Recovery of inflation index and legal interest on retroactively paid salary surcharges under the principle of full reparation of prejudice

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv: la salariul de bază stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (21) din O.G. nr. 13 din 24 august 2011; obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 2 iulie 2018, reclamanta A. a depus precizare la acţiune prin care a chemat în judecată, în calitate de pârât, şi pe ministrul justiţiei, având în vedere că este emitentul Ordinului 603/C/08.02.2018, solicitând obligarea acestui pârât să emită un nou ordin, conform prevederilor Legii nr. 153/2017.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 426 din 6 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia rămânerii fără obiect a capetelor din cererea modificatoare privind anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/8.02.2018 şi obligarea la emiterea unui nou ordin şi au fost respinse aceste capete de cerere ca rămase fără obiect; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către Direcţia Naţională de Probaţiune a sumelor necesare efectuării plăţii drepturilor salariale restante şi a fost respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a fost admisă în parte cererea modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune; a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale aferente; a fost respins ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Prin Decizia nr. 3572 din 10 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei menţionate supra, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021.

2. Hotărârea atacată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 1769 din 23 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii fără obiect a capetelor din cerere modificatoare privind anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/8.02.2018 şi obligarea la emiterea unui nou ordin şi a respins aceste capetele de cerere ca rămase fără obiect; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către Direcţia Naţională de Probaţiune a sumelor necesare efectuării plăţii drepturilor salariale restante şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis în parte cererea modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune; a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale aferente; a respins ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând instanţei de control judiciar admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind plata diferenţelor de drepturi ca fiind rămas fără obiect, iar a celui privind actualizarea cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 501 din acelaşi cod, sens în care a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de îndrumările impuse de instanţa de casare şi nu a făcut verificări cu privire la plata drepturilor salariale. Recurenta a reclamat motivarea lacunară a sentinţei recurate, arătând în susţinerea acestor critici că instanţa de fond nu a arătat de ce a înlăturat probele şi apărările prezentate în dovedirea plăţii drepturilor salariale solicitate de reclamantă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., partea recurentă a subliniat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de actualizare a diferenţelor de drepturi cu rata inflaţiei şi cea de plată a dobânzii legale, apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile.

Astfel, a susţinut recurenta că OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018, iar începând cu data de la care a produs efecte acest din urmă ordin nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază şi, prin urmare, lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

A apreciat recurenta-reclamantă că în mod greşit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei care, întrucât, pe lângă faptul că reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, şi obligarea la plata dobânzii legale a fost greşit acordată având în vedere că aceasta reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, aşa încât nici plata acestora nu se justifică.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului (excepţie respinsă în şedinţa publică din 04.06.2024), iar în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune este fondat, pentru următoarele considerentele şi în limitele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază necesar a reaminti câteva elemente de fapt utile în evidenţierea cursivă a raţionamentului logico-juridic aferent exercitării controlului de legalitate asupra sentinţei recurate.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând anularea OMJ nr. 603/C/8.02.2018 şi obligarea la emiterea unui nou ordin prin care să fie acordat un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018, obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii drepturilor salariale restante, precum şi obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin emis, sume actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanţă, prin sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual, a respins capetele de cerere vizând anularea OMJ nr. 603/C/08.02.2018 şi obligarea la emiterea unui nou ordin, ca fiind rămase fără obiect. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale aferente.

Prin Decizia nr. 3572 din 10 iunie 2021 pronunţată în primul ciclu procesual în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei menţionate supra, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, iar prin sentinţa recurată instanţa a respins capetele de cerere vizând anularea OMJ nr. 603/C/08.02.2018 şi obligarea la emiterea unui nou ordin, ca rămase fără obiect; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către Direcţia Naţională de Probaţiune a sumelor necesare efectuării plăţii drepturilor salariale restante şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis în parte cererea modificată şi a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale aferente.

Sub un prim set de critici, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ., prin nerespectarea recomandărilor obligatorii prezentate în cadrul deciziei de casare, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pe care instanţa de control judiciar le găseşte ca fiind fondate.

