Insurer wins legal interest from Guarantee Fund for delayed payment after unlawful refusal

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/29.01.2016 şi, în consecinţă, să dispună obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

La data de 23.06.2021 reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/29.01.2016 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011-14803.15 RON, calculate până la data de 6/9/2021 şi în continuare până la data plăţii efective; iar în subsidiar dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a menţinut solicitarea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa nr. 1079 din 27 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca prescrisă, iar prin Decizia nr. 2131 din 27.04.2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., a casat sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual şi a trimis cauza spre rejudecare.

2. Soluţia instanţei de fond

Rejudecând acţiunea, prin sentinţa nr. 1899 din 24 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte acţiunea privind pe reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul la plata despăgubirii constând în dobânda legală penalizatoare aferente sumei de 2729 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, care va fi calculată de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 929,33 RON constând în onorariu de avocat în sumă de 879,33 RON şi taxa de timbru în sumă de 50 RON"

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1899 din 24 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează cu încălcarea competenţei exclusive şi exprese a Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a soluţiona cererile creditorilor de asigurări, conform procedurii administrative reglementate de Legea nr. 213/2015. Dispoziţiile art. 2 alin. (3), art. 11, art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) şi art. 14 alin. (1) din această lege consacră caracterul imperativ al procedurii administrative, stabilind că plata despăgubirilor se face din disponibilităţile Fondului, în limita plafonului de garantare, iar aprobarea sau respingerea cererilor este de competenţa comisiei speciale. În lipsa unui refuz administrativ prealabil privind penalităţile sau dobânzile solicitate, instanţa nu putea analiza pentru prima dată o astfel de cerere, fiind inadmisibilă în afara cadrului procedural prevăzut de lege. Solicitarea accesoriilor direct în faţa instanţei, fără parcurgerea procedurii administrative, contravine principiului accesorium sequitur principale şi încalcă separaţia puterilor în stat.

Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de FGA în temeiul art. 19 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004. Deşi reclamanta a formulat o acţiune în despăgubiri distinctă de acţiunea în anularea actului administrativ, nu a dovedit existenţa unor împrejurări obiective care să fi împiedicat determinarea întinderii prejudiciului la momentul promovării acţiunii principale. În lipsa unei astfel de justificări, acţiunea în despăgubiri trebuia formulată concomitent cu acţiunea în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, conform regulii generale prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, cererea separată de acordare a dobânzii legale penalizatoare este inadmisibilă, fiind formulată tardiv şi cu încălcarea regimului de excepţie instituit de art. 19 din legea contenciosului administrativ.

Instanţa a identificat în mod eronat cauza acţiunii, considerând că prejudiciul reclamat derivă din emiterea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deşi reclamanta a susţinut că prejudiciul constă în nesoluţionarea în termen legal a cererii de plată nr. x/29.01.2016. În lipsa unei contestări a actului administrativ asimilat - respectiv nesoluţionarea cererii în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 - nu este îndeplinită condiţia de aplicabilitate a art. 19 din aceeaşi lege. Astfel, instanţa nu putea analiza o cerere de despăgubiri pentru prejudiciul generat de întârzierea în soluţionarea cererii de plată, fără existenţa unui refuz administrativ sau a unei contestări prealabile.

În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că acestea sunt îndeplinite, deşi nu s-a făcut dovada săvârşirii faptei ilicite cu vinovăţie. Interpretarea de către FGA a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, la momentul emiterii deciziei de respingere, a fost una obiectivă, în contextul unei norme neclare, susceptibile de interpretări divergente, fapt confirmat de pronunţarea Deciziei nr. 29/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În lipsa unei culpe, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, iar dobânda legală penalizatoare nu poate fi acordată ca formă de reparare a unui prejudiciu pretins, în absenţa îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale.

Instanţa de fond a respins în mod greşit şi excepţia tardivităţii, invocată de FGA în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât dreptul material la acţiunea privind accesoriile la despăgubirile solicitate prin cererea de plată nr. x/29.01.2016 era stins. Penalităţile şi dobânzile au fost solicitate începând cu a 30-a zi de la depunerea cererii, în anul 2016, iar acţiunea a fost formulată separat, în anul 2021, fără a se dovedi imposibilitatea obiectivă de a determina întinderea prejudiciului anterior promovării acţiunii principale.

