Online platform's appeal rejected; removal order for political ads upheld as lawful and proportionate.

Şedinţa publică din data de 29 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale, la data de 29.04.2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Electoral Central, solicitând anularea Deciziei nr. 920/D/26.04.2025.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere de sesizare a CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare în legătură cu următoarele probleme de a căror corectă interpretare a dreptului Uniunii Europene depinde în mod fundamental soluţionarea prezentei cauze:

1. Trebuie Articolul 3 punctul 4 litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică care se referă la "orice persoană fizică sau juridică" care reprezintă sau acţionează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizaţiile menţionate la literele (a)-(f) şi care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizaţii interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor şi organizaţiilor menţionate la punctele (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relaţie de apartenenţă, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizaţie?

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 132 din 01 mai 2025 a Curţii de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale s-au respins, ca neîntemeiate, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 132 din 01 mai 2025 a Curţii de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că prin sentinţa recurată a fost respinsă în mod nelegal cererea de sesizare a CJUE pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, motiv de recurs care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind aplicat în mod eronat mecanismul de sesizare prevăzut de prevederile art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Astfel, analiza primei instanţe prin care a statuat că definiţiile actorului politic din art. 3 alin. (4) din Regulamentul nr. 900/2024 sunt o limitare permisă a libertăţii de exprimare este complet eronată şi nu ţine seama de adevărata problemă juridică de interpretare a dreptului Uniunii supusă pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare. A. nu a susţinut că există o îndoială cu privire la impactul calificării unei persoane ca actor politic ca limitare a libertăţii de exprimare. Dimpotrivă, a afirmat că statutul de actor politic implică o restricţie a libertăţii de exprimare, de unde şi necesitatea de a interpreta definiţia «actorului politic» printr-o atentă examinare a echilibrului dintre acest drept fundamental, pe de o parte, şi preocupările de interes general, precum procesul electoral şi/sau riscurile sistemice ale utilizării platformelor sociale online de mari dimensiuni, pe de altă parte. Analiza Curţii de Apel este, prin urmare, în afara chestiunii juridice în discuţie, întrucât problema de interpretare prezentată de A. nu se referea la limitarea inerentă a libertăţii de exprimare a actorilor politici, ci la condiţiile intrinseci pentru calificarea unei persoane ca actor politic în conformitate cu litera (g).

Interacţiunea dintre libertatea de exprimare şi consecinţele statutului de actor politic este, aşadar, doar una dintre multiplele faţete pentru a determina conţinutul corect al literei (g), în contextul general al dreptului Uniunii, şi nu problema în sine, aşa cum în mod greşit a fost statuat de Curtea de Apel. Scopul întrebării adresate CJUE este de a clarifica cu precizie ce se înţelege prin "reprezintă sau acţionează în numele" şi dacă aceasta presupune existenţa unei relaţii juridice între persoanele în cauză. Această întrebare este necesară pentru a stabili dacă Decizia a identificat în mod corect conţinutul relevant ca fiind publicitate politică a unui "actor politic".

A mai arătat că interpretarea literei (g) de către Curtea de Apel s-a bazat exclusiv pe considerentele (21) şi (22) din Regulament. Considerentul (21) se referă la lipsa (anterior) a unei definiţii a publicităţii politice sau a reclamelor politice la nivelul Uniunii şi nu la definiţia actorului politic. Această lipsă a definiţiei publicităţii politice sau a materialelor publicitare politice a fost remediată prin prezentul Regulament, care defineşte acum aceste noţiuni la art. 3 alin. (2) şi (3). Definiţia acestora prevede că acestea se referă la acţiuni sau materiale produse de "actori politici", care sunt definiţi separat. Considerentul (22) se referă la situaţia în care sponsorul publicităţii politice poate fi controlat de o altă entitate şi subliniază importanţa relaţiilor juridice în această evaluare, vizând, aşadar, alte aspecte legale.

