Declaratory action for Securitate worker status: scope of "fundamental rights restriction" under O.U.G. 24/2008 and sufficiency of mere participation in politically motivated personal data collection

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe acesta.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1256 din 12 iulie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1256 din 12 iulie 2024pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Arată recurentul că deşi a recurs la textul de lege de natură să ducă la soluţionarea cauzei [art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008], instanţa a restrâns interpretarea acestuia prin raportare la condiţia desfăşurării de activităţi de îngrădire sau suprimare a unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, considerând că în această ipoteză nu se subscrie şi o primire a informaţiilor furnizate de sursă, urmată de transmiterea acestora către o altă structură de securitate.

În disonanţă cu statuarea instanţei de fond, în speţă sunt îndeplinite ambele condiţii izvorând din norma de drept substanţial: apartenenţa intimatului-pârât la structura aparatului de represiune al regimului comunist şi angrenarea în mecanismul de poliţie politică ce a dus la îngrădirea dreptului la viaţă privată al persoanei urmărite.

În vederea încadrării în sfera noţiunii reglementate de norma de drept substanţial - art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, optica jurisprudenţială cristalizată a reţinut în ce constă raţionamentul pentru stabilirea unei îngrădiri a dreptului la viaţă privată: obţinerea a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţă, primirea şi gestionarea informaţiilor furnizate de o sursă din reţeaua informativă nu poate fi privit ca un eveniment izolat, fără vreo corespondenţă în antrenarea consecinţelor textului de lege, ci demonstrează de plano implicarea ofiţerului, concursul acestuia în procesul obţinerii de informaţii privind viaţa privată a persoanei urmărite, ce au ajuns la cunoştinţa organelor de Securitate din considerente ce nu erau impuse de dezideratul apărării siguranţei naţionale.

Atât timp cât intimatul-pârât, în calitate de ofiţer de Securitate, a reţinut informaţiile furnizate de o sursă, nu se poate susţine că acesta nu a interacţionat cu reţeaua informativă tocmai în procesul specific de culegere de informaţii privind urmărirea unei persoane, ce avea o inerentă dimensiune politică.

În urma obţinerii informaţiilor privind viaţa privată, intimatul-pârât a gestionat datele furnizate de sursă prin transmiterea acestora structurii de Securitate competente în urmărirea în continuare a persoanei.

Or, simpla primire şi valorificare a datelor privind viaţa privată a unei persoane, în contextul unei urmăriri motivate politic, indiferent de modul concret de realizare a acţiunii, face pe deplin dovada condiţiei art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În consecinţă, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu condiţionează reţinerea calităţii de modalitatea efectivă a îngrădirii. Legătura cu reţeaua informativă prin primirea informaţiilor furnizate şi uzitarea de aceste date prin supunerea în atenţia altei structuri este o activitate aptă a determina circumscrierea în sfera noţiunii de lucrător al Securităţii.

Interacţiunea cu sursa şi preluarea datelor furnizate de aceasta demonstrează neîndoielnic participarea intimatului-pârât la urmărirea persoanei realizată cu ajutorul informatorilor, urmărire ce nu avea legătură cu apărarea intereselor naţionale. În urma supravegherii persoanei prin intermediul sursei, intimatul-pârât a fost cel care a obţinut date referitoare la viaţa privată a persoanei, date ce au fost valorificate prin transmiterea altei structuri de Securitate.

Mai mult decât atât, legiuitorul nici nu a impus ca instanţele, în procesul de formare a convingerii privind existenţa îngrădirii unor drepturi, să realizeze o operaţiune de individualizare deplină a acţiunilor fiecărui ofiţer, o cercetare a acestora independent de întregul mecanism de supraveghere poliţienească, ci tocmai angrenarea în acest mecanism. Singurul element determinant este acela ca întreaga activitate de poliţie politică să ducă la încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, legiuitorul nefăcând distincţie între ofiţeri şi subofiţeri în funcţie de rolul efectiv în această îngrădire (trimitere, supunere spre aprobare, aprobare, avizare, executare etc). Această aserţiune poate fi decelată şi din cercetarea practicii instanţelor.

