Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3208/2025 AI generated

Applicability of EU anti-dumping and countervailing duties to electric bicycles assembled in third countries from Chinese components, determined by non-preferential origin rules

Case Number Decizia nr. 3208/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance decision that rejected the company's action to annul the customs regularization decision and the subsequent decision resolving the objection. The dispute concerned whether imported electric bicycles, manufactured in Turkey by assembling components originating from China, were subject to definitive anti-dumping and countervailing duties imposed on products of Chinese origin; the importer argued that the Turkish assembly constituted a substantial transformation conferring Turkish non-preferential origin, while the authorities determined that the operations amounted to mere assembly. The court held that the lower court correctly applied Article 60 of the Union Customs Code and Regulation (EU) 2015/2446, finding that because the value of Chinese components exceeded 55% of the ex-factory value and the specific rules for electric bicycles were not met, the "substantial transformation" requirement was not satisfied, thus keeping the duties applicable. The court further ruled that the cumulative application of EU customs penalties and national fiscal late payment interest and penalties is legally permissible, citing CJEU Case C-506/23, and rejected procedural arguments regarding the admissibility and evaluation of evidence concerning the bicycle's technical classification as pedal-assisted.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Applicability of EU anti-dumping and countervailing duties to electric bicycles assembled in third countries from Chinese components, determined by non-preferential origin rules: Pe cale de consecinţă, în mod greşit prima instanţă a interpretat şi aplicat cele doua regulamente prin prisma dispoziţiilor art. 59 - 61 din Codul vamal al Uniunii ("CVU") - Reg. (UE) nr. 952/2013 privind regulile de origine, în condiţiile în care tot prima instanţă a constatat că în Turcia au fost importate piese de bicicletă iar nu biciclete (şi care ulterior au fost supuse operaţiunilor de "asamblare").

Keywords

AI generated
import duties products from third countries dumping customs regulations rules of origin Turkish nationals

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că prima instanţă în mod nelegal a extins aplicabilitatea celor două regulamente la situaţii de fapt care nu fac obiectul acestora (e.g importul de piese si accesorii din C.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că, pe de o parte prima instanţă stabileşte că valoarea materialelor din C.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Referitor la cel de al doilea motiv de casare invocat, Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
prin administrator judiciar provizoriu B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct.
art. 22 alin. (2) C. proc. civ
În aceste condiţii au fost încălcate normele de procedură în sensul arătat mai sus, legat de momentul prezentării probei dar şi nediscutarea ei în contradictoriu, sau dreptul la proba contrară, dar şi dispoziţiile art. 22 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Verificând această critică a recurentei reclamante, Înalta Curte subliniază faptul că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată faptul că judecătorul fondului a dat curs obligaţiilor prevăzute de art. 425 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte cea de a treia grupă de critici, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine, în primul rând, că în mod nelegal a reţinut prima instanţă aplicabilitatea, în prezenta cauză, a dispoziţiilor Reg.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii:MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi DIRECŢIA REGIONALA VAMALA CLUJ - Biroul Control Ulterior, a solicitat să se dispună anularea Decizie de soluţionare a contestaţie nr. 4066/29.11.2023 emisă de Pârâta 1, iar subsecvent, în temeiul art. 241 alin. (2) Codul de procedură fiscală, să se dispună şi anularea Decizie de regularizare CJR_DRV_8997/BCU/CM/CD/03.08.2023 emisă de Pârâta 2 în temeiul Procesului-verbal de control nr. CJR_DRV_8996/BCU/CM/CD/03.08.2023, .

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 141/CA/2024 din 16 iulie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 141/CA/2024 din 16 iulie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă arătat că sentinţa recurată este nelegală, pentru neaplicabilitatea în prezenta cauză a dispoziţiilor Reg. (UE) nr. 72/2019 si Reg (UE) nr. 73/2017 privind instituirea unei "taxe compensatorii definitive" respectiv a unei "taxe antidumping definitive" la importul in UE de biciclete electrice originare din Republica Populară Chineză (încălcarea principiului legalităţii actului administrativ).

În esenţă, prima instanţă a constatat că în prezenta cauză cele două regulamente se aplică atât timp cat dispoziţiile cuprinse in acestea se aplică si "pieselor si accesoriilor pentru biciclete electrice importate din C." (pg. 31 din sentintă).

Recurenta - reclamantă a susţinut că cele doua Regulamente se aplica exclusiv şi limitativ importului în Uniune din C., de biciclete electrice cu pedalarea asistată, fără a face nici un fel de referire la importul de "piese şi accesorii pentru bicicletele cu pedalare asistată".

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că prima instanţă în mod nelegal a extins aplicabilitatea celor două regulamente la situaţii de fapt care nu fac obiectul acestora (e.g importul de piese si accesorii din C. in uniune), încălcând astfel dispoziţiile art. 13 din Lg. 207/2015-Codul de procedură fiscală (act normativ aplicabil in materia fiscalităţii vamale 2) şi care prevede în mod explicit că: "interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege".

Având în vedere că "'voinţa legiuitorului" (comunitar) este clară, explicită, dincolo de orice dubiu, pe cale de consecinţă in stabilirea ariei de aplicare a celor două Regulamente nu este nevoie de ca in aplicarea lor sa se uzeze de alte "reguli de interpretare".

Pe cale de consecinţă, în mod greşit prima instanţă a interpretat şi aplicat cele doua regulamente prin prisma dispoziţiilor art. 59 - 61 din Codul vamal al Uniunii ("CVU") - Reg. (UE) nr. 952/2013 privind regulile de origine, în condiţiile în care tot prima instanţă a constatat că în Turcia au fost importate piese de bicicletă iar nu biciclete (şi care ulterior au fost supuse operaţiunilor de "asamblare").

