Conflict between statutory prohibition on concurrent office-holding and exclusive bar council jurisdiction to determine professional incompatibility

Şedinţa publică din data de 29 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.01.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Filiala Bucureşti-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, a solicitat -suspendarea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administraţie al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) şi la validarea membrilor supleanţi ai Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv), până la soluţionarea definitivă a cauzei; -anularea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administraţie al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) şi la validarea membrilor supleanţi ai Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv) şi: -obligarea Consiliului de administraţie al C.A.A. să emită o decizie prin care să valideze Consiliul de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. în a cărui componenţă să fie inclus reclamantul, în termenul de executare stabilit de instanţă prin dispozitiv sau, în subsidiar, -obligarea Consiliului de administraţie al C.A.A. să solicite Adunării generale a Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. să facă o nouă alegere, în termenul de executare stabilit de instanţă prin dispozitiv.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1236 din 3 iulie 2024, Curtea de Apel Bucureşti:

- a respins cererea de anulare a Deciziei nr. 31/06.11.2023, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Filiala Bucureşti-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 31/06.11.2023, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Filiala Bucureşti-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, ca rămasă fără obiect;

- a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea litigiului în fond.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind lipsită de o analiză efectivă a cererii subsidiare formulate în cadrul acţiunii, respectiv obligarea Consiliului de administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor (C.A.A.) să solicite Adunării generale a Filialei Bucureşti-Ilfov organizarea unei noi alegeri. Instanţa de fond a ignorat complet această solicitare, deşi ea era distinctă faţă de cererea principală privind validarea componenţei consiliului de administraţie al filialei. În condiţiile în care cererea principală a fost respinsă ca neîntemeiată, instanţa avea obligaţia legală de a analiza şi motiva soluţia cu privire la cererea subsidiară, cu atât mai mult cu cât aceasta era fundamentată pe dispoziţiile art. 70 alin. (2) din Statutul C.A.A., care prevăd expres posibilitatea Consiliului de administraţie de a invalida candidaţii şi de a solicita organizarea unei noi alegeri.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente, în special cele referitoare la regimul juridic al incompatibilităţii în profesia de avocat. Se arată că instanţa a calificat în mod eronat o interdicţie statutară ca fiind o incompatibilitate reglementată de lege, atribuind Consiliului de administraţie al C.A.A. competenţa de a constata starea de incompatibilitate, deşi această atribuţie aparţine exclusiv consiliului baroului, conform art. 55 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 şi art. 30 din Statutul profesiei de avocat. Instanţa a ignorat distincţia juridică esenţială dintre incompatibilitate şi interdicţie, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că incompatibilitatea presupune exercitarea simultană şi efectivă a două funcţii, nu simpla ocupare formală a acestora. În speţă, recurentul nu a exercitat concomitent calitatea de membru în Consiliul Baroului Bucureşti şi în Consiliul de administraţie al filialei C.A.A., întrucât mandatul în cadrul filialei nu fusese validat la data emiterii deciziei contestate.

Instanţa de fond a validat o decizie emisă de Consiliul de administraţie al C.A.A. prin care recurentul a fost considerat incompatibil, deşi anterior, prin adresă oficială (Adresa nr. x/17.10.2023), aceeaşi autoritate luase act de opţiunea sa de a face parte din consiliul filialei. Această contradicţie între actele emise de aceeaşi autoritate nu a fost analizată de instanţă, care a preluat necritic argumentele pârâtei, fără a verifica temeinicia şi legalitatea acestora. Mai mult, instanţa a ignorat faptul că recurentul deţinea calitatea de membru al Consiliului Baroului Bucureşti încă din anul 2019, iar nu doar din octombrie 2023, cum eronat s-a reţinut în hotărârea atacată, ceea ce infirmă premisa pe care s-a fundamentat decizia de invalidare.