Aşadar, aceste acţiuni nu trebuie privite doar ut singuli, sustrase din cadrul general al urmăririi informative, ci trebuie corelate însuşi acestui cadru, acţiunile fiecărui ofiţer reprezentând secvenţe din filmul monitorizării de către aparatul de reprimare, având ca finalitate violarea dreptului la viaţă privată.

Tocmai la această activitate specifică poliţiei politice a existat şi participarea intimatului-pârât. Acţiunea intimatului-pârât reflectă sprijinul adus regimului totalitar de către aparatul acestuia de urmărire politică. Intimatul-pârât a realizat o activitate de obţinere şi gestionare a unor informaţii cu caracter personal, fără cunoştinţa şi acordul persoanei, fără a fi justificată de raţiuni privind siguranţa naţională.

Practica judiciară a reţinut ca fiind o activitate intruzivă în viaţa privată obţinerea de informaţii prin intermediul surselor informative, pentru motive politice, şi transmiterea acestora spre exploatare altor structuri.

Or, în prezenta cauză, după primirea informaţiilor de la sursă, ofiţerul a consemnat olograf exploatarea informaţiilor de către structura de Securitate în acţiunea de monitorizare, scopul evident fiind urmărirea în continuare.

Participarea intimatului-pârât a fost efectivă (asumată prin semnătură), iar pătrunderea în viaţa privată a persoanei urmărite a avut la bază o motivaţie politică, condiţiile legale ale art. 2 lit. a) sunt îndeplinite. Din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, relevante sunt doar calitatea de fost ofiţer de Securitate şi încălcarea unui drept fundamental (în speţă, dreptul la viaţă privată - art. 17 din Pactul International privind Drepturile Civile şi Politice), condiţii care sunt îndeplinite în speţă.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care ofiţerii sau subofiţerii fostei securităţi sau al Miliţiei încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fiind irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.

Altfel spus, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de normele internaţionale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Mai mult, raţiunea prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nu este aceea de a pune la index o întreagă categorie profesională, o întreagă structură a statului, nediferenţiat şi ne circumstanţiat, ci de a evalua, în cazul fiecărei persoane vizate în parte, în raport de activităţile acesteia, dacă a constituit un instrument de represiune a populaţiei, de inoculare şi menţinere a terorii în viaţa acesteia, în vederea perpetuării sistemului totalitar comunist.

Prin urmare, trebuie făcută diferenţa între lucrătorii securităţii care au desfăşurat activităţi care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, şi cei care, în exercitarea atribuţiilor lor serveau siguranţei naţionale. Altfel spus, trebuie făcută distincţia între ofiţerii care prin activitatea lor protejau statul, siguranţa/securitatea acestuia, sau protejau regimul totalitar comunist.

Practica judiciară a arătat constant că nu are relevanţă dacă lucrătorul Securităţii a ordonat acţiunea abuzivă sau doar a executat un ordin.

De asemenea, prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun ca un fost ofiţer de Securitate să fi săvârşit mai multe acte de încălcare a unui drept fundamental sau a unei libertăţi fundamentale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

În concluzie, activitatea desfăşurată de către domnul A., în calitate de angajat al fostei Securităţi, a îngrădit dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

4. Apărările formulate de intimată

Intimatul A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă, că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la desfăşurarea unor activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, reclamantul "nu a probat faptul că pârâtul ar fi avut o implicare activă în ceea ce priveşte dirijarea şi instruirea reţelei informative în legătură cu titularul dosarului nr. x în condiţiile în care nu au fost depuse înscrisuri care să ateste că acesta se ocupa de coordonarea activităţii de supraveghere desfăşurate prin intermediul sursei "B."." iar, Faptul că sursa menţionată a furnizat informaţiile indicate în cele trei note doar pârâtului şi că acesta le-a consemnat olograf, pentru ca apoi să le direcţioneze către compartimentul care desfăşura supravegherea, nu este de natură să ateste, dincolo de orice dubiu rezonabil, că sursa primea indicaţii de la pârât în legătură cu activitatea sa de supraveghere a numitului C..".

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că este incident motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

O analiză a textului legal în discuţie demonstrează că este esenţială pentru stabilirea calităţii de lucrător al securităţii ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, indiferent de atribuţiile concrete în cadrul acestei instituţii, iar în privinţa intimatului-pârât este necontestat că în perioada de referinţă analizată (anul 1989) avea gradul de locotenent-colonel în cadrul I.J.S. Ialomiţa.

În îndeplinirea acestor atribuţii specifice, instanţa de fond a reţinut că nu s-a probat faptul că pârâtul ar fi avut o implicare activă în ceea ce priveşte dirijarea şi instruirea reţelei informative în legătură cu titularul dosarului nr. x în condiţiile în care nu au fost depuse înscrisuri care să ateste că acesta se ocupa de coordonarea activităţii de supraveghere desfăşurate prin intermediul sursei "B.".

Înalta Curte nu împătăşeşte această opinie având în vedere că, în calitate de locotenent-colonel intimatul-pârât a activat în cadrul I.J.S. Ialomiţa, a participat la instrumentarea dosarului antemenţionat, a semnat olograf notele informative preluate de la sursa "B." din 09.05.1989 în cuprinsul căreia se arată că "C. frecveantează Biserica Lutherană din Bucureşti pentru a ajuta personalul prin acompaniament la chitară..."; din 12.04.1989 în cuprinsul căreia se arată că "C. lucrează ca profesor de 2 ani şi are actele depuse pentru căsătorie cu o cetăţeancă din RDG..."; din 02.02.1989 în cuprinsul căreia se arată că "cu referire la profesorul de muzică C., pot arăta că din discuţiile purtate cu el la locul de muncă a rezultat că acesta a chemat şi discutat în Comisia judeţeană în baza cererii sale de căsătorie cu o femeie din RDG. C. mai spunea că la comisie a durat foarte puţin timp, fiind întrebat doar dacă îşi mai menţine hotărârea şi dacă nu putea găsi o prietenă şi în ţara noastră, la care a răspuns că-şi susţine cele trecute în cerere. Cel în cauză fiind de naţionalitate maghiară, totuţi, până în prezent, nu a lăsat să se înţeleagă că ar nutri resentimente faţă de staul noastru."

Înalta Curte constată că activităţile de supraveghere, urmărire s-au desfăşurat în perioada 1988-1989, context în care în mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că pârâtul, " nu a probat faptul că pârâtul ar fi avut o implicare activă în ceea ce priveşte dirijarea şi instruirea reţelei informative în legătură cu titularul dosarului nr. x...".

Concluzionând, Înalta Curte constată că, simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Or, în cauza dedusă judecăţii, nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către intimatul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimatul-reclamant, în viaţa privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, respectiv faptul că intimatul-pârât a participat în mod activ în cazul numitului C. la supravegherea, urmărirea şi asumarea măsurilor efectuate în cadrul urmăririi informative, demonstrează caracterul profund abuziv al acţiunilor desfăşurate de organele de securitate, cu participarea directă a intimatului-pârât, apte prin efectul lor de a limita şi afecta nejustificat dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertate de exprimare şi conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că intimatul-pârât nu se poate apăra invocând natura activităţii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu, respectiv "Întrucât titularul fondului informativ nu făcea obiectul meu de activitate, cele 3 note informative au fost obţinute în mod întâmplător de sursa;;B.", iar dirijarea lor către Serviciul I nu a fost o dirijare intenţionată, ci o sarcină de serviciu.", dosar recurs.

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere reglementarea convenţională şi constituţională a dreptului la viaţă privată şi a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care intimatul-pârât în calitatea pe care o avea şi de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficienţă, în sensul garantării şi respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Prin urmare, activităţile desfăşurate de intimatul-pârât în calitate de locotenent-colonel în cadrul I.J.S. Ialomiţa se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în consecinţă se va constata calitatea acestuia de lucrător al securităţii.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va admite cererea dedusă judecăţii şi va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 1256 din 12 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi constată calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.