Instanţa de fond(pentru a susţine propriul considerent) a utilizat un raţionament juridic greşit prin faptul că a stabilit, a priori, ca bicicletele nu îndeplinesc condiţiile de origine nepreferenţială stabilite de art. 59-61 din CVU si ca atare sunt aplicabile în cauză cele două regulamente; acest raţionament este greşit, în principal pentru faptul că indiferent dacă activităţile de producţie din Turcia îndeplinesc sau nu îndeplinesc condiţiile de la art. 59-61 din CVU, în mod obiectiv şi fără putere de tăgadă, din C. in Turcia au fost importate exclusiv piese pentru biciclete iar nu biciclete, acestea din urma fiind importate in UE (momentul la care se aplica cele două Regulamente) din Turcia.

În esenţă, prima instanţă constată că în prezenta cauză piesele pentru bicicletele electrice importate din C. în Turcia nu au fost supuse unor operaţiuni care sa conducă la acordarea pentru produsul final (biciclete) a statutului de "mărfuri de origine nepreferenţială Turcia."

Prin acest motiv de recurs se critică modul în care prima instanţă a aplicat şi interpretat dispoziţiile legale în materie vamală referitoare la dobândirea "originii nepreferenţiale," în situaţia în care în producţia mărfurilor sunt implicate mai multe tari (in cazul de faţă C. - piese/componente şi Turcia -produsul final/biciclete).

Contrar constatărilor primei instanţe, din probatoriul administrat rezultă indubitabil îndeplinirea tuturor condiţiilor de la art. 60 alin. (2) din Rg. (UE) nr 952/2013.

Subsecvent dispoziţiilor Reg. (UE) nr. 952/2013, la art. 32 din Reg. (UE) nr. 2446/2015 (Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al Uniunii) stabileşte la art. 32 faptul că: "mărfurile enumerate în anexa 22-01 se consideră că au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanţiale, care a dus la fabricarea unui produs nou sau care reprezintă un stadiu important de fabricaţie într-o tară sau teritoriu în care normele cuprinse în anexa menţionată sunt îndeplinite sau care este identificat(ă) în normele menţionate".

Pe cale de consecinţă, în mod nelegal a procedat prima instanţă când a stabilit faptul că pentru poziţia tarifară 8711 nu se găsesc prevederi specifice in Anexa nr. 22-1 din Reg. (UE) nr. 2446/2015

Tot în mod nelegal a procedat prima instantă stabilind că ("nefiind prevederi pentru mărfurile importate în Anexa nr. 22-1") în prezenta cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 33 din Reg. (UE) nr. 2446/2015, în condiţiile in care din însăşi titlul acestui articol rezultă fără tăgadă că se referă la "operaţiuni de transformare şi prelucrare care nu sunt justificate din punct de vedere economic"

Or, operaţiunile de prelucrare din Turcia "sunt justificate din punct de vedere economic".

Aplicând în prezenta cauza dispoziţiile art. 33 din Reg. (UE) nr. 2446/2015 reprezintă o situaţie clară de încălcare a principiului legalităţii, în condiţiile în care aceste norme au fost instituite în considerarea altor stării de fapt ("operaţiunile de transformare şi prelucrare nu sunt justificate din punct de vedere economic"), şi raportat la faptul că în dosar nu există nici o probă din care să rezulte lipsa "caracterului economic" al activităţii producătorilor de biciclete din Turcia, atât timp cât producătorii din Turcia sunt producători consacraţi pentru biciclete, iar produsele obţinute reprezintă un produs nou/diferit/cu o altă încadrare tarifară decât componentele din C..

În esenţă, prima instanţă stabileşte că piesele de biciclete importate din C. au fost supuse în Turcia unor simple operaţiunii de asamblare.

Constările primei instanţe sunt nelegale. Într-o interpretare simplă, logică, este de natura evidentei faptul că "simpla asamblare a părţilor produselor pentru a constitui un produs complet", semnifica faptul ca produsul la care se referă anterior operaţiunilor de asamblare "a fost produsul fabricat', astfel că "'simpla asamblare" se poate referi printre altele la situaţii în care produsele fabricate sunt dezasamblate in vederea transportului sau cu alte scopuri similare.

În sens contrar constatărilor primei instanţe, la doar există suficiente documente din care rezultă ca în Turcia au avut loc operaţiunii de producţie în care într-adevăr s-au utilizat majoritar componente din C., aspect necontestat de pârâtă; din declaraţiile vamale de import din C. rezultă ca s-au importat "serii" de componente şi care nu puteau/pot fi apreciate ca ar fi biciclete dezasamblate; mai mult, în producţie de biciclete din Turcia nu s-au utilizat exclusiv componente din C. ci şi componente din Turcia, un exemplu putând fi "roţile" dar şi alte componente care nu se regăsesc în nici o declaraţie vamala de import din C. fapt ce probează faptul că "produsele" importate din C. în Turcia au fost "parte din componentele de bicicleta" iar nu "biciclete dezasamblate" şi reasamblate în Turcia.

În prezenta cauză, prima instanţă trebuia să ţină cont de considerentele din cauzele CJUE invocate atât de reclamantă cât şi de pârâtă. Deşi prima instanţă le-a oferit un alt sens, CJUE a stabilit clar şi fără echivoc faptul că "originea mărfurilor trebuie să se bazeze pe o distincţie reală şi obiectivă între produsul de bază şi produsul prelucrat, în funcţie de caracteristicile materiale specifice ale fiecăruia dintre aceste produse. De asemenea, este important să se arate că ultima transformare sau prelucrare este "substanţială" (...)numai dacă produsul care rezultă din aceasta are propriile sale proprietăţi specifice şi compoziţie, pe care nu le-a avut înainte de acel proces sau operaţiune. Activităţile care modifică prezentarea unui produs în scopul utilizării sale, dar care nu determină o schimbare calitativă semnificativă a proprietăţilor sale, nu sunt de natură să determine originea acestui produs".

