Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3235/2024 AI generated

Military career-advancement contest: appointment order upheld and both appeals dismissed as unfounded.

Case Number Decizia nr. 3235/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed both the principal appeal filed by the plaintiff and the cross-appeal filed by the defendant, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the plaintiff's administrative claims. The dispute concerned a military career advancement contest for the position of Section Chief, where the plaintiff challenged the legality of the selection committee’s composition, the preparation of the exam topics, and the service evaluations used to select the defendant over him; specifically, the plaintiff sought the annulment of the appointment order and related procedural acts, arguing that the defendant had an unfair advantage through conflict of interest in drafting the exam materials and that the evaluation process was procedurally flawed. The Court held that the lower instance correctly applied Article 161 of Law No. 554/2004 and Article 78(2) of the Code of Civil Procedure to mandate the defendant’s participation despite the plaintiff’s attempt to withdraw from the litigation against him, as the defendant was directly affected by the contested order. Regarding the merits, the Court found no legal error in rejecting the exceptions of lack of interest and failure to complete pre-litigation procedures, and it affirmed that the examination topics were approved by the superior command rather than drafted exclusively by the defendant, and that the service evaluations were validly conducted by a delegated commander due to the specific hierarchical circumstances of the unit, rendering the plaintiff’s challenges unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2006, art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 78 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 din C. proc. civ; Military career-advancement contest: appointment order upheld and both appeals dismissed as unfounded: În susţinerea recursului, acest recurent a susţinut, în esenţă, că, prin încheierea de şedinţă din data de 15 decembrie 2022, instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea recurentului-reclamant de renunţare la judecată faţă de recurentul-pârât B., fiind încălcate dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ., în sensul că nu a dat relevanţă principiului disponibilităţii acţiunii civile. De asemenea, a susţinut că instanţa de fond s-a raportat, în mod nelegal, la art. 161 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acest aspect vizând introducerea în cauză şi a altor persoane, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a invocat acest aspect.

Keywords

AI generated
decisions on promotion procedural orders military service judicial law examination of the merits civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 10 din Legea nr. 554/2004
S-a susţinut că, faţă de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine Curţii de Apel Piteşti.
art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2006
1 din acelaşi act normativ, cu argumentarea că, în raport de rangul autorităţii emitente a actului, competenţa aparţine curţii de apel, ordinul de numire, contestat prin cererea iniţială, fiind emis de o autoritate militară cu rang de structură centrală potrivit art. 7 alin.
art. 161 din Legea nr. 554/2004
115/16.06.2021 al Unităţii Militare 01714 Piteşti, prin care s-a nominalizat comisia pentru desfăşurarea interviului şi a constatat că se impune extinderea cadrului procesual subiectiv pasiv cu această unitate militară emitentă a actului atacat, raportat la prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004.
art. 78 alin. (2) C. proc. civ
la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., faţă de specificul raportului juridic administrativ, această persoană trebuie să participe în procedură, fiind persoana la care se referă ordinul atacat prin capătul principal de cerere, astfel că nu a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu B..
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 9 din C. proc. civ
S-a susţinut, încălcarea dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond nu a dat relevanţă principiului disponibilităţii acţiunii civile, astfel că ar fin sens in care ar fi incidente.
art. 33 din C. proc. civ
d) raportat la art. 33 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Înalta Curte, a respins excepţia nulităţii recursului principal, invocată de recurentul-pârât prin întâmpinare, cu motivarea că criticile formulate se circumscriu motivului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

I. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 12.08.2021 sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, B. - UM 01714 Piteşti şi UM 02630 Bucureşti suspendarea executării Ordinului şefului UM 02630 Bucureşti nr. DGPO 59/30.06.2021 - ordin de numire în funcţia de şef al secţiei 1 la UM 01714 Piteşti a numitului B., anularea Ordinului şefului UM 02630 Bucureşti nr. DGPO 59/30.06.2021 - ordin de numire în funcţia de şef al secţiei 1 la UM 01714 Piteşti a numitului B.; repunerea părţilor în situaţia anterioară, adică repunerea în funcţia deţinută anterior de către numitul B., cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea formulată la data de 24.08.2021, reclamantul a arătat că înţelege să renunţe la judecata în contradictoriu cu numitul B..

B. a formulat întâmpinare la 9.09.2021 solicitând respingerea cererii şi invocând excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, lipsa calităţii procesuale pasive, lipsa de interes a reclamantului, excepţia inadmisibilităţii, excepţia de netimbrare .

Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, la data de 22.09.2021, pentru UM 02630 Bucureşti, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Pe cale de excepţie, pârâtul a invocat necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti, excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prealabile, precum şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii.

