Compensation for Natura 2000 timber restrictions extended to all forest owners; annulment upheld.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 20 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

Anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1370/2022 din 09.11.2022, publicată în Monitorul Oficial sub nr. x din 10.11.2022, în concret: anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1370/2022; anularea parţială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1370/2022 privind termenul limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen; anularea parţială a titlului din Anexa nr. 1 la Normele metodologice; anularea parţială a titlului din Anexa nr. 2 la Normele metodologice.

Obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor:

Ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conţinut al articolului să fie următorul:

"Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de suprafeţe de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase" sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;

Ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conţinut al articolului să fie următorul:

"Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură" sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor;

Ca efect al anulării parţiale a titlului Anexei nr. 1 la Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conţinut al titlului să fie următorul:

"METODOLOGIE de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă" sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;

Ca efect al anulării parţiale a titlului Anexei nr. 2 la Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conţinut al titlului să fie următorul:

"CERERE de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă" sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;

Obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele:

"Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă" sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă;

Stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse sub sancţiunea aplicării unei penalităţi părţii obligate în cuantum de 500-1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere şi a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

Obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 15 martie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului, invocate prin întâmpinare, ca nefondate.

A admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

A anulat în parte Hotărârea nr. 1370 din 9 noiembrie 2022 respectiv, în parte art. 1 din Anexă - Normele metodologice, în parte Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice şi în parte Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul că: Înlătură sintagmele "beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri", prevăzut la art. 1 din Anexă - Normele metodologice, respectiv "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive" din Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice şi din Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice.

A admis cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Guvernul României şi a intervenientului accesorie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată în solidar.

A obligat pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul A. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul B. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul C. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul D. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul E. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. sentinţei nr. 45 din 15 martie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în continuare MMAP) şi Guvernul României.

Recurentul-pârât MMAP a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimaţilor-reclamanţi ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat şi diminuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 39.760 RON, apreciind că acestea sunt excesive, raportat la complexitatea cauzei şi l afaptul că există mai multe dosare cu obiect similar pe rolul instanţelor, cererile de chemare în judecată fiind redactate în acelaşi mod.

În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât MMAP apreciază că instanţa de fond în mod eronat a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi anulând în parte H.G. nr. 1370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv, în parte art. 1 din Anexă- Normele metodologice, în parte Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice şi în parte Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul că a înlăturat sintagmele "beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri", prevăzut la art. 1 din Anexă- Normele metodologice, respectiv "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive" din Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice şi din Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice.

Recurentul MMAP a susţinut că în raţionamentul său prin care a anulat în parte H.G. nr. 1370/2022, instanţa a pornit de la faptul că, prin cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 3701/16.06.2021(dosar nr. x/2017) şi Decizia nr. 4596/23.09.2020 (dosar nr. x/2017) care au stat la baza emiterii H.G. nr. 1370/2022, a fost stabilită obligaţia Guvernului de a emite hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice care să se aplice tuturor proprietarilor care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar nu doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri,

A menţionat, totodată, că instanţa nu a ţinut cont de faptul că cele două dosare au avut ca obiect, asa cum a fost formulat de către intimaţii-reclamanţi, obligarea Ministerului la plata compensatiilor şi, pentru realizarea acestui scop, instanţa a obligat Guvernul să emită norme metodologice:

"Va obliga pârâtul Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă"(Decizia civilă nr. 3701/2021).

Astfel că, Guvernul României este obligat să emită Norme metodologice în vederea plăţii de către Minister a compensaţiilor către cele două reclamante, parte în dosarele în care s-au pronunţat cele două soluţii, precum şi, evident, către alţi beneficiari în aceeaşi situaţie (care ar fi obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, astfel cum au obţinut cele două reclamante).

Recurentul a argumentat că practic, prin hotărârea contestată, instanţa a schimbat destinatarii H.G. nr. 1370/2022, în sensul că aceasta se referă la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lernnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin armenajamente silvice şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.

A susţinut în continuare că H.G. nr. 1370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (ex. H.G. nr. 447/2017 prin care au fost aprobate Norme rnetodologice în baza unei Deciziei a Cornisiei Europene), ci reprezintă un set de norrne care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010 - 2013.

Aceste Norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014.

