Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2944/2005 AI generated

Pension Creditor's Forced-Execution Bid Rejected After Voluntary Compliance; Appeal Upheld

Case Number Decizia nr. 2944/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the creditor's appeal (recurs) and upheld the appellate decision, which had reversed the lower court's order granting enforcement and rejected the creditor's request to enforce the judgment debtor's obligation. The dispute arose when the creditor sought forced execution of a final court judgment requiring a county pension house to issue a new pension decision and pay costs, but the debtor voluntarily complied before the creditor filed the enforcement request (though with a typographical error later corrected). The Court held that the appellate court properly applied Article 373¹ of the Civil Procedure Code, finding that voluntary execution of the title before the enforcement application precludes forced execution; the debtor's compliance (issuing the decision and tendering costs) satisfied the obligation, and the creditor's defenses—including alleged invalidity of the new decision and prescription—were correctly rejected or outside the scope of enforcement proceedings. The appeal (apel) decision remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 3731 C. proc. civ, art. 304 pct. 10 C. proc. civ, art. 580 C. civ, art. 304 alin. (1) C. proc. civ, art. 87 din Legea nr. 19/2001, art. 261 C. proc. civ; Pension Creditor's Forced-Execution Bid Rejected After Voluntary Compliance; Appeal Upheld: Stabilind că debitoarea a executat de bunăvoie obligațiile impuse prin titlul executoriu, instanța de apel a constatat că instanța de executare a încuviințat executarea silită cu încălcarea dispozițiilor art. 3731 C. proc. civ. și a admis apelul debitoarei.

Keywords

AI generated
enforcement decision obligation to pay invalidity pension civil judgment late objection to debt enforcement petition for bankruptcy

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data de 2 septembrie 2003 creditorul M.M. prin mandatar M.V.V. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu sentința civilă nr. 2271/S pronunțată la data de 22 mai 2003 de Tribunalul Brașov în contradictoriu cu debitoarea Casa Județeană de Pensii Brașov.

Considerând că sunt întrunite cerințele art. 372 și art. 3731 C. proc. civ., prin încheierea din Camera de consiliu din data de 2 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 2271 din 22 mai 2003 a Tribunalului Brașov investită cu formulă executorie având ca obiect obligația de a face și recuperare creanțe.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel debitoarea Casa Județeană de Pensii Brașov.

Prin decizia nr. 157/Ap din 9 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis apelul debitoarei și a fost schimbată în tot încheierea din 2 septembrie 2003 a Judecătoriei Brașov în sensul că a fost respinsă cererea creditorului M.M. pentru încuviințarea executării silite a titlului executoriu sentința civilă nr. 2271 din 22 mai 2003 a Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 2271 din 22 mai 2003 a Tribunalului Brașov, ce constituie titlu executoriu, s-a dispus anularea deciziei nr. R/15988 din 26 august 2002 a Casei Județene de Pensii Brașov și emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă contestatorului M.M. Totodată intimata a fost obligată să plătească contestatorului suma de 202.906 lei cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost comunicată debitoarei la data de 11 august 2003 și putea fi pusă în executare după epuizarea termenului de exercitare a recursului, respectiv după data de 28 august 2003.

Din actele depuse la dosar, s-a reținut că apelanta debitoare s-a conformat titlului executoriu încă din data de 15 august 2003 când a emis o nouă decizie cu nr. R/15988 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă intimatului M.M. și când a anulat decizia nr. R/15988 din 26 august 2002 care privea stabilirea pensiei anticipate parțială.

Noua decizie a fost expediată intimatului și a fost primită de acesta la data de 20 august 2003, dar exemplarul comunicat menționa greșit anul emiterii 2002 în loc de 2003, eroare ce nu se regăsește pe exemplarul original al apelantei debitoare. Această eroare materială a fost îndreptată și este consemnată în procesul-verbal de constatare întocmit la data de 18 septembrie 2003 de executorul judecătoresc în prezența ambelor părți.

