Compensation for loss of use of insurance claim due to unlawful administrative refusal and delayed settlement under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată nr. x/29.01.2016, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 27.05.2021, reclamanta a formulat şi depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată nr. x din 29.01.2016 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere conform Normei ASF 23/2014 - 1730.26 RON, calculate până la 26.05.2021 şi în continuare până la data plăţii efective, iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1056 din 30 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii modificate, a respins acţiunea modificată privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă, respingând cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii în privinţa soluţiei pronunţate asupra excepţiei inadmisibilităţii şi rejudecarea acţiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, argumentând faptul că soluţionarea cu întârziere a cererii de plată nu constituie un act administrativ nelegal ce ar putea atrage răspunderea administrativă a autorităţii în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, ignorând cererea modificatoare depusă la dosar.

În opinia recurentei, hotărârea primei instanţei a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii administrative pentru prejudiciile cauzate prin actele administrative nelegale, în condiţiile în care, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a F.G.A.

Astfel, referitor la existenţa unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă a arătat că prin Decizia 14.452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, intimatul-pârât a respins în mod nejustificat cererea de plată a A..

Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului x/2018, iar prin decizia civilă nr. 4644 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13 octombrie 2021 Decizia F.G.A. nr. 14.452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală. Totodată, F.G.A. a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată, iar în urma analizei a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata către aceasta.

În acest context, este evident că în speţă există un act administrativ nelegal -respectiv Decizia F.G.A. nr. 14.452/03.05.2018 - act care reprezintă soluţionarea cererii de plată a A. dată de către F.G.A.. Faptul că prin hotărârile judecătoreşti prin care a fost anulată Decizia F.G.A. nr. 14.452/03.05.2018, F.G.A. nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună, nu poate conduce la idee că răspunderea intimatului-pârât nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia nr. 14.452/03.05.2018.

Cu privire la existenţa prejudiciului s-a arătat arată că, deşi intimatul-pârât avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, această soluţionare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii şi a fost în sensul respingerii, iar prin soluţia dată cererii de plată a reclamantei, intimatul-pârât a lipsit-o pe aceasta de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri. Totodată, a fost invocată aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, arătându-se şi faptul că dispoziţiile art. 1535 C. civ. prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, recurenta-reclamantă a susţinut că, prejudiciul suferit de aceasta constă în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, care este cauza acestui prejudiciu, ce a determinat această întârziere în plata despăgubirilor este evident - modalitatea în care intimatul-pârât a soluţionat cererea de plată prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018.

Faţă de cererea de plată formulată pentru realizarea dreptului său, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a dispus prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată şi abia după anularea acesteia a procedat la analiza pe fond (cererea fiind în curs de soluţionare). Este evident că dacă intimatul-pârât ar fi soluţionat de la bun început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul reclamantei nu ar fi existat.

În ceea ce priveşte culpa Fondului de Garantare a Asiguraţilor, recurenta-reclamantă a apreciat că şi aceasta este una evidentă. Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea sarcina ca în îndeplinirea obligaţiilor sale să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind reclamanta de o sumă semnificativă de bani.

Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, Fondul a interpretat greşit şi tendenţios prevederile legale, căutând prin orice mijloc a nu achita creanţele de asigurare, ignorând impactul pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor. Aceasta în condiţiile în care Fondul a fost creat chiar cu scopul de a asigura încrederea asiguraţilor în sistemul de asigurări, sistem care ar trebui să funcţioneze şi să îi protejeze chiar în condiţiile în care anumiţi asigurători ar intra în procedura falimentului.

4. Apărările formulate de intimat şi alte aspecte relevante

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii atacate, reiterând, în esenţă, apărările din faţa primei instanţe.

Faţă de susţinerile recurentei din calea de atac promovată, în sensul analizării de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cererii de plată şi achitării prin ordin de plată a sumei de 11.003 RON, prin încheierea de şedinţă din data de 15.02.2024 instanţa de recurs a pus în vedere recurentei-reclamante să facă dovada plăţii de către intimatul-pârât a sumei de 11.003 RON la data de 29.10.2021, iar intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor să precizeze dacă a efectuat sau nu plata sumei solicitate.

