Refusal of employment authorization for foreigners: incompatibility of service-based work structure with effective activity requirements and missing tax clearance

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/30.09.2024, reclamanta A. S.R.L. a contestat refuzul pârâtului Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş nr. x din 22.08.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetăţenii străini:

- B., cetăţean al statului Pakistan;

- C., cetăţean al statului India;

- D., cetăţean al statului Pakistan;

- E., cetăţean al statului India;

- F., cetăţean al statului Bangladesh;

- G., cetăţean al statului Pakistan;

- H., cetăţean al statului Pakistan;

solicitând instanţei să dispună anularea actului emis de către pârât şi obligarea acestuia să emită un nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetăţenii străini, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 861 din 3 decembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş, acţiune având ca obiect anularea refuzului pârâtului Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş nr. x din 22.08.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru cetăţenii străini B., C., D., E., F., G. şi H. şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 861 din 3 decembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că, în ceea ce priveşte motivul de refuz invocat de către pârât, la fiecare refuz instituţia invoca un alt motiv, fie că societatea nu desfăşura activitate, fie că ar avea o presupusă condamnare pentru infracţiuni prevăzute de C. pen. sau de Codul muncii, niciodată necoincizând aceste motive nereale de refuz. Practic în unele refuzuri se constata că societatea ar avea o condamnare penală, în alte refuzuri nu se constata acest aspect, însă se reţineau alte motive de refuz. În opinia sa, sunt total neîntemeiate aceste motive cu atât mai mult cu cât în multe situaţii identice societatea a obţinut de la aceeaşi formaţiune teritorială sau de la alte formaţiuni teritoriale din ţară ale instituţiei pârâte avize de angajare în urma aprobării dosarului administrativ, în aceeaşi perioadă în care a primit şi acest refuz. Din toate aceste situaţii rezultă că pârâtul cu rea-voinţă invoca tot felul de motive de refuz care nu au un corespondent în realitate, doar pentru a împiedica procesul de punere în legalitate al cetăţenilor străini, iar această rea-credinţă se răsfrânge în mod direct asupra străinului care nu are nicio vină pentru toată aceasta situaţie creată de către instituţia pârâtă. Cetăţenii străini au părăsit ţările de origine, au plătit sume de bani foarte mari la nivelul de trai din ţările lor pentru a ajunge în România să lucreze în mod legal, iar în ţara noastră le este restricţionat dreptul la muncă pentru motive neîntemeiate tocmai de către instituţia care se presupune că ar trebui să le confere sprijin în procesul de integrare pe piaţa muncii din România.

Strict legat de motivul de refuz ce face obiectul prezentului dosar, recurenta a arătat că din conţinutul certificatului constatator rezultă faptul că societatea este autorizată de Registrul Comerţului să desfăşoare activităţi la terţi conform declaraţiei pe propria răspundere nr. 9500/07.02.2023 dată de administratorul societăţii la Registrul Comerţului. Ca atare, în baza unor contracte de prestări servicii, desfăşoară activitate cu angajaţi proprii la terţi cu care încheie aceste contracte de prestări servicii şi pe care le depune în probaţiune la instanţă.

A mai susţinut că afirmaţia pârâtului conform căruia nu a fost prezentat cazierul judiciar valid pentru cetăţenii străini, este nefondată. În realitate, a depus cazierul judiciar valabil pentru străini, însă acest document nu conţinea codul numeric personal al cetăţenilor în cauză. Cu toate acestea, cazierul era valabil, iar refuzul operatorului de la ghişeu de a-l considera astfel s-a datorat exclusiv absentei CNP-ului, fără a analiza documentul în ansamblu. Deşi operatorul a considerat că nu poate verifica dacă acel cazier aparţine persoanei respective, acest lucru ar fi putut fi uşor stabilit, având în vedere ca la dosar au fost ataşate şi alte documente relevante, inclusiv paşaportul şi o fotografie a cetăţeanului străin. Prin aceste documente, identitatea străinilor putea fi confirmată fără dificultate.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de a depune certificatul de atestare fiscală la dosar, a subliniat că societatea a acţionat cu promptitudine şi bună-credinţă în solicitarea şi urmărirea eliberării acestui document, însă circumstanţele administrative nu au permis emiterea documentului în cadrul termenului impus, care, din perspectiva unei evaluări obiective, s-a dovedit a fi insuficient în raport cu timpii de procesare practici. Având în vedere că obţinerea certificatului s-a realizat ulterior, a solicitat să fie luată în considerare diligenţa depusă în acest sens şi să fie admisă completarea documentaţiei aferente, în spiritul unei soluţionări echitabile şi juste a cauzei.

