Presidential Ordinance for Off-Label Oncology Drugs: Admissibility in Administrative Litigation and Prevalence of Right to Life over Medical Regulation

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.07.2024 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, pe cale de ordonanţă preşedinţială, obligarea pârâţilor la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a combinaţiei de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan, până la soluţionarea pe fond a cererii ce face obiectul dosarului număr x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, având în vedere urgenţa deosebită a măsurii şi prevederile art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat a se dispune ca executarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea unui termen.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 338 din 2 august 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

"Respinge excepţiile invocate de către pârâţi.

Admite cererea de ordonanţă preşedinţială, formulată de către reclamantul A., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, cu sediul în municipiul Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea x, Guvernul României cu sediul în municipiul Bucureşti, Piaţa Victoriei, nr. 1, sectorul 1 şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România cu sediul în municipiul Bucureşti, strada x, nr. 48, sectorul 1 şi obligă pârâţii să asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare de 100%, a medicamentelor BEVACIZUMAB şi IRINOTECAN, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

Executorie, fără somaţie sau trecerea unui termen."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva hotărârii menţionate anterior, pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România au declarat recurs.

3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României a solicitat casarea sentinţei arătate în precedent, iar, în rejudecare, respingerea acţiunii în principal ca inadmisibilă, respectiv ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în raport cu Guvernul României, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.

În opinia recurentului instanţa de fond ar fi admis eronat acţiunea şi ar fi obligat greşit autoritatea guvernamentală la asigurarea către reclamant a combinaţiei de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan, în regim de compensare 100 %, câtă vreme, în speţă, nu ar fi întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, întrucât nu ar fi vorba de adoptarea unui act administrativ nelegal sau de nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, recurentul neavând atribuţii şi competenţe în sensul solicitat de reclamant.

Guvernul României a precizat că are statutul unui organ colegial, care are în structura sa autorităţi de specialitate/de resort şi că aceste organe de specialitate ale administraţiei publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuţii şi competenţe, în sensul celor solicitate în acţiune.

Astfel, recurentul a apreciat că este lipsit de calitate procesuală pasivă şi nu poate asigura plata medicamentelor către reclamant, susţinând totodată că soluţia instanţei de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia. În acest sens, recurentul a învederat că Ministerul Sănătăţii are competenţa de a realiza actualizarea listei medicamentelor compensate, după ce aceasta este prezentată de ANMDMR ulterior parcurgerii etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor şi, în cazul medicamentelor pentru care s-a emis decizie de includere condiţionată, după încheierea unui contract de tip cost - volum cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, Guvernul României având doar aptitudinea de a aproba, prin act administrativ, actualizările listei de medicamentelor propuse de sus indicatul minister.

În privinţa soluţiei date de instanţa de fond excepţiei inadmisibilităţii, recurentul - pârât a învederat că acţiunea de fond trebuie să aibă un obiect identic cu ordonanţa preşedinţială, iar, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 997-1002 din C. proc. civ., prin pretenţia afirmată în cererea reclamantului nu se poate deroga de la aplicarea legii speciale, litigiul fiind unul de contencios administrativ, materie în care ordonanţa preşedinţială ar fi inadmisibilă.

Printr-un alt set de argumente, adiţional celor arătate în precedent, recurentul - pârât a susţinut teza neîndeplinirii condiţiilor art. 997 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., în contextul în care legislaţia naţională nu ar permite, în prezent, rambursarea costului medicamentelor ale căror indicaţii terapeutice nu au fost aprobate naţional sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului.

Recurentul - pârât a evocat şi depăşirea, de către instanţa de fond, a competenţelor conferite puterii judecătoreşti.

3.2. Prin cererea de recurs, recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat casarea hotărârii civile nr. 338 din 02 august 2024.

3.3 Sentinţa civilă nr. 338 din 02 august 2024 a fost criticată şi de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care, invocând art. 488 alin. (1) pct. 8, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiată.