Intimatul-pârât a răspuns solicitării instanţei, depunând extrasului de cont nr. 222 din 01.11.2021, copia O.P. nr. x/2021 pentru suma de 226 RON, aferentă dosarului A. x, precum şi decizia F.G.A. nr. 45433/28.02.2022 prin care a fost admisă cererea de plată nr. x/29.01.2016 pentru suma de 226 RON.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din circumstanţele concrete ale cauzei se reţine că recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere, modificată şi precizată, prin care a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrată la F.G.A sub nr. x/29.01.2016, ce viza o creanţă de asigurare în cuantum de 452 RON. Reclamanta a apreciat că un atare prejudiciu constă, în principal, în penalităţi în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului CSA nr. 14/2011), iar în subsidiar în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta A. S.A. a invocat greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice şi repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal. Instanţa de recurs constată că pentru a reţine inadmisibilitatea cererii reclamantei prima instanţă s-a raportat, în mod greşit, la o pretinsă solicitare a reclamantei de reparare a prejudiciului pentru soluţionarea cu întârziere a cererii de plată, deşi prin cererea modificatoare depusă la dosar fond, în termen procedural, reclamanta a precizat expres că prejudiciul solicitat a fi reparat este cauzat de respingerea cererii de plată.

Înalta Curte are în vedere faptul că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, întrucât repararea pagubei produse persoanei vătămate reprezintă o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu, respectiv daunele pretinse şi emiterea actelor administrative anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal, sens în care vor fi avute în vedere şi prevederile art. 1349 C. civ., având denumirea marginală Răspunderea delictuală, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", precum şi art. 1357, având denumirea marginală Condiţiile răspunderii, din acelaşi act normativ, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Condiţiile generale cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt: (1) existenţa unui prejudiciu, (2) existenţa unei fapte ilicite, (3) existenţa unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul F.G.A. a Deciziei nr. 14.452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, apreciind că este îndeplinită şi condiţia legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins mai multe cereri de plată formulate de societatea reclamantă pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată a sumei de 452 RON, înregistrată la F.G.A. sub nr. x/29.01.2016, motivat de împrejurarea că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobată la plată şi achitată din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor suma de 450.000 RON, reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată Decizia nr. 14.452/03.05.2018 şi a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, fiind respinsă acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa a reţinut, între altele, că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 (…) nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

Aşadar, Decizia F.G.A. nr. 14.452/03.05.2018 a fost anulată în mod definitiv de instanţa de contencios administrativ, corelativ cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analiza pe fond a cererilor de plată, inclusiv a celei ce face obiectul prezentului litigiu.

Este de observat că existenţa creanţei în sumă de 452 RON, solicitată prin cererea de plată de care se prevalează reclamanta A. în prezenta cauză, nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, astfel că dreptul pretins de A. în prezentul litigiu, vizând acordarea accesoriilor solicitate sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale aferente creanţei principale, nu a devenit actual câtă vreme nu s-a decis asupra existenţei sau inexistenţei dreptului la încasarea despăgubirii. Însă, în urma reanalizării cererii de plată înregistrată sub nr. x/29.01.2016, pârâtul F.G.A. a procedat, la data de 29.10.2021, la plata către A. a unor creanţe de asigurări, printre care suma de 226 RON RON, conform O.P. nr. x/2021 şi extrasului de cont nr. 222 din 01.11.2021 . Prin urmare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a confirmat dreptul A. la plata unei părţi din suma solicitată cu titlu de despăgubire, respectiv 226 RON, ca urmare a constatării culpei comune în producerea evenimentului rutier.

Această împrejurare nu a fost avută în vedere de către instanţa de fond, care în mod greşit a apreciat că nu se pot acorda dobânzile solicitate pentru nesoluţionarea în termen a cererii de plată. Or, la dosarul cauzei reclamanta depusese note scrise precizatoare ale temeiului pretenţiilor solicitate, iar înscrisurile depuse în recurs au dovedit plata parţială a despăgubirii ce face obiectul cererii înregistrate de F.G.A. sub nr. x/29.01.2016. Aşadar, în speţă s-a dovedit că Fondul a recunoscut dreptul recurentei-reclamante la plata parţială a creanţei principale.

