Loss of legal interest in salary dispute due to retroactive payment of higher reference values and application of the prohibition on double satisfaction of rights

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.05.2017, sub nr. x/2017 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L.,personal auxiliar şi conex au învestit această instanţă cu o contestaţie împotriva Hotărârii nr. 5/2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Iaşi, solicitând în contradictoriu cu Curtea de Apel Iaşi: obligarea pârâtei la modificarea în parte a Deciziei 35/2017 şi emiterea unei alte dispoziţii de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând de la 9.04.2015 majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015 cu începere de la 1.12.2015, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 256 din 04 august 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., D., G., I. şi J. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi.

A anulat art. 6 din Hotărârea nr. 5/2017 emisă de Colegiul de Conducere al pârâtei, în ceea ce priveşte contestaţia formulată de reclamanţii A., B., D., G., I. şi J..

A obligat pârâta să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare pentru aceşti reclamanţi, prin care să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON aferentă perioadei 09.04.2015 - 30.11.2015.

A obligat pârâta la plata către aceşti reclamanţi a diferenţei de drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată de la data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

Recursul exercitat în cauză

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 256 din 04 august 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În recursul formulat, Curtea de Apel Iaşi critică în detaliu sentinţa civilă nr. 256/04.08.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, arătând că soluţia pronunţată este nelegală şi netemeinică.

În esenţă, se susţine că instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor fără să analizeze cu adevărat apărările formulate de pârâtă, fără să răspundă la excepţiile ridicate şi fără să ţină seama de modificările intervenite ulterior în privinţa drepturilor salariale reclamate.

Un prim aspect subliniat priveşte limitele acţiunii în contencios administrativ. Potrivit Curţii de Apel Iaşi, reclamanţii puteau cere doar verificarea modului în care a fost emis actul administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 5/14.03.2017 a Colegiului de Conducere, şi, eventual, obligarea la emiterea unui nou act de salarizare.

În schimb, instanţa de fond a dispus şi obligarea directă a Curţii de Apel Iaşi la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală. Or, această obligaţie de plată nu revine Curţii de Apel, ci Tribunalului Iaşi, în calitate de ordonator terţiar de credite, deoarece reclamanţii sunt personal auxiliar şi conex al Judecătoriei Răducăneni.

Se arată că dispoziţiile Legii nr. 304/2004 şi ale Legii nr. 500/2002 stabilesc în mod expres rolul ordonatorilor de credite, iar Curtea de Apel Iaşi nu are calitatea legală de a efectua plăţi directe către reclamanţi.

În plus, se invocă Decizia nr. 13/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, care consacră principiul că legitimarea procesuală pasivă, în litigiile privind drepturi salariale, aparţine exclusiv autorităţii publice cu care angajatul are raport de muncă. Din această perspectivă, Curtea de Apel Iaşi a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, excepţie absolută şi de ordine publică, care trebuia analizată de instanţa de fond. Faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii reprezintă o încălcare gravă a normelor de procedură.

Un al doilea motiv de recurs priveşte lipsa de obiect şi lipsa de interes a cererii formulate de reclamanţi. Curtea de Apel Iaşi arată că, după momentul introducerii acţiunii, au fost emise o serie de decizii de salarizare de către preşedintele Curţii de Apel Iaşi (de exemplu Decizia nr. 2107/15.06.2018, Decizia nr. 349/29.11.2018 şi Decizia nr. 381/25.11.2019, rectificată prin Decizia nr. 20/15.01.2020), prin care au fost stabilite valori de referinţă sectoriale mai mari decât cele pretinse de reclamanţi.

Aceste valori au fost puse efectiv în aplicare, iar drepturile salariale corespunzătoare au fost plătite integral de Tribunalul Iaşi, conform prevederilor O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii diferenţelor salariale restante din sistemul justiţiei. În acest context, nu mai exista un interes practic pentru reclamanţi de a continua procesul, întrucât drepturile lor fuseseră deja acoperite, iar acţiunea ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect. Instanţa de fond, însă, a ignorat aceste înscrisuri şi apărări, pronunţând o soluţie care nu reflectă situaţia reală a reclamanţilor.

Un alt aspect invocat în recurs se referă la faptul că instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa este obligată să arate, în considerente, obiectul cererii, susţinerile părţilor, situaţia de fapt reţinută şi motivele pentru care a admis sau a înlăturat cererile.