Printr-un prim set de critici, recurenta a învederat, în esenţă, că, prin ignorarea prevederilor O.G. nr. 37/2022 şi neînţelegând mecanismul de autorizare şi decontare a unui medicament, prima instanţă s-a substituit autorităţii legislative, prin demersul de obligare a părţilor pârâte la asigurarea combinaţiei de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan, în afara cadrului legal ce permite doar decontarea contravalorii medicamentelor înscrise în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

A mai arătat recurenta că analiza oportunităţii introducerii medicamentelor în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, este în competenţa exclusivă a ANMDMR, analiza desfăşurându-se în etape clar stabilite şi pe baza unei metodologii specifice. Astfel, numai după parcurgerea tuturor etapelor şi numai după ce Lista este aprobată, contravaloarea medicamentelor este decontată, în limitele aprobate, de către casele de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006.

A susţinut recurenta că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că CNAS nu intră în raporturi juridice cu asiguraţii şi nici cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, că recurenta nu are nicio atribuţie în ceea ce priveşte revizuirea rezumatului caracteristicilor produsului, că nu are competenţa legală de a adăuga o nouă indicaţie terapeutică, respectiv indicaţia terapeutică "glioblastom grad IV- tumoră malignă a creierului", că nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor.

S-a mai afirmat că, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a acestuia, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă este un proces continuu, prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Autoritatea competentă care implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale este ANMDMR, iar pentru extinderea indicaţiilor aferente unui DCI inclus în listă, solicitantul trebuie să depună la autoritatea competentă (ANMDMR) documentaţia prevăzută în ordinul mai sus menţionat, iar autoritatea competentă are obligaţia de a publica, pe site-ul propriu, toate solicitările depuse.

Astfel, recurenta a subliniat că potrivit domeniului său de competenţă, stabilit în mod expres prin dispoziţiile din Legea nr. 95/2006, CNAS nu are atribuţii şi temei legal pentru acordarea şi decontarea unui medicament neautorizat de punere pe piaţă, nici la nivel european, nici la nivel naţional. A apreciat recurenta că această decontare s-ar fi putut realiza de către casele de asigurări de sănătate în condiţiile în care indicaţia de care suferă reclamantul ar fi fost prevăzută în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, şi ar fi avut un protocol terapeutic de administrare, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS. Totodată, a apreciat recurenta că instanţa de fond a procedat la o motivare neconvingătoare, lacunară, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluţiei respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS.

Hotărârea instanţei de fond a mai fost criticată şi din perspectiva admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială, susţinând recurenta că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile aparenţei de drept şi a caracterului vremelnic al măsurii.

Recurenta a susţinut că, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond ar fi desconsiderat prevederile art. 16 alin. (1) lit. g), art. 52 alin. (1), art. 230 alin. (2) lit. d), art. 241 şi art. 704-706 din Legea nr. 95/2006, mai ales în raport de modificările aduse prin O.G. nr. 37/2022, precum şi pe cele ale art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 423/2022, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 11 alin. (1) lit. a) din OMS nr. 2396/2023. A mai clamat recurenta şi o nerespectare a art. 3 alin. (1) din OMS nr. 564/499/2021.

În opinia recurentei, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părţi, iar doctrina şi jurisprudenţa au decis constant că o obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială, cu excepţia cazurilor în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care să justifice înlăturarea lor printr-o astfel de procedură.

Or, nedecontarea, de către CNAS, a medicamentelor în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce, potrivit cadrului legal incident cauzei, medicamentele nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru indicaţia terapeutică "glioblastom grad IV- tumoră malignă a creierului".

În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, medicamentele Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan se regăsesc în H.G. nr. 720/2008, însă prin dispoziţiile cuprinse în anexele la Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui C.N.A.S. nr. 1301/500/2008, autoritatea administrativă competentă a stabilit afecţiunile pentru care acestea se pot prescrie şi acorda, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare.

În ceea ce priveşte aparenţa de drept, a susţinut recurenta că o atare condiţie nu este îndeplinită în favoarea reclamantului, având în vedere că acesta solicită compensarea unor medicamente neincluse în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică "glioblastom grad IV- tumoră malignă a creierului" şi care nu fac, astfel, parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraţilor în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, nefiind elaborat un protocol de prescriere şi administrare de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii a medicamentelor pentru o astfel de indicaţie terapeutică, protocol care să fi fost prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021 şi care nu pot fi decontate niciunui asigurat, pentru indicaţia terapeutică mai sus menţionată.

