Prisoner transfer: Proximity to domicile as guideline rather than absolute right under Law 254/2013

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22.08.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, prin care a solicitat să-şi execute pedeapsa stabilită prin hotărârea de condamnare în Penitenciarul Rahova şi nu în Penitenciarul Mărgineni, aşa cum s-a dispus. Totodată, a învederat că sunt îndeplinite condiţiile ca acest penintenciar să aibă regim închis, aşa cum este executarea pedepsei acestuia, precum şi faptul că reclamantul are domiciliul în Bucureşti, fiind cel mai apropiat penitenciar de domiciliul său.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1563 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. la Penitenciarul Rahova în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca neîntemeiată; în baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat în sumă de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, au rămas în sarcina acestuia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1563 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că toate persoanele din categoria vulnerabili din punct de vedere medico-social, respectiv HIV sida şi multe alte afecţiuni, sunt persoane predispuse la condiţii de stres în sistemul penitenciar, iar sănătatea acestora trebuie monitorizată permanent de un medic de specialitate în boli infecţioase.

Or, penitenciarul în care urmează să fie transferat nu dispune de medic infecţionist şi este la o distanţă foarte mare în cazul în care ar surveni o situaţie de urgenţă medicală, situaţie care ar conduce la complicarea şi agravarea sănătăţii persoanei condamnate, existând mai multe situaţii în care deţinuţii au fost transportaţi între mai multe penitenciare, uneori survenind decesul acestora.

A mai menţionat că, pe lângă diagnosticele de sida şi hepatită cronică, suferă şi de alergie pe fond de stres, astfel că acesta trebuie ţinut într-un mediu steril şi să beneficieze în permanenţă de asitenţă medicală din partea unui medic specialist în boli infecţioase, situaţia contrară încălcând dreptul său la viaţă şi la sănătate.

Prin urmare, în opinia sa, în baza art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, ar trebui acordat ajutor acestor persoane cu afecţiuni de sănătate, în cazul său spitalul care îi monitorizează starea de sănătate şi îi acordă tratamentul corespunzător aflându-se în localitatea de domiciliu. De asemenea, în Penitenciarul Rahova acesta ar beneficia de menţinerea stării sale de sănătate, de acces la consult şi tratament acordat de un medic specialist infecţionist, de condiţii decente de trai, iar transferul la alt penitenciar i-ar îngrădi drepturile, beneficiul pe care îl are privind cei 4 mp de spaţiu individual existând doar în Penitenciarul Rahova Bucureşti, penitenciar care custodiază persoane definitiv condamnate la pedepse cu executare cu regim şi profil închis astfel cum prevede Legea nr. 254/2013.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii cererii de recurs, pe motiv că, în opinia sa, recurentul nu contestă temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Cu privire la excepţia netimbrării, la termenul de judecată din 22 mai 2025, Înalta Curte a constatat că a fost admisă cererea formulată de recurent privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, prin încheierea din data de 30 ianuarie 2025.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A., domiciliat în municipiul Bucureşti, se află în prezent în Penitenciarul Bucureşti Rahova, unde execută o pedeapsă privativă de libertate de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, în temeiul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2818 din 12.03.2024 emis conform sentinţei penale nr. 1002 din 23.08.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, iar executarea pedepsei a început la data de 24.12.2021 şi urmează să expire în termen la data de 23.12.2030. Situaţia acestuia urmează să fie analizată în comisia pentru liberare condiţionată după data de 16.09.2027, dată care poate fi devansată.

Prin sentinţa penală nr. 1109/05.05.2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a fost obligată Administraţia Penitenciarului Bucureşti Rahova să dispună diligenţele necesare în vederea înscrierii reclamantului la cursuri de instruire şcolară. În acest sens, în temeiul art. 108 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 157/2016 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, coroborat cu sentinţa penală menţionată, la data de 21.11.2023 Administraţia Penitenciarului Bucureşti Rahova a solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor transferarea reclamantului la altă unitate penitenciară, în vederea executării pedepsei şi înscrierii la cursuri de instruire şcolară.

Astfel, în baza dispoziţiei pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor (A.N.P.) nr. 1166 din data de 01.02.2024 reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Giurgiu, în vederea asigurării spaţiului de cazare, a drepturilor conform regimului de executare, precum şi a necesităţii continuării studiilor. Dispoziţia menţionată nu a fost pusă în aplicare, întrucât reclamantul este inclus în categoria persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical, element ce a fost identificat ulterior emiterii dispoziţiei A.N.P. nr. 1166, iar Penitenciarul Giurgiu nu este profilat pe custodierea acestei categorii de persoane.