Or este cât se poate de limpede faptul că există o distincţie clară (tehnic/funcţional) între componentele importate din C. şi produsele finite exportate din Turcia; produsul rezultat (biciclete electrice) are propriile sale proprietăţi specifice (produs finit complet), proprietăţi pe care nici una din componentele importate pe care nu le-a avut înainte de operaţiunile de fabricare din Turcia; prin operaţiunile de fabricare din Turcia pentru fiecare componentă în parte s-a schimbat substanţial şi semnificativ modul de prezentare, astfel înglobate în biciclete, acesta nu au fost vândute la export ca " furci, ghidoane, motoare electrice.." ci ca "biciclete".

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că, pe de o parte prima instanţă stabileşte că valoarea materialelor din C. sunt de 55 % din costul final al bicicletelor exportate din Turcia iar pe de altă parte ca în Turcia au avut loc simple "operaţiunii de asamblare", acest considerent al instanţei este în opinia sa unul contradictoriu atât prin raportare la restul considerentelor instanţei referitoare la operaţiunile de producţie din Turcia.

În esenţă prima instanţă stabileşte că organele vamale au stabilit caracterul originar bicicletelor în temeiul unor "orientării publicate de Comisie", orientării care în actul administrativ dar şi în apărările pârâtei ar fi în fapt un "Ghid" .

De asemenea mai stabileşte prima instanţă că organele vamale au utilizat o formulă de calcul de la pct. 1.3 din Anexa 22-1 au condus la stabilirea caracterului nepreferenţial al mărfurilor utilizând criteriul "valorii adăugate" de 45 % produse din C.

Recurenta - reclamantă consideră nelegale aceste considerente în condiţiile in care prima instanţă lasă neaplicate dispoziţiile legale relevante din Reg. (UE) nr. 952/2013 s Reg. (UE) nr. 2446/2015 în detrimentul unui Ghid pe care ea însăşi îl califică ca având valoare "orientativă" ca atare fără o obligativitate de aplicare cu atât mai mult contra unor dispoziţii legale clare.

Într-adevăr nici informarea primită de la DG-TAXUD - Europe Direct Contact Centre (din cadrul Comisie Europene) nu are caracter juridic obligatoriu însă tot la fel de adevărat este ca nici "Ghidul" nu are un astfel de caracter, judecătorul cauzei trebuind să stabilească legalitatea actului administrativ în baza normelor legale în vigoare la data faptelor relevante.

De altfel, chiar lipsit de forţă juridică, prima instanţă reţine totuşi ca relevant în răspunsul DG-TAXUD - Europe Direct Contact Centre faptul că, potrivit acestei instituţii, "originea este stabilită în mod individual, în baza ultimei transformări substanţiale".

În concluzie, pentru situaţiile de fapt (contestate de societate) pe care le-a analizat prima instanţă există dispoziţii legale clare (în vigoare) şi suficiente dispoziţii lăsate neaplicate în detrimentul unor "orientări", astfel că în recurs instanţa va trebui să stabilească dacă legalitatea actului administrativ poate fi susţinută de aceste "orientări", contrar stării de fapt relevante" pe care pârâta trebuie să o aibă în vedere la întocmirea actului administrativ, stare de fapt pe care şi prima instanţă trebuie să o analizeze prin prisma dispoziţiilor legale de la art. 60 alin. (2) din Reg. (UE) nr. 952/2013 respectiv art. 32 din Reg. (UE) nr. 2446/2015.

În opinia recurentei, pârâta dar şi prima instanţă aplicând interpretarea sistematica a dispoziţiilor legale in vigoare din Reg. (UE) n. 952/2013 si Reg. (UE) nr. 2446/2015 trebuiau să constate potrivit art. 60 alin. (1) din Reg. (UE) nr. 952/2013, că originea este dată de "ultima transformare sau prelucrare substanţială, justificată economic, efectuate într-o întreprindere echipată în acest scop şi din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricaţie important, astfel ca această stare de fapt trebuia să constituie "starea de fapt relevantă" şi faţă de aceasta să stabilească aplicarea reglementărilor vamale în concret.

În nici un caz această interpretare sistematică nu putea conduce la aplicarea dispoziţiilor art. 33 din Reg. (UE) nr. 2446/2015, atât timp cât nu s-a stabilit cu certitudine că operaţiunile de producţie din Turcia "nu sunt justificate din punct de vedere economic" şi/sau a art. 34 care se referă la "simple asamblări", ambele dispoziţii legale vizând alte situaţii de fapt decât cea din prezenta cauză.

Tot în susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a susţinut că hotărârea primei instanţe este nemotivată, nearătând care sunt motivele şi raţionamentul propriu pentru care accesoriile din cele două acte normative cu caracter diferit, se pot cumula, nefiind suficient indicarea unei "jurisprudenţe" nici măcar identificată în hotărâre.

Atât cât instanţele de judecată (inclusiv ICCJ, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege) nu au în competenţă funcţia de legiferare/reglementare, hotărârile pronunţate de instanţă nu constituie izvor de drept, pe cale de consecinţă, o instanţă de judecată nu se poate întemeia de această manieră determinantă pe o altă hotărâre, fiind scutită de a motiva propria decizie, în caz contrar considerentele preluate mutatis mutandis, pot constituie un motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că, în esenţă, prima instanţă stabileşte că modelul de bicicletă HM5- S este o "bicicletă cu pedalare asistată" având în vedere manualul de utilizare depus de pârâte, dar şi încadrările tarifare utilizate de societate.