S-a susţinut că, faţă de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine Curţii de Apel Piteşti.

La data de 18.11.2021, reclamantul a depus cerere modificatoare solicitând, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, UM 02630 Bucureşti şi UM 01714 Piteşti, şi anularea actului administrativ transmis cu T.D.-ul nr. RS-1410/15.06.2021 al secretarului comisiei de selecţie al UM 02630 Bucureşti, prin care Comisia a vizat favorabil înscrierea la concurs a numitului B.; anularea punctului 6 din capitolul I al actului administrativ Ordinul de zi pe unitate nr. 115/16.06.2021 al UM 01714 Piteşti, prin care s-a nominalizat Comisia pentru desfăşurarea interviului, precum şi anularea Hotărârii nr. 7/23.06.2021 a comisiei de selecţie UM 02630 Bucureşti prin care numitul B. a fost ierarhizat şi a fost selecţionat pentru încadrarea funcţiei de şef al secţiei 1 la UM 01714 Piteşti.

2. Hotărârile de declinare pronunţate de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 7328/24.11.2021, Tribunalul Bucureşti a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând că reclamantul A. are calitatea de cadru militar în activitate încadrat la UM 01714 Piteşti, iar obiectul cauzei priveşte raportul său de muncă şi evoluţia carierei profesionale. Astfel, s-a constatat că litigiul de faţă priveşte raportul de muncă al reclamantului ce are calitatea de militar, situaţie în care incidente în cauză sunt dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Tribunalul a reţinut, prin urmare, că într-adevăr, militarii sunt o categorie distinctă, cu un statut special reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 80/1998, dar care nu sunt asimilaţi funcţionarilor publici pentru a se putea reţine că raportul juridic dedus judecăţii derivă dintr-unul de serviciu în sensul prevederilor O.U.G. nr. 57/2019.

Urmare a acestei soluţii cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 12.08.2021, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2387/5.05.2022 s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că instanţa a avut în vedere temeiul de drept indicat de reclamant în cuprinsul cererii (dispoziţiile O.G. nr. 57/2019, Legea nr. 554/2004 şi ordinele şi dispoziţiile interne) precum şi împrejurarea că militarii, cadre permanente, nu sunt salariaţi şi deci nu intră sub incidenta Codului muncii, decât dacă Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare sau Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată - în această ordine - nu dispune altfel, situaţie neîntâlnită în cazul de faţă.

Cauza a fost înregistrată rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.08.2022 sub nr. x/2021*.

La termenul de judecată din data de 29.09.2022, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Argeş, secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului Bucureşti, fila x şi, totodată, a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei civile - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal prin raportare la dispoziţiile art. 382 lit. h) din Codul administrativ şi în raport de calitatea de militar a reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 711/5.10.2022, Tribunalul Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. a) rap.la art. 1 din acelaşi act normativ, cu argumentarea că, în raport de rangul autorităţii emitente a actului, competenţa aparţine curţii de apel, ordinul de numire, contestat prin cererea iniţială, fiind emis de o autoritate militară cu rang de structură centrală potrivit art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2006.

Sub aspectul competenţei teritoriale, faţă de art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că reclamantul domiciliază în raza Curţii de Apel Piteşti.

Astfel învestită, Curtea a constatat că cererea vizează contestarea Ordinului Şefului UM 02630 Bucureşti nr. DGPO 59/30.06.2021 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin precizarea trimisă instanţei la 23.08.2021 reclamantul arătând că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu UM 01714 Piteşti, iar prin modificarea cererii depusă la 17.11.2021 adăugând trei capete de cerere privind anularea actului nr. RS 1410/15.06.2021, a pct. 6 Cap. I din Ordinul nr. 115/2021 al UM 01714 Piteşti şi a Hotărârii nr. 7/23.06.2021 a UM 02630 Bucureşti.

Cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale O.U.G. nr. 57/2019.

La termenul de judecată din 15.12.2022 curtea a pus în discuţie cadrul procesual subiectiv, faţă de natura pricinii şi de obiectul cererii, iar faţă de punctul 2 al cererii precizatoare aflate la fila x verso din dosarul Tribunalului Bucureşti, în cadrul căruia se solicită anularea punctului 6 din capitolul I al Ordinului de zi pe unitate nr. 115/16.06.2021 al Unităţii Militare 01714 Piteşti, prin care s-a nominalizat comisia pentru desfăşurarea interviului şi a constatat că se impune extinderea cadrului procesual subiectiv pasiv cu această unitate militară emitentă a actului atacat, raportat la prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în ceea ce priveşte cererea de renunţare la judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul B., aflată la dosarul Tribunalului Bucureşti, Curtea a constatat că, din perspectiva art. 161 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., faţă de specificul raportului juridic administrativ, această persoană trebuie să participe în procedură, fiind persoana la care se referă ordinul atacat prin capătul principal de cerere, astfel că nu a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu B..