De esenţa acţiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci şi repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată. În cauza de faţă, o dimensiune a respectivului prejudiciu rezidă în creanţa de asigurări, anume suma de 452 RON, ce a fost, însă, reparată parţial prin achitarea benevolă de către F.G.A. la data de 29.10.2021 a sumei de 226 RON.

Înalta Curte constată că respingerea cererii de plată prin Decizia F.G.A. nr. 14452/03.05.2018 şi întârzierea generată de F.G.A. în achitarea despăgubirii către A. a avut ca efect prejudicierea creditorului, prin lipsirea lui de folosinţa sumei respective pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată, finalizată cu soluţionarea cererii în sensul respingerii acesteia prin decizia nr. 14.452/03.05.2018) - 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată, finalizată cu admiterea sa în parte, în sensul achitării sumei amintite). Odată anulată, prin hotărâre judecătorească definitivă, Decizia F.G.A. nr. 14.452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine existenţa unei fapte ilicite constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei recunoscute cu titlu de creanţă de asigurări, pentru perioada anterior indicată.

Nu la aceeaşi concluzie se poate ajunge şi în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 03.05.2018, câtă vreme, faţă de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluţionare în termen sau refuz nejustificat de soluţionare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului F.G.A. ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

În acest context, Înalta Curte subliniază că, prin efectul cererii modificatoare a obiectului acţiunii introductive, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, partea reclamantă a solicitat acordarea despăgubirilor, ceea ce implică premisa legală esenţială a existenţei unei hotărâri judecătoreşti privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât. Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018, deci pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca partea reclamantă să demonstreze existenţa sa şi cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraţilor manifestată între data înregistrării cererii de plată (16.03.2016) şi data emiterii deciziei anulate din 03.05.2018.

Astfel, admiţând existenţa faptei ilicite a F.G.A. constând în emiterea Deciziei nr. 14.452/03.05.2018, Înalta Curte identifică şi prejudiciul suferit de reclamantă, a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente despăgubirii recunoscute de pârât cu privire la cererea de plată înregistrată sub nr. x/29.01.2016, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

Conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:

"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauza pendinte nu se poate vorbi despre o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, ce reglementează conţinutul contractului de asigurare RCA, din perspectiva penalităţilor aplicabile în caz de neplată, întrucât, după cum s-a arătat şi mai sus, răspunderea administrativ patrimonială reglemenatată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este una extracontractuală şi, în situaţia particulară incidentă în cauza pendinte, o atare răspundere derivă din fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constând în emiterea unui act administrativ nelegal (Decizia F.G.A. nr. 14.452/03.05.2018).

Deşi este adevărat că recurenta-reclamantă a primit suma de 226 RON, ca plată a despăgubirii pentru riscul produs, în cazul plăţii dobânzii legale legătura de cauzalitate se grevează pe fapta F.G.A., care a emis un act administrativ nelegal ce a generat o întârziere în analizarea pe fond a cererii de plată şi în achitarea despăgubirii. Astfel, raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul administrativ emis în mod nelegal împiedicând reclamanta să beneficieze de folosinţa creanţei de asigurări recunoscute de pârât, pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021.

Concluzionând, despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente valorii despăgubirii recunoscute de pârât (conform dovezilor depuse la dosar) cu privire la cererea de plată înregistrată sub nr. x/29.01.2016, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Nu vor fi reţinute apărările intimatului-pârât privind lipsa culpei F.G.A., argumentele expuse neînfăţişând circumstanţe exoneratoare de răspundere. Înalta Curte constată că emiterea Deciziei nr. 14.452/03.05.2018 a fost rezultatul unei conduite culpabile a F.G.A. în interpretarea Legii nr. 213/2015, pârâtul alegând să promoveze, prin actele emise, o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, care nu a fost confirmată prin mecanismul dezlegării unei chestiuni de drept ce a format obiecul Deciziei nr. 29 din 02.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496-497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligând pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 226 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03 mai 2018 până la data de 29 octombrie 2021, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 800 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat achitate pentru fond şi recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1056 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -VIII-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 226 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03 mai 2018 până la data de 29 octombrie 2021.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum total de 800 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat achitate pentru fond şi recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2024.