MMAP a susţinut că adoptarea unor Norme metodologice care să dispună pentru trecut, ar constitui o încălcare flagrantă a principiului neretroactivităţii legii, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

O altă critică adusă sentinţei recurate este că instanţa, în mod greşit, a reţinut faptul cele două hotărâri judecătoreşti, în favoarea F. şi a Composesoratului Jina, au obligat la emiterea unui act normativ aplicabil tuturor proprietarilor de păduri, aceste aspecte neputând fi cercetate în cadrul procesual stabilit în această cauză. A mai arătat că intimaţii-reclamanţi nu aveau deschisă calea de a solicita instanţei să modifice un act administrativ pe baza unei interpretări pe care ele o dau unor hotărâri judecătoresti, pentru motivul că nu aveau calitatea de a solicita lămurirea acestor hotărâri (ceea ce, în realitate, au încercat să obţină şi au obţinut).

În conformitate cu prevederile art. 97-99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Pentru perioada 2010-2012 nu a existat o Decizie a Comisiei Europene, iar ulterior emiterii Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, până la data de 30.06.2012, nu a fost adoptat în legislaţia naţională un act normativ care să permită acordarea acestor compensaţii. A precizat că data expirării valabilităţii Deciziei C(2012) 5166 final/19.0702012 a Comisiei Europene a fost 30 iunie 2014.

A arătat şi că Punctul 11 din decizia CE mai sus amintită, prevedea faptul că schema de ajutor de stat va intra în vigoare doar după ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României.

Întrucât proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, nu a fost adoptat de către Guvernul României şi implicit nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nu a existat cadrul legal pentru acordarea acestor compensaţii.

Conform art. 4 pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010 "Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1, în următoarele domenii: plăţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei".

Astfel, MMAP a arătat că nu are la dispoziţie vreun temei legal sau buget aprobat în baza cărora să acorde compensaţiile tuturor proprietarilor de păduri, acordarea lor fiind condiţionată de aprobarea Comisiei Europene.

Recurentul MMAP a învederat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 36/2015, a stabilit următoarele:Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74 2010 cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1. ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

Hotărârea Guvernului nr. 1370/2022 a fost elaborată pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 3701/16.06.2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi a deciziei civile nr. 4596/23.09.2020 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

A mai arătat că Hotărârea Guvernului nr. 1370/2022 prevede că proprietarii de păduri care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea cornpensaţiilor sunt obligaţi să depună cererile de acordare a compensaţiilor în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, astfel că nu mai sunt în situaţia "existenţei" actului a cărui modificare se cere, efectele acestuia încetând la data expirării termenului de 30 de zile antereferit.

În plus, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 stabileşte că "Modificarea sau completarea unui act normnativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză". MMAP a susţinut că prin faptul că instanţa modifică destinatarii actului, modifică, de fapt, reglementarea în cea mai mare parte a ei, lucru nepermis de lege.

Recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 45 din 15 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimaţilor-reclamanţi ca neîntemeiată.

Totodată, solicită şi diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite în cuantum de 5.160.80 RON arătând că apărătorii reclamanţilor nu fac dovada unei activităţi care implică eforturi semnificative, motiv pentru care au apreciat excesiv cuantumul acestor cheltuieli de judecată în raport cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării, de complexitatea şi noutatea prezentei cauze.

În temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României a criticat sentinţa civilă considerând că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea normelor de drept material.

A arătat că instanţele de judecată, în limita cererilor care le-au fost adresate, au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive printre care decizia civilă nr. 3701/16.0602021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, emisă pentru reclamanta G. şi decizia civilă nr. 4596/23.09.2020 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 emisă pentru reclamanta F..

A precizat că la elaborarea H.G. nr. 1370/2022, a cărei anulare în parte a fost dispusă, legiuitorul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale TI si T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.

Însă, a mai arătat recurentul, că instanţele de judecată nu au procedat şi la cuantificarea sumelor echivalente compensaţiilor, împrejurare faţă de care s-a relevat necesitatea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive adoptate prin H.G. nr. 1370/2022.

A menţionat că acesta este raţionamentul de fapt şi de drept pentru adoptarea H.G. nr. 1370/2022 şi nu înlăturarea hotărârilor judecătoreşti definitive cum greşit a interpretat instanţa fondului.

A învederat că, sub aspectul oportunităţii, adoptarea actului administrativ anulat în parte a fost determinată de motivele menţionate atât în preambulul actului normativ, cât şi cele expuse pe larg în Nota de fundamentare a acestuia.

Actul administrativ a cărui anulare se dispune de către instanţă, prin sentinţa civilă recurată, a fost adoptat de către Executiv prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Recurentul Guvernul României a susţinut că la elaborarea actului normativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobarii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, care, potrivit art. 20 alin. (7) din Regulament, " avizează proiectele de acte nornlative exclusiv din punct de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiilor din etapa de avizare.