Curtea a constatat că în cauză a fost invocată excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi excepţia lipsei de interes.

La termenul de judecată din 15.12.2022 curtea a pus în discuţie cadrul procesual subiectiv, faţă de natura pricinii şi de obiectul cererii, iar faţă de punctul 2 al cererii precizatoare aflate la fila x verso din dosarul Tribunalului Bucureşti, în cadrul căruia se solicită anularea punctului 6 din capitolul I al Ordinului de zi pe unitate nr. 115/16.06.2021 al Unităţii Militare 01714 Piteşti, prin care s-a nominalizat comisia pentru desfăşurarea interviului, Curtea a constatat că se impune extinderea cadrului procesual subiectiv pasiv cu această unitate militară emitentă a actului atacat, raportat la prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004.

3. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin sentinţa nr. 5/F-CONT din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei procedurii prealabile.

Totodată, a respins, ca neîntemeiate, cererea de suspendare şi cererea de anulare, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, UM 02630 Bucureşti, B. şi Unitatea Militară 01714 Piteşti.

III. Recursurile formulate în cauză. Apărările părţilor în recurs

Recursul principal

La data de 15 februarie 2023 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 decembrie 2022 şi a sentinţei nr. 5/F-CONT din 12 ianuarie 2023 ale Curţii de Apel Piteşti, solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea în totalitate a încheierii de şedinţă şi casarea în parte a Sentinţei sub aspectul respingerii de către instanţa de fond a cererii de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, acest recurent a susţinut, în esenţă, că, prin încheierea de şedinţă din data de 15 decembrie 2022, instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea recurentului-reclamant de renunţare la judecată faţă de recurentul-pârât B., fiind încălcate dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ., în sensul că nu a dat relevanţă principiului disponibilităţii acţiunii civile. De asemenea, a susţinut că instanţa de fond s-a raportat, în mod nelegal, la art. 161 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acest aspect vizând introducerea în cauză şi a altor persoane, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a invocat acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei atacate se arată că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că tematica concursului trebuia elaborată de către eşalonul superior al unităţii unde avea loc concursul.

Din datele cunoscute până acum nu există un document care să ateste că eşalonul superior a stabilit tematica concursului pentru luna iunie 2021. Astfel, chiar dacă s-a realizat o analogie între concursul din luna iunie 2021 şi cel din aprilie 2021, arată că acest lucru nu prezintă relevanţă decât sub aspectul procedurii de derulare a concursului din luna iunie 2021. Din această perspectivă, arată că nu există o tematică elaborată de eşalonul superior pentru concursul de iunie 2021. Totodată, afirmă că la baza acestui concurs a fost tematica întocmită de către unul dintre candidaţi, B..

Se susţine în continuare că, în ceea ce priveşte compunerea membrilor comisiei de interviu, membrii comisiei de interviu nu au avut nivelul funcţiei scoase la concurs, respectiv şef de secţie. Ei au avut funcţii inferioare acesteia, aceştia fiind la eşalonul superior.

În conformitate Ordinele M.S. 116/4.10.2016 şi M.S. 140/8.11.2017, membrii comisiei de interviu trebuiau să aibă o încadrare cel puţin la nivelul funcţiei de şef secţie, şi nu inferioară acestei funcţii, indiferent de eşalon. Din această perspectivă precizează că comisia a fost alcătuită în mod nelegal.

O altă critică de nelegalitate vizează aprecierea de serviciu a recurentului-pârât B..

Documentul privind aprecierea de serviciu a recurentului-pârât a fost folosit la desfăşurarea concursului din luna iunie 2021. În continuare, arată că persoana care a întocmit aprecierea de serviciu, respectiv domnul colonel C. nu era competent întrucât structurile unde erau încadraţi recurentul-reclamant şi recurentul-pârât nu erau în subordinea acestuia, chiar dacă era şeful de stat major. Astfel, nu putea să realizeze această procedură de serviciu, nefiind incidentă nici ipoteza unei delegări în acest sens.