Recurenta a arătat că utilizarea, în afara autorizaţiei de punere pe piaţă, a unui medicament nu este reglementată în dreptul Uniunii Europene, sens în care a invocat pct. 58 din Directiva 2001/83/CE.

În opinia recurentei, singurii care pot solicita extinderea indicaţiilor terapeutice sunt deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă în ceea ce priveşte medicamentele în litigiu, iar simplul fapt că medicul curant a recomandat reclamantului tratamentul cu aceste medicamente, pentru o altă indicaţie terapeutică decât cea pentru care ele au fost autorizate, fără a elibera reclamantului prescripţia medicală utilizată şi recunoscută de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, nu creează o obligaţie în sarcina CNAS de a proceda la includerea în protocol a unei indicaţii neautorizate a medicamentelor în litigiu şi de a suporta contravaloarea acestora.

3.4. Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România ("ANMDMR"):

Invocând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenta ANMDMR a criticat hotărârea primei instanţe, apreciind, pe de o parte, că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive a fost pronunţată în urma unei eronate interpretări şi aplicări a normelor ce guvernează materia atribuţiilor sale legale, iar, pe de altă parte, că eronat a reţinut judecătorul fondului întrunirea, în cauză, a condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.

A arătat, în esenţă, recurenta că nu deţine atribuţii în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat, ci doar în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă a unui medicament, persoană juridică, aceasta neavând contact direct cu asiguraţii şi tratamentele acordate în funcţie de maladia de care suferă sau din oficiu, motiv pentru care soluţia curţii a fost dată cu încălcarea normelor ce reglementează calitatea procesuală pasivă a recurentei.

A mai apreciat recurenta că soluţia pronunţată de prima instanţă nu respectă standardele aferente unei motivări conforme, conţinând motive contradictorii, câtă vreme prima instanţă nu a avut în vedere prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din OMS nr. 861/2014, apreciind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, din sinteza susţinerilor evocate de recurentă prin memoriul de recurs, rezultă că ANMDMR a apreciat că nu există o aparenţă a dreptului în favoarea reclamantului, câtă vreme, în conformitate cu H.G. nr. 720/2008, pentru aprobarea Listei, medicamentele Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan sunt incluse pe lista de medicamente compensate pentru anumite indicaţii terapeutice, însă nu pentru indicaţia terapeutică de care suferă reclamantul. Recurenta a invocat şi o greşită aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor O.G. nr. 37/2022 şi Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021.

Recurenta a susţinut că, potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale se realizează potrivit actului normativ şi în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, sens în care a evocat şi Decizia nr. 1443/20.10.2021 a Preşedintelui ANMDMR de neincludere a medicamentului Bevacizumab în Listă pentru indicaţia Glioblastom.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare faţă de recursurile formulate în cauză, prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele cauzei, Înalta Curte reţine că intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale vizând obligarea autorităţilor pârâte la a-i asigura, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a combinaţiei de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

Instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamant şi a emis ordonanţa preşedinţială, soluţie pe care instanţa de control judiciar o apreciază, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt, ca fiind una legală, emisă în limitele atribuţiilor ce incumbă instanţelor de judecată, cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia EDO, prin aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material şi procedural incidente cauzei.

Având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâţi, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

a. Analizând criticile prin care se susţine că prima instanţă s-ar fi substituit autorităţii legislative prin demersul de obligare a părţilor pârâte la asigurarea combinaţiei de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan (subsumabile motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), Înalta Curte le apreciază nefondate.

Instanţa de control judiciar observă că, din perspectiva motivului de casare indicat în precedent, se poate cere şi, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Prin sintagma "depăşirea puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de lege, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când, spre exemplu îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În speţă, instanţa s-a pronunţat asupra unei ordonanţe preşedinţiale, al cărei obiect principal este circumscris prevederilor art. 997 din C. proc. civ., neputându-se reţine că a săvârşit un act care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, astfel încât nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Totodată, Înalta Curte observă că măsura dispusă prin sentinţa atacată a avut drept temei aplicarea directă, în limitele impuse de procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, intimatul - reclamant solicitând protejarea dreptului fundamental garantat de art. 2 al Convenţiei, respectiv a dreptului la viaţă (astfel cum se va argumenta şi în paragrafele ulterioare).