În legătură cu afirmaţia pârâtului privitoare la faptul că cetăţenii străini B., C., D., E. şi F. se aflau în şedere ilegală, recurenta a considerat că este neîntemeiată, în contextul în care aceştia nu pot fi consideraţi vinovaţi de aceasta situaţie. Deşi cetăţenii străini se aflau la momentul soluţionării refuzului într-o situaţie de şedere ilegală, trebuie să fie analizate circumstanţele care au dus la această situaţie. Concret, cetăţenii în cauză au solicitat anterior avize de muncă în mod repetat, cu angajatori diferiţi, imediat după încetarea contractului de muncă cu ultimul angajator legal. De fiecare dată, aceştia au urmărit să îşi regularizeze statutul în România, însă au fost întâmpinaţi cu refuzuri de la IGI, fără a beneficia de o soluţie favorabilă. Motivul refuzurilor anterioare, în perioada în care străinii erau în şedere legală, era că societatea nu desfăşoară activitate compatibilă cu funcţia pentru care se cere aviz, deşi s-a făcut dovada cu contracte de prestări servicii, deci nu este un motiv care ţinea de persoana străinilor. Astfel, cetăţenii străini au demonstrat, prin comportamentul lor, o intenţie constantă de a se conforma prevederilor legale în materia şederii şi muncii pe teritoriul României. Or, această conduită de bună-credinţă nu poate fi ignorată în analiza legalităţii refuzului emis de IGI. Situaţia de şedere ilegală în care se află la momentul actual nu poate fi imputată exclusiv străinilor, întrucât aceştia au fost împiedicaţi în mod repetat să obţină avizul de muncă necesar.

Din cursul anului 2023 şi până în prezent au fost emise de către instituţia pârâtă către societate un număr de 42 avize în baza dosarului administrativ, fapt care poate fi confirmat cu uşurinţă de către instituţia pârâtă printr-un extras din evidenţelor lor, iar la emiterea acestor avize nu s-a pus problema că nu desfăşura activitate sau că avea vreo condamnare penală, inexistentă de altfel. (din cele 42 avize obţinute de la pârât, doar 12 străini au primit viza de intrare în România, astfel că pentru restul a solicitat pârâtului anularea, însă acestea au fost emise iniţial). Mai mult decât atât, societatea a obţinut locul 2 în Topul Firmelor din jud. Timiş pe anul 2022 în ce priveşte activităţile poştale şi de curierat.

A apreciat recurenta că din modul de redactare a refuzurilor de instituţia pârâtă rezultă faptul că acestea sunt emise pe bandă rulantă fără fundament legal, ceea ce echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014 privind respectarea principiul proporţionalităţii, dar şi cu încălcarea dreptului la muncă a cetăţeanului străin.

Aşadar, în opinia sa, hotărârea primei instanţe este netemeinică, întrucât aceasta nu a ţinut cont de toate aspectele invocate de către reclamantă în susţinerea contestaţiei, respectiv înscrisuri din care reiese faptul că desfăşura activitate, că societatea nu este înfiinţată în scopul de a facilita intrarea străinilor în ţară, în condiţiile în care societatea este înfiinţată din anul 2020, are în derulare contracte de prestări servicii cu diverse societăţi în ce priveşte activitatea de curierat.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât, în opinia sa, nu sunt dezvoltate critici de nelegalitate a sentinţei şi nu se indică normele de drept care au fost încălcate sau aplicate în mod eronat, fiind reluate aspectele relatate în faţa instanţei de fond.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă, a susţinut că, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) alin. (2) lit. a)1 coroborat cu art. 6 alin. (1)1 din O.G. nr. 25/2014, respectiv art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (2), art. 7 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 8 alin. (3) lit. c) din acelaşi act normativ.