În concluzie, FGA solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 1899/24.11.2023 şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei, întrucât aceasta a fost formulată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente, atât din Legea nr. 213/2015, cât şi din Legea nr. 554/2004, iar condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.

4.. Apărările formulat în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Preliminar, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs, recurentul-pârât a criticat modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii.

Înalta Curte constată că litigiul se află în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă prin decizia civilă nr. 2131/27.04.2023, pronunţată de prima instanţă de recurs.

Ca atare, în stadiul procesual actual, devin incidente dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, rejudecarea operând în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Aplicând aceste reguli de procedură în cauza pendinte, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond nu a analizat respectarea în cauză a termenului prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, prin decizia de casare, a fost definitiv stabilit că: "recurenta-reclamantă a demonstrat, cu actele depuse la dosarul cauzei, că a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul abia la data de 29.10.2021, când contul său a fost creditat cu suma stabilită în urma analizării pe fond a cererii de plată"

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii Înalta Curte constată că în ciclul procesual anterior a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii iar pârâtul FGA nu a declarat recurs împotriva acestei soluţii, astfel că aspectele dezlegate de instanţa de fond şi care nu au fost recurate au caracter definitiv.

Prin urmare, în prezenta cale extraordinară de atac nu mai pot fi reexaminate problemele de drept tranşate definitiv, controlul de legalitate fiind circumscris limitelor casării fixate prin actul de procedură antereferit.

Examinând din această perspectivă calea de atac promovată, Curtea constată că, prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a formulat critici sub aspectul unei pretinse încălcări a competenţei exclusive a FGA de a soluţiona cererile de plată ale creditorilor de asigurări, susţinând, în esenţă, că o acţiune care vizează creanţe accesorii nesolicitate în cuprinsul cererii de plată odată cu creanţa principală ar fi inadmisibilă.

Înalta Curte constată că acest argument este nou, nefiind regăsit în întâmpinarea şi concluziile scrise formulate de pârât în faţa instanţei de fond, fiind invocat pentru prima dată în recurs. Nu se poate reţine nici că invocarea acestui argument ar fi determinată de vreunul dintre considerentele primei instanţe sau chiar de recursul reclamantei, fiind o apărare care, evident, nu a fost prezentată instanţei de fond.

Cu privire la criticile formulate de către recurentul-pârât pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că se impune a fi avută în vedere împrejurarea că, odată anulată prin hotărâre judecătorească definitivă decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanţă de asigurări, iar prin admiterea existenţei faptei ilicite a FGA constând în emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, se identifică şi prejudiciul suferit de partea reclamantă pentru lipsa de folosinţă a sumei de 7677,98 RON, a cărei compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei respective, stabilite conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

În acelaşi sens se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 1535 alin. (1) C. civ. şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011, în contextul în care, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, iar raportul juridic litigios priveşte activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu privire la creanţele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015, premisa esenţială a acordării sumei de 7.677,98 RON cu titlul de creanţă de asigurări de către FGA neregăsindu-se în activitatea de asigurări desfăşurată în trecut de societatea de asigurări falită - B. S.A., ci în competenţa acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de garantare a asiguraţilor către creditorii de asigurări.

Date fiind, aspectele de mai sus, instanţa de recurs constată, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, că, pe lângă fapta ilicită, sunt îndeplinite în cauză şi condiţiile existenţei prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei recurentului-pârât prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 cu interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, ceea ce face ca recurenta-reclamantă să fie îndreptăţită la acordarea unei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 7.677,98 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale, conform art. 13 din O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte constată că dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, precum şi faptul că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci priveşte activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor ce vizează creanţele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015.

Cu privire la criticile recurentului-pârât în sensul că în speţă nu este vorba de raporturi juridice ce decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, Înalta Curte reţine că art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă în mod expres la raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., astfel că susţinerile recurentului-pârât cu privire la acest aspect sunt nefondate.

În consecinţă, având în vedere că acordarea sumei de 7677,98 RON cu titlul de creanţă de asigurări intra în competenţa acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraţilor către creditorii de asigurări, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 7.677,98 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul - pârât nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul - pârât să plătească intimatei - reclamante A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 591,44 RON, reprezentând onorariul avocaţial, dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1899 din 24 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 591,44 RON către intimata - reclamantă A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.