Or, în contextul în care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în conflictul dintre normele interne şi cele cuprinse în pactele şi celelalte tratate la care România este parte, prevalează cele din urmă, iar o atare aplicare incumbă, conform prevederilor art. 124 şi art. 126 din Constituţie, instanţelor de judecată, nu se poate reţine o depăşire a puterii judecătoreşti de către prima instanţă.

Prin urmare, în raport de caracterul nefondat al criticilor indicate supra, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

b. Nefondate sunt şi criticile aduse soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, prima instanţă aplicând corect prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, coroborate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în situaţia anume determinată ce face obiectul materiei particulare deduse judecăţii în prezenta cauză, Legea nr. 554/2004 nu cuprinde soluţiile legislative diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, astfel încât aceasta din urmă îşi păstrează caracterul său general obligatoriu.

În acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, instanţa de recurs reţine că procedura ordonanţei preşedinţiale nu este incompatibilă de plano cu specificul raporturilor juridice specifice contenciosului administrativ, cererea fiind admisibilă în raport cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În cauză, obiectul dedus judecăţii nu priveşte suspendarea executării unui act administrativ, caz în care ar fi aplicabile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, care conţin dispoziţii specifice proprii, cu aplicare exclusivă în materia suspendării executării actelor administrative.

Mai bine spus, câtă vreme starea de fapt nu se circumscrie art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, neavând ca obiect suspendarea unui act administrativ, partea reclamantă poate uza de prevederile ordonanţei preşedinţiale reglementate de dispoziţiile art. 997 şi urm. din C. proc. civ. pentru a obţine dispunerea unor măsuri provizorii, respectiv impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina pârâţilor, până la dezlegarea fondului cauzei.

Totodată, obligaţia stabilită în sarcina autorităţilor pârâte nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Într-un atare context nu se poate reţine existenţa unui fine de neprimire, care să facă inadmisibilă, din perspectiva arătată mai sus, cererea de ordonanţă preşedinţială având coordonatele particulare evidenţiate şi de instanţa de fond.

c. De asemenea, Înalta Curte observă că hotărârea Curţii de Apel Ploieşti a fost criticată de recurenţi şi din perspectiva manierei de soluţionare a chestiunii calităţii procesuale pasive a acestora.

Verificând această critică, Înalta Curte observă că, în mod legal, prima instanţă a reţinut că, în procedura integrată de introducere în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 ("Lista") a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, şi de asigurare a acestora sunt implicate mai multe autorităţi publice, competenţa fiind partajată între Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi CNAS, cărora le revine dreptul şi obligaţia de a elabora Lista, în acest sens fiind prevederile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, art. 251 din acelaşi act normativ prevede că Ministerul Sănătăţii are atribuţia elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS.

Totodată, prevederile art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispun că,,(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz.",

Având în vedere aceste atribuţii, precum şi obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâţilor la protejarea dreptului său la viaţă, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a combinaţiei de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populaţiei, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistenţă medicală şi tratament, adaptate nevoilor pacienţilor. Astfel, instanţa de control judiciar observă că, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a Ministerului Sănătăţii, judecătorul fondului a avut în vedere obligaţiile ce incumbă acestei autorităţi, iar nu postura Ministerului Sănătăţii de garant al înfăptuirii unor fapte personale aparţinând altor autorităţi/persoane.

Susţinerile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii, referitoare la atribuţia gestionării FNUASS, nu au relevanţă în stabilirea calităţii sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuţii în gestionarea fondului din care se decontează medicamentele necesare afecţiunii de care suferă reclamantul, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la sănătatea publică.

Argumentul referitor la atribuţia unităţilor sanitare de a acorda efectiv tratamentul nu poate fi reţinut, întrucât reprezintă un aspect de punere în aplicare a dispoziţiilor din hotărârea judecătorească, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă, iar, potrivit art. 164 din Legea nr. 95/2006, activităţile organizatorice şi funcţionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentei - pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, recurenta este organ de specialitate al administraţiei publice centrale care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenţia reclamantului de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

De asemenea, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată "Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate".