A apreciat că din datele concluzionate reiese împrejurarea potrivit căreia activitatea angajatorului se derulează în scopul facilitării intrării străinilor în Romania, ponderea numărului de străini care au intrat în România urmare a obţinerii vizei de lungă şedere D/AM solicitată în baza avizului de angajare acordat societăţii fiind semnificativ mai mare decât numărul străinilor care au permise unice în calitate de angajaţi ai S.C. A. S.R.L. şi contracte individuale de muncă active.

Faţă de ansamblul operaţiunilor administrative desfăşurate de către emitentul actului litigios, se poate observa că măsura administrativă este dispusă cu respectarea exigenţelor normative relevante în cauză, actul atacat fiind corespunzător motivat atât în fapt, cât şi în drept.

În concluzie, în opinia sa, în mod temeinic şi legal, instituţia a emis actul administrativ privind refuzul eliberării avizului de angajare solicitat de reclamantă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-reclamantă privesc greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale pe care s-a întemeiat refuzul de eliberare de către autoritatea pârâtă a avizului solicitat de aceasta, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Adresa nr. x/22.08.2024, Serviciul pentru Imigrări Timiş a refuzat eliberarea avizului de angajare solicitat de S.C. A. S.R.L. pentru cetăţenii străini B., C., D., E., F., G. şi H..

Pârâtul a motivat refuzul de acordare a avizului de angajare prin aceea că: în urma analizării documentelor şi a verificărilor efectuate, au rezultat suspiciuni care conduc la premisa că activitatea angajatorului se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României, ponderea cetăţenilor străini care au intrat în România urmare a obţinerii vizei de lungă şedere D/AM, solicitată în baza avizului de angajare obţinut anterior, fiind semnificativ mai mare decât numărul celor care au solicitat şi obţinut permise unice în calitate de angajaţi ai A. S.R.L.; nu au fost prezentate certificatele de atestare fiscală pentru cetăţenii străini C., D., E., F., G., H.; nu au fost prezentate certificatele de cazier judiciar valide pentru cetăţenii străini B., C., D., E., H.; se aflau în şedere ilegală următorii cetăţeni străini B., C., D., E., F..

În drept, s-a reţinut că nu sunt respectate prevederile prevăzute de art. 4 alin. (1), alin. (2) lit. a)1, art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2) lit. a)1 şi b coroborat cu art. 6 alin. (2), art. 7 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 8 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context factual, reclamanta A. S.R.L. s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal, contestând refuzul pârâtului Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş nr. x din 22.08.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetăţenii străini B., C., D., E., F., G., H., solicitând instanţei să dispună anularea actului emis de către pârât şi obligarea acestuia să emită un nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea sa de acordare a avizului de angajare pentru cetăţenii străini, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat greşita interpretare şi aplicare a legii, susţinând în esenţă, următoarele: din conţinutul certificatului constatator, rezultă că societatea este autorizată de Registrul Comerţului să desfăşoare activităţi la terţi conform declaraţiei pe propria răspundere nr. 9500/07.02.2023 dată de administratorul societăţii la Registrul Comerţului, astfel că, în baza unor contracte de prestări servicii, desfăşoară activitate cu angajaţi proprii la terţi cu care încheie aceste contracte de prestări servicii şi pe care le depune în probaţiune la instanţă; afirmaţia pârâtului conform căruia nu au fost prezentate cazierele judiciare valide pentru cetăţenii străini, este nefondată, în realitate, fiind depus cazierul judiciar valabil pentru străini, însă acest document nu conţinea codul numeric personal al cetăţenilor în cauză, dar, în opinia sa, identitatea străinilor putea fi confirmată fără dificultate; în ceea ce priveşte susţinerea pârâtului referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de a depune certificatul de atestare fiscală la dosar - societatea a acţionat cu promptitudine şi bună-credinţă în solicitarea şi urmărirea eliberării acestui document, însă circumstanţele administrative nu au permis emiterea documentului în cadrul termenului impus, care, din perspectiva unei evaluări obiective, s-a dovedit a fi insuficient în raport cu timpii de procesare practici; în legătură cu afirmaţia pârâtului privitoare la faptul că cetăţenii străini B., C., D., E. şi F. se aflau în şedere ilegală - aceasta este neîntemeiată, în contextul în care aceştia nu pot fi consideraţi vinovaţi de această situaţie; din modul de redactare a refuzurilor de instituţia pârâtă rezultă faptul că în cauză au fost încălcate şi dispoziţiile art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014 privind respectarea principiul proporţionalităţii, dar şi dreptul la muncă al cetăţeanului străin.

