formulate de apelanta A. S.A. şi s-a dispus suspendarea executării silite pornite împotriva contestatoarei A. S.A. în dosarul execuţional nr. x/2014/168999 aflat pe rolul ANAF în baza titlului executoriu nr. x/05.11.2014 şi a somaţiei nr. x/05.11.2014, până la soluţionarea contestaţiei la executare ce formează obiectul dosarului x/2014

Pentru aceste motive, recurenta apreciază că este nelegală o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii în baza unor sume stabilite printr-o Decizia de impunere a cărei executare este suspendată in prezent.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare Silită nr. 1 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă a susţinut că decizia contestată respectă cerinţele de motivare corespunzătoare obiectului său, iar criticile recurentei referitoare la faptul că decizia are la bază sume stabilite printr-o decizie de impunere a cărei executare este suspendată, sunt neîntemeiate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 01.08.2023 s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30.05.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se reţine că reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.02.2022 înregistrata la A. sub nr. x/04.02.2022, emisă de către ANAF Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare Silită nr. 1, şi a actelor subsecvente prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii.

Curtea de apel a respins acţiunea, apreciind că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-reclamante sub aspectul nelegalităţii actului administrativ contestat ca urmare a lipsei motivării actului administrativ.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.02.2022 respectă cerinţele de motivare corespunzătoare obiectului său, apreciind că, din examinarea conţinutului Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.02.2022, rezultă care este situaţia de fapt şi de drept care a impus instituirea măsurilor asigurătorii, precum şi îndeplinirea condiţiilor de instituire a măsurilor asigurătorii, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin Decizia nr. 158/2022 s-a menţionat că "întrucât societatea figurează cu obligatii restante foarte mari stabilite de Activitatea de Inspecţie Fiscala din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili prin Decizii de impunere, coroborate cu cererea prin care se solicita deschiderea procedurii de faliment având termen pe data de 09.02.2022, se impune instituirea măsurii asigurătorii, in vederea garantării recuperării obligaţiilor fiscale restante deoarece exista riscul ca societatea sa isi risipească patrimoniu pana la data când creanţa devine exigibila", şi s-a apreciat de către organele de control ca fiind oportună dispunerea măsurilor asigurătorii în sarcina recurentei.

Înalta Curte constată că aspectele evidenţiate în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamanta prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Motivul de nelegalitate a actului administrativ, invocat de către recurenta-reclamantă, este întemeiat, actul atacat nu satisface exigenţele motivării într-o modalitate care să permită cunoaşterea, de către subiectul căruia îi este adresat, a motivelor care au stat la baza emiterii, şi care să permită exercitarea corespunzătoare a controlului de legalitate.

Astfel, motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, o condiţie de legalitate a actului, care face obiectul unei aprecieri în concret, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. A accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-şi motiveze deciziile echivalează cu golirea de conţinut a principiului legalităţii, care stă la baza emiterii actului administrativ.

Actul administrativ trebuie motivat nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei căreia i se adresează şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură, absenţa acestei motivări favorizând emiterea unor acte administrative a căror nelegalitate nu poate fi verificată, în condiţiile în care absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

Motivarea actului administrativ a făcut şi obiectul analizei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa acesteia reţinându-se faptul că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi neechivocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită curţilor competente să efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995).

Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării, mai mult decât atât, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor (cauza C - 41/1969).

Contrar celor reţinute de prima instanţă, cerinţa motivării decurge din necesitatea de a putea fi cunoscute toate elementele de fapt şi drept care au stat la baza actului emis de autoritate, pentru a putea da posibilitatea instanţei să verifice legalitatea actului, şi constituind, de asemenea, o garanţie împotriva arbitrariului.

O motivare insuficientă este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea acestuia.

În preambulul Deciziei nr. 158/2022 s-a indicat drept temei de drept art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015:

(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

(7) În situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia.

Decizia nr. 158/2022 nu cuprinde motivele de fapt pentru care aceasta a fost emisă, emitentul actului limitându-se la a indica dispoziţii legale, faptul că există obligaţii restante foarte mari, cererea prin care se solicită deschiderea procedurii de faliment, fără, însă, a indica, în fapt, de ce sunt aplicabile dispoziţiile legale în cazul reclamantei, nefiind menţionate împrejurări concrete privind existenţa pericolului ca reclamanta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea datoriei fiscale.

Având ca reper dispoziţiile legale menţionate, în contextul factual anterior expus, simpla trimitere la prevederile legale, fără nicio referire la existenţa şi natura cazului excepţional prevăzut de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, nu acoperă cerinţa motivării actului administrativ.

Pentru aceste motive sunt încălcate dispoziţiile art. 213 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, iar în aceste condiţii instanţa de judecată se află în imposibilitate de a verifica respectarea de către intimată a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) ("Organul fiscal îşi exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilităţii şi echităţii, asigurând o proporţie justă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia") şi art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Având în vedere cele arătate, sunt fondate motivele de recurs privind nelegalitatea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.02.2022 pentru nemotivare, considerente pentru care va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi va fi anulată decizia contestată şi, pe cale de consecinţă, vor fi anulate actele subsecvente de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii.

Nu se mai impune, în raport de cele reţinute, analizarea celorlalte critici formulate cu privire la Decizia de instituire a măsurii asigurătorii nr. 158/SV1/04.02.2022 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a actelor subsecvente de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii, având în vedere motivele expuse care conduc la anularea deciziei contestate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A. S.A." în faliment", prin lichidator judiciar B., va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea şi va anula decizia de instituire a măsurii asigurătorii nr. 158/SV1/04.02.2022 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi actele subsecvente de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A." în faliment", prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 1441 din 27 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea.

Anulează decizia de instituire a măsurii asigurătorii nr. 158/SV1/04.02.2022 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi actele subsecvente de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.