Acele "manuale de utilizare" au fost depuse de pârâtă ulterior termenului la care instanţa a respins "obiecţiunile la raportul de expertiză", adică la termenul din 18.06.2024 când instanţa a rămas în pronunţare, astfel că acele probe ("depuse tardiv") nu au mai fost discutate în contradictoriu cu societatea, respectiv societăţii nu i s-a acordat dreptul legal la "proba contrară" atât timp cat instanţa a reţinut la dosar acele documente.

Nu în ultimul rând, instanţa nu a verificat fiabilitatea acelor probe atât tip cat ele provin de la un alt comerciant de biciclete (D., fără a şti dacă acele biciclete importate de un alt comerciant corespund întru-totul tehnic şi funcţional bicicletelor E. importate de societate.

În aceste condiţii au fost încălcate normele de procedură în sensul arătat mai sus, legat de momentul prezentării probei dar şi nediscutarea ei în contradictoriu, sau dreptul la proba contrară, dar şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în opinia sa, judecătorul avea obligaţia de a asigura un " drept efectiv la apărare" faţă de proba depusa de partea adversă, sau cel puţin (raportat la momentul depunerii acestei probe) şi constatând o contradicţie evidentă între probele de la dosar dar şi utilitatea acestora trebuia să dispună repunerea cauzei pe rol pentru lămurirea situaţie (cum a făcut-o de altfel când a solicitat lămuriri expertului).

A fost însă preferată situaţia înlăturării din dosar a unei probe care anterior a fost apreciată ca fiind pertinentă, concludenta si utilă cauzei si faţă de care prin încheierea din 04.06.2024 s-a stabilit că: "analizând obiecţiunile formulate de Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Cluj cu privire la lucrarea de expertiză tehnică auto, în ceea ce priveşte prima parte a obiecţiunii, respectiv să indice expertul de ce a exclus posibilitatea ca bicicleta tip E. să nu fi fost cu pedalare asistată, Curtea reţine că lucrarea de expertiză tehnică auto cuprinde o expunere detaliată pentru care expertul a concluzionat că bicicleta având acest model nu este un model cu pedalare asistată", deşi în sentinţa civila nr. 141/2024 acelaşi judecător apreciază expertiza"... ca fiind lipsită de relevanţă probatorie ..".

Nu în ultimul rând trecând peste modul în care judecătorul a înlăturat o probă încuviinţată în detrimentul unor documente cu un caracter neverificabil, într-adevăr judecătorul cauzei nu era ţinut de concluziile raportului de expertiză însă în temeiul art. 330 alin. (1) Codul de procedură fiscală era ţinut de starea de fapt stabilită de acesta.

De altfel, întreg raţionamentul judecătorului legat de motivele înlăturării expertizei este nelegal în condiţiile în care afirmă ca expertul a expertizat o singură bicicletă MK5 -S, în condiţiile în care:

- pentru cele importate de D. S.R.L. nu a expertizat nici o bicicletă, întrebarea (retorică de altfel) este, câte biciclete ar fi trebuit expertizate peste una din ele ca raportul sa redevină relevant?

- conform raportului de expertiza rezultă ca bicicleta expertizată s-a încadrat în unul din loturile de biciclete importate, expertul indicând în mod expres şi explicit .

- expertul a cercetat de asemenea manualul de utilizare aferent acestei biciclete.

- instanţa a amânat cauza şi a cerut explicaţii expertului legat de trasabilitatea expertizei (fiabilitatea probei) iar expertul a răspuns la solicitarea instanţei.

În concluzie, prin modalitatea în care a procedat instanţa au fost încălcate regulile de procedură, încălcare care a cauzat un prejudiciu societăţii şi care nu poate fi înlăturat decât prin casarea şi retrimiterea cauzei la prima instanţă.

Instanţa a interpretat şi aplicat greşit principiul de drept "lex specialis derogat lex generali".

Dispoziţiile Reg. UE nr. 952/2013 fiind "legea specială" în materia vamală, înlătura de la aplicare dispoziţiile din "dreptul comun" respectiv cele din Codul de procedură fiscală (Lg. 207/2015). Nu exist nici o situaţie în care în materie fiscală în care să poată fi aplicate concomitent dispoziţii similare din doua acte normative calificate ca unul fiind comun si celălalt special.

În final, recurenta - reclamantă a arăta că, raportat la dispoziţiile art. 119 alin. (1) din Reg. UE nr. 952/2013 şi a jurisprudenţei CJUE, societatea a acţionat cu bună credinţă în cadrul importurilor realizate din Turcia, prezentând spre verificare, la momentul importurilor la biroul vamal toate documentele impuse de reglementările vamale (documente din care rezultă clar şi inechivoc "originea ne-preferenţială Turcia") fără să ştie sau să poată şti că în fapt bicicletele au origine C. (desigur prin ipoteza ca într-adevăr bicicletele importate au origine C.).

Raportat la toate aceste considerente, recurenta reclamantă solicită casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - pârâţi Ministerul Finanţelor Publice - Directia Generală de Solutionare a Contestatiilor şi Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Cluj au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 141/CA/2024 din 16 iulie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o contestaţie formulată împotriva Deciziei nr. 4066/29.11.2023, emisă de pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de regularizare CJR-DRV-8997/BCU/CM/CD/03.08.2023, emisă de pârâta Direcţia Regională Vamală Cluj - Biroul Control Ulterior.

