Reassignment upheld; appeal against digitalization agency’s post-abolition transfer dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 29 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată înregistrată la data de 30 ianuarie 2023, sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea efectelor H.G. nr. 1606/28.12.2022 până la judecarea pe fond a cauzei şi anularea H.G. nr. 1606/28.12.2022. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare formulată la data de 25.04.2023, reclamanta A. a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Autoritatea pentru Digitalizarea României şi, în principal, constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 130/03.02.2023, întrucât la baza emiterii acesteia a stat o hotărâre de guvern emisă în condiţii de nelegalitate, iar, în subsidiar, anularea deciziei nr. 130/03.02.2023 şi obligarea pârâtei Autoritatea pentru Digitalizarea României la încadrarea sa pe funcţia de director. De asemenea, reclamanta a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a Ordinului ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 20101/2023, întrucât acesta a fost emis în baza unei hotărâri de guvern nelegale şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 07.12.2023, reclamanta a arătat că renunţă la a mai susţine cererea de suspendare a executării actului administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 77 pronunţată la 19 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, invocată de acest pârât, cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii/anularea deciziei nr. 130/03.02.2023, a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ca neîntemeiată, a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii/anularea deciziei nr. 130/03.02.2023 formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins în rest, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - prin Ministru, şi Autoritatea pentru Digitalizarea României - prin Preşedinte, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 77 pronunţate la 19 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată şi modificată.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

- Hotărârea de Guvern nr. 1606/28.12.2022 este nelegală şi a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum şi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

În plus, invocă nerespectarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 561/10.05.2009, în special ale art. 15 alin. (1), (2) şi (4), art. 25 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 60 şi art. 61, care reglementează procedurile de elaborare, avizare şi prezentare a proiectelor de acte normative.

Arată că proiectul de modificare a H.G. nr. 89/2020, publicat pe site-ul Autorităţii pentru Digitalizarea României, nu corespunde cu varianta finală publicată în Monitorul Oficial, ceea ce denotă o lipsă de transparenţă şi o inducere în eroare a publicului, contrar prevederilor Legii nr. 52/2003. De asemenea, subliniază lipsa unei note de fundamentare şi a avizelor necesare, inclusiv punctul de vedere al sindicatelor, ceea ce contravine normelor legale privind procesul decizional guvernamental.

- Decizia nr. 130/03.02.2023 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 518 şi art. 519 din Codul administrativ, reglementate prin O.U.G. nr. 57/2019.

Menţionează că, deşi instanţa de fond a considerat că nu a avut loc o eliberare din funcţie, ci o numire într-o altă funcţie publică, în realitate, decizia reprezintă o eliberare din funcţia de conducere deţinută anterior, fără acordarea preavizului de 30 de zile calendaristice prevăzut de art. 519 alin. (4) şi (5).

Recurenta-reclamantă invocă faptul că reorganizarea instituţiei a condus la desfiinţarea postului ocupat anterior şi la crearea unor posturi similare, ceea ce contravine art. 518 alin. (7), care interzice înfiinţarea de posturi similare celor desfiinţate timp de un an de la reorganizare.

Mai mult, susţine că nu i s-a oferit posibilitatea ocupării unui post corespunzător, deşi în cadrul instituţiei au fost scoase la concurs trei posturi de director, pentru care îndeplinea condiţiile de studii, conform diplomei de licenţă în specializarea Management - Financiar - Contabil.

Precizează că în cadrul concursurilor organizate ulterior, condiţiile de studii au fost modificate, ceea ce indică o intenţie de excludere a recurentei din procesul de selecţie.

- În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii, recurenta susţine că instanţa de fond nu a valorificat în mod corespunzător materialul probator administrat în cauză, ignorând existenţa a două variante ale referatului de aprobare înaintat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

- instanţa a acordat un gir nejustificat reprezentantului Autorităţii pentru Digitalizarea României, acceptând afirmaţia că anumite înscrisuri nu există, deşi partea recurentă indicase în mod precis numerele de înregistrare şi conţinutul acestora.

În plus, instanţa nu a obligat autoritatea pârâtă să prezinte documentele solicitate, deşi acestea erau esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

Recurenta susţine că varianta avizată de ANFP nu corespunde cu cea depusă ulterior la dosar, ceea ce ridică suspiciuni privind legalitatea procedurii de reorganizare şi emiterea deciziei contestate.

În concluzie, solicită casarea sentinţei civile nr. 77/19.01.2024 şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi modificată, cu consecinţa anulării actelor administrative contestate şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. În susţinerea recursului, solicită administrarea probei cu înscrisuri.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Digitalizare a depus întâmpinare, prin care, în principal, invocă excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile nu a fost încadrate în motivele de casare ale art. 488 din C. proc. civ., iar în subsidiar, solicită respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Intimatul-pârât Ministerul Cercetării a depus întâmpinare, prin care, în principal, invocă excepţia nulităţii recursului, întrucât nu conţine motive de nelegalitate şi nu a indicat temeiul recursului, iar în subisidar, solicită respingerea căii de atac ca nefondată;

