Immigration authority wins appeal; denial of work avis for Pakistani nationals upheld as employer failed to prove actual business activity.

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin sentinţa civilă nr. 2495/27.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. S.R.L., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2126/11.04.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022 s-a admis recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A. S.R.L., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2495/27.12.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că a avut în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (21) şi (22) din O.G. nr. 25/2014 şi că, aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt anterior reţinută, a constatat, din verificarea documentaţiei care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat că, în procedura de verificare a cererilor, prin adresa nr. x/02.02.2022, pârâtul i-a comunicat reclamantei că, pentru verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, astfel că termenul limită de soluţionare a fost prelungit cu 15 zile, în conformitate cu art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, respectiv până la data de 15.02.2022. Aşadar, prin adresa antereferită, singura în acest sens, pârâtul a comunicat reclamantei doar că sunt necesare verificări suplimentare cu prelungirea corespunzătoare a termenului de soluţionare a cererilor, fără a-i comunica, însă, şi ce informaţii suplimentare sunt necesare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 28 alin. (21) din O.G. nr. 25/2014.

În acest context, deşi judecătorul fondului avea obligaţia de a verifica îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 28 alin. (21) din O.G. nr. 25/2014, respectiv de a verifica dacă pârâtul i-a cerut reclamantei informaţii suplimentare cu privire la sediul unde urma să îşi desfăşoare activitatea societatea, Înalta Curte observă că judecătorul nu a procedat astfel, reţinând doar că, în realitate, dispoziţiile art. 28 alin. (21) şi alin. (22) din O.G. nr. 25/2014 permit pârâtului, în situaţii particulare, care implică existenţa unor suspiciuni de fraudă, solicitarea oricăror înscrisuri necesare dovedirii aspectelor invocate prin înscrisurile depuse de solicitant, cât şi verificarea directă a acestora, iar în acest mod a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2138 din 17 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii C., B. şi A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti; a fost anulată Decizia nr. x/DIMB/S1/LAI din data de 09.02.2022 emisă de pârâta IGI; a fost obligă pârâta să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenţi pe numele cetăţenilor pakistanezi C. respectiv B.; s-a respins în rest cererea ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2138 din 17 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, cu referire la motivarea instanţei referitoare la faptul că "din datele speţei nu rezultă că pârâtul ar fi emis decizia contestată cu respectarea prevederilor art. 28 alin. (2)2 şi 22 din nr. O.G. nr. 25/2014", a considerat că este nepotrivită, având în vedere contextul în care s-au făcut verificările. Privind această speţă prin prisma principiului proporţionalităţii atunci când există suspiciuni că activitatea declarată a societăţii solicitante nu există cu adevărat se pot face verificări suplimentare chiar deplasându-se la sediul social sau la punctele de lucru în mod inopinat, iar documentele necesare le poate obţine solicitând acest lucru în timpul verificărilor. Instituţia are autoritatea de a reglementa dreptul de şedere al unui cetăţean străin pe teritoriul României, fiind responsabilă de controlul migraţiei, care implică cunoaşterea locului unde îşi are un străin rezidenţa, scopul pentru care se află pe teritoriul României şi situaţia în care acesta se regăseşte, fiind abilitată de lege să dispună cu privire la reglementarea dreptului de şedere al oricărui cetăţean străin, conform H.G. nr. 639/2007 privind structura organizatorică şi atribuţiile Inspectoratului General pentru Imigrări, cu modificările şi completările ulterioare.

Decizia cadrelor instituţiei respectă principiul proporţionalităţii definit de prevederile art. 9 din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia formele de activitate ale autorităţilor administraţiei publice trebuie să fie corespunzător satisfacerii unui interes public, precum şi echilibrate din punct de vedere al efectelor asupra persoanelor. Reglementările sau măsurile autorităţilor publice şi instituţiilor administraţiei publice sunt iniţiate, adoptate, emise, după caz, numai în urma evaluării nevoilor de interes public sau a problemelor, după caz, a riscurilor şi a impactului soluţiilor propuse.

Principiul proporţionalităţii presupune că orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare şi necesară în vederea atingerii acelui scop şi în acelaşi timp, cea mai rezonabilă.

In jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că principiul proporţionalităţii face parte dintre principiile generale ale dreptului comunitar şi impune ca mijloacele puse în aplicare printr-o dispoziţie de drept comunitar să fie aptă să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză şi să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora.

In speţă, se reţine că măsura impusă prin respingerea cererilor pentru eliberarea avizelor de angajare este aptă să realizeze scopul legitim privind regulile de obţinere a unor astfel de documente, este necesară pentru atingerea acestui scop şi este rezonabilă, fiind justificată de neîndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor legale, situaţie constatată în baza unor verificări amănunţite şi legale.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, în opinia sa, în cuprisul hotărârii există motive contradictorii.

Astfel, conform hotărârii recurate instanţa precizează următoarele "In ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare pentru lucrători permanenţi pentru reclamanţii B. şi C., curtea îl va respinge, având în vedere că emiterea acestor înscrisuri este prerogativa exclusivă a Inspectoratului General pentru Imigrări, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, în baza dreptului de apreciere, faţă de condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare prevăzute la art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 având posibilitatea de a elibera sau nu avizele solicitate."

Ulterior instanţa în numele legii hotărăşte:

"(...) Obligă pârâta să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenţi pe numele cetăţenilor pakistanezi C. respectiv B.". Or, în opinia sa, cele două menţiuni din hotărâre, deosebit de importante prin raportare la obiectul cauzei, sunt în antiteză. 4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

SC A. S.R.L a depus la Inspectoratul General pentru Imigrări cererile nr. x şi 4322757 din 31.01.2021, prin care a solicitat emiterea avizelor de angajare pentru lucrători permanenţi pe numele cetăţenilor pakistanezi C. şi B..

Prin Decizia nr. x/DIMB/S1/LAI din data de 09.02.2022, Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a respins cererile reclamantei, cu motivarea că nu este îndeplinită condiţia stabilită de prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, respectiv că S.C. A. S.R.L nu desfăşoară efectiv nicio activitate pe teritoriul României .

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii C., B. şi S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, au solicitat: anularea actului administrativ nr. x din 09.02.2022 emis de IGI - DIMB; constatarea dreptului reclamantei de a încadra în muncă cei doi administratori ai reclamantei pe funcţiile solicitate; emiterea, în consecinţă, a avizelor de angajare pentru lucrători permanenţi cu privire la aceştia; atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a IGI-DIMB şi obligarea acesteia la plata prejudiciului cauzat fiecărui administrator al reclamantei, şi anume salariul brut minim naţional pe economie de 2.550 RON pe lună de întârziere din momentul emiterii actului administrativ ilegal (09.02.2022) şi până la emiterea avizelor de muncă aferente, având în vedere că aceştia deţin această funcţie şi nu pot fi remuneraţi conform legii, în contul bancar deschis la D., titular E. - Cabinet de Avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 2495/27.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. S.R.L., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2126/11.04.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022,s-a admis recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A. S.R.L., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2495/27.12.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Curtea, în rejudecare, raportat şi la considerentele deciziei de casare, conform dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a admis în parte acţiunea, a anulat decizia nr. x din data de 09.02.2022 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a obligat pârâtul să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenţi pe numele cetăţenilor pakistanezi C., respectiv B.; s-a respins în rest cererea ca nefondată.

Pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte constată că sunt nefondate motivele de recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul a susţinut, în esenţă, că motivarea instanţei în sensul că "din datele speţei nu rezultă că pârâtul ar fi emis decizia contestată cu respectarea prevederilor art. 28, alin. (2)1 şi 22 din O.G. nr. 25/2014", este nepotrivită, măsura impusă prin respingerea cererilor pentru eliberarea avizelor de angajare fiind aptă să realizeze scopul legitim privind regulile de obţinere a unor astfel de documente, fiind o măsură rezonabilă şi necesară pentru atingerea acestui scop, fiind justificată de neîndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor legale, situaţie constatată în baza unor verificări amănunţite şi legale.