În opinia recurentei-reclamante sensul literal al textului din litera (g) sugerează că trebuie să existe o relaţie juridică de reprezentare între persoana fizică şi un actor politic. În plus, Regulamentul nr. 900/2024 nu conţine nicio altă dispoziţie sau explicaţie cu privire la semnificaţia reprezentării sau a "acţionării în numele" unui alt actor politic. Stabilirea semnificaţiei acestor definiţii implică, prin urmare, o trimitere la alte texte din Regulament, precum şi la dreptul Uniunii în general.

Este esenţial ca litera (g) să fie interpretată ţinând seama de implicaţiile sale, în sensul că calificarea unei persoane ca actor politic, în coroborare cu normele privind eliminarea publicităţii politice de către actorii politici care nu îndeplinesc anumite obligaţii de transparenţă, ar conduce la o limitare a libertăţii sale de exprimare, care este consacrată la art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la art. 30 din Constituţia României.

În continuare a susţinut că prima instanţă a comis o eroare vădită în ceea ce priveşte aprecierea clarităţii dispoziţiei de drept al UE de la litera (g). Aceasta a pornit de la o interpretare complet eronată a chestiunii de drept în cauză (limitarea libertăţii de exprimare prin definiţia actorului politic), urmată de o interpretare unilaterală, pe care a considerat-o pur şi simplu clară pentru orice instanţă din statele membre ale UE. De fapt, astfel cum s-a arătat mai sus, există numeroase aspecte legate de formularea şi sensul acestei definiţii, precum şi o chestiune politică publică importantă în ceea ce priveşte impactul asupra libertăţii de exprimare, ceea ce face ca această definiţie să fie extrem de interpretabilă, în special în lipsa oricărui precedent în sprijinul acesteia.

În continuare, pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut că în mod eronat s-a reţinut în sentinţă că Decizia BEC a fost motivată şi a subliniat că acest motiv de recurs se încadrează atât în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cât şi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., respectiv atunci când sentinţa conţine argumente contradictorii.

A reiterat aspectele din contestaţia administrativă formulată, precizând că BEC nu a motivat în mod adecvat Decizia deoarece nu a explicat care sunt "datele", "activitatea", "conţinutul şi frecvenţa mesajelor postate", care ar justifica, în opinia BEC, considerarea autorului postării ca reprezentând sau acţionând în numele unui actor politic şi de ce aceste postări constituie publicitate politică. Decizia nu a indicat mesajele postate care ar conduce la această concluzie; câte astfel de mesaje au fost postate şi cât de des (şi anume, "frecvenţa" menţionată de BEC în Decizie); sau expresiile, cuvintele sau elementele care justifică stabilirea faptului că persoana care postează conţinutul acţionează în numele sau ca reprezentant al unui alt actor politic şi/sau promovează obiectivele politice ale unui candidat.

Nu numai că instanţa nu s-a pronunţat în mod corespunzător cu privire la motivarea de către BEC a Deciziei, dar instanţa a procedat la propria evaluare a conţinutului, astfel cum este prevăzut la pagina 10 din sentinţă. Procedând astfel, Curtea de Apel a săvârşit o altă gravă eroare de drept, întrucât s-a substituit autorităţii administrative competente care ar fi trebuit să facă în primul rând aprecierea aplicării acestor dispoziţii legale, ceea ce este inadmisibil din perspectiva separaţiei de atribuţii între puterea judecătorească şi puterea executivă. Analiza conţinutului postat de către Curtea de Apel, în locul BEC, relevă în continuare o contradicţie în cadrul raţionamentului Curţii. În măsura în care Decizia BEC a fost suficient de motivată, Curtea de Apel ar fi trebuit să facă trimitere la analiza BEC din Decizie şi nu să o completeze în fapt cu propria sa analiză/motivare.

Prin urmare, sentinţa este rezultatul unei aplicări greşite a dreptului material, al unei motivări contradictorii şi al unei substituiri a motivării Curţii cu cea a Deciziei şi trebuie anulată pentru aceste motive.

Sentinţa a reţinut în mod greşit că BEC a făcut o interpretare şi aplicare legală a definiţiei actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g) din Regulamentul nr. 900/2024 prin raportate la principiul libertăţii de exprimare, motiv de recurs ce cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Interpretarea BEC a noţiunii de "actor politic" nu numai că este contrară dispoziţiilor art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 900/2024, dar încalcă şi libertatea de exprimare şi de informare, precum şi art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Recurenta-reclamantă a reafirmat că necesitatea unui echilibru just între riscurile sistemice ale utilizării platformelor de socializare şi drepturile fundamentale este reflectată şi în articolul 35 din Regulamentul UE nr. 2022/2065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Legea serviciilor digitale).

