Administrative act suspension denied for unmet cumulative conditions; cross-appeal inadmissible due to lack of procedural standing

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2022, reclamantul A. a formulat în temeiul dispoziţiilor art. 1, art. 2, alin. (1) lit. a), b), c), f), j), u), r), s), alin. (2), art. 7, art. 11, art. 8 art. 10, art. 13, art. 14, art. 16, art. 161, art. 17 din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 29, art. 30, art. 33, art. 36, art. 111, art. 116, art. 148, art. 149, art. 155, art. 192, art. 193, art. 194, art. 195 şi următoarele C. proc. civ., cerere de chemare în judecată a Ministrului Justiţiei, în subordinea căruia se află şi funcţionează Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a unităţilor Penitenciare subordonate acesteia, pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 15, art. 46, art. 48, art. 50, art. 63, art. 67 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor declarată, potenţial neconstituţională în ansamblul ei prin Decizia CCR nr. 561 din 18 septembrie 2018, precum şi a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6 din C.E.D.O., art. 1 alin. (4) şi (5), art. 15, art. 16, art. 21, art. 22, art. 28, art. 31, art. 34, art. 35 din Constituţia României.

Urmare a disjungerii dispuse în dosarul anterior menţionat, la data de 9.12.2022 a fost înregistrat dosarul nr. x/2022, având ca obiect suspendarea executării Deciziei directorului general al A.N.P. nr. 516/25.06.2018, privind aprobarea în Programului de asistenţă psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid comunicată penitenciarului Drobeta Turnu Severin prin Adresa nr. x/04.07.2022, suspendarea/anularea dispoziţiilor H.G. nr. 157/2016, obligarea Ministrului Justiţiei la refacerea legislaţiei în materie şi punerea ei în acord cu prevederile Constituţiei României, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, dar şi la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciul produs de nelegalităţile sesizate prin cererea de chemare în judecată.

La data de 13.01.2023, reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând completarea cererii cu alte capete de cerere şi alte persoane sau autorităţi chemate în judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 40 din 10 februarie 2023 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge cererea de modificare ca tardiv formulată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Justiţiei în ceea ce priveşte capetele de cerere vizând H.G. nr. 157/2016 şi, prin urmare, respinge aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepţia lipsei calităţii pasive a pârâtului Directorul A.N.P.

Respinge restul capetelor cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei - B. şi Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ca nefondate."

Anterior, prin încheierea din data de 27 ianuarie 2023, aceeaşi instanţă a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, cererea modificatoare fiind tardiv formulată.

3. Recursul principal exercitat în cauză

Împotriva sentinţei şi încheierii pronunţate de prima instanţă a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând casarea acestora şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul a apreciat că instanţa trebuia să se pronunţe prin sentinţă, iar nu prin încheiere asupra cererii de modificare a acţiunii. În opinia recurentului, cererea modificatoare a fost, în mod nelegal respinsă ca tardivă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care necesitatea formulării acesteia a apărut după comunicarea întâmpinărilor depuse la dosar. De asemenea, instanţa a reţinut în mod eronat că reclamantul a fost legal citat pentru termenele din 9.12.2022 şi 16.12.2022.

Referindu-se la cererea de suspendare a executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei privind aprobarea în Programului de asistenţă psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid comunicată penitenciarului Dr. Tr. Severin prin Adresa nr. x/4.07.2022 recurentul a criticat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Justiţiei, subliniind faptul că Administraţia Naţională a Penitenciarelor funcţionează în subordinea acestuia, Ministrul Justiţiei având obligaţia de a verifica şi corecta activitatea defectuoasă a instituţiei, care, de-a lungul timpului, a atras condamnarea României prin mai multe decizii C.E.DO.

Recurentul a apreciat că dispoziţiile H.G. nr. 157/2016 au fost suspendate de drept ca urmare a pronunţării deciziei CCR nr. 561/18.09.2018, referitoare la neconstituţionalitatea Legii nr. 254/2013 în ansamblul ei, iar în acest context Ministrul Justiţiei, în exercitarea atribuţiilor sale legale, trebuia să propună un proiect de lege care să respecte dispoziţiile Constituţiei.

A mai arătat recurentul că, în calitate de persoană privată de libertate, a fost introdus în Programul de asistenţă psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid contrar voinţei sale şi fără a exista vreo recomandare medicală în acest sens. Astfel, a fost obligat să fie cazat împreună cu alte persoane cu afecţiuni psihice cronice, contagioase, TBC etc., într-o cameră de dimensiuni reduse, contrar celor statuate prin hotărârea C.E.D.O. din 15.12.2022 în cauza 46144/2016 Dincă vs. România, împrejurare ce a condus la agravarea stării sale de sănătate.

Prin urmare, în cauză erau îndeplinite cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor contestate, atât cazul bine justificat (îndoieli puternice cu privire la legalitatea acestora), cât şi iminenţa producerii unei pagube (supunerea la rele tratamente şi tortură), iar instanţa a realizat o analiză superficială a numeroaselor înscrisuri depuse în dovedire, fără a constata că actele emise în legătură cu executarea pedepselor privative de liberate contravin dispoziţiilor legale şi constituţionale, care garantează drepturi pentru persoanele private de libertate.