Se susţine în continuare faptul că responsabilitatea desemnării delegării Col. C. a responsabilităţii de evaluator iniţiator pentru întocmirea aprecierii de serviciu pe anul 2020 a Lt. col. B. şi coordonării activităţii secţiei 1 din UM 01714 Piteşti revenea comandantului unităţii. Acesta trebuia să ordone înscrierea în ordinul de zi pe unitate. Afirmă că nu a primit ordin în acest sens.

Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 38 din 15 martie 2016, comandantul este obligat să controleze modul de executare a ordinelor, el poartă răspunderea pentru legalitatea şi urmările ordinelor date.

În fine, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, "Pe de altă parte, reclamantul consideră că aprecierile de serviciu pentru anul 2020 trebuiau întocmite de către comandantul unităţii în calitate de evaluator unic, iar din fişa de apreciere de serviciu de la filele x la 95 rezultă semnarea acestora de către comandant Ia 19.01.2021".

Faptul că acesta este menţionat ca evaluator decident, iar nu şi ca evaluator iniţiator, nu poate fi susţinut faţă de dispoziţiile Metodologiei, Ordinul M nr. 122/2014, în contextul în care se prevede posibilitatea delegării în schema de apreciere de serviciu a acestei atribuţii."(pag. 13 alin. (8) din sentinţă).

Recursul incident

Intimat-pârât B. a depus întâmpinare şi recurs incident, solicitând, în ceea ce priveşte recursul principal, prin întâmpinare, respingerea acestuia ca nefondat, iar, pe recursul incident a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii sau admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, faţă de împrejurarea că nu a fost respectată procedura plângerii prealabile.

Precizează că Ordinul de numire în funcţie al recurentului-pârât a fost emis la data de 30 iunie 2021, iar raportul întocmit de recurentul-reclamant prin care înţelegea să conteste ordinul respectiv a fost întocmit la data de 17 iunie 2021. Astfel, Ordinul de numire a fost eliberat ulterior situaţiei înainte de către recurentul-reclamant prin raportul respectiv.

În ceea ce priveşte recursul exercitat de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acesta vizează soluţia primei instanţe referitoare la excepţiile invocate prin întâmpinare la fondul cauzei.

Mai exact, recurentul-pârât a criticat faptul că a invocat excepţia lipsei de interes, întrucât reclamantul a participat la concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de Şef secţie 1 Resurse Umane din cadrul UM 01714 Piteşti, fiind planificat la interviu la 17.06.2021, fără a se prezenta, rezultând astfel pierderea calităţii de candidat şi pierderea vocaţiei de a mai formula orice fel de obiecţiuni.

De altfel, chiar recurentul reclamant a recunoscut că nu a participat la proba interviului, astfel că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 31 alin. (1) lit. d) raportat la art. 33 din C. proc. civ.

A mai susţinut că recurentul-reclamant nu a dovedit că a îndeplinit procedura prealabilă în cauză că, anterior promovării cererii de chemare în judecată, a solicitat anularea Ordinului autorităţii emitente.

Faţă de acestea a apreciat că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea prezentei acţiuni.

Apărările părţilor în recurs

Recurenţii au formulat întâmpinări, la recursurile declarate în cauză fiind invocate excepţii, iar recurentul-reclamant, prin email, a depus răspuns la întâmpinare.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi pentru Unitatea Militară 02630 Bucureşti şi Unitatea Militară 01714 Piteşti, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantul A. ca nefondat şi admiterea recursului incident formulat de pârâtul B..

Recurentul-reclamant A. a formulat răspunsuri la întâmpinările comunicate şi întâmpinare la recursul incident.

La data de 4 martie 2024, recurentul-reclamant A. a depus note scrise şi o solicitare în sensul depunerii de către intimaţii-pârâţi a unor documente clasificate. De asemenea, acesta a solicitat ca prezentul dosar să fie confidenţial.

Pentru termenul de judecată din data de 6 martie 2024, recurentul-reclamant A. a depus note de şedinţă prin care a învederat că recurentul -pârât B. este parte în dosarul penal nr. x/2019, aflat pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Înalta Curte, a respins excepţia nulităţii recursului principal, invocată de recurentul-pârât prin întâmpinare, cu motivarea că criticile formulate se circumscriu motivului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, a constatat că, prin întâmpinare, recurentul-pârât a invocat şi excepţia lipsei de interes a recursului principal, sens in acre a apreciat că aceasta reprezintă o apărare de fond, fiind în strânsă legătură cu critica formulată prin recursul incident asupra soluţiei pronunţate în privinţa excepţiei lipsei de interes.

Înalta Curte a pus în discuţia părţilor cererea de probatorii formulată de recurentul-reclamant prin notele scrise, în fapt o reiterare a cererii de probatorii din cererea de recurs şi răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.

Asupra probei cu înscrisuri solicitată, Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisuri noi, solicitate de recurentul -reclamant, pentru justa soluţionare a cauzei şi a pus în vedere intimatului-pârât să depună înscrisurile solicitate cu privire la momentul elaborării tematicii şi bibliografiei de concurs, în măsura în care nu se află printre cele care urmează a fi înaintate de către instanţa de fond. S-a solicitat înaintarea de către Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înscrisurilor cu caracter clasificat de către Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 12 iunie 2024, recurentul-reclamant A. a depus la dosar o cerere prin care solicită completarea încheierii din data de 6 martie 2024 şi o cerere de suplimentare probatoriu, cereri pe care Înalta Curte le-a respins, având în vedere că documentele depuse la compartimentul informaţii clasificate din cadrul ICCJ sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei şi fac referire la aspectele privind tematica şi bibliografia, inclusiv la modalitatea de redactare şi aprobare în legătură cu concursul din luna iunie 2021.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând recursurile prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor for mulate şi a exigenţelor stabilite prin art. 488 din C. proc. civ., şi ţinând seama de prevederile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Având în vedere că pe calea recursului incident formulat de pârâtul B. este criticată soluţia de respingere a excepţiilor procesuale invocate de acest pârât şi, în acelaşi timp, ţinând seama de faptul că, în spiritul prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora este necesar a fi examinate cu prioritate excepţiile procesuale invocate în cauză, Înalta Curte apreciază ca oportun a analiza mai întâi recursul incident.

Astfel fiind, cu privire la acesta sunt de avut în vedere, prin raportare la motivele care îl susţin, următoarele:

Cu privire la motivul de recurs privind inadmisibilitatea acţiunii reclamantului, aceasta vizează inadmisibilitatea acţiunii argumentată pe neparcurgerea de către recurentul-reclamant a procedurii prealabile fiind de părere că, deşi reclamantul a arătat, prin răspunsul, la întâmpinare că, prin raportul x/17.06.2021, a înţeles să conteste şi acest ordin, dar şi întreaga procedură de numire în funcţie, inclusiv Ordinul nr. DGP 059/30.06.2021, acest ordin a fost însă emis după data emiterii raportului, astfel că nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită procedura prealabilă.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut, în raport de susţinerile pârâtului, că ţinând seama de natura şi nivelul de clasificare al actului şi, constatând că s-a contestat întreaga procedură, finalizată cu Ordinul nr. 59/2021, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile.

Ca atare, în ce priveşte lipsa procedurii prealabile, în mod corect judecătorul fondului a respins-o, în contextul în care reclamantul a întocmit raportul nr. x/17.06.2021 în care a relevat punctul său de vedere cu privire la legalitatea actelor de constituire a comisiei de selecţie şi la valabilitatea aprecierii de serviciu pentru anul 2020 a contracandidatului, primind răspunsul nr. x/8.07.2021, astfel că acesta a înţeles să conteste acte din procedura de concurs.

Cu privire la motivul de recurs care vizează lipsa de interes în promovarea acţiunii reclamantului, argumentată pe aspectul că reclamantul nu a participat la proba interviului, astfel că nu justifică un interes în a anula ordinul de numire a unei persoane ce a participat la concurs şi nici în formularea prezentei acţiuni, prin raportate la art. 33 C. proc. civ.:

Nefondată este şi această critică, întrucât din examinarea argumentaţiei la care instanţa de fond s-a oprit rezultă cu îndestulătoare claritate că soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes are o susţinere juridică suficient de amplă şi clară.

S-a arătat în considerentele sentinţei raţiunile pentru care nici lipsa de interes a reclamantului în formularea acestei acţiuni, motivată prin raportare la dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ. şi reiterată prin motivele de recurs nu poate fi reţinută câtă vreme reclamantul a contestat în justiţie actul vătămător al intereselor sale patrimoniale şi împotriva căruia legea recunoaşte un drept de contestaţie administrativă.

Ceea ce instanţa de fond a socotit însă determinant a fost faptul că reclamantul urmăreşte desfiinţarea ordinului de numire a altei persoane pe funcţia pentru care a candidat, cu consecinţa vacantării postului, respectiv a reorganizării unui concurs sau a ocupării acestuia prin delegare de către reclamant.