Astfel, procedând la o interpretare nelegală a literei (g), Curtea de Apel a extins obligaţia de etichetare chiar şi la cazuri neprevăzute de O.U.G. nr. 1/2025, aplicată în coroborare cu litera (g) a art. 3 alin. (4) din Regulamentul nr. 900/2024.

În consecinţă, Curtea de Apel, fără niciun temei, a menţinut practic o stare de fapt în care orice declaraţie publicată online în favoarea sau împotriva oricărui candidat (aparent inclusiv a unor candidaţi diferiţi) califică utilizatorul ca actor politic, aducând astfel atingere libertăţii de exprimare prin impunerea unei cerinţe generale şi necircumstanţiale de etichetare pentru orice persoană care publică online conţinut cu caracter politic şi electoral.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Biroul Electoral Central a depus întâmpinare, anterior depunerii motivelor de recurs, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Comunicarea actelor de procedură s-a desfăşurat în condiţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., prin intermediul poştei electronice, dat fiind caracterul urgent al cauzei, pentru care se aplică normele reglementate pentru ordonanţa preşedinţială.

Recurenta - reclamantă a depus ulterior formulării cererii de recurs, însă în termenul de 5 zile de la comunicarea sentinţei, motivele de recurs, astfel că, în şedinţa publică din 20 mai 2025, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare, constatând că recursul a fost motivat în termenul legal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 920/D/26.04.2025 emisă de intimatul-pârât Biroul Electoral Central s-a admis plângerea înregistrată sub nr. x/P.R.2025/25.04.2025 în ceea ce priveşte materialul publicat pe platforma online foarte mare B. de utilizatorul cu indicativul/identificatorul C. -, la data de 23.04.2025 aprilie 2025.

Totodată, a dispus eliminarea, de către A., furnizorul serviciului de platformă online foarte mare B., a conţinutului ilegal constând în materialul analizat şi a tuturor materialelor conexe acestuia.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, contestaţie împotriva Deciziei nr. 920/D/26.04.2025, solicitând anularea acesteia.

Reclamanta a formulat şi cerere de sesizare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, în temeiul art. 267 TFUE, respectiv "Trebuie articolul 3 punctul 4 lit. g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică care se referă la "orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acţionează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizaţiile menţionate la literele (a)-(f) şi care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizaţii" interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor şi organizaţiilor menţionate la punctele a) la f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relaţie de apartenenţă, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizaţie?"

Prin sentinţa recurată, s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de contestatoare, ca neîntemeiată. De asemenea, s-a respins cererea reclamantei A. de anulare a Deciziei Biroului Electoral Central, împotriva acesteia reclamanta formulând critici de nelegalitate încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea fondului sub următoarele aspecte: respingerea, în mod nelegal, a cererii de sesizare a CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.); în mod greşit instanţa fondului a reţinut că decizia BEC a fost motivată, substituindu-se autorităţii publice competente (motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.); în mod greşit prima instanţă a reţinut că BEC a făcut o interpretare şi aplicare legală a definiţiei actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g) din Regulamentul nr. 2024/900 (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate a sentinţei referitoare la soluţia dată cererii de sesizare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), instanţa de control judiciar constată că este nefondată, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, sub acest aspect.

Procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din TFUE dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

În conformitate cu o jurisprudenţă consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Pigs Marketing Board, considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 şi Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre C.J.U.E. şi instanţa naţională, instituită prin art. 177 din T.F.U.E., este de competenţa instanţei naţionale, care este învestită cu soluţionarea cauzei, are cunoş­tinţă directă despre situaţia de fapt şi probele administrate şi trebuie să-şi asume responsabilitatea hotărârii judecătoreşti subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularităţile litigiului, asupra necesităţii pronunţării unei hotărâri preliminare.

