Statutory interest compensation for delay in paying insurance claims: fault and admissibility of civil action for damages following annulment of administrative refusal

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie împotriva Deciziei FGA, solicitând instanţei de judecată să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/28.01.2016 şi dispună: obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată; în conformitate cu dispoziţiile legale; obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, având în vedere următoarele

La data de 31.08.2021, reclamanta a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat instanţei de judecată, ca în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să oblige F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/28.01.2016 constând în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011 - 36086.57 RON, calculate până la data de 8/9/2021 şi în continuare până la data plăţii efective; iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa nr. 1624 din 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile privind inadmisibilitatea cererii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect a cererii, astfel cum a fost modificată.

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "obligare emitere act administrativ 5716/28/01/2016", ca fiind prescrisă.

Prin decizia nr. 3359 din data de 20 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A., a casat sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual şi a trimis cauza spre rejudecare.

2. Soluţia instanţei de fond

Rejudecând acţiunea, prin sentinţa nr. 1608 din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 17.856 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei A. S.A. suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat pentru cele două cicluri procesuale,proporţional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată."

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1608 din 17 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Recurentul a invocat trei critici principale de nelegalitate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Prima critică vizează încălcarea competenţei exclusive şi exprese a Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) de a soluţiona cererile creditorilor de asigurări, conform procedurii administrative reglementate de Legea nr. 213/2015. În acest sens, au fost încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (3), art. 11, art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) şi art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, precum şi principiul accesorium sequitur principale. Potrivit reglementării speciale, FGA are obligaţia de a analiza cererile de plată în mod exclusiv, iar eventualele despăgubiri, inclusiv accesorii, pot fi solicitate doar în cadrul acestei proceduri administrative. Instanţa nu poate analiza pentru prima dată o cerere de penalităţi sau dobânzi în lipsa unui refuz administrativ prealabil emis de FGA, întrucât o astfel de cerere este inadmisibilă în afara cadrului procedural prevăzut de lege.

În al doilea rând, instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de FGA în temeiul art. 19 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004. Deşi reclamanta a formulat o acţiune în despăgubiri distinctă de acţiunea în anularea actului administrativ, nu a dovedit existenţa unor împrejurări obiective care să fi împiedicat determinarea întinderii prejudiciului la momentul promovării acţiunii principale. În lipsa unei astfel de justificări, acţiunea în despăgubiri trebuia formulată concomitent cu acţiunea în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, conform regulii generale prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004. În consecinţă, cererea separată de acordare a dobânzii legale penalizatoare este inadmisibilă, fiind formulată tardiv şi cu încălcarea regimului de excepţie instituit de art. 19 din legea contenciosului administrativ.

Critica privind identificarea greşită a cauzei acţiunii relevă faptul că instanţa de fond a considerat în mod eronat că prejudiciul reclamat derivă din emiterea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deşi reclamanta a susţinut că prejudiciul constă în nesoluţionarea în termen legal a cererii de plată nr. x/16.03.2016. În lipsa unei contestări a actului administrativ asimilat - respectiv nesoluţionarea cererii în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 - nu este îndeplinită condiţia de aplicabilitate a art. 19 din aceeaşi lege. Astfel, instanţa nu putea analiza o cerere de despăgubiri pentru prejudiciul generat de întârzierea în soluţionarea cererii de plată, fără existenţa unui refuz administrativ sau a unei contestări prealabile.

În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că acestea sunt îndeplinite, deşi nu s-a făcut dovada săvârşirii faptei ilicite cu vinovăţie. Interpretarea de către FGA a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, la momentul emiterii deciziei de respingere, a fost una obiectivă, în contextul unei norme neclare, susceptibile de interpretări divergente, fapt confirmat de pronunţarea Deciziei nr. 29/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În lipsa unei culpe, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, iar dobânda legală penalizatoare nu poate fi acordată ca formă de reparare a unui prejudiciu pretins, în absenţa îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale.

În concluzie, FGA solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 1608/17.10.2023 şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei, întrucât aceasta a fost formulată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente, atât din Legea nr. 213/2015, cât şi din Legea nr. 554/2004, iar condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.

4. Apărările formulat în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Preliminar, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs, recurentul-pârât a criticat modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei inadmisibilităţii.

Înalta Curte constată că litigiul se află în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă prin decizia civilă nr. 2131/27.04.2023, pronunţată de prima instanţă de recurs.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii Înalta Curte constată că în ciclul procesual anterior a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii iar pârâtul FGA nu a declarat recurs împotriva acestei soluţii, astfel că aspectele dezlegate de instanţa de fond şi care nu au fost recurate au caracter definitiv.

Prin urmare, în prezenta cale extraordinară de atac nu mai pot fi reexaminate problemele de drept tranşate definitiv, controlul de legalitate fiind circumscris limitelor casării fixate prin actul de procedură antereferit.

Examinând din această perspectivă calea de atac promovată, Curtea constată că, prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a formulat critici sub aspectul unei pretinse încălcări a competenţei exclusive a FGA de a soluţiona cererile de plată ale creditorilor de asigurări, susţinând, în esenţă, că o acţiune care vizează creanţe accesorii nesolicitate în cuprinsul cererii de plată odată cu creanţa principală ar fi inadmisibilă.

Înalta Curte constată că acest argument este nou, nefiind regăsit în întâmpinarea şi concluziile scrise formulate de pârât în faţa instanţei de fond, fiind invocat pentru prima dată în recurs. Nu se poate reţine nici că invocarea acestui argument ar fi determinată de vreunul dintre considerentele primei instanţe sau chiar de recursul reclamantei, fiind o apărare care, evident, nu a fost prezentată instanţei de fond.

Cu privire la criticile formulate de către recurentul-pârât pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că se impune a fi avută în vedere împrejurarea că, odată anulată prin hotărâre judecătorească definitivă decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanţă de asigurări, iar prin admiterea existenţei faptei ilicite a FGA constând în emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, se identifică şi prejudiciul suferit de partea reclamantă pentru lipsa de folosinţă a sumei de 17.856 RON, a cărei compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei respective, stabilite conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

În acelaşi sens se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 1535 alin. (1) C. civ. şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011, în contextul în care, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, iar raportul juridic litigios priveşte activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu privire la creanţele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015, premisa esenţială a acordării sumei de 17.856 RON cu titlul de creanţă de asigurări de către FGA neregăsindu-se în activitatea de asigurări desfăşurată în trecut de societatea de asigurări falită - B. S.A., ci în competenţa acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de garantare a asiguraţilor către creditorii de asigurări.

Date fiind, aspectele de mai sus, instanţa de recurs constată, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, că, pe lângă fapta ilicită, sunt îndeplinite în cauză şi condiţiile existenţei prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei recurentului-pârât prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 cu interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, ceea ce face ca recurenta-reclamantă să fie îndreptăţită la acordarea unei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 17.856 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale, conform art. 13 din O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte constată că dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, precum şi faptul că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci priveşte activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor ce vizează creanţele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015.

Cu privire la criticile recurentului-pârât în sensul că în speţă nu este vorba de raporturi juridice ce decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, Înalta Curte reţine că art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă în mod expres la raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., astfel că susţinerile recurentului-pârât cu privire la acest aspect sunt nefondate.

În consecinţă, având în vedere că acordarea sumei de 17.856 RON cu titlul de creanţă de asigurări intra în competenţa acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraţilor către creditorii de asigurări, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 17.856 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul - pârât nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul - pârât să plătească intimatei - reclamante A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 588,93 RON, reprezentând onorariul avocaţial, dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1608 din 17 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 588,93 RON către intimata - reclamantă A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.