Prin sentinţa nr. 141/CA/2024 din 16 iulie 2024, instanţa fondului a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă, apreciind că este legală decizia nr. 4066/29.11.2023, emisă de pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, recurenta reclamantă susţine că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de casare, cel prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că, în esenţă, prima instanţă stabileşte că modelul de bicicletă HM5- S este o "bicicletă cu pedalare asistată" având în vedere manualul de utilizare depus de pârâte, dar şi încadrările tarifare utilizate de societate. Se arată că "manualele de utilizare" au fost depuse de pârâtă ulterior termenului la care instanţa a respins "obiecţiunile la raportul de expertiză", adică la termenul din 18.06.2024, când instanţa a rămas în pronunţare, astfel că acele probe ("depuse tardiv") nu au mai fost discutate în contradictoriu cu societatea, respectiv societăţii nu i s-a acordat dreptul legal la "proba contrară" atât timp cat instanţa a reţinut la dosar acele documente.

Nu în ultimul rând, instanţa nu a verificat fiabilitatea acelor probe atât timp cât ele provin de la un alt comerciant de biciclete (D., fără a şti dacă acele biciclete importate de un alt comerciant corespund întru-totul tehnic şi funcţional bicicletelor E. importate de societate.

În aceste condiţii, recurenta susţine că au fost încălcate normele de procedură în sensul arătat mai sus, legat de momentul prezentării probei dar şi nediscutarea ei în contradictoriu, sau dreptul la proba contrară, dar şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în opinia sa, judecătorul avea obligaţia de a asigura un " drept efectiv la apărare" faţă de proba depusa de partea adversă, sau cel puţin (raportat la momentul depunerii acestei probe) şi constatând o contradicţie evidentă între probele de la dosar dar şi utilitatea acestora trebuia să dispună repunerea cauzei pe rol pentru lămurirea situaţie (cum a făcut-o de altfel când a solicitat lămuriri expertului).

Verificând această critică a recurentei reclamante, Înalta Curte subliniază faptul că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este incident numai atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, partea care invocă un atare motiv de nelegalitate este ţinută să demonstreze încălcarea, de către instanţa fondului, a unei reguli de procedură instituită de legiuitor prin norme cu caracter imperativ, dată fiind condiţia legală expres menţionată, aceea a sancţiunii nulităţii, ce nu intervine în cazul nesocotirii normelor dispozitive.

Din memoriul de exercitare a căii de atac se deduce faptul că recurenta reclamantă susţine, subsumat acestui motiv de casare, faptul că instanţa fondului a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, prin faptul că şi-a fundamentat soluţia pe o serie de înscrisuri care au fost tardiv depuse şi fără a da posibilitatea reclamantei de a discuta acele probe şi de a propune dovezi contrare.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că înscrisurile reprezentate de manualele de utilizare au fost depuse anterior termenului de judecată din 18 iunie 2024, termen la care recurenta reclamantă a beneficiat de asistenţă calificată, fiind reprezentată de avocatul ales, şi au fost comunicate, în şedinţă publică, reclamantei.

La termenul de judecată din 18 iunie 2024 instanţa fondului a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâţi, fiind de subliniat faptul că apărătorul reclamantei nu a avut nicio obiecţiune cu privire la momentul depunerii înscrisurilor anexate obiecţiunilor şi, de asemenea, că nu a propus dovezi contrare înscrisurilor depuse de pârâţi anterior termenului din 18 iunie 2024.

Cât priveşte afirmaţia recurentei reclamante, potrivit căreia instanţa fondului a preferat situaţia înlăturării din dosar a unei probe care anterior a fost apreciată ca fiind pertinentă, concludenta si utilă cauzei, Înalta Curte subliniază faptul că în materia procesual civilă probele nu au valoare mai dinainte stabilită, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel, astfel că însuşirea valorii probatorii a unuia sau unor înscrisuri în detrimentul altora nu poate constitui un motiv de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la cel de al doilea motiv de casare invocat, Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, hotărârile care cuprind motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, recurenta reclamantă a criticat hotărârea primei instanţe din perspectiva faptului că nu ar fi motivat de ce obligaţiile stabilite cu titlu accesoriu, prevăzute de Codul de procedură fiscală şi de Regulamentul UE nr. 952/2013, pot fi cumulate, simpla afirmaţie în sensul că există o jurisprudenţă a instanţei supreme în sensul posibilităţii cumulării acestor accesorii fiscale nefiind suficientă pentru a considera motivată soluţia dispusă.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată faptul că judecătorul fondului a dat curs obligaţiilor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., menţionând, alături de trimiterea la jurisprudenţa dezvoltată în materie, motivele pentru care consideră că este posibil şi legal un atare cumul, arătând prima instanţă, în cuprinsul sentinţei, că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 952/2013 reglementează penalităţile care se percep pentru executarea cu întârziere a obligaţiei vamale, şi se calculează de la momentul expirării termenului de plată din actul de impunere. Pentru penalităţile de întârziere datorate de la momentul acordării liberului de vamă şi până când a fost emis actul administrativ rectificator datoriei vamale, aplicabile sunt dispoziţiile art. 173 şi următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, norme care nu au corespondent în Codul Vamal al Uniunii, cu care să intre în conflict.

În acelaşi context, recurenta - reclamantă susţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin raportare la pretinse considerente contradictorii; se arată, în acest sens, că prima instanţă stabileşte, pe de o parte, că valoarea materialelor din C. este de de 55 % din costul final al bicicletelor exportate din Turcia iar pe de altă parte că în Turcia au avut loc simple "operaţiuni de asamblare", or acest considerent al instanţei este, în opinia sa, unul contradictoriu prin raportare la restul considerentelor instanţei referitoare la operaţiunile de producţie din Turcia.