Prima instanţă a efectuat, din aceasă perspectivă, o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente,

Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (21) din O.G. nr. 25/2014:

"În cazul în care informaţiile sau documentele furnizate, pe care se întemeiază cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare sunt necorespunzătoare, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică solicitantului ce informaţii suplimentare sunt necesare şi stabileşte un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile. Termenele prevăzute la alin. (2) se suspendă până la primirea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a informaţiilor sau a documentelor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informaţiile sau documentele suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.", iar potrivit alin. (22) din acelaşi articol:

"Soluţionarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare se realizează cu luarea în considerare a circumstanţelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporţionalităţii."

Din analiza prevederilor antereferite, prin raportare la considerentele deciziei de casare, obligatorii în rejudecare, potrivit cărora pârâtul a comunicat reclamantei doar că sunt necesare verificări suplimentare, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de soluţionare a cererilor, fără a-i comunica, însă, şi ce informaţii suplimentare sunt necesare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014, astfel că, deşi judecătorul fondului avea obligaţia de a verifica îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014, respectiv de a verifica dacă pârâtul i-a cerut reclamantei informaţii suplimentare cu privire la sediul unde urma să îşi desfăşoare activitatea societatea, nu a procedat astfel, reţinând doar că, în realitate, dispoziţiile art. 28 alin. (2)1 şi alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014 permit pârâtului, în situaţii particulare, care implică existenţa unor suspiciuni de fraudă, solicitarea oricăror înscrisuri necesare dovedirii aspectelor invocate prin înscrisurile depuse de solicitant, cât şi verificarea directă a acestora, în mod corect a constatat prima instanţă că pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări avea obligaţia de a-i comunica solicitantului ce informaţii suplimentare erau necesare în vederea eliberării avizelor de angajare.

Astfel, ţinând cont de limitele învestirii în rejudecare, prin încheierea din data de 08.10.2024, prima instanţă a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a completa probatoriul conform considerentelor decizii instanţei de casare, însă la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri suplimentare.

Faţă de acest aspect, Curtea de apel a reţinut că singurele înscrisuri emise de către pârât cu privire la necesitatea comunicării unor informaţii suplimentare sunt Adresa nr. x/02.02.2022 prin care s-au comunicat următoarele:

"Având în vedere că, pentru verificare îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, termenul limită de soluţionare a fost prelungit cu 15 zile, în conformitate cu art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, aprobată prin Legea 14/2016, modificată şi completată prin O.G. nr. 25/2016. Prin urmare, termenul de soluţionare se prelungeşte până la data de 15.02.2022, dată la care se va lua o decizie în conformitate cu actul normativ mai sus - menţionat", precum şi Nota - raport cu propunere de prelungire a termenului de soluţionare a cererilor de acordare a avizelor de angajare nr. x depuse de S.C. A. S.R.L. în data de 31.12.2021 în cuprinsul căreia s-au reţinut următoarele:

"(...) Având în vedere că societatea a fost înfiinţată în anul 2021, iar Certificatul constatator eliberat de O.N.R.C., organigrama şi cererea motivată de eliberare a avizului nu oferă înregistrări relevante în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, respectiv are sediul social la o adresă unde mai sunt înregistrate şi alte societăţi comerciale, toate fiind depuse de către domnul E., în calitate de împuternicit, propun, efectuarea unei verificări în teren la sediul societăţii situat în Bucureşti, Bulevardul x, prelungirea termenului de soluţionare a cererii e acordare a avizului de angajare cu 15 zile, conform art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 şi comunicarea în scris către angajator" .

În aceste condiţii, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că, din cuprinsul acestor înscrisuri, nu reiese că s-ar fi comunicat societăţii reclamante ce informaţii suplimentare sunt necesare cu privire la sediul unde urma să îşi desfăşoare activitatea societatea sau măcar că pârâtul ar fi avut intenţia efectuării unui astfel de demers, ci s-a propus efectuarea unei verificări în teren la sediul societăţii.

De asemenea, din analiza procesului-verbal de verificări în teren din data de 04.02.2022, s-a constatat că pârâtul a susţinut că nu a găsit documente la faţa locului, în timpul procedurii, însă acest aspect este lipsit de relevanţă faţă de problema incidentