ANCOM fine challenge time-barred; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.02.2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de formulare a acţiunii privind anularea Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; anularea Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1122 din 17 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată;

A admis excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinare;

A respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM);

A respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1122 din 17 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată,

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009, prin raportare la art. 41 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 22/2009, care fac trimitere la dispoziţiile Codului de procedură fiscală.

Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 şi art. 48 Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 reprezintă titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, prin Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 s-a aplicat reclamantei, în temeiul art. 57 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale, sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, iar potrivit art. 3 alin. (2) din această decizie:

"în cazul neachitării amenzii administrative, se va proceda la executarea silită în condiţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare."

Arată că potrivit art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2013, sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică prin decizia preşedintelui ANCOM şi produce efecte de la data comunicării; potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, sumelor rezultate din încasarea amenzilor li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, potrivit cărora, acestea sunt creanţe bugetare, asimilate creanţelor fiscale şi se administrează de ANCOM, fiind aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, apreciază că, raportat natura creanţelor rezultate din titlul executoriu reprezentat de Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile privind comunicarea actelor administrative fiscale din Legea nr. 207/2015, care derogă de la prevederile de drept comun.

Consideră că, prin urmare, şi procedura de comunicare a deciziei trebuie să se circumscrie prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, actul administrativ trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat.

În acest sens, conform dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestuia, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Invocă dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora actul administrativ produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii, precum şi dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cărora actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic.

Susţine că Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 nu i-a fost comunicată în mod legal, în condiţiile art. 47 Codul de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, regula în materia comunicării actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie este comunicarea către contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar potrivit alin. (4) din acelaşi articol, în cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

Consideră că este obligatorie respectarea ordinii consacrate legal a modalităţilor de comunicare, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 a Curţii Constituţionale.

Menţionează că în cauză, intimatul nu a publicat pe site-ul instituţiei decizia care face obiectul prezentei cauze, deşi acesta trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (4) Codul de procedură fiscală şi să o comunice prin publicitate, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, arată că intimatul a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal contestat doar prin poştă.

Mai mult, şi în ipoteza în care în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor, prin raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciază că soluţia instanţei de fond este dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 163-166 C. proc. civ.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond a reţinut că pârâta a procedat la comunicarea deciziei prin intermediul executorului judecătoresc la data de 25.10.2023, prin depunerea actului la căsuţa poştală de la adresa sediului reclamantei, deşi în procesul-verbal de înmânare încheiat la data de 25 octombrie 2023 s-a menţionat că actele au fost depuse la "căsuţa poştală închiriată", iar societatea nu a primit decizia contestată, neavând cutie poştală la sediu şi nici cutie poştală închiriată.

Arată că pentru a închiria o căsuţă poştală era necesară o anumită procedură, pe care recurenta nu a utilizat-o, adresa acesteia fiind neschimbată, respectiv municipiul Botoşani, Calea x.

Susţine că şi din această cauză nu se poate reţine că decizia contestată i-a fost comunicată în mod legal, câtă vreme din analiza procesului-verbal de înmânare încheiat la data de 25 octombrie 2023, rezultă că actele au fost comunicate la o adresă greşită, motiv pentru care apreciază că nu a început să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 pentru formularea contestaţiei, procedura de comunicare fiind formal efectuată.

Concluzionând, arată că în raport cu data de 13 februarie 2024, la care a luat cunoştinţă de existenţa Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 prin primirea procesului-verbal nr. x/31.01.2024, promovarea acţiunii la data de 22 februarie 2024 a fost formulată cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, astfel că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de repunere în termen şi a admis excepţia tardivităţii.

Pe fond, în esenţă, susţine că amenda a fost aplicată prin Decizia preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 sub condiţia suspensivă a neîndeplinirii obligaţiei de transmitere a datelor în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării deciziei de sancţionare, sens în care invocă art. 2 din cuprinsul deciziei contestate, prin care i se acordă un termen de graţie de 15 zile calendaristice de la data comunicării deciziei.

Consideră că şi-a îndeplinit obligaţiile în termenul de 15 zile de la data comunicării Deciziei nr. 516/2023.

De asemenea, critică faptul că, fără a motiva decizia, intimata a sancţionat societatea reclamantă cu amendă în cuantum de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere, deşi minimum prevăzut de lege este 100 Iei pentru fiecare zi de întârziere.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii ANCOM a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Arată că Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 a fost comunicată recurentei la data de 25.10.2023, conform procesului-verbal de înmânare încheiat de B., cu respectarea prevederilor art. 163 alin. (1)-(3) şi alin. (8) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte modalitatea de comunicare, arată că dintr-o eroare materială s-a bifat în procesul-verbal că actele au fost depuse la căsuţa poştală în loc de cutia poştală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 23 ianuarie 2025, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de formulare a acţiunii având ca obiect anularea Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; pe fond, a solicitat anularea Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023.

Instanţa de fond a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată; a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici cu privire soluţia dată de către instanţa de fond cu privire la cererea de suspendare a executării, întemeiate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia a intrat în puterea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia s-a invocat faptul că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză, comunicarea deciziei atacate nu se impunea a fi făcută conform reglementărilor în materie ale Codului de procedură fiscală, respectiv că nu era necesară comunicarea prin publicitate conform art. 47 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În speţă, însă, ceea ce se critică este soluţia dată de către instanţa de fond cu privire la excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, respectiv raţionamentul instanţei de fond sub acest aspect, şi nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepţie.

Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă critică modalitatea de comunicare a Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023, apreciind că aceasta a fost în mod nelegal îndeplinită, şi în consecinţă, termenul de 30 de zile în care respectiva decizie putea fi atacată, nu s-a împlinit.

O primă critică vizează faptul că această comunicare trebuia făcută conform dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv în cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate, în condiţiile art. 47 alin. (4) Codul de procedură fiscală.

Prin Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 recurenta-reclamantă a fost amendată, în temeiul art. 57 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale, cu suma de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Decizia a fost comunicată recurentei-reclamante prin Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi C. şi D. la data de 25.10.2023, conform Procesului-verbal de înmânare depus la dosarul de fond.

Înalta Curte constată că nu poate fi primit argumentul recurentei-reclamante în sensul că Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 este un act administrativ fiscal şi se impunea a fi comunicat conform prevederilor art. 47 Codul de procedură fiscală.

Actul administrativ fiscal este definit în art. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ca fiind:

"actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat."

Or, în cauză nu se evidenţiază niciuna dintre aceste ipoteze, dat fiind faptul că prin actul în discuţie, emitentul acestuia, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, a constatat nerespectarea de către recurenta-reclamantă a obligaţiei impuse prin Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 388/2020, în condiţiile în care aceasta nu a transmis, prin intermediul anchetei D388: Servicii poştale în anul 2022 (termen 15.03.2023), datele statistice prevăzute în Anexele nr. 1-9 la decizia menţionată, aferente perioadei de raportare cuprinse între 1 ianuarie 22 şi 31 decembrie 2022.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, actul atacat nu poate fi considerat un act administrativ fiscal, întrucât acesta nu a fost emis de un organ fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, ci prin respectiva decizie a fost aplicată o amendă pe zi de întârziere pentru nerespectarea unei decizii anterioare a Preşedintelui ANCOM.

Faptul că natura amenzii este asimilată de către legiuitor unor creanţe cu caracter fiscal nu poate conduce la schimbarea naturii juridice a actului administrativ pin care aceasta a fost aplicată, pentru a fi necesară comunicarea actului conform normelor Codului de procedură fiscală, câtă vreme nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca actul în discuţie să fie considerat act administrativ fiscal în accepţiunea Codului de procedură fiscală.

Cu alte cuvinte, nu orice act prin care se aplică o amendă poate fi considerat act administrativ fiscal, ci doar acelea care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În aceste condiţii, dispoziţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală, referitoare la comunicarea actului administrativ fiscal, nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că Decizia preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 13/2013 şi nu în temeiul Codului de procedură fiscală şi a avut drept scop aplicarea unei sancţiuni administrative pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa de normele legale din domeniul serviciilor poştale, aşa încât, nefiind un act fiscal, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile privind comunicarea actelor fiscale din Codul de procedură fiscală, ci cele de drept comun, în materia comunicării actelor, prevăzute de C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că pe fila de comunicare a deciziei atacate a fost bifată rubrica "actele au fost depuse la căsuţa poştală închiriată", ceea ce face, în opina sa, să ateste nelegalitatea acestei comunicări.

Înalta Curte apreciază că nici această critică nu poate fi reţinută, în condiţiile în care comunicarea a fost făcută la sediul societăţii recurente din Botoşani, Calea x, judeţul Botoşani, adresa fiind cea indicată ca sediu de către recurentă, fără a fi menţionat un număr de căsuţă poştală la care să se primească comunicarea.

În aceste condiţii, doar bifarea rubricii "actele au fost depuse la căsuţa poştală închiriată", nu poate avea semnificaţia afirmată de către recurentă, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a indicat o adresă de căsuţă poştală, iar din cuprinsul procesului-verbal de înmânare nu este posibilă identificarea presupusei căsuţe poştale destinatare a actului şi, prin urmare, este vorba de o simplă eroare materială.

De altfel, în primul paragraf al procesului-verbal de înmânare se menţionează că:

"(...) m-am deplasat în Municipiul Botoşani, Cal. Naţională nr. 249, judeţul Botoşani, adresa de domiciliu a numitului/ei A. S.R.L., unde am întocmit prezentul proces-verbal (...)"

Prin urmare, este evident că această comunicare nu a fost făcută la o căsuţă poştală inexistentă, ci la sediul societăţii recurente.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine, astfel cum a constatat în mod corect şi instanţa de fond, că Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 a fost comunicată recurentei în mod legal la data de 25.10.2023, dată în raport cu care cererea de chemare în judecată înaintată la data de 22.02.2024 (conform plicului de la fila x verso din dosarul de fond) apare ca fiind tardivă, în condiţiile în care termenul de declarare a contestaţiei era de 30 de zile, conform dispoziţiilor art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de contestare a Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unor motive justificate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În concret, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă, atât în faţa instanţei de fond, cât şi a celei de recurs, nu au relevat existenţa unor motive temeinic justificate, în sensul textului de lege de mai sus, care să justifice depăşirea termenului legal de formulare a contestaţiei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins în mod corect, ca neîntemeiată, cererea de repunere a reclamantei în termenul de formulare a contestaţiei, cu consecinţa respingerii contestaţiei ca tardiv formulate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1122 din 17 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1122 din 17 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.