Constată Înalta Curte că argumentele expuse de judecătorul fondului nu pot fi catalogate ca fiind contradictorii, întrucât verificarea ponderii subansamblelor din produsul finit este o operaţiune inerentă analizei criteriului ultimei transformări esenţiale, analiză impusă de Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului. Faptul că instanţa s-a referit la un export formal din Turcia nu poate fi asimilat cu o caracterizare a importurilor respective ca având origine Turcia, cu excluderea taxelor antidumping şi compensatorii, astfel că pretinsa contrarietate a considerentelor, invocată de recurenta reclamantă, este numai aparentă.

În ceea ce priveşte cea de a treia grupă de critici, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine, în primul rând, că în mod nelegal a reţinut prima instanţă aplicabilitatea, în prezenta cauză, a dispoziţiilor Reg. (UE) nr. 72/2019 si Reg (UE) nr. 73/2017 privind instituirea unei "taxe compensatorii definitive" respectiv a unei "taxe antidumping definitive" la importul in UE de biciclete electrice originare din Republica Populară Chineză (încălcarea principiului legalităţii actului administrativ).

În esenţă, prima instanţă a constatat că în prezenta cauză cele două regulamente se aplică atât timp cat dispoziţiile cuprinse in acestea se aplică si "pieselor si accesoriilor pentru biciclete electrice importate din C." (pg. 31 din sentinţă).

Recurenta - reclamantă a susţinut că cele două Regulamente se aplică exclusiv şi limitativ importului de biciclete electrice cu pedalare asistată în Uniune din C., fără a face nici un fel de referire la importul de "piese şi accesorii pentru bicicletele cu pedalare asistată".

Examinând această critică a recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât aplicabilitatea, în cauză, a celor două Regulamente a fost reţinută de organele vamale şi confirmată în mod judicios de prima instanţă nu prin raportare la conţinutul literal al actelor unionale ci prin coroborarea acestora cu prevederile art. 60 din Codul Vamal al Uniunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 par. 1 din Codul Vamal al uniunii, mărfurile obţinute în întregime într-o singură ţară sau teritoriu sunt considerate ca fiind originare din acea ţară sau acel teritoriu.

Prevederile par. 2 stabilesc, însă, că mărfurile în producerea cărora intervin mai multe ţări sau teritorii sunt considerate ca fiind originare din ţara sau din teritoriul în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanţiale, justificate economic, efectuate într-o întreprindere echipată în acest scop şi din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricaţie important.

În acest sens, prima instanţă a subliniat faptul că elementul principal care se impune a fi stabilit cu privire la importurile de mărfuri din state din afara Uniunii Europene, este originea nepreferenţială a mărfurilor importate, care se determină în mod specific în privinţa mărfurilor a căror producţie implică mai multe ţări sau teritorii, reţinând, totodată, că interpretarea propusă de reclamantă, privind domeniul de reglementare al celor două acte de reglementare comunitară, care ar cuprinde doar importul de biciclete electrice deja asamblate, ar atrage inaplicabilitatea, de plano, a regulilor privind dobândirea originii nepreferenţiale a mărfurilor importate, respectiv a regulii primare şi a celei reziduale.

Prin urmare, în contextul în care bicicletele pentru care au fost stabilite obligaţiile suplimentare prin actele administrativ fiscale contestate în cauza de faţă nu sunt produse ci doar asamblate în Turcia, utilizându-se seturi de componente importate în Turcia din C., regulamentele (UE) nr. 72/2019 si Reg (UE) nr. 73/2017 privind instituirea unei "taxe compensatorii definitive" respectiv a unei "taxe antidumping definitive" la importul in UE de biciclete electrice originare din Republica Populară Chineză sunt aplicabile în cauză, fiind nefondată astfel critica recurentei reclamante, în sensul în care prima instanţă ar fi aplicat la starea de fapt prevederi cu un alt obiect de reglementare.

O a doua grupă de critici, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează modul în care prima instanţă a făcut aplicarea efectivă a regulilor de determinare a originii bunurilor, din perspectiva prevederilor art. 59 -61 din Codul Vamal al Uniunii şi a orientărilor Comisiei pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Codului Vamal al Uniunii.

Astfel cum s-a arătat mai sus, starea de fapt reţinută de prima instanţă atestă faptul că bicicletele pentru care au fost stabilite obligaţiile contestate în cauza de faţă au fost achiziţionate de reclamantă din Turcia, de la furnizorii F. şi G. iar bunurile, componentele, piesele care sunt utilizate de cele două societăţi din Turcia în asamblarea bicicletelor în regim de perfecţionare activă, sunt componente de origine chineză, importate din Republica Populară Chineză în Turcia, pe seturi de componente, care ulterior au fost asamblate în Turcia.

În contextul în care bicicletele achiziţionate de recurenta reclamantă nu au caracteristicile mărfurilor obţinute în întregime într-o singură ţară sau teritoriu, în accepţiunea art. 60 par. 11 din Codul Vamal al Uniunii, originea acestora se raportează la ţara sau teritoriul în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanţiale, justificate economic, efectuate într-o întreprindere echipată în acest scop şi din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricaţie important.

În ceea ce priveşte regulile după care se apreciază că transformarea sau prelucrarea poate fi considerată substanţială, prima instanţă a avut în vedere Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului Vamal al Uniunii, care, la art. 34 prevede că simpla operaţiune de asamblare a părţilor produselor pentru a constitui un produs complet nu este considerată ca reprezentând o transformare sau prelucrare substanţială, justificată economic, care să confere caracterul originar.