Înalta Curte achiesează, aşadar, la raţionamentul pe care instanţa de fond l-a expus în considerentele hotărârii sale, sens în care va respinge recursul incident formulat de recurentul-pârât B. împotriva sentinţei nr. 5/F-CONT din 12 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Recursul principal

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 483 şi urm. C. proc. civ., recursul reprezintă calea extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile interesate pot solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţată de către instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Recursul nu presupune însă examinarea cauzei sub toate aspectele, ci, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv a concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În consecinţă, părţilor nu le este permis, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, să pretindă instanţei de recurs reevaluarea probatoriilor şi stabilirea unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită de judecătorii fondului, întrucât o astfel de chestiune excedează controlului care poate fi exercitat de această instanţă.

Aşa fiind, instanţa de recurs are a răspunde doar criticilor de nelegalitate, nu şi criticilor de netemeinicie (prin care partea recurentă pretinde greşita stabilire a circumstanţelor de fapt ale cauzei, rezultat al aprecierii eronate a probatoriilor administrate de părţi), întrucât stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond.

Este de avut în vedere, în prezentul proces că, aşa cum bine a observat instanţa de fond, în cauza dedusă judecăţii, nemulţumirea reclamantului vizează, pe de o parte, modalitatea de desemnare a comisiei de concurs, iar, pe de altă parte, utilizarea unor documente referitoare la aprecierea activităţii pentru anul 2020, pentru contracandidat, care ar fi nelegale. Totodată, au fost susţinute şi aspecte referitoare la modul de întocmire a documentelor necesare pentru susţinerea probei de concurs, în speţă tematica şi bibliografia, faţă de care s-ar identifica o situaţie de incompatibilitate sau conflict de interese.

Prin cererea adiţională reclamantul a solicitat anularea actelor privind avizarea înscrierii la concurs a contracandidatului, nominalizarea comisiei pentru interviu şi selecţionarea contracandidatului pentru încadrarea în funcţia de Şef al secţiei 1 la UM 01714 Piteşti, se referă la acte întocmite în aceeaşi procedură de concurs, contestată de către reclamant, pentru aceleaşi motive prezentate în cererea iniţială de învestire a instanţei, detaliate în cererea depusă la 17.11.2021.

Motivele de nelegalitate invocate faţă de încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti vizează, în esenţă, respingerea cererii formulate recurentului-reclamant de renunţare la judecată faţă de recurentul-pârât B..

S-a susţinut, încălcarea dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond nu a dat relevanţă principiului disponibilităţii acţiunii civile, astfel că ar fin sens in care ar fi incidente.

Recurentul susţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând că încheierea instanţei de fond este casabilă, întrucât instanţa de fond s-a raportat, în mod nelegal, la art. 161 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acest aspect vizând introducerea în cauză şi a altor persoane, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a invocat acest aspect.

Nu sunt reliefate în considerentele încheierii aspecte care să ar rezulta temeinicia criticilor expuse, astfel că din acest punct de vedere nu se poate reţine o încălcare a prevederilor art. 9 din C. proc. civ.

Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de renunţare la judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul B., fără a analiza momentul procesual la care aceasta a fost formulată şi acordul părţii adverse, din perspectiva art. 161 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., faţă de specificul raportului juridic administrativ, această persoană trebuie să participe în procedură, fiind persoana la care se referă ordinul atacat prin capătul principal de cerere, astfel că nu a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu B..

Nelegalitatea săvârşită de instanţa de fond, în opinia recurentului-reclamant, nu poate fi reţinută, Înalta Curte constatând că instanţa de fond a dispus, în mod legal, respingerea cererii de renunţare la judecată formulată în raport cu pârâtul B., aplicând în mod corect prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la dispoziţiile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., concluzionând că "această persoană trebuie să participe în procedură, fiind persoana la care se referă ordinul atacat prin capătul principal de cerere (...) '

Aşadar, introducerea forţată a terţilor în procesul civil din oficiu poate fi privită ca o aplicare a principiului rolului activ al judecătorului, art. 22 alin. (3) C. proc. civ. reglementând posibilitatea judecătorului de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.

În acest sens, asistăm la o estompare a principiul disponibilităţii părţilor, enunţat în art. 9 C. proc. civ., potrivit cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În doctrină, s-a afirmat însă că, privitor la alin. (1) al art. 78 C. proc. civ., nu principiul rolului activ al judecătorului este cel incident - judecătorul este obligat a aplica legea, fără a avea o aşa-zisă putere discreţionară, de apreciere, pentru a introduce din oficiu terţi în proces. În ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 78 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia, iar nu facultatea de a dezvolta cadrul procesual, chiar în ipoteza existenţei unei opoziţii din partea părţilor.