În esenţă, în prezentul litigiu, reclamantul a solicitat decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu combinaţia de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan pentru indicaţia terapeutica glioblastom grad IV- tumoră malignă a creierului. Or, aspectele invocate de recurenta - pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecţiune decât cele pentru care a fost autorizat şi inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Înalta Curte reţine că aceasta este justificată de atribuţiile legale ce-i revin potrivit art. 704 şi urm. din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătăţii şi art. 6 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, în procedura de evaluare şi autorizare a medicamentelor puse pe piaţă în România.

Astfel, în temeiul art. 6 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 861/2014,,(2) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale este autoritatea naţională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin, şi propune Ministerului Sănătăţii Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii. (3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin".

Totodată, potrivit art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014 "Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România poate iniţia, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situaţii: (...) d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicaţie nouă, altele decât cele pentru care solicitanţii au depus cerere".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în contextul în care totalitatea demersurilor, ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competenţele restului autorităţilor recurente, nu poate avea o finalitate concretă decât urmare exercitării atribuţiilor ce revin Guvernului României, de aprobare prin hotărâre a listei cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, nu poate fi reţinută teza unei lipse de calitate procesuală pasivă a acestei părţi în prezenta cauză, Guvernul României fiind una dintre instituţiile implicate în procedura în discuţie.

Sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive ca urmare a lipsei capacităţii civile, câtă vreme, în speţă, nu se află în discuţie capacitatea acestei autorităţi de a intra în raporturi juridice de drept civil, ci capacitatea sa de drept administrativ, relevată de prevederile legale anterior indicate, care recunosc competenţa acesteia autorităţi în procedura de aprobare a lisei medicamentelor compensate.

Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În continuare, instanţa de control judiciar reţine că orice autoritate publică, de orice rang, poate fi chemată în judecată, în contencios administrativ, de orice subiect de drept care contestă un act administrativ emis de această autoritate ori sesizează neîndeplinirea unei atribuţii legale de către pârâta în cauză, prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăzând că instanţa specializată în materie poate anula actul administrativ, obliga autoritatea administrativă la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui înscris sau la efectuarea unei operaţiuni administrative.

Deşi este reală susţinerea recurenţilor, în sensul că obiectul ordonanţei preşedinţiale nu îl reprezintă obligarea pârâţilor la includerea în lista de decontare a medicamentelor Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan pentru indicaţia terapeutică de care suferă reclamantul, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentelor în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării şi neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicaţia terapeutică glioblastom grad IV- tumoră malignă a creierului.

Prin urmare, cum toţi pârâţii şi fiecare în parte au atribuţii în ceea ce priveşte procedura de includere în lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în mod legal prima instanţa a reţinut că este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse fiind, astfel, nefondate.

Pe cale de consecinţă, sunt nefondate criticile menţionate anterior.

d. Analizând, în continuare, criticile prin care este susţinută incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le găseşte, de asemenea, nefondate, în contextul în care sentinţa recurată cuprinde argumente care demonstrează că prima instanţă a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, inclusiv aspectele invocate de pârâţi, judecătorul fondului indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, cu expunerea silogismelor logico - juridice ce au stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, sens în care Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată a fost emisă cu respectarea rigorilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

e. Nici restul criticilor, ce vizează condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi care sunt subsumate de recurenţi prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu sunt apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind fondate, câtă vreme prima instanţă a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 997 şi urm. din C. proc. civ., precum şi de prevederile O.G. nr. 37/2022, H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008, O.M.S. nr. 2396/2023 şi Legii nr. 95/2006.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ.,,(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.".

Din aceste dispoziţii rezultă următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială: aparenţa de drept trebuie să fie în favoarea reclamantului, măsura solicitată trebuie să aibă caracter urgent şi vremelnic şi să nu prejudece fondul.

Verificând modul în care prima instanţă a analizat întrunirea, în cauză, a acestor condiţii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a normelor de drept relevante materiei ordonanţei preşedinţiale, pe care le-a aplicat în litera şi spiritul lor, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate.