Astfel, deşi prin Decizia nr. 3572 din 10 iunie 2021 pronunţată în primul ciclu procesual în recurs, instanţa de control judiciar, casând sentinţa recurată, corelativ cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a reţinut că se impune realizarea de către judecătorul fondului a unui examen efectiv al argumentelor părţilor, respectiv efectuarea verificărilor cu privire la confirmarea plăţii drepturilor salariale restante şi să se stabilească care a fost perioada pentru care au fost acordate sumele restante şi ce reprezintă aceste sume, instanţa de fond nu a analizat aceste chestiuni, ci s-a limitat la a reţine că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că drepturile salariale solicitate au fost deja plătite potrivit legii.

Or, acest considerent reţinut de instanţa de fond nu reflectă realitatea raţionamentului juridic expus de Înalta Curte prin decizia de casare, care a apreciat că trebuie analizate efectiv susţinerile potrivit cărora drepturile salariale solicitate au fost deja achitate, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar în acest sens.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate sub acest aspect şi, având în vedere că în cauză s-a dispus deja o casare cu trimitere spre rejudecare la curtea de apel, constatând că, în rejudecare, instanţa nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, instanţa supremă, rejudecând cauza în limitele casării, reţine următoarele:

Într-adevăr, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Aşadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecinţă recunoaşterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligaţia angajatorului de a achita acesteia diferenţele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul iniţial şi cele stabilite prin ordinul ulterior, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Recurenta - pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus, însă, la dosar înscrisuri din care rezultă că diferenţele de drepturi dintre OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018, pentru perioada 01.01.2018 - august 2018 şi în continuare, au fost achitate reclamantei astfel: pentru perioada 01.01.2018-30.06.2018 odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2018; pentru luna iulie 2018 au fost achitate la data de 02.10.2018, iar pentru luna august 2018 şi în continuare au fost achitate odată cu drepturile salariale aferente lunii respective, fiind incluse în statele de plată curente.

Or, raportat la aceste înscrisuri, rezultă că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a achita diferenţele de drepturi salariale dintre cele stabilite prin OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018, împrejurare în raport de care se impune respingerea cererii reclamantei A. de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale restante.

În schimb, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea soluţiei de obligare la plata sumelor reprezentând actualizarea cu dobânda legală şi indicele de inflaţie a drepturilor salariale achitate reclamantei, fiind nefondate criticile îndreptate soluţiei pronunţate asupra acestui capăt de cerere, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, contrar susţinerilor părţii recurente, în mod corect prima instanţă a admis petitul privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 reprezintă recunoaşterea pretenţiilor intimatei, astfel că, atât timp cât pretenţiile principale au fost recunoscute, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului produs se impune şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale aferente.

Din această perspectivă, în cauză se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor achitate, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, dat fiind faptul că acestea sunt mecanisme menite a repara prejudicii distincte, relevante în acest sens fiind statuările cu caracter obligatoriu din Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Cum prejudiciul a fost reparat deja sub aspectul primei componente, astfel cum s-a reţinut în precedent, Înalta Curte apreciază că se impune obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând actualizarea cu dobânda legală şi indicele de inflaţie a drepturilor salariale restante achitate reclamantei.

În fine, Înalta Curte constată că argumentul recurentei-pârâtei referitor la inexistenţa faptei ilicite, în lipsa unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Este adevărat că scopul acestui text de lege nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi acest procent instituit legal, determinarea nivelul concret al sporurilor intrând în marja de apreciere a ordonatorului de credite, însă acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea reclamantei A. de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale restante; de asemenea, va menţine soluţia de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând actualizarea cu dobânda legală şi indicele de inflaţie a drepturilor achitate reclamantei, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 1769 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge cererea reclamantei A. de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale restante.

Menţine obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând actualizarea cu dobânda legală şi indicele de inflaţie a drepturilor achitate reclamantei.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.