De asemenea, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 70 alin. (5) din Statutul C.A.A., interpretând interdicţia de a exercita concomitent cele două funcţii ca temei pentru invalidarea mandatului, deşi această normă nu prevede o astfel de sancţiune, ci doar reglementează o condiţie de exercitare a mandatului. În mod logic şi legal, verificarea respectării interdicţiei se face după validarea mandatului, nu anterior, întrucât doar din acel moment începe exercitarea efectivă a funcţiei. Instanţa a ignorat această succesiune procedurală şi a validat o decizie adoptată în afara competenţei legale şi cu încălcarea normelor imperative aplicabile profesiei de avocat.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 1236/03.07.2024 ca fiind nemotivată şi nelegală, şi rejudecarea cauzei în fond, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi cu interpretarea corectă a regimului juridic aplicabil incompatibilităţii şi interdicţiilor în cadrul structurilor profesionale ale avocaţilor.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii-pârâţi Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Filiala Bucureşti-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaţilor din România au depus întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar. De asemenea, au solicitat obligarea părţii adverse la cheltuieli de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 451 şi următoarele C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat în următoarele limite.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat: (i) suspendarea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administraţie al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) şi la validarea membrilor supleanţi ai Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv), până la soluţionarea definitivă a cauzei; (ii) anularea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administraţie al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) şi la validarea membrilor supleanţi ai Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-Ilfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv) şi obligarea Consiliului de administraţie al C.A.A. să emită o decizie prin care să valideze Consiliul de administraţie al Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. în a cărui componenţă să fie inclus reclamantul, în termenul de executare stabilit de instanţă prin dispozitiv sau, (iii) în subsidiar, obligarea Consiliului de administraţie al C.A.A. să solicite Adunării generale a Filialei Bucureşti-llfov a C.A.A. să facă o nouă alegere, în termenul de executare stabilit de instanţă prin dispozitiv.

Prin sentinţa recurată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată, iar solicitarea de suspendare a Deciziei nr. 31/06.11.2023 a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Recurentul-reclamant critică soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată pronunţată de instanţa de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat lipsa unei motivări cu privire la cererea subsidiară formulată în acţiune, respectiv obligarea Consiliului C.A.A. să solicite Adunării generale organizarea unei noi alegeri, în temeiul art. 70 alin. (2) din Statutul C.A.A.

Critica privind pretinsa nemotivare a instanţei de fond asupra capătului subsidiar vizând obligarea Consiliului C.A.A. să solicite Adunării Generale organizarea de noi alegeri, în temeiul art. 70 alin. (2) din Statut, este nefondată.

Se constată că instanţa de fond a respins acţiunea pe anulare, statuând asupra competenţei CAA şi asupra corectitudinii operaţiunii de validare; în aceste condiţii, capătul subsidiar, dependent de premisa anulării/invalidării, a devenit lipsit de obiect/utilitate, fără a mai impune un tratament autonom (motivarea fiind acoperită de considerentele soluţiei pe capătul principal).

Chiar în ipoteza in care s-ar fi constatat nelegalitatea validării, consecinţa corectă ar fi fost anularea art. 1-2 al deciziei contestate, iar remediul statutar (ordinea voturilor/noi alegeri în 30 de zile) decurge din lege, fără a trebui să fie "stabilit" punctual de instanţă. În consecinţă, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat.

În schimb, criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a validat legalitatea Deciziei nr. 31/06.11.2023 emisă de Consiliul Casei de Asigurări a Avocaţilor, prin care a fost aprobată componenţa Consiliului de administraţie al Filialei Bucureşti-Ilfov, conform rezultatului alegerilor şi în temeiul dispoziţiei exprese din art. 70 alin. (5) din Statutul C.A.A., ce interzice cumulul calităţii de membru în consiliul baroului cu cea de membru în consiliul filialei, respingând, ca nefondate, toate argumentele reclamantului referitoare la: inexistenţa incompatibilităţii dintre cele două funcţii; lipsa atribuţiei Consiliului C.A.A. de a decide asupra incompatibilităţii; inadmisibilitatea extinderii normelor prin reglementări statutare; caracterul nelegal al avizului negativ emis de Baroul Bucureşti.

Aceste argumente au fost reiterate pe calea prezentului recurs, recurentul invocând, în esenţă, aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la regimul incompatibilităţilor în profesia de avocat şi competenţele Consiliului de administraţie al C.A.A.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în materia incompatibilităţii în profesia de avocat. Astfel, s-a reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 70 alin. (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor (C.A.A.) instituie o incompatibilitate în sensul Legii nr. 51/1995, atribuind Consiliului de administraţie al C.A.A. competenţa de a constata această stare.

