Exclusive territorial jurisdiction for pre-contractual damages arising from refusal to sign public beach lease under Administrative Code

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.08.2023, sub nr. x/2023 reclamanta Administraţia Română "Apele Române", în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 151.540 RON reprezentând daune interese datorate pentru repararea prejudiciului cauzat prin refuzul pârâtei de încheiere a contractului în urma licitaţiei publice având ca obiect un sector de plajă din Mamaia, jud. Constanţa.

1.2. Prin sentinţa nr. 473/15.02.2024, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat cauza la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Prin decizia nr. 820/11.06.2024, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 270 din 18 septembrie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Reclamanta Administraţia Română "Apele Române" a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă în temeiul dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cu care competenţa teritorială de soluţionare revine tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante - în speţă, Municipiul Bucureşti, astfel că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia necompetenţei sale materiale.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat caracterul derogatoriu şi urgent al reglementării introduse prin O.U.G. nr. 8/2023, emisă pentru a permite organizarea eficientă a licitaţiilor de închiriere a plajelor înaintea sezonului estival. Această ordonanţă a redus termenele procedurale, fără a abroga dispoziţiile privind angajarea răspunderii civile în caz de refuz nejustificat al ofertantului câştigător.

Contrar celor reţinute de instanţă, art. 6 din O.U.G. nr. 8/2023 şi art. 344 din Codul administrativ prevăd expres posibilitatea solicitării de daune-interese în cazul refuzului de semnare a contractului. Refuzul S.C. A. S.R.L., ofertant declarat câştigător, a fost nejustificat şi a generat prejudicii directe: pierderi financiare pentru Statul Român şi ANAR; costuri suplimentare de întreţinere a sectorului neatribuit; disconfort pentru turişti din cauza lipsei dotărilor specifice.

În cauză sunt întrunite toate cele patru condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale: fapta ilicită: refuzul nejustificat de semnare a contractului; prejudiciul: neîncasarea chiriei şi costuri suplimentare; legătura de cauzalitate: refuzul a fost cauza directă a prejudiciului; vinovăţia: ofertantul a participat voluntar, cunoscând condiţiile licitaţiei.

Susţinerile ofertantului privind motivele economice ale renunţării sunt irelevante, întrucât preţul ofertat a fost doar cu 581 RON peste cel de pornire, iar documentaţia de atribuire nu a fost contestată anterior.

Recurenta-reclamantă atrage atenţia asupra unei practici abuzive frecvente: participarea la licitaţii cu oferte exagerate, neserioase, menite să distorsioneze punctajul financiar şi să favorizeze un partener. Această conduită afectează grav corectitudinea şi eficienţa procedurilor de atribuire.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, S.C. A. S.R.L. a răspuns punctual motivelor de recurs, considerându-le nefondate.

Instanţa de fond a fost competentă material, teritorial şi procesual să soluţioneze cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că sediul pârâtei se află în judeţul Constanţa.

Litigiul dedus judecăţii priveşte faza premergătoare încheierii unui contract administrativ, reglementat de O.U.G. nr. 8/2023, iar competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, conform art. 8 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Instanţa de fond a analizat excepţia necompetenţei şi a respins-o justificat, în acord cu jurisprudenţa şi cadrul legal aplicabil.

Referitor la dezlegarea dată fondului cauzei, intimata - pârâtă a arătat şi explicat pe larg că soluţia pronunţată este legală şi temeinică, în raport cu situaţia de fapt rezultată din înscrisurile dosarului şi cu dispoziţiile relevante din O.U.G. nr. 8/2023, Codul administrativ şi C. civ., reţinând în mod just că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Refuzul pârâtei de a încheia contractul de închiriere a fost notificat în timp util şi motivat economic, ca urmare a întârzierii autorităţii contractante în atribuirea contractului. Nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu concret, nici o legătură de cauzalitate directă între refuzul pârâtei şi nevalorificarea sectorului de plajă.

Intimata-pârâtă a fost singurul ofertant admisibil, iar pierderea garanţiei de participare constituie sancţiunea proporţională prevăzută de caietul de sarcini. Nu se poate pretinde repararea unui prejudiciu ipotetic, în lipsa unei culpe dovedite şi a unui prejudiciu cert.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., referitor la necompetenţa de ordine publică a Curţii de Apel în soluţionarea cauzei, Înalta Curte îl apreciază ca fiind întemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii. Acest motiv de nelegalitate este incident doar în situaţia în care excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică a fost invocată în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, iar aceasta a respins în mod greşit excepţia sau a omis să se pronunţe asupra acesteia.

În speţă, Curtea de apel a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, în conformitate cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate. Deşi excepţia a fost respinsă prin dispozitivul sentinţei recurate, instanţa nu a motivat soluţia pronunţată, lipsind raţionamentul juridic care să justifice menţinerea competenţei.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" are ca obiect obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L., ofertant declarat câştigător în cadrul unei proceduri de licitaţie publică, la plata sumei de 151.540 RON cu titlu de daune-interese, pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de a semna contractul de închiriere aferent sectorului de plajă Mamaia IV - Subsector 18.

Pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 8/2023 privind procedura de închiriere a suprafeţelor de plajă cu destinaţie turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023-2024, coroborate cu art. 344 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ.

Din analiza cadrului normativ aplicabil, rezultă că obligaţia de semnare a contractului nu este una contractuală, ci o obligaţie legală impusă ofertantului declarat câştigător, în temeiul dispoziţiilor speciale care reglementează valorificarea bunurilor proprietate publică. Art. 6 din O.U.G. nr. 8/2023 prevede expres că neîncheierea contractului în termenul stabilit poate atrage plata daunelor-interese de către partea în culpă, iar art. 344 din Codul administrativ reia această reglementare, consacrând răspunderea juridică a ofertantului în cazul refuzului de semnare.

În acest context, litigiul nu are natura unui raport de drept privat, ci se circumscrie unui raport juridic administrativ, derivat dintr-o procedură de atribuire reglementată prin norme speciale de drept public. Pretenţiile formulate nu decurg din executarea unui contract civil, ci din neîndeplinirea unei obligaţii legale precontractuale, în cadrul unei proceduri administrative de selecţie.

Această calificare juridică atrage incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea acestuia.

Deşi obiectul cererii este reprezentat de daune-interese, acestea nu sunt solicitate în temeiul dreptului comun, ci în baza unor dispoziţii speciale care reglementează răspunderea juridică în cadrul procedurii de închiriere a bunurilor publice. Prin urmare, cererea de despăgubire este subsecventă unei obligaţii legale neexecutate, iar litigiul se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, art. 344 alin. (4) din Codul administrativ prevede că litigiile privind contractele administrative se soluţionează de instanţele de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, iar competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul autorităţii contractante.

Această normă confirmă atât natura administrativă a litigiului, cât şi competenţa materială şi teritorială a instanţei de contencios administrativ. În cauză, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal este instanţa competentă, având în vedere că sediul autorităţii contractante - Administraţia Naţională "Apele Române" - se află în Municipiul Bucureşti.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia necompetenţei sale materiale, motiv pentru care se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 497 din C. proc. civ.

Celelalte motive invocate de recurenta-reclamantă urmează a fi analizate, ca apărări de fond, de instanţa de trimitere, examinarea lor în această etapă procesuală devenind de prisos ca urmare a soluţiei enunţate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Administraţia Naţională Apele Române împotriva sentinţei nr. 270 din 18 septembrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.