Astfel cum a subliniat corect instanţa fondului, Anexa nr. 22-01 la Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 nu include reguli specifice pentru bicicletele electrice clasificate la poziţia S.A. 8711, respectiv de tipul celor care au făcut obiectul declaraţiilor vamale supuse analizei în prezentul litigiu. În aceste condiţii, pentru bunurile care nu fac obiectul Anexei 22-01, atunci când ultima prelucrare sau transformare se consideră a nu fi justificată din punct de vedere economic, originea este dată, astfel cum s-a expus anterior, de ţara sau teritoriul din care provine partea cea mai mare de materiale, originea este determinată în baza unui Ghid specific publicat de Comisie, în sprijinul importatorilor europeni dar şi al autorităţilor vamale.

Orientările enunţate prevăd utilizarea regulilor de listă, compusă din reguli primare şi reguli reziduale, pentru determinarea originii nepreferenţiale, iar atunci când regula primară nu este îndeplinită în ultima ţară de producţie, ţara de producţie este determinată prin aplicarea regulii reziduale.

Cu referire la bicicletele electrice de la poziţia tarifară S.A. 8711, instanţa fondului a subliniat faptul că că până la data de 01.10.2020 criteriile de origine din regula primară impuneau fie modificarea poziţiei tarifare pentru toate componentele utilizate la fabricaţie, fie o regulă de valoare adăugată de 45%. Ulterior acestei date, Comisia a publicat noi orientări pentru determinarea originii nepreferenţiale a bicicletelor electrice, iar regula primară impune, începând cu data de 02.10.2020, fie schimbarea poziţiei tarifare pentru toate componentele utilizate la fabricare, cu câteva excepţii, fie o regulă a valorii adăugate de 45%.

Prin urmare, având în vedere şi art. 34 din Regulamentul delegat pentru produsele care sunt cuprinse în anexa 22-01, şi în cazul celorlalte bunuri care nu sunt cuprinse în anexa precitată, nu mai este posibilă dobândirea originii ţării în care are loc doar asamblarea bicicletelor electrice.

În cauza de faţă, organele vamale au aplicat, pentru analiza dobândirii originii nepreferenţiale a bicicletelor electrice ale fiecărui import în parte, a doua regulă primară cuprinsă în orientările publicate de Comisie pentru determinarea originii nepreferenţiale a bicicletelor electrice, respectiv regula ca valoarea dobândită/adăugată în Turcia să depăşească 45% din valoarea produsului exportat (franco fabrică). Utilizarea formulei de calcul de la pct. 1.3 din Anexa 22-01 la Regulamentul delegat, regulă care prevede modalitatea de stabilire a valorii adăugate, a condus la determinarea costului componentelor şi a ponderii acestora în structura preţului franco-fabrică de export, subsecvent stabilirea originii nepreferenţiale a bicicletelor electrice fiind determinată de depăşirea sau nu a pragului de 45% de către produsul exportat.

Astfel, atunci când valoarea componentelor importate din Republica Populară Chineză a depăşit pragul de 55% din valoarea de export, prima instanţă a apreciat că este temeinică aprecierea organelor de control, în sensul că originea nepreferenţială a produsului este China, în baza regulii reziduale ca valoarea dobândită/adăugată în Turcia să depăşească 45% din valoarea produsului exportat (franco fabrică). Or, prin depăşirea procentului de 55% prin însumarea costului componentelor importate din China în Turcia, este evident că procentul de 45% din valoarea produsului exportat (franco fabrică) nu putea fi atins.

Argumentele judecătorului fondului reflectă o corectă aplicare a normelor de drept unional mai sus citate, astfel că este nefondată critica recurentei reclamante dezvoltate din perspectiva nelegalităţii operaţiunii de determinare a originii bunurilor achiziţionate.

Cât priveşte caracterul justificat al operaţiunilor desfăşurate de operatorii turci, Înalta Curte subliniază faptul că prima instanţă a stabilit, pe de o parte, împrejurarea că în Turcia a avut loc exclusiv asamblarea pieselor importate de operatorii turci din C. şi, pe de altă parte, că valoarea operaţiunilor de asamblare nu depăşeşte procentul de 45% din valoarea bunului rezultat în urma asamblării, procent ce constituie un reper pentru stabilirea originii mărfurilor introduse în spaţiul unional.

În acelaşi context, afirmaţia recurentei reclamante potrivit căreia criteriul prelucrării suficiente nu putea fi cunoscut de autorităţile vamale decât în măsura cunoaşterii, în detaliu, a procesului de producţie nu este relevantă, din moment ce încadrarea la Codul NC ex 87l l 60 presupune exclusiv compararea datelor financiare şi a costurilor, pentru a se determina îndeplinirea pragului de 45% valoare adăugată.

Cu privire la teza recurentei reclamante, potrivit căreia în mod nelegal a reţinut prima instanţă faptul că bicileta E. este o bicicletă cu pedalare asistată, Înalta Curte constată că recurenta susţine nelegalitatea hotărârii instanţei de fond sub acest aspect atât din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pc.t8 C. proc. civ.

Reamintind faptul că incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ. a fost verificată de instanţa de recurs în considerentele anterioare(a se vedea filele x din prezenta decizie), Înalta Curte observă că recurenta reclamantă susţine că prin operaţiunea de încadrare tarifară a bicicletei ca fiind o bicicletă cu pedalare asistată au fost încălcate prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006.

Dacă recurenta reclamantă nu a arătat, care este ipoteza încălcării sau aplicării greşite a art. 100 din Legea nr. 86/2006, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde o motivare amplă şi elcoventă sub aspectul încadrării bicicletei ca fiind o bicicletă cu pedalare asistată.

Astfel, judecătorul fondului a reţinut, sub un prim aspect, că potrivit declaraţiilor de import întocmite de reclamantă, în decursul anilor 2020 - ianuarie 2023, le-a încadrat la codul NC 8711 60 10 00, şi le-a descris ca fiind biciclete electrice cu pedalare asistată şi motor electric de 250W. Declaraţii de export au fost întocmite şi de societăţile din Turcia care au exportat bicicletele menţionate, iar încadrarea tarifară a acestora a fost ca biciclete electrice cu pedalare asistată.