Înalta Curte reţine că în mod corect a apreciat prima instanţă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 4 alin. (2) lit. a), art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, art. 7 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 25/2014, art. 8 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România, aprobată prin Legea 14/2015, aplicabilă la data depunerii cererii în cauză.

Astfel, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, "(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere".

Conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, "(1) Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare obţinut de angajatori în condiţiile prezentei ordonanţe".

O.G. nr. 25/2014 prevede următoarele:

- art. 4 alin. (1):

"(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenta ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător".

- art. 4 alin. (2) lit. a), lit. a)1 şi lit. b) 4, astfel cum au fost modificate, respectiv introdus (alin. a1) prin Legea nr. 28/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2024:

(2) Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:

a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului;

a1) activitatea angajatorului nu a fost înfiinţată sau nu se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României; (…)

b) angajatorul are achitate obligaţiile către bugetul de stat."

- art. 6 alin. (2):

"(2) Dovada îndeplinirii condiţiei generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a certificatului de atestare fiscală valabil, emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială îşi are sediul social sau profesional ori, după caz, domiciliul angajatorul, privind achitarea obligaţiilor către bugetul de stat."

- art. 7 alin. (2) lit. c), astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 25/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 250 din 22 martie 2024:

(2) Condiţiile speciale pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători permanenţi sunt următoarele:

c) străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplineşte condiţiile de autorizare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă şi nu are antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României."

- art. 8 alin. (3) lit. c):

"(3) Dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente: (…)

c) cazierul judiciar al străinului sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de origine ori reşedinţă, tradus şi legalizat în condiţiile legii."

Prin memoriul de recurs, una dintre criticile formulate priveşte interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, recurenta susţinând că din conţinutul certificatului constatator, rezultă că societatea este autorizată de Registrul Comerţului să desfăşoare activităţi la terţi conform declaraţiei pe propria răspundere nr. 9500/07.02.2023 dată de administratorul societăţii la Registrul Comerţului, astfel că, în baza unor contracte de prestări servicii, desfăşoară activitate cu angajaţi proprii la terţi cu care încheie aceste contracte de prestări servicii.

În ceea ce priveşte condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare, Înalta Curte constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că societatea reclamantă nu desfăşoară pe teritoriul României o activitate compatibilă cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinilor.

Astfel, referitor la contractele încheiate de reclamantă cu terţii, în mod corect a observat prima instanţă că reclamanta este autorizată să desfăşoare activitate la terţe societăţi, însă în speţă nu s-a dovedit încheierea şi executarea unui astfel de contract de către reclamantă, respectiv nu s-a probat plasarea forţei de muncă a reclamantei la alte societăţi, ci numai prestarea de către reclamantă a unor servicii de curierat.

În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că reclamanta pretinde că îndeplineşte toate condiţiile legale cerute de O.G. nr. 25/2014, recunoscând că lucrătorii pentru care face diligenţe în vederea obţinerii avizului de angajare nu urmează să lucreze în cadrul societăţii, ci îşi vor desfăşura activitatea la alte societăţi beneficiare sub forma de prestări servicii la terţi.