Instanța de apel a reținut că apelanta debitoare a executat de bunăvoie obligația de a face impusă de titlul executoriu, anterior rămânerii irevocabile a sentinței tribunalului și înainte de introducerea cererii de încuviințare a executării silite de către intimatul-creditor (2 septembrie 2003).

De asemenea, debitoarea a dispus la data de 26 august 2003 achitarea cheltuielilor de judecată în sumă de 202.906 lei către intimatul-creditor care a refuzat primirea sumei la data de 24 septembrie 2003.

Stabilind că debitoarea a executat de bunăvoie obligațiile impuse prin titlul executoriu, instanța de apel a constatat că instanța de executare a încuviințat executarea silită cu încălcarea dispozițiilor art. 3731 C. proc. civ. și a admis apelul debitoarei.

În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei decizii a declarat recurs creditorul M.M. prin mandatar M.V.V. criticând-o ca fiind nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Recurentul susține în esență că instanța de apel nu și-a motivat în fapt și în drept hotărârea săvârșind un abuz de drept și nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare. Că titlul executoriu, nu s-a executat nici până la data de 30 ianuarie 2004 motiv pentru care s-a promovat, conform art. 580 C. civ., o acțiune în despăgubiri ce face obiectul dosarului nr. 12157/2003.

S-a menționat că debitorul a refuzat să plătească suma de bani direct în momentul executării silite din 18 septembrie 2003 în fața executorului judecătoresc și s-a eschivat prin consemnarea unei anumite sume de bani prin poștă.

Totodată, recurentul invocă excepția prescripției dreptului la acțiune a debitorului față de obligația de a face cuprinsă în titlul executoriu [art. 7 alin. (2), art. 11, art. 18 din Decretul nr. 167/1958 raportat la art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990] întrucât actul juridic s-a încheiat la data de 15 august 2002 și nu mai poate fi modificat.

De asemenea se arată că lipsește obiectul dedus judecății prin acțiunea denumită apel și este incidentă excepția nulității actului juridic civil.

Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate iar în cazul prevăzut de art. 304 pct. 10 „când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.

În apel, prin întâmpinare creditorul a invocat nulitatea noii decizii de pensionare emisă de debitoare în executarea titlului executoriu, excepție reiterată și în recurs ca mijloc de apărare.

Din verificarea deciziei pronunțată de instanța de apel se constată că s-a analizat această excepție și s-a arătat că în cadrul încuviințării executării silite, instanța nu este abilitată să constate nulitatea noii decizii de pensionare emisă de debitoare deoarece în acest caz, creditorul are dreptul la contestația pe calea dreptului comun prevăzută de dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2001.

În acest fel, în mod judicios instanța de apel s-a pronunțat asupra mijlocului de apărare invocat de debitor.

Hotărârea instanței de apel este motivată conform art. 261 C. proc. civ. și corect s-a reținut că debitoarea a dovedit cu înscrisurile depuse că a executat de bunăvoie obligațiile impuse prin titlul executoriu, anterior introducerii cererii de încuviințare a executării silite și chiar înainte de epuizarea termenului de recurs.

Faptul că debitoarea nu a fost de acord să plătească cheltuielile în sumă de 3.381.406 lei ocazionate de cererea de încuviințare a executării silite din 2 septembrie 2003 este justificat de împrejurarea că a executat de bună voie titlul executoriu anterior cererii prin care recurentul-creditor a investit instanța de executare.

În cauză, nu este incidentă prescripția dreptului la acțiune a debitorului invocată de recurent în legătură cu obligația de a face cuprinsă în titlul executoriu întrucât intimata-debitoare a executat obligația de a face de bunăvoie, la data de 15 august 2003 prin emiterea unei noi decizii de pensionare în favoarea recurentului așa cum i s-a impus prin sentința civilă nr. 2271 din 22 mai 2003 a Tribunalului Brașov.

Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul M.M. prin mandatar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de creditorul M.M. prin mandatarul M.V.V. împotriva deciziei nr. 157/Ap din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.