S-a mai arătat că, proiectul de act normativ mai sus amintit, a fost elaborat cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, potrivit căreia a fost stabilită o perioadă pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, perioadă în care termenul de depunere a documentaţiei prevăzut în H.G. nr. 1370/2022 putea fi modificat.

La fel ca recurentul-pârât MMAP, Guvernul României a susţinut în continuare că H.G. nr. 1370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (ex. H.G. nr. 447/2017 prin care au fost aprobate Norme rnetodologice în baza unei Deciziei a Cornisiei Europene), ci reprezintă un set de norrne care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010 - 2013.

Aceste Norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014.

A apreciat astfel că adoptarea unor Norme metodologice care să dispună pentru trecut, ar constitui o încălcare flagrantă a principiului neretroactivităţii legii, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

A mai arătat că actul administrativ normativ nu se poate modifica la solicitarea unei persoane presupus interesate, în mod greşit instanţa fondului considerând că poate aprecia în locul Guvernului condiţiile acordării ajutorului de stat, întrucât o astfel de interpretare conduce implicit la eludarea întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului hotărârii de guvern supusă aprobării şi, mai ales, la o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. I alin. (4) din Constituţie (Decizia nr. 551/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).

A susţinut că, prin sentinţa pronunţată de instanţă, s-a dorit schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1370/2022, în sensul că aceasta să se refere la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenąjamente silvice.

A menţionat că pentru acordarea de compensaţii, altele decât cele reglementate prin H.G. nr. 1370/2022 în favoarea proprietarilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, nu există, la acest moment, aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Comisiei Europene nu i-a fost notificată o schemă de ajutor şi, implicit, nu există o decizie favorabilă din partea acesteia, pentru perioada 2010-2013, alta decât cea aprobată prin CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012, a cărei valabilitate a încetat.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au formulat note scrise prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea în parte a Hotărârii nr. 1370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv, în parte art. 1 din Anexă - Normele metodologice, în parte Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice şi în parte Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul de a se înlătura sintagmele "beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri", prevăzut la art. 1 din Anexă - Normele metodologice, respectiv "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive" din Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice şi din Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice.

De asemenea, reţine că, prin Hotărârea de Guvern nr. 1370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele Metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.

Conform prevederilor notei de fundamentare a acestui normativ, actul în cauză a fost adoptat ca urmare a deciziei civile nr. 3701/16.06.2021 şi a deciziei civile nr. 4596/23.09.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. x/2017, respectiv nr. 494/54/2017.

Aşa fiind, Hotărârea de Guvern nr. 1370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare a Deciziei nr. 3701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi a Deciziei nr. 4596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul înregistrat sub nr. x/2017.

Instanţa reţine că, prin Decizia nr. 4596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul înregistrat sub nr. x/2017 a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei nr. 302/24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de F. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâtul Guvernul României "să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012".

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, Codul silvic care prevede:

"(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.", respectiv disp. art. 99 din acelaşi act normativ, potrivit căruia Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurentul a înţeles să invoce motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât Guvernul României şi recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au învederat, în esenţă, că instanţa de fond a schimbat destinatarii H.G. nr. 1370/2022, că în mod greşit a reţinut că cele două hotărâri judecătoreşti, în favoarea F. şi a Composesoratului Jina, au obligat la emiterea unui act normativ aplicabil tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aceste aspecte neputând fi cercetate în cadrul procesual stabilit în această cauză.

Or, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta are în vedere situaţia în care, prin hotărârea recurată, instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea instanţelor judecătoreşti fie în atribuţiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătoreşti.

În cazul de faţă nu se conturează prin hotărârea recurată astfel de ipoteze, interpretarea şi aplicarea legii la cauza dedusă judecăţii nu poate atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În prezenta speţă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a pronunţat o hotărâre care să fie expresia depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a invocat încălcarea de către Guvernul României a unei obligaţii prevăzute expres de lege, respectiv prin dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b), art. 99 alin. (1) din Codul silvic coroborate cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166/23.07.2012, materializate prin două decizii definitive ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ci a soluţionat cererea de chemare în judecată în sensul admiterii acţiunii.

În cazul interpretării sau aplicării greşite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate în privinţa normelor de drept material astfel că, în ceea ce priveşte criticile privind modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, acestea nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ci vor forma obiectul analizei recursului în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de altfel de către recurenţi, este incident când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Sub acest aspect, s-a susţinut de către recurenţi faptul că sentinţa definitivă prin respingerea recursului stabileşte obligaţia în sarcina pârâtului Guvernul României de a adopta o hotărâre de guvern prin care să aibă în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată în condiţiile expuse anterior.