Referitor la condiţia urgenţei, instanţa de fond a realizat o corectă interpretare a conţinutului juridic al acesteia, câtă vreme, într-un context medical precum cel al intimatului-reclamant, orice întârziere în asigurarea tratamentului medicamentos prescris poate conduce la consecinţe grave în evoluţia maladiei acestuia şi, implicit, asupra dreptului la viaţă.

Astfel, din lucrările dosarului, necontestate de recurenţi, rezultă că intimatul-reclamant a fost diagnosticată cu glioblastom grad IV- tumoră malignă a creierului şi i-a fost recomandat, de un medic specialist, tratament cu combinaţia de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan.

Mai mult, se observă că cererea de ordonanţă preşedinţială soluţionată de instanţa de fond s-a întemeiat pe o recomandare medicală diferită de cea pe care s-a întemeiat cererea de ordonanţă preşedinţială, ce a format obiectul dosarului nr. x/2022

Documentele medicale din cauza pendinte au fost emise la data de 09.07.2024, ulterior pronunţării sentinţei sus-menţionate, şi relevă incidenţa unor noi internări ale reclamantului şi efectuarea unor noi investigaţii RMN - 21.06.2024, în urma cărora, conform susţinerilor reclamantului necontestate de recurenţii - pârâţi, s-ar fi evidenţiat o progresie a tumorii - "proces primar cerebral în progresie cu priză de contrast cu creştere dimensionala frontal bilateral şi nou apărută în ganglionii bazaţi stângi ", respectiv "apariţie de leziuni tumorale noi şi progresie a micilor leziuni preexistente", conform referatului medical nr. x/09.07.2024 .

Deşi medicamentele solicitate de intimatul-reclamant sunt incluse în Lista medicamentelor compensate, inclusiv potrivit Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, pentru alte indicaţii terapeutice, afecţiunea de care suferă intimatul-reclamant nu se numără printre acestea.

În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimatul-reclamant, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispoziţiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viaţă, garantat de art. 22 alin. (1) din Constituţia României şi de art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituţia României stabileşte că,,(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.".

De asemenea, art. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevede că "Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.(…).".

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că prima teză a art. 2 impune o obligaţie pozitivă în sarcina părţilor contractante, obligaţia Statelor de a proteja dreptul la viaţă nefiind limitată doar la abţinerea de la a lua viaţa în mod intenţionat şi nelegal, ci implică, de asemenea, şi sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viaţa celor aflaţi sub jurisdicţia lor (a se vedea hotărârea Curţii pronunţată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum şi hotărârea Curţii pronunţată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

De asemenea, prevederile art. 34 din Constituţia României dispun că,,(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.".

În conformitate cu prevederile menţionate, dreptul la viaţă al oricărei persoane, precum şi cel la ocrotirea sănătăţii sunt protejate prin lege.

În speţă, instanţa de recurs reţine că, în raport de aspectele incidente la momentul pronunţării hotărârii atacate, prin refuzul acordării cu titlu provizoriu a unor servicii medicale specializate s-ar leza, exclusiv din perspectiva parametrilor de analiză incidenţi în materia ordonanţei preşedinţiale, dreptul reclamantului la viaţă, acesta fiind de altfel şi dreptul clamat de intimatul - reclamant prin cererea sa.

Faptul că medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) a fost evaluat la nivelul anului 2021, iar prin Decizia nr. 1443/20.10.2021 a Preşedintelui ANMDMR s-a decis neincluderea sa în Listă pentru indicaţia Glioblastom, iar un atare aspect a fost valorificat prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2022 (inclusiv prin decizia nr. 4616 din 13 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) nu sunt de natură a modifica aspectele învederate anterior, câtă vreme parametrii cauzei pendinte sunt diferiţi de cei aferenţi dosarului nr. x/2023 După cum s-a învederat anterior, maladia de case suferă intimatul - reclamant este în progresie evidenţiată de investigaţii medicale suplimentare, realizate ulterior hotărârilor date în dosarul nr. x/2022, în raport de care sus indicatul medicament a fost recomandat, de această dată, în combinaţie cu un alt medicament.