Ulterior, la data de 10.04.2024, în temeiul art. 108 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 157/2016, coroborat cu sentinţa penală nr. 1109/2023, precum şi cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare nr. 1002/23.08.2023, Administraţia Penitenciarului Bucureşti Rahova a solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor transferarea sus-numitului la altă unitate penitenciară, în vederea executării pedepsei şi înscrierii la cursuri de instruire şcolară, iar prin dispoziţia A.N.P. nr. 16504/27.05.2024 s-a aprobat transferul reclamantului la Penitenciarul Mărgineni, în vederea asigurării continuării studiilor şi a asigurării spaţiului de cazare şi a drepturilor conform regimului de executare.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, prin care a solicitat să-şi execute pedeapsa stabilită prin hotărârea de condamnare în Penitenciarul Rahova şi nu în Penitenciarul Mărgineni, aşa cum s-a dispus.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs.

Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privind transferul deţinuţilor, putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privesţe susţinerile recurentului circumscrise acestui caz de casare, instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate.

Motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea dispoziţiei Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 16504/27.05.2024, prin care s-a aprobat transferul reclamantului de la Penitenciarul Rahova Bucureşti la Penitenciarul Mărgineni, invocând că sunt îndeplinite condiţiile ca acest penintenciar să aibă regim închis, aşa cum este executarea pedepsei acestuia, precum şi faptul că reclamantul are domiciliul în Bucureşti, fiind cel mai apropiat penitenciar de domiciliul său, reclamantul făcând parte din categoria persoanelor vulnerabile din cauza afecţiunilor medicale de care suferă.

Înalta Curte reţine că în mod corect a apreciat prima instanţă că actul administrativ emis de pârâtă beneficiază de prezumţia de legalitate şi veridicitate, nefiind incidente cauze de nulitate a acestuia.

Astfel, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, invocate de către reclamant în susţinerea cererii de chemare în judecată:

"(5) Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă".

Art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor."

Totodată, dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 254/2013 prevăd următoarele:

"1) Comisia prevăzută la art. 32 din Lege face propuneri de transfer Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în următoarele situaţii: a) stabilirea sau schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în situaţia în care acesta nu se încadrează în profilul unităţii; b) depăşirea capacităţii de cazare a penitenciarului; c) înscrierea deţinuţilor la cursuri de formare profesională ori de instruire şcolară; d) folosirea deţinuţilor la muncă, la activităţi de educaţie şi de asistenţă psihologică şi asistenţă socială; e) în cazul deţinuţilor pentru care măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei la nivelul penitenciarului sunt neîndestulătoare; f) pentru încheierea căsătoriei; g) alte motive temeinic justificate. (…)

(4) Transferarea deţinuţilor la un alt penitenciar se face conform profilării penitenciarelor, stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevăzută la art. 45 alin. (1) din Lege, şi va ţine cont, de regulă, ca penitenciarul să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a acestora. (…)".

Potrivit art. 108 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin H.G. nr. 157/2016, "Comisia prevăzută la art. 32 din Lege face propuneri de transfer Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în cazul deţinuţilor pentru care măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei la nivelul penitenciarului sunt neîndestulătoare."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, la stabilirea penitenciarului adecvat pentru persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, autoritatea publică ANP are în vedere un cumul de împrejurări atât de factură obiectivă, care ţin de situaţia reţelei de unităţi de deţinere de pe teritoriul României, cât şi de factură subiectivă, care ţin de persoana privată de libertate.

Cu alte cuvinte, la stabilirea penitenciarului în care persoana condamnată îşi va executa pedeapsa şi la transfer trebuie avute în vedere mai multe criterii, între care este menţionată ca regulă proximitatea penitenciarului de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, alături de regimul de executare şi de nevoile de reintegrare socială, sex şi vârstă.

Aşa fiind, se constată că nu poate fi aplicat exclusiv vreunul dintre criteriile legale antereferite, astfel cum au fost invocate de reclamant în susţinerea cererii sale, fără a fi luate în considerare toate împrejurările prevăzute de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, împrejurări care se aplică pe tot parcursul executării pedepsei în regim privativ de libertate.