Or, potrivit art. 55 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 şi art. 30 din Statutul profesiei de avocat, competenţa de a verifica şi constata incompatibilităţile revine exclusiv consiliului baroului. Dispoziţia statutară invocată (art. 70 alin. (5) din Statutul C.A.A.) reglementează o interdicţie de exercitare simultană a două funcţii, fără a institui o sancţiune de invalidare şi fără a conferi competenţă Consiliului C.A.A. de a constata incompatibilitatea în sensul legii.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 297/2014), s-a statuat că incompatibilitatea presupune exercitarea simultană şi efectivă a două funcţii, nu simpla ocupare formală. În speţă, recurentul nu a exercitat concomitent calitatea de membru în Consiliul Baroului Bucureşti şi în Consiliul de administraţie al filialei C.A.A., întrucât mandatul în cadrul filialei nu fusese încă validat la data emiterii Deciziei nr. 31/06.11.2023.

Mai mult, anterior emiterii deciziei contestate, Consiliul C.A.A. a emis Adresa nr. x/17.10.2023, prin care a luat act de opţiunea recurentului de a face parte din consiliul filialei, ceea ce contrazice ulteriorul refuz de validare. Instanţa de fond nu a analizat această contradicţie şi a preluat necritic argumentele pârâtului, fără a verifica temeinicia şi legalitatea acestora.

În acest context, se reţine că decizia de invalidare emisă de Consiliul C.A.A. excede competenţei legale a acestei autorităţi, fiind adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) lit. b) din Statutul C.A.A., care limitează operaţiunea de validare la verificarea respectării prevederilor legii, ale statutului şi ale avizului prealabil al consiliului baroului. Or, în lipsa unei constatări formale a incompatibilităţii de către consiliul baroului, Consiliul C.A.A. nu putea să invalideze mandatul recurentului pe acest temei. Prin urmare, temeiul invalidării nu exista.

Concret, potrivit art. 55 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 şi art. 30 din Statutul profesiei de avocat, competenţa exclusivă de a verifica şi constata starea de incompatibilitate în profesie revine consiliului baroului (în speţă, Consiliul Baroului Bucureşti).

Consiliul C.A.A. are atribuţia de a face validarea (art. 53 alin. (1) lit. b) din Statutul C.A.A.), care se limitează la verificarea respectării legii, a statutului şi a avizului prealabil al consiliului baroului.

În absenţa unei constatări formale a incompatibilităţii de către Consiliul Baroului, Consiliul C.A.A. nu avea competenţa de a se substitui acestei autorităţi şi de a invalida mandatul reclamantului pe acest temei. Decizia C.A.A. de invalidare excede competenţei legale.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că recurentul ar fi dobândit calitatea de membru al Consiliului Baroului Bucureşti abia în octombrie 2023, ignorând faptul că acesta deţinea această calitate încă din anul 2019, ceea ce infirmă premisa pe care s-a fundamentat decizia de invalidare.

Întrucât instanţa de fond a confirmat o "validare" care substituie votul Adunării Generale şi ignoră remediile imperative din art. 70, se impune admiterea recursului pe art. 488 pct. 8, schimbarea soluţiei şi anularea în parte a actului contestat (art. 1-2).

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, Înalta Curte reţine că solicitarea de obligare a pârâtei la validarea unei anumite componenţe a consiliului filialei este lipsită de temei. Instanţa controlează legalitatea actului, nu face ea însăşi validarea şi nici nu stabileşte compunerea consiliului. Cadrul normativ reglementează în sensul că validarea aparţine C.A.A., iar când invalidarea vizează unii/mai mulţi candidaţi, remediul decurge din normele legale şi constă în reluarea procedurii (respectarea strictă a ordinii voturilor sau noi alegeri în 30 de zile), nu compunerea de către instanţă a unui consiliu alternativ. Validarea este atributul C.A.A. (art. 70 alin. (1) Statut C.A.A.), iar instanţa constată că validarea implică verificări de legalitate, nu substituirea procedurii. Prin urmare, urmează a fi menţinute restul dispoziţiilor instanţei, prin care au fost respinse capetele de cerere subsecvente.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administraţie al C.A.A., cu privire la dispoziţiile art. 1 şi art. 2, va respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea intimaţilor-pârâţi la plata către recurent a sumei de 100 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă judiciară de timbru, dovedite prin înscrisul depus la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1236 din data de 3 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează în parte Decizia nr. 31/06.11.2023 a Casei de Asigurări a Avocaţilor din România cu privire la dispoziţiile art. 1 şi art. 2.

Respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Obligă intimaţii-pârâţi la câte 100 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurentul-reclamant.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 29 mai 2025.