Totodată, în raport de limitele controlului de legalitate ce se impune a fi realizat în planul procedurii ordonanţei preşedinţiale, Înalta Curte consideră că nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor întemeiate pe prevederile O.G. nr. 37/2022, H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008, O.M.S. nr. 2396/2023 şi Legii nr. 95/2006, ce în opinia acestora ar argumenta o pretinsă nelegalitate a soluţiei primei instanţe, de stabilire a existenţei aparenţei dreptului în favoarea reclamantului, câtă vreme dreptul analizat de judecătorul fondului, ca fiind în pericol a fi lezat, este unul protejat de norme constituţionale şi de Convenţia EDO, toate aflate pe o poziţie superioară în ierarhia normelor juridice, mai ales în raport de H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinul nr. 1301/2008 şi O.M.S. nr. 2396/2023, ce sunt, în realitate, acte administrative ce au un caracter normativ.

După cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului trebuie aplicate prioritar, atunci când există neconcordanţe între acestea şi dreptul intern, atâta vreme cât concluzia este în sensul că lipsa decontării medicamentelor ar putea aduce atingere dreptului la viaţă al reclamantului.

Cât priveşte argumentul recurenţilor, prin care aceştia clamează că singurele entităţi care ar putea avea iniţiativa extinderii indicaţiilor terapeutice ale medicamentelor ce compun combinaţia de medicamente vizată de cererea de ordonanţă preşedinţială ar fi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, se află în discuţie decontarea, pentru o perioadă limitată, a costului tratamentului cu medicamentele prescrise.

Contrar celor evocate prin recursuri, Înalta Curte reţine că prin chiar Directiva 2001/83/CE este reglementată, în art. 5 al acesteia, o derogare de la regula îndeplinirii obligaţiei de autorizare, vizată de prevederile alin. (6) ale aceluiaşi act normativ. Totodată, Înalta Curte, analizând chestiunea în discuţie în limitele controlului permis unei instanţe învestite cu soluţionarea unei cereri de emitere a unei ordonanţe preşedinţialei, observă că, în cauza pendinte, sunt îndeplinite şi condiţiile incidenţei unei astfel de ipoteze de excepţie, statuate prin hotărârea din 29 martie 2012, pronunţată de CJUE în cauza Comisia Europeană împotriva Republicii Polone C 185/10, ECLI:EU:C:2012:181 (paragrafele 26-38).

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că acordarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), pe bază de prescripţie medicală, a combinaţiei de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) şi Irinotecan, până la soluţionarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, are caracter excepţional, în sensul art. 5 din Directiva 2001/83/CE.

Se mai reţine şi că, din documentele medicale aflate la filele x ale dosarului de fond, rezultă atât existenţa unei situaţii de necesitate, raportat la cazul specific al pacientului (descrisă şi în precedent), dar şi faptul că acordarea combinaţiei de medicamente ar răspunde nevoilor speciale, individuale, ale intimatului-reclamant, justificate de raţiuni medicale, precum şi faptul că o atare combinaţie de medicamente i-a fost prescrisă de medic în urma unei examinări efective a intimatului şi numai în temeiul unor considerente terapeutice (medicul prescriptor apreciind că starea de sănătate a pacientului impune administrarea combinaţiei de medicamente).

Totodată, Înalta Curte observă că solicitările intimatului - reclamant nu au fost motivate exclusiv de raţiuni financiare.

Cât priveşte condiţia de admisibilitate potrivit căreia, prin măsura dispusă, nu trebuie să se prejudece fondul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că solicitarea intimatului-reclamant, de obligare a pârâţilor la asigurarea accesului său la medicaţia prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menţionate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici care să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt, iar prin soluţia pronunţată de prima instanţă, reţinându-se corect îndeplinirea acestei condiţii, nu s-a prejudecat fondul litigiului principal, motiv pentru care şi din această perspectivă sentinţa atacată este una legală.

În fine, instanţa de control judiciar observă că, în ceea ce priveşte condiţia caracterului vremelnic al măsurii, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că şi aceasta este îndeplinită, în contextul în care măsura a fost dispusă până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, având astfel caracter temporar.

Prin urmare, soluţia primei instanţe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunţării sale, coroborat cu dreptul a cărui vătămare s-ar fi produs prin neadmiterea ordonanţei preşedinţiale reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei nr. 338 din 02 august 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei nr. 338 din 02 august 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.