Cât priveşte normele de drept material a căror incidenţă a fost invocată sau, dimpotrivă, a fost contestată, de reclamantul din prezentul litigiu împotriva sentinţei Curţii de Apel Piteşti se impun a fi evidenţiate următoarele aspecte:

Statuarea de către instanţa de recurs asupra modului în care legea a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii se realizează în raport de situaţia de fapt stabilită de către instanţa de fond pe baza probatoriilor administrate de părţi sau, după caz, de instanţa de judecată, din oficiu, şi, respectiv, de interpretarea dată de instanţa de fond normelor de drept apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum aceste aspecte rezultă din considerentele hotărârii recurate.

Aceasta în condiţiile în care, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu reiese cu claritate care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate eronat de instanţa de fond şi în ce constă această aplicare eronată a normelor legale, ci sunt formulate critici referitoare la aprecierea probatoriului de instanţă, precum şi aspecte legate de situaţia de fapt reţinută.

În ce priveşte criticile referitoare întocmirea bibliografiei şi a tematicii de concurs.

Aşa cum s-a menţionat mai-sus, recurentul-reclamant a făcut trimitere la două concursuri desfăşurate în anul 2021. Primul concurs desfăşurat în luna aprilie 2021 a fost anulat, iar ordinul a cărui suspendare şi anulare se solicită vizează doar concursul desfăşurat în luna iunie 2021.

În cursul lunii aprilie 2021 s-a desfăşurat şedinţa Comisiei de selecţie pentru încadrarea funcţiilor vacante din cadrul U.M. 02630 Bucureşti şi al structurilor subordonate, în urma căreia şeful U.M. 02630 Bucureşti a comunicat U.M. 01714 Piteşti, prin Terminalul la distanţă (TD) nr. Re-RS309/30.03.2021, Planul calendar de desfăşurare a activităţilor de ierarhizare şi selecţie pentru încadrarea unor funcţii vacante.

Astfel, U.M. 01714 Piteşti a transmis către secretariatul tehnic al Comisiei de selecţie constituit la nivelul U.M. 02630 Bucureşti tematica şi bibliografia pentru interviurile organizate în vederea încadrării unor funcţii vacante, printre care se regăsea şi funcţia de şef secţie I (Resurse Umane) din cadrul U.M. Ol 714 Piteşti, la data de 31.03.2021.

Tematica şi bibliografia pentru funcţiile vacante din cadrul U.M. 01714 Piteşti au fost aprobate de comandantul U.M. 01714 Piteşti, iar integrarea şi tehnoredactarea documentului au fost efectuate de lt.col. B., în calitate de şef al secţiei I din cadrul U.M. Ol 714 Piteşti (persoană împuternicită să asigure funcţia în perioada 01.12.2020-31.05.2021).

Atât, recurentul-reclamant cât şi recurentul -pârât B. au depus rapoarte personale pentru a candida pe funcţia vacantă de şef al secţiei 1, amândoi fiind avizaţi favorabil de comisia de ierarhizare şi selecţie pentru a participa la interviurile de selecţie în vederea încadrării în funcţia de şef al secţiei I din cadrul U.M. 01714 Piteşti.

Susţinerile recurentului referitoare la faptul că aceste materiale au fost întocmite iniţial, pentru procedura desfăşurată în luna aprilie 2021 de către contracandidat, cu consecinţa creării unei situaţii de conflict de interese, nu pot fi reţinute, în condiţiile în care tematica şi bibliografia pentru concursul din iunie 2021, au fost în realitate întocmite încă din noiembrie 2020 de către reprezentanţii UM 02472 Bucureşti, eşalon superior, în aprilie 2021 comandantul UM 01714 Piteşti păstrând aceleaşi elemente de tematică şi bibliografie.

Recurentul-pârât B. a susţinut şi promovat interviul în faţa comisiei de interviu, in data de 21.04.2021, recurentul-reclamant refuzând să susţină interviul.

Recurentul-reclamant a reiterat susţinerea potrivit căreia ar exista un conflict de interese şi de incompatibilitate, deoarece tematica şi bibliografia pentru concurs au fost stabilite de pârâtul-recurent B., iar nominalizarea secretarului comisiei de interviu s-a făcut cu încălcarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de ierarhizare şi selecţie în vederea evoluţiei în carieră a cadrelor militare din Direcţia generală de informaţii apărării aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 116/2016.

Din situaţia de fapt din cauză în raport de probatoriul administrat la dosar reiese că tematica şi bibliografia au fost stabilite de eşalonul superior şi aprobate de conducerea unităţii, fiind disponibile pentru personalul care ar fi participat la concurs, inclusiv pentru recurentul-reclamant.