În speţă, Curtea de Apel Bucureşti a preluat aproape integral argumentele reclamanţilor şi textele legale indicate de aceştia, fără să facă o analiză proprie şi fără să explice de ce a respins excepţiile şi apărările pârâtei. Astfel, hotărârea nu permite verificarea reală a raţionamentului juridic, ceea ce echivalează cu nemotivarea soluţiei. De asemenea, s-a omis să se observe că, la data pronunţării, legislaţia în materie de salarizare a personalului auxiliar suferise modificări semnificative, iar drepturile reclamanţilor fuseseră deja stabilite prin acte ulterioare şi achitate conform legii.

Recurenta atrage atenţia şi asupra faptului că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la valoarea de referinţă sectorială. Deşi hotărârea a reţinut că reclamanţii erau îndreptăţiţi la valoarea de 405 RON (şi ulterior majorarea de 10% prin Legea nr. 293/2015), în realitate, prin deciziile ulterioare ale preşedintelui Curţii de Apel Iaşi, s-au aplicat valori superioare (421,36 RON, 463,5 RON, respectiv 484,169 RON), care includeau şi majorarea prevăzută de lege. Prin urmare, nu se mai putea vorbi de un prejudiciu actual sau de un drept neacordat.

În concluzie, Curtea de Apel Iaşi susţine că soluţia primei instanţe încalcă atât norme de procedură, cât şi norme de drept material.

Pe de o parte, instanţa nu a analizat excepţiile invocate şi nu şi-a motivat hotărârea, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa a aplicat greşit legea, atribuind Curţii de Apel Iaşi obligaţii de plată care nu îi revin şi ignorând faptul că drepturile reclamanţilor erau deja stabilite şi achitate, ceea ce se încadrează la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Recurenta solicită astfel casarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor ca inadmisibilă sau ca rămasă fără obiect. În subsidiar, se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanţa competentă să examineze în mod efectiv excepţiile şi probele administrate şi să pronunţe o soluţie corectă şi motivată.

Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, reclamanţii, în calitate de personal auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Răducăneni, au solicitat recunoaşterea drepturilor salariale calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială (VRS) de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi, ulterior, prin raportare la aceeaşi valoare de referinţă majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015.

Instanţa de fond a admis acţiunea, apreciind că drepturile salariale trebuiau calculate prin raportare la VRS 405 RON încă de la 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, şi nu doar de la 01.10.2016, cum stabilise pârâta.

Totuşi, în recurs, pârâta a invocat lipsa interesului reclamanţilor, arătând că prin Decizia nr. 381/15.06.2018, rectificată prin Decizia nr. 20/15.01.2020, Curtea de Apel Iaşi a stabilit şi aplicat o valoare de referinţă superioară (484,69 RON), efectuându-se inclusiv plata diferenţelor salariale aferente.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., interesul constituie o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile. Acesta trebuie să fie născut şi actual, legitim şi personal. Lipsa interesului atrage respingerea acţiunii ca lipsită de obiect, soluţie aplicabilă şi atunci când interesul a existat la momentul introducerii cererii, dar a dispărut pe parcursul procesului.

Instanţa de recurs statuează că "interesul trebuie să fie actual nu numai la momentul introducerii acţiunii, ci şi pe parcursul procesului, iar dispariţia lui atrage respingerea cererii ca rămasă fără obiect".

Aplicând aceste principii la speţă, Înalta Curte constată că, deşi reclamanţii justificau interes la momentul formulării acţiunii, acest interes a încetat ulterior, întrucât pârâta a recunoscut şi aplicat un nivel al VRS mai mare decât cel pretins, efectuând şi plata integrală a diferenţelor salariale. Scopul urmărit prin acţiune - acordarea unor drepturi salariale calculate la un anumit nivel - a fost aşadar realizat în fapt şi în drept, iar continuarea litigiului nu mai prezintă utilitate practică.

Mai mult, admiterea acţiunii în aceste condiţii ar conduce la o dublă satisfacere a aceloraşi drepturi, ceea ce contravine principiului reparării unice a prejudiciului consacrat de art. 1385 C. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că acţiunea reclamanţilor a rămas fără interes şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca rămasă fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 256 din 04 august 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., ca fiind rămasă fără interes.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.