În concret, cu privire la menţionarea în textul legal a regulii proximităţii penitenciarului de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, aceasta reprezintă doar o recomandare de executare a pedepsei într-un penitenciar situat cât mai aproape de domiciliu, în scopul asigurării unui mecanism de echilibrare a intereselor individuale şi publice concurente în evaluarea proporţionalităţii măsurii de alocare într-un anume penitenciar.

Cu privire la acest aspect, instanţa de recurs reţine incidenţa în cauză a Deciziei nr. 3 din 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 542 din 16 iunie 2023, prin care s-au reţinut următoarele:

"82. Se constată că în capitolul V al titlului III din Legea nr. 254/2013, ce reglementează drepturile persoanei condamnate, nu este prevăzut un drept al condamnatului de a-şi alege locul unde execută pedeapsa privativă de libertate.

83. De asemenea, nu este reglementat nici dreptul de a executa pedeapsa cât mai aproape de domiciliu, cum nu este prevăzut nici un eventual "drept la transfer" într-un loc de detenţie care este mai apropiat domiciliului decât cel în care este în curs de executare pedeapsa privativă de libertate.

84. Formularea unei cereri de către o persoană condamnată cu privire la orice aspect intervenit pe parcursul executării pedepsei nu determină ipso facto includerea unui astfel de demers în categoria drepturilor persoanelor deţinute. Aceste drepturi sunt expres reglementate de lege, astfel încât nu orice solicitare formulată de un deţinut atrage aplicarea procedurii speciale."

În aceeaşi decizie, s-a reţinut că criteriul apropierii de domiciliu nu are "o valoare absolută", fiind în corelare cu alte aspecte, care ţin de specificul naţional, şi anume: regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, dar şi de necesitatea ca administraţia să poată gestiona deplasările/transferările persoanelor condamnate între penitenciare şi să asigure condiţii cât mai bune de cazare acestora.

Raţiunea ce exclude calificarea criteriului de alocare menţionat ca drept al persoanei condamnate se sprijină pe necesitatea de a exista un echilibru la nivelul sistemului penitenciar, apt a fi realizat doar de manieră centralizată, Administraţia Naţională a Penitenciarelor fiind instituţia chemată să coordoneze activitatea de executare a pedepselor la nivelul întregului sistem (par. 87, 88).

În aceste condiţii, se reţine că dispoziţiile cu privire la transferarea/netransferarea reclamatului au fost fundamentate pe motive obiective, având caracter justificat în raport de prevederile legale ce au stat la baza acestora, niciun act normativ în vigoare neinstituind în sarcina instituţiei obligativitatea transferării deţinuţilor în funcţie de solicitările acestora, fiecare situaţie în parte fiind analizată riguros în funcţie de criteriile arătate mai sus cu privire la oportunitatea desfăşurării unor astfel de demersuri.

Astfel, din actele dosarului rezultă că dispoziţia contestată a fost fundamentată pe situaţia juridică a reclamantului, generată pe de o parte, de includerea sa în categoria persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical, iar pe de altă parte de necesitatea punerii în executare a sentinţei penale nr. 1109/2023 pronunţate de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin care a fost obligată Administraţia Penitenciarului Bucureşti Rahova să dispună diligenţele necesare în vederea înscrierii la cursuri de instruire şcolară, dublat de imperativul de asigurare a spaţiului de cazare şi a drepturilor conform regimului de executare, vătămarea pretinsă de reclamant în legătură cu dreptul său de a fi vizitat de familia sa, neputând fi reţinută, în acest sens autoritatea publică pârâtă probând împrejurarea că din istoricul vizitelor deţinutului şi lista de aparţinători a rezultat că de la data intrării în penitenciar, respectiv 15.02.2022, până în prezent, reclamantul nu a fost vizitat.

În raport de considerentele expuse şi de situaţia concretă a recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acestuia nu i s-a încălcat niciun drept prevăzut de legislaţia în vigoare, iar actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale antereferite, în baza documentaţiei corespunzătoare, astfel că în cauză nu se relevă argumente prin prisma cărora să se identifice elemente de nelegalitate a aprecierii organului decident, neavând caracter abuziv şi nici discriminatoriu, aşa cum pretinde recurentul-reclamant, fiind justificată atât de situaţia reţelei de unităţi de deţinere de pe teritoriul României, cât şi de persoana reclamantului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin întâmpinare, şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1563 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.