O altă critică priveşte compunerea membrilor comisiei de interviu, subliniind că membrii comisiei de interviu nu au avut nivelul funcţiei scoase la concurs, respectiv şef de secţie.

Sub acest aspect, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în mod corect a reţinut instanţa de fond că neîndeplinirea de membrii comisiei de interviu a condiţiilor prevăzute de art. 19 din Norme nu se confirmă.

Astfel, comisia a fost constituită din persoane din cadrul U.M. Ol 714 Piteşti, respectiv U.M. 02472 Bucureşti în calitate de eşalon superior, fiind aplicate dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Norme.

Recurentul-reclamantul a mai susţinut că persoanele încadrate la eşalonul superior nu îndeplinesc condiţia de a avea o funcţie mai mare decât cea pentru care s-a organizat concursul, solicitând, prin cererea completatoare formulată, şi anularea T.D.- ul nr. R.S.-1410/15.06.2021 şi a punctului nr. 6 al Ordinului de zi pe Unitate nr. al U.M. 01714 Piteşti

Această critică nu poate fi reţinută, întrucât printre criteriile de ierarhizare a funcţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare se regăseşte şi nivelul ierarhic al structurii căreia îi aparţine funcţia (Anexa nr. II la Normele privind organizarea şi funcţionarea sistemului de ierarhizare şi selecţie în vederea evolutei în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M-69/2015).

Or, prin numirea în comisie a unui şef de birou/compartiment de la o structură centrală, care deţine acelaşi grad dar un coeficient de funcţie superior celui al funcţiei scoase la concurs, nu se poate susţine că nu au fost respectate prevederile legale în vigoare, neexistând niciun viciu în cadrul procedurii de constituire a comisiei de interviu.

Totodată, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor care vizează greşita soluţionare de instanţa de fond a nemulţumirilor în ceea ce priveşte aprecierea realizată cu privire la contracandidatul pentru anul 2020.

Abordarea instanţei de fond este legală şi nu se impune a fi cenzurată, întrucât contestarea aprecierilor de serviciu se face în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la aducerea la cunoştinţă a acesteia.

Aşa cum susţine recurentul-reclamant şi cum reiese din actele şi lucrările dosarului, (adresa de răspuns nr. x/8.07.2021, fişele de apreciere de serviciu anuale au fost îndeplinite pentru ambii candidaţi în luna ianuarie 2020, iar contestarea acestora s-a efectuat de către recurentul -reclamant pentru prima dată cu ocazia raportului nr. x/17.06.2021, astfel că cel puţin din perspectiva evaluării sale, contestarea legalităţii fişei de apreciere a activităţii a fost tardiv formulată.

Mai mult decât atât, raportat la Metodologia de întocmire a aprecierilor de serviciu pentru cadrele militare, aprecierile se întocmesc la începutul anului pentru anul precedent, astfel că, faţă de faptul că în anul 2020 atât recurentul-reclamant, cât şi recurentul-pârât B. au fost împuterniciţi pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de Şef al secţiei 1 din cadrul UM 01714 Piteşti, întocmirea aprecierii de serviciu anuale trebuia să fie realizată de către o persoană diferită şi semnată de comandantul unităţii, ca evaluator decident.

Cum bine a punctat judecătorul fondului, în condiţiile în care reclamantul şi contracandidatul au ocupat funcţia de Şef al secţiei 1 a UM 01714 Piteşti pe diferite perioade din anul 2020, o întocmire a evaluării de către reclamant ar fi determinat o soluţie lipsită de obiectivitate în condiţiile în care fiecare dintre cei doi s-a aflat la un moment dat în subordinea celuilalt pe parcursul acestui an.

Nu în ultimul rând, prin aplicarea art. 13 alin. (4) din Metodologie a fost acoperită această obligaţie legală şi asigurată de comandantul unităţii o soluţie obiectivă şi temeinică la o situaţie excepţională.

De altfel, col. C. a coordonat activitatea secţiei 1. Astfel, deşi responsabilitatea consemnării delegării revenea recurentului-reclamant, acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile funcţionale, acest aspect fiind reţinut în mod corect de instanţa de fond.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, criticile recurentului-reclamant nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii, astfel că recursul se va respinge ca nefondat.

Totodată, faţă de soluţiile adoptate şi de solicitarea recurentul-pârât B. de acordare a cheltuielilor de judecată nu devin incidente în cauză dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că va respinge cererea recurentului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 decembrie 2022 şi a sentinţei nr. 5/F-CONT din 12 ianuarie 2023 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de recurentul-pârât B. împotriva sentinţei nr. 5/F-CONT din 12 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea recurentului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12 iunie 2024.