Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3021/2005 AI generated

Revision of res judicata: failure of contradictory final judgments due to different defendants and lack of substantive Supreme Court ruling

Case Number Decizia nr. 3021/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by a public employment agency, upholding the final appellate decision that had rejected the agency's claim. The dispute concerned salary rights for teaching staff, where the agency argued that a subsequent Supreme Court decision in a separate case against a different defendant established contrary precedent. The court held that the statutory conditions for revision based on contradictory final judgments were not met because the defendants differed between the two cases and the cited Supreme Court judgment had merely quashed the lower court's ruling for retrial rather than issuing a final decision on the merits, thus failing to create a binding authority of res judicata applicable to the original parties.

Legislator headnote

AI generated

art. 327 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 1201 C. civ; Revision of res judicata: failure of contradictory final judgments due to different defendants and lack of substantive Supreme Court ruling: Potrivit art. 1201 C. civ. „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata value in dispute e-justice conditions of employment statutory right

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

S.Î.P.A.M. în contradictoriu cu Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Pitești și Centrul Bugetar nr. 1 Pitești a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 61 din 7 septembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1662/2004 de către Curtea de Apel Pitești.

În motivarea cererii se arată că prin decizia a cărei revizuire se cere a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 456 din 15 iulie 2003 a Tribunalului Argeș, dar că în această pricină au existat 26 de dosare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-au dat decizii potrivnice deciziei nr. 61 din 7 septembrie 2004. Se exemplifică cu decizia civilă nr. 2441 din 25 martie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 6244/2003.

Ca temei de drept au fost invocate prevederile art. 322 pct. 7 alin. (2), art. 323 alin. (2) art. 324 alin. (1) pct. 1 și art. 327 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire se constată că aceasta este nefondată.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, intre aceleași persoane, având aceeași calitate.

Potrivit art. 1201 C. civ. „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

În cauza în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită au figurat ca părți S.Î.P.A.M. în calitate de reclamant și Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Pitești și Centrul Bugetar nr. 1 Pitești în calitate de pârâți.

Obiectul litigiului a vizat acordarea unor drepturi salariale personalului didactic.

Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. 456 din 15 septembrie 2003 a respins acțiunea reclamantului, sentință rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului reclamantului, prin decizia civilă nr. 61 din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Prin decizia civilă nr. 2441 din 25 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționat un recurs al aceluiași reclamant în contradictoriu cu pârâta Școala Recea.

Acest recurs a fost admis, sentința atacată a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Argeș.

Din cele arătate rezultă că, în prezenta cauză, condițiile legale pentru a opera autoritatea de lucru judecat, nu sunt îndeplinite, deoarece partea pârâtă este diferită iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a pronunțat o hotărâre de fond, ci a casat hotărârea atacată și a trimis cauza la prima instanță pentru rejudecarea litigiului.

Astfel fiind, în prezentul litigiu nu au fost pronunțate hotărâri contrare, în sensul definit de textele legale arătate mai sus.

Față de cele ce preced, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de S.Î.P.A.M. Pitești împotriva deciziei civile nr. 61/R–CM din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.