Or, dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 sunt clare în sensul că una dintre condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare este aceea ca angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Prin urmare, în raport de aceste prevederi legale şi de situaţia anterior reţinută rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, motiv pentru care în mod corect s-a dispus refuzul acordării avizului de muncă de către pârât, cu atât mai mult că s-a constatat şi neîndeplinirea şi celorlalte condiţii prevăzute de dispoziţiile anterior enunţate din O.G. nr. 25/2014.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susţinerile recurentei referitoare la faptul că sunt îndeplinite condiţiile privind depunerea certificatelor de cazier judiciar ale străinilor în sensul că a fost depus cazierul judiciar valabil pentru străini, însă acest document nu conţinea codul numeric personal al cetăţenilor în cauză, dar, în opinia sa, identitatea străinilor putea fi confirmată fără dificultate.

Cu privire la acest aspect, în mod corect judecătorul fondului a constatat că reclamanta a depus la autoritatea pârâtă certificatele de cazier judiciar eliberate de autoritatea competentă, dar acestea nu aveau completată rubrica codul numeric personal al cetăţenilor în cauză, iar pârâtul a pus în vedere reclamantei, la data de 05.08.2024, să depună la dosar certificatele de cazier judiciar "cu CNP" până la data de 20.08.2024. Raportat la această situaţie nu se poate reţine că reclamanta nu a depus la autoritatea pârâtă certificatele de cazier judiciar, astfel cum prevede art. 8 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 25/2014 şi nu se poate reţine că reclamanta este răspunzătoare de conţinutul certificatelor de cazier judiciar emise de autoritatea competentă.

Însă Înalta Curte reţine că nu există vreo reglementare din care să rezulte posibilitatea identificării cetăţenilor străini în lipsa menţionării codului numeric personal, fiind justificată solicitarea adresată de pârât reclamantei de a depune certificatele de cazier judiciar completate la rubrica privind codul numeric personal, autoritatea pârâtă nefiind obligată să accepte certificatele necompletate la rubrica privind codul numeric personal, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă.

Astfel, se constată că pârâtul a pus în vedere reclamantei această neregularitate şi a acordat un termen de 15 zile pentru depunerea certificatelor de cazier judiciar completate corespunzător la rubrica privind codul numeric personal, iar reclamanta nu a probat caracterul nerezonabil al termenului acordat în acest sens şi nici demersurile efectuate în vederea remedierii acestei neregularităţi, situaţie faţă de care în mod corect s-a reţinut temeinicia acestui motiv de refuz de emitere a avizelor de angajare favorabile pentru cetăţenii străini care nu aveau certificate de cazier judiciar completate corespunzător la rubrica privind codul numeric personal.

Sunt nefondate şi susţinerile recurentei privind motivul de refuz referitor la neprezentarea de către reclamantă a certificatelor de atestare fiscală pentru cetăţenii străini C., D., E., F., G., H., neregularitate recunoscută de recurenta-reclamantă atât în dosarul de fond, cât şi prin memoriul de recurs, însă o justifică prin faptul că a acţionat cu promptitudine şi bună-credinţă în solicitarea şi urmărirea eliberării acestui document, dar circumstanţele administrative nu au permis emiterea documentului în cadrul termenului impus care, din perspectiva unei evaluări obiective, s-a dovedit a fi insuficient în raport cu timpii de procesare practici. Având în vedere că obţinerea certificatului s-a realizat ulterior, reclamanta a solicitat să fie luată în considerare diligenţa depusă în acest sens şi să fie admisă completarea documentaţiei aferente, în spiritul unei soluţionări echitabile şi juste a cauzei.

Înalta Curte reţine că în cazul certificatelor de atestare fiscală recurenta-reclamantă cunoştea obligaţia de depunere a acestora, fiind prevăzută de art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, condiţii în care lipsa acestora era evidentă şi putea fi constatată de reclamantă la o verificare a înscrisurilor pe care O.G. nr. 25/2014 le impune pentru obţinerea avizelor de angajare în muncă.