Având în vedere acest lucru, recurenţii au declarat că instanţa de fond în mod greşit a interpretat că Hotărârea de Guvern nr. 1370/2022 trebuia să aibă în vedere toţi proprietarii care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă şi nu doar beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri.

Înalta Curte, analizând susţinerile recurenţilor expuse pe larg, precum şi cele ale intimaţilor-reclamanţi invocate prin întâmpinare şi note scrise, reţine că există o diferenţiere între cele două hotărâri judecătoreşti definitive care au impus, în sarcina Guvernului României, obligaţia de a emite o hotărâre de guvern.

În acest sens, Înalta Curte constată că în cazul primului dosar, în cuprinsul Deciziei nr. 3701/2021 a ÎCCJ, se dispune obligarea pârâtului la emiterea actului normativ în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013 formulate de reclamanta G..

Însă, în mod distinct, în cazul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova nu apare o astfel de menţiune nici în cuprinsul sentinţei primei instanţe, nici a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4596/23.09.2020, acestea dispunând obligarea Guvernului la aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite pentru amenajamentele silvice, care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Prin emiterea Hotărârii de Guvern nr. 1370/2022 s-a restrâns în mod nejustificat sfera de aplicare a Normelor metodologice doar la proprietarii de terenuri forestiere din zonele T1 şi T2 din Siturile Natura 2000 cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive, contrar aspectelor analizate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti citate şi care face referire expresă la toţi proprietarii de astfel de terenuri, aspect nelegal şi care excede prerogativelor legale şi dispoziţiilor instanţei de judecată.

Înalta Curte are în vedere, totodată, aspectele învederate de recurenţi cu privire la neadoptarea de către Guvernul României şi implicit nepublicarea în Monitorul Oficial a proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii, situaţie care nu permite crearea unui cadru legal pentru acordarea acestor compensaţii.

Referitor la cele menţionate, Înalta Curte constată că neîndeplinirea obligaţiei statului de a adopta norme metodologice conduce la încălcarea obligaţiilor asumate de stat în temeiul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Iar inacţiunea prelungită a statului cu privire la adoptarea normelor metodologice menţionate în cauză a condus la neaplicarea Regulamentului nr. 14 din 29 ianuarie 2010 cu privire la măsurile financiare privind ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli din 2010 şi a art. 99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Aşa cum s-a statuat prin hotărârea CEDO din 28.11.2023 în cererile reunite 46201/16 şi 47379/18 privind H. şi I. împotriva României, definitivă la data 28.02.2024, exercitarea reală şi efectivă a dreptului garantat nu poate depinde numai de obligaţia statului de a se abţine de la orice ingerinţă, ci poate impune, de asemenea, măsuri de protecţie pozitive, în special atunci când există o legătură directă între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aştepta în mod legitim din partea autorităţilor şi dreptul de a se bucura de bunurile sale [Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 134, CEDO 2004-XII].

Totodată, Înalta Curte observă că prin reglementarea actuală realizată prin actul normativ atacat, se instituie în sarcina proprietarilor nominalizaţi o sarcină excesivă, respectiv de a acţiona fiecare în judecată, în nume propriu, Guvernul României pentru a obţine hotărâri judecătoreşti prin care să li se recunoască un drept ipotetic la emiterea unui act normativ pe care acesta este obligat să îl emită în temeiul legii şi la emiterea căruia a fost deja obligat. O astfel de abordare ar conduce la o multitudine de procese identice, fără o justificare legală, în condiţiile în care apartenenţa la categoria reglementată de normele metodologice urmează a fi oricum verificată ulterior, la momentul depunerii cererilor de către proprietarii de păduri.

Concluzionând, având în vedere că nu poate fi identificată nicio justificare rezonabilă pentru care, la elaborarea H.G.. Nr. 1370/2022, pârâtul să fi avut în vedere doar beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, iar nu proprietarii de astfel de suprafeţe de păduri cu privire la care Statul Român a instituit anumite restricţii, faţă de analiza expusă anterior cu privire la motivele de casare ale sentinţei recurate şi consecinţele practice ale reglementării acutale ale actului normativ contestat, Înalta Curte va stabili că recursurile sunt nefondate.

Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, motiv pentru care va respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României şi de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 45 din 15 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României şi de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 45 din 15 martie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.