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care, în principal, invocă excepţia nulităţii recursului pentru neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarile pârâţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, cu consecinţa reevaluării situaţiei de fapt. Aceste critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs deoarece, în actuala reglementare, permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie. Astfel, în contextul legislativ actual, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar competenţa de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond. Prin urmare, criticile care tind la reevaluarea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, reţinută în etapa procesuală anterioară, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu vor face obiect al controlului judiciar în recurs, deoarece dezvoltarea unor atare motive de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează în principal, anularea H.G. nr. 1606/28.12.2022, a deciziei nr. 130/03.02.2023, iar, în subsidiar, anularea deciziei nr. 130/03.02.2023 şi a Ordinului ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 20101/2023.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea, reclamanta formulând recurs, criticile putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actului atacat, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. Mai mult reţine că recursul formulat este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Înalta Curte precizează că judecătorul fondului a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicate de recurentul-reclamant în cererea de recurs:

"Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Recurenta-reclamantă susţine în cuprinsul motivelor de recurs că H.G. nr. 1606/28.12.2022 este nelegală şi a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000, Legii nr. 52/2003, Legii nr. 90/2001 şi H.G. nr. 561/2009.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, instanţa de fond a analizat în mod legal incidenţa normelor invocate, reţinând că H.G. nr. 1606/2022 are ca obiect modificarea şi completarea H.G. nr. 89/2020, iar nu elaborarea unui act normativ nou. În acest sens, prevederile H.G. nr. 561/2009, care reglementează procedura de elaborare, nu sunt aplicabile procedurii de modificare, conform distincţiei consacrate de Legea nr. 24/2000 între capitolele III şi VI.

De asemenea, eventuala încălcare a normelor de tehnică legislativă nu atrage automat nulitatea actului administrativ, în lipsa unei sancţiuni expres prevăzute de lege.

Instanţa de recurs constată că partea recurentă nu indică dispoziţii legale care interzic reorganizarea Autorităţii pentru Digitalizarea României sau care să prevadă sancţiunea nulităţii în cazul neîndeplinirii unor proceduri prealabile.

Critica privind lipsa transparenţei decizionale, în raport cu Legea nr. 52/2003, nu poate fi reţinută în lipsa unei dovezi certe că proiectul publicat nu a fost supus dezbaterii publice conform legii.

Prima instanţă a constatat în mod legal că diferenţele între variantele proiectului nu sunt de natură să afecteze legalitatea actului emis.

În cuprinsul motivelor de recurs se mai susţine că Decizia nr. 130/03.02.2023 vizează eliberarea abuzivă din funcţie a reclamantei, fără respectarea prevederilor art. 519 din Codul administrativ, şi că reorganizarea a condus la desfiinţarea postului său de director pe care îl ocupa anterior, cu încălcarea art. 518 alin. (7) din Codul administrativ.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că prin Decizia nr. 130/2023 recurenta nu a fost eliberată din funcţie, ci numită într-o funcţie de conducere, ca urmare a reorganizării instituţiei. Art. 519 din Codul administrativ reglementează eliberarea din funcţie, nu reorganizarea, astfel că nu este incident în cauză.

În ceea ce priveşte art. 518 alin. (7) Cod administrativ, instanţa de fond a constatat că nu s-a făcut dovada că postul anterior a fost desfiinţat şi ulterior reînfiinţat sub o formă similară.

Partea recurentă nu a probat existenţa unei identităţi funcţionale între postul anterior şi cele scoase la concurs ulterior.

Referitor la concursurile organizate, modificarea condiţiilor de studii nu poate fi calificată ca o excludere intenţionată, în lipsa unor dovezi certe. Stabilirea condiţiilor de participare la concurs este atributul exclusiv al autorităţii publice, în limitele legii.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat şi coroborat documentele depuse la dosar cu dispoziţiile legale incidente şi a reţinut legal că referatele de aprobare nu au natura juridică a unor acte administrative, ci reprezintă acte premergătoare, fără efect direct asupra drepturilor recurentei. Eventualele neconcordanţe între aceste documente nu pot fundamenta anularea deciziei administrative, în lipsa încălcării unor norme legale imperative.

În ceea ce priveşte obligaţia de a solicita documente suplimentare, instanţa de fond a apreciat că probele administrate au fost suficiente pentru soluţionarea cauzei, în conformitate cu principiul rolului activ şi al disponibilităţii părţilor.

Recurenta a mai solicitat şi anularea Ordinului nr. 20101/01.02.023 ca efect al anulării H.G. nr. 1606/2022.

Sub acest aspect Înalta Curte apreciază, în mod corect judecătorul fondului a stabilit că "susţinerile reclamantei cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 1606/28.12.2022 şi cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 130/03.02.2023 nu pot fi reţinute, motiv pentru care Curtea apreciază că actele administrative anterior menţionate au caracter legal, neputând fi anulate. De asemenea, întrucât reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 20101/01.02.2023, ca efect al anulării H.G. nr. 1606/28.12.2022, iar Curtea a constatat legalitatea respectivei hotărâri de guvern, nu se va putea reţine nici nelegalitatea ordinului anterior menţionat.".

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 77 pronunţate la 19 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 29 mai 2025.