Potrivit art. 30 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public - ţintă în publicitatea politică "(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2) Se aplică de la 10 octombrie 2025. Cu toate acestea, în domeniul de aplicare al prezentului regulament, articolul 3 şi articolul 5 alin. (1) se aplică de la data intrării sale în vigoare."

Înalta Curte reţine că, prin întrebarea formulată, recurenta-reclamantă solicită a se tranşa dacă dispoziţiile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparenţa şi vizarea unui public - ţintă în publicitatea politică trebuie interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor şi organizaţiilor menţionate la pct. (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relaţie de apartenenţă, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizaţie. Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu pun o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene, ci mai degrabă o problemă de aplicare a acestui drept, care este atributul instanţei naţionale.

De asemenea, nu se susţine o eventuală neconformitate a transpunerii acestor dispoziţii în dreptul intern, ci se critică modalitatea în care, în speţa dedusă judecăţii, se limitează dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE, raportat la considerentele (30), (49) şi (50) din Regulament, împrejurare care, însă, face obiectul căilor de atac interne, iar nu al unei cereri de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea EDO a subliniat că sintagma "condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ" implică, în esenţă, pe lângă libertatea de exprimare deja protejată de altfel de art. 10 din Convenţie, principiul egalităţii de tratament pentru toţi cetăţenii în exercitarea dreptului lor de vot şi a dreptului lor de a candida la alegeri (cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, pct. 54).

În anumite circumstanţe, aceste drepturi pot să intre în conflict, ceea ce poate conduce la a considera că este necesar, înainte sau în timpul alegerilor, să se prevadă anumite restricţii privind libertatea de exprimare care, în mod normal, nu ar fi admisibile, pentru a garanta "libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ". Curtea a recunoscut că, punând în balanţă aceste două drepturi, statele contractante dispun de o marjă de apreciere, aşa cum se întâmplă în general la organizarea sistemului lor electoral [cauzele Animal Defenders International împotriva Regatului Unit (MC), pct. 123; Oran împotriva Turciei, pct. 52; Bowman împotriva Regatului Unit (MC), pct. 43].

Astfel, problemele de drept a căror dezlegare o solicită recurenta-reclamantă prin cererea de sesizare a CJUE reprezintă, în fapt, aspecte ce ţin de modalitatea concretă, în care instanţa naţională învestită cu soluţionarea litigiului va raporta cadrul legal incident la circumstanţele specifice cauzei deduse judecăţii şi de reflectare a principiilor generale deduse din jurisprudenţa larg dezvoltată a CJUE.

Deşi raportul juridic dedus judecăţii este unul cu specificitate aparte, această specificitate se pierde în aplicarea legii în materie electorală, atât legislaţia naţională, cât şi jurisprudenţa CJUE fiind suficient de dezvoltate cât să permită a se soluţiona prezenta cauză fără a se apela la mecanismul trimiterii preliminare propuse de recurenta-reclamantă în cauză.

Înalta Curte constată că prin maniera de formulare a întrebării, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, să obţină din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o veritabilă decizie de îndrumare în soluţionarea în concret a cauzei, nefiind astfel îndeplinite toate condiţiile antereferite pentru admiterea sesizării sale, astfel cum în mod corect a concluzionat instanţa de fond.

În continuare, Înalta curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante prin care susţine că instanţa fondului, în mod greşit, a reţinut că decizia BEC a fost motivată şi că s-a substituit autorităţii publice competente atunci când a analizat conţinutul postat pe platforma de socializare (motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.).

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă nu invocă o nemotivare a sentinţei recurate, ci reia criticile referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat apreciind că au fost în mod greşit înlăturate de instanţa de fond.

Astfel, referitor la pretinsa nemotivare a deciziei contestate, instanţa de fond a reţinut o serie de considerente de ordin teoretic privitoare la obligaţia autorităţii publice de a motiva actele administrative pe care le emite, iar ulterior, raportat la motivele de fapt reţinute în decizia contestată, respectiv materialul încărcat pe platforma administrativă de către reclamantă, temeiurile de drept aplicabile şi analiza realizată de pârât cu privire la încadrarea materialului respectiv în temeiurile de drept aplicabile, a reţinut în mod corect că pârâtul a îndeplinit obligaţia de motivare a actului pe care l-a emis.