Reclamanta a înregistrat cererile pe site-ul autorităţii pârâte în datele de 2 şi 7.07.2024, fiind programată pentru depunerea actelor la sediul pârâtelor la datele de 2, 5 şi 8.08.2024, având suficient timp pentru a verifica şi pregăti documentaţia necesară pentru emiterea avizelor de angajare, inclusiv pentru a observa lipsa certificatelor de cazier fiscal.

De asemenea, se reţine că pârâtul a pus în vedere reclamantei la data de 5.08.2024, să depună la dosar certificatul de cazier fiscal până la data de 20.08.2024, iar reclamanta nu a probat caracterul nerezonabil al termenului acordat în acest sens şi nici demersurile efectuate în vederea remedierii acestei neregularităţi.

În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă, admiţând că reclamanta a depus ulterior certificatele de cazier fiscal, a reţinut că reclamanta nu a făcut această dovadă şi nu a indicat dispoziţiile legale în baza cărora ar trebui ignorată nerespectarea termenului acordat de autoritatea pârâtă în acest scop, situaţie faţă de care s-a reţinut temeinicia şi a acestui motiv de refuz de emitere a avizelor de angajare favorabile pentru cetăţenii străini pentru care reclamanta nu a completat documentaţia cu un certificat de cazier fiscal.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la motivul de refuz întemeiat pe faptul că se aflau în şedere ilegală următorii cetăţeni străini B., C., D., E., F., se observă că recurenta-reclamantă a admis că aceşti cetăţeni străini se aflau în şedere nelegală, însă susţine că aceştia nu pot fi consideraţi vinovaţi de această situaţie deoarece, deşi cetăţenii străini se aflau la momentul soluţionării refuzului într-o situaţie de şedere ilegală, trebuie să fie analizate circumstanţele care au dus la această situaţie. Astfel, recurenta-reclamantă a învederat că aceşti străini au solicitat anterior avize de muncă în mod repetat, cu angajatori diferiţi, imediat după încetarea contractului de muncă cu ultimul angajator legal, cererile fiind respinse aceste solicitări de către Inspectoratul General pentru Imigrări.

Inalta Curte constată că din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a dovedit demersurile efectuate de cetăţenii străini în vederea obţinerii altor avize de muncă, cu privire la acest aspect în mod corect observând prima instanţă că astfel de demersuri nu pot fi efectuate în mod direct de cetăţeanul străin, ci de un angajator, cetăţeanul străin având, eventual, obligaţia de a identifica un angajator dispus să efectueze aceste demersuri, şi, chiar admiţând efectuarea unor astfel de demersuri ale cetăţenilor străini, Inspectoratul General pentru Imigrări nu avea obligaţia de a admite cererile de emitere a avizelor de angajare, iar reclamanta nu a dovedit caracterul nelegal al refuzurilor exprimate de formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări la aceste cereri.

Sunt lipsite de suport şi susţinerile recurentei-reclamante cu privire la buna-credinţă a cetăţenilor străini, care nu creează acestora un drept de şedere în România până la identificarea unui angajator dispus să obţină avizul de angajare pentru respectivul cetăţean străin. Astfel, chiar dacă poate fi admisă dificultatea identificării unui loc de muncă de către cetăţenii străini, aceste dificultăţi nu constituie un temei pentru recunoaşterea unui drept de şedere pe teritoriul României.

De asemenea, Înalta Curte reţine că nu se poate susţine în mod valid încălcarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014 privind respectarea principiul proporţionalităţii, dar şi dreptul la muncă al cetăţeanului străin, având în vedere că din actele existente la dosar rezultă că cererea societăţii reclamante a fost analizată pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor legale generale şi speciale, în vederea eliberării avizelor de angajare în muncă pentru scopul depus, pentru cetăţenii străini, constatându-se neîndeplinirea acestor condiţii, astfel cum s-a reţinut.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor factuale reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 861 din 3 decembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.