Pentru toate aceste motive, se impune casarea hotărârii primei instanţe şi aprobarea solicitării de scoatere din programul privind asistenţa psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid, urmând ca recurentul să fie cazat individual, cu respectarea drepturilor garantate de Constituţie, având în vedere şi afecţiunile cronice ale acestuia .

4. Apărările formulate şi recursul incident

La data de 26.04.2023, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant şi menţinerea ca legală a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată .

În acelaşi timp, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declarat recurs incident împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel, criticând soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în privinţa excepţiei inadmisibilităţii recursului incident, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiile art. 458 C. proc. civ. "căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

În prezenta cauză, Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a avut calitatea de parte la instanţa de fond, părţi fiind doar reclamantul A. şi pârâţii Ministrul Justiţiei - B. şi Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Se reţine, totodată şi faptul că recursul nu a fost semnat de Directorul general, care a figurat ca parte în dosarul de fond, ci de Directorul general adjunct, în calitate de reprezentant al autorităţii publice, astfel încât Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu justifică, în cauza de faţă, calitatea procesuală activă pentru a promova recurs împotriva sentinţei curţii de apel. Recursul acesteia apare, astfel, ca inadmisibil şi urmează să fie respins ca atare.

În privinţa recursului principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2023 şi împotriva sentinţei nr. 40 din 10 februarie 2023, se constată că un prim set de critici vizează soluţia de respingere ca tardiv formulată a cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora "(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. (...) (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor."

În cauză, cererea modificatoare a fost depusă de reclamant la data de 13.01.2023, la al treilea termen de judecată, reclamantul participând prin videoconferinţă la termenele anterioare din datele de 9.12.2022 şi 16.12.2022. De asemenea, astfel cum rezultă din notele scrise depuse de ambii pârâţi, aceştia nu au fost de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată, iar instanţa de fond a respins în mod corect solicitarea reclamantului ca tardiv formulată, ca urmare a constatării sancţiunii decăderii acestuia din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată.

Recurentul a criticat şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Justiţiei, în ceea ce priveşte capetele de cerere vizând H.G. nr. 157/2016, însă contrar susţinerilor acestuia instanţa de recurs constată că emitentul actului normativ contestat este Guvernul României, iar nu Ministerul Justiţiei, fiind necesar să existe identitate între persoana pârâtului şi subiectul raportului dedus judecăţii. În mod similar, nu se poate vorbi despre o astfel de calitate procesuală pasivă a Ministrului Justiţiei nici în cazul cererii de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 516/25.06.2018, emise de Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În privinţa criticilor formulate pe fondul acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că acestea au vizat, în esenţă, soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării Deciziei directorului general al A.N.P. nr. 516/25.06.2018, privind aprobarea în Programului de asistenţă psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid. Astfel, recurentul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii impuse, în mod cumulativ, de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei contestate, urmată de scoaterea sa din programul de supraveghere şi continuarea executării pedepsei privative de liberate cu respectarea tuturor drepturilor garantate de legislaţia internă şi internaţională.

Verificând sentinţa primei instanţe prin prisma acestor critici, Înalta Curte constată că aceasta reflectă o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, care impun sesizarea prealabilă a autorităţii publice emitente a actului contestat, existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, în sensul dispoziţiilor art. 7, art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act administrativ, drept condiţii necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, recurentul nu a depus la dosar dovada sesizării autorităţii emitente şi, contrar susţinerilor acestuia, aspectele invocate, în sensul că pedeapsa privativă de libertate nu ar trebui să fie executată în baza unor dispoziţii discreţionare ale directorului A.N.P., ci în baza Constituţiei şi a actelor normative aprobate de Guvern şi Parlament, nu produc o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenţia de excepţie a măsurii suspendării executării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel încât constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiţii era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri. Instanţa de fond a analizat însă şi condiţia iminenţei pagubei şi a reţinut, în raport de susţinerile reclamantului conform cărora acesta nu ar fi trebuit să fie inclus în Programul de asistenţă psihologică contrar voinţei sale, că paguba invocată ar trebui să constea într-o consecinţă a executării, iar nu să reprezinte chiar executarea actului atacat.

Nu în ultimul rând, deşi recurentul nu a formulat critici concrete în privinţa modului de soluţionare a celorlalte capete de cerere (privind obligarea Ministrului Justiţiei la refacererea legislaţiei în materie şi la plata de despăgubiri), ci s-a limitat la a solicita rejudecarea şi admiterea acestora, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, faptul că prima solicitare nu are un obiect determinat în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi presupune constatarea nelegalităţii unui act administrativ normativ, iar în cauză în privinţa capetelor de cerere referitoare la H.G. nr. 157/2016 s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Justiţiei. Aşadar, nefiind constatată nelegalitatea vreunui act administrativ emis de pârâtul Ministrul Justiţiei, instanţa a apreciat, în mod just, că nu se poate dispune obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate de recurentul-reclamant.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 458 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident şi va respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respingând ca nefondat recursul principal declarat de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident declarat de recurenta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 40 din 10 februarie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2023 şi împotriva sentinţei nr. 40 din 10 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2024.