Totodată, potrivit manualului de utilizare al modelului, depus la dosar de pârâte, precum şi extrasului din manualul de utilizare avut în vedere la întocmirea lucrării de expertiză tehnică auto, rezultă că bicicleta electrică are trei tipuri de funcţii, respectiv modul de funcţionare electric, modul de funcţionare cu pedale şi modul de funcţionare atât electric cât şi cu pedale.

În acelaşi timp, instanţa fondului a avut în vedere şi extrasele depuse de pârâte aferente manualelor de utilizare a bicicletelor, care atestă că acest model de biciclete permite condusul "full electric", cel clasic şi, cumulativ, condusul asistat al bicicletei având acest model.

Or, toate aceste elemente coroborate au format convingerea instanţei că şi în cazul modelului de bicicletă electrică E., acesta permite trei modalităţi de condus, dintre care condusul cu pedale, asistat de motorul electric reprezintă una dintre aceste modalităţi.

În aceste condiţii, proba cu expertiza tehnică auto efectuată în cauză, care a avut ca obiect analizarea unei singure biciclete, şi ale cărei concluzii sunt contrazise de manualul tehnic de utilizare a acestui model de bicicletă şi de ansamblul probaţiunii cu înscrisuri administrate în cauză, a fost înlăturată de către instanţă, apreciindu-se lipsa relevanţei probatorii a acesteia.

În ceea ce priveşte declaraţia producătorului, depusă la dosar de reclamantă, şi întocmită de societatea turcă F., prin care aceasta susţine că bicicleta electrică este cu pedalare neasistată, instanţa fondului a acordat relevanţă probatorie aspectelor consemnate în declaraţiile vamale de export, în care autorităţile turce - administraţia vamală, în baza documentaţiei puse la dispoziţie de producător, au încadrat acest model de bicicletă ca fiind cu pedalare asistată.

Raportat la aceste considerente, critica recurentei reclamante, potrivit căreia prima instanţă a reţinut în mod nelegal că bicicleta electrică E. este o bicicletă care are şi funcţia de pedalare asistată, este nefondată.

În fine, o ultimă critică a recurentei reclamante din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează tratamentul obligaţiilor fiscale accesorii, care, în opinia recurentei, au fost stabilite nelegal.

În concret, a susţinut recurenta reclamanta că în cauză sunt aplicabile exclusiv normele legii speciale, respectiv ale Codului Vamal al Uniunii, care impun plata doar a dobânzii pentru arierate în materie de datorii accesorii vamale, fără a se aplica prevederile Codului de Procedură Fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, care impun plata dobânzilor de întârziere, a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare.

Astfel cum s-a arătat mai sus, cu prilejul examinării criticilor formulate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa fondului a înlăturat motivat apărarea reclamantei, potrivit căreia nu ar fi posibil un cumul al accesoriilor stabilite de actul normativ unional cu cele prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Suplimentar celor menţionate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin hotărârea pronunţată în cauza C-506/23, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că articolul 114 din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei practici administrative naţionale în temeiul căreia poate fi impusă o penalitate de întârziere prevăzută de legislaţia naţională, suplimentar dobânzilor de întârziere prevăzute la acest articol.

Prin urmare, chestiunea posibilităţii cumulului obligaţiilor accesorii prevăzute de cele două acte normative, din care unul unional a fost dezlegată de instanţa unională, în acelaşi sens cu cel reţinut de instanţa fondului, menţionându-se, de altfel, în cuprinsul hotărârii pronunţate de CJUE că prin înseşi dispoziţiile art. 41 din Codul Vamal al Uniunii se recunoaşte statelor membre sancţiuni pecuniare în caz de încălcare a legislaţiei vamale, sancţiuni ce trebuie să fie efective, proporţionate şi cu efect de descurajare.

În consecinţă, aserţiunea recurentei reclamante, potrivit căreia singurul tip de obligaţii accesorii ce pot fi stabilite în cazul nerespectării dreptului vamal sunt cele prevăzute de art. 114 din Codul vamal al Uniunii, apare ca lipsită de temei, chestiunea litigioasă a legalităţii coexistenţei obligaţiilor prevăzute de actul unional cu cele consacrate prin legislaţia internă fiind lămurită prin hotărârea pronunţată în cauza C-506/23.

Cu referire la greşita aplicare a prevederilor art. 119 alin. (1) din Codul Vamal al Uniunii, critică grefată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin argumentele sale recurenta reclamantă nu tinde să demonstreze nelegalitatea sentinţei atacate ci netemeinicia acesteia, întrucât chestiunea bunei credinţe este intrinsec legată de starea de fapt şi presupune, în mod evident, exercitarea dreptului de apreciere al judecătorului fondului asupra probatoriului administrat în cauză.

Prin urmare, susţinerile recurentei reclamante, în sensul că nu există nicio dovadă că societatea, în mod rezonabil, ar fi putut detecta caracterul nereal al originii mărfurilor achiziţionate din Turcia şi, totodată, că ansamblul dovezilor atestă faptul că societatea a acţionat cu bună credinţă în cadrul importurilor, sunt circumscrise stării de fapt fiscale, astfel că verificarea justeţei acestora nu presupune un examen de legalitate al hotărârii primei instanţe ci unul care vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti, incompatibil de elucidat în recurs.

Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei reclamante la adresa legalităţii sentinţei pronunţate de instanţa fondului, astfel că recursul declarat va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu B. împotriva sentinţei nr. 141/CA/2024 din 16 iulie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.