Nemulţumirea recurentei-reclamante derivă din împrejurarea că instanţa de fond a analizat conţinutul postat de utilizatorul B., ceea ce, în opinia sa, relevă o contradicţie în raţionamentul judecătorului fondului circumscrisă motivului prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Deşi este adevărat că prin Decizia BEC 920/D/26.04.2025 nu este redat conţinutul materialelor care au fost încărcate pe platforma online foarte mare B. de către recurenta-reclamantă şi care au făcut obiectul analizei intimatului-pârât, în cuprinsul actului contestat se indică însă elemente concrete care duc la identificarea acestora, respectiv utilizatorul cu indicativul/identificatorul C., la data de 23.04.2025 aprilie 2025, la următorul URL: https://www.x.com.

Faptul că judecătorul fondului a optat în considerentele hotărârii să expună

o parte din analiza conţinutul postărilor din data de 23 aprilie 2025, identificate potrivit elementelor arătate anterior, pe care le-a apreciat ca fiind relevante în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nu echivalează cu o substituire a instanţei în locul autorităţii administrative competente sau cu o completare a Deciziei BEC, cum eronat susţine recurenta-reclamantă.

Referitor la critica privind încălcarea de către prima instanţă a normelor de drept material în sensul că interpretarea BEC a noţiunii de "actor politic" este contrară dispoziţiilor articolului 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul UE nr. 2024/900, Înalta Curte reţine că sintagma folosită de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 ("acţionează în numele") are un înţeles mult mai larg, excedând existenţei juridice a unei înţelegeri contractuale bilaterale, prin care una sau mai multe persoane din cele prevăzute la lit. a) - f) ale aceluiaşi text legal beneficiază de acţiunile unei persoane fizice/juridice care îi promovează obiectivele politice. Niciuna dintre prevederile Regulamentului (UE) 2024/900 (sau din legislaţia naţională) nu stipulează, pentru a se constata calitatea de actor politic a persoanei fizice/juridice, condiţia existenţei unei convenţii scrise, în sensul încheierii unui contract de mandat/reprezentare, ori a unui acord verbal între candidat şi persoana care acţionează în numele său, promovându-i obiectivele politice. Termenul folosit de textul de lege, acela de a "a acţiona" are semnificaţia de a întreprinde o acţiune, o faptă, a exercita o influenţă asupra cuiva sau a ceva, fără a lega această acţiune de existenţa unui act juridic.

Dispoziţiile Regulamentul (UE) 2024/900 fac trimitere la acţiunile persoanei fizice/juridice, fără a stabili sau limita în vreun fel sfera şi maniera de exprimare a acestor acţiuni. Prin urmare, calitatea de actor politic se stabileşte contextual, de la caz la caz, inclusiv în raport de conţinutul şi frecvenţa postărilor analizate la un anumit moment temporal de către Biroul Electoral Central.

Or, interpretarea restrictivă propusă de recurenta-reclamantă, vine în contradicţie cu scopul adoptării Regulamentului care vizează necesitatea asigurării transpareţei publicităţii politice de natură să permită publicului - ţintă vizat să înţeleagă că au de a face cu un material publicitar politic.

Din interpretarea textului rezultă că dobândesc calitate de actor politic inclusiv persoanele fizice care, deşi nu deţin funcţii elective sau funcţii publice ori calitatea de afiliaţi politici şi nici nu au încheiat o convenţie scrisă ori un acord verbal cu persoanele nominalizate la art. 3 pct. 4 lit. a) - f) din Regulamentul (UE) 2024/900, acţionează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturi deschise pe platformele online foarte mari, în scop electoral, în mod preponderent şi repetitiv, cu potenţial de influenţare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăţi de exprimare prin promovarea opiniei personale a persoanei fizice, ci promovarea obiectivelor politice ale unui candidat la un mandat electiv, în determinarea calităţii de actor politic relevanţă prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conţinutul materialului publicat pe platformă, frecvenţa şi asiduitatea mesajelor.

În speţă, Înalta Curte constată că Biroul Electoral Central, analizând conţinutul materialului, datele şi activitatea pe contul vizat, a reţinut în mod corect calitatea de "actor politic" a titularului postării, în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900, prin aceea că respectivul cont acţionează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conţinutul şi frecvenţa mesajelor postate depăşind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal. În concret, utilizatorul B. cu indicativul C. - URL https://www.x.com/profile.php?id=100004654716032, a postat la data de 23 aprilie 2025 peste 40 de materiale în care îndeamnă alegătorii să voteze cu un anumit candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2025 ori să nu voteze un alt candidat.

Instanţa de control judiciar constată că este nefondată şi susţinerea recurentei-reclamante prin care invocă interpretarea restrictivă realizată de autoritatea părâtă şi de instanţa de fond a cadrului normativ din perspectiva libertăţii de exprimare, apreciindu-se că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor politice personale, cu ignorarea jurisprudenţei CEDO.

Astfel, conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere". Acest drept are aceeaşi întindere şi înţeles precum art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului (Convenţia EDO).

Totodată, art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia României arată că:

"(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă."

Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia EDO, reglementează dreptul la alegeri libere, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Reţine instanţa de control judiciar că alegerile libere şi libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esenţa unei societăţi democratice. Cele două drepturi sunt interconectate şi se susţin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile şi informaţiile de toate felurile să circule liber.

Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict şi, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricţii cu scopul de a asigura "libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului", împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, aşa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunţată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justiţiabilii îşi exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerinţele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenţie, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existenţa altor pericole pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunţată în Cauza Sanchez contra Franţei, par. 184).

Relevante sunt şi statuările Curţii europene potrivit cărora autorităţile/instanţele naţionale pot înţelege şi aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunităţi sau impactul probabil al anumitor acţiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunţe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunţată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V şi Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunţată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menţiona şi statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (par. 68) prin care, în analiza unor condiţii impuse candidaţilor la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenţiei, raportat la faptul că autorităţile naţionale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanţă internaţională pentru a evalua nevoile şi condiţiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăţi democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului naţional ar trebui să i se acorde o importanţă specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislaţiei electorale.

Aminteşte Înalta Curte că dreptul garantat de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al art. 10 prevede că exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Astfel, restrângerea dreptului la liberă exprimare este permisă în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cu condiţia ca limitarea să fie prevăzută de lege să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

Se reţine că decizia contestată a dispus eliminarea de pe platforma B. a materialului cu conţinut ilegal.

Repere privind disocierea opiniilor personale de publicitatea politică reglementată de Regulament sunt cuprinse în considerentul (30) din Regulamentului (UE) nr. 2024/900 care se prevede că:

"Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare şi de informare. Acestea nu constituie publicitate politică şi este necesară o distincţie clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanţi s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entităţi, dacă mesajul intenţionează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri (...), dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acţiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale şi dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane".

Astfel cum s-a reţinut anterior, prin decizia contestată s-a constatat că, din observarea datelor şi activităţii pe contul vizat, s-a apreciat că rezultă calitatea de actor politic a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul 2024/900, prin aceea că respectivul cont acţionează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conţinutul şi frecvenţa mesajelor postate depăşind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal.

Or, un asemenea mod de prezentare în perioada campaniei electorale excedează limitelor opiniilor exprimate cu titlu personal în cadrul unui dialog democratic, deoarece demersul autorului nu este acela de a-şi exprima propria opinie politică, ci de a atrage alegătorii, în mod indirect, în scopul de a nu-şi exprima votul în favoarea unui anumit candidat.

Înalta Curte constată că prima instanţă, în analiza presupusei ingerinţe în dreptul la liberă exprimare, a avut în vedere toţi factorii relevanţi la momentul promovării mesajului, care rezultă atât din Regulamentul (UE) nr. 2024/900 cât şi din jurisprudenţa C.J.U.E., respectiv contextul în care a fost transmis mesajul, difuzarea acestuia în cadrul unei campanii electorale prezidenţiale, forma şi conţinutul mesajului, legătura clară şi substanţială între mesaj şi potenţialul acestuia de a influenţa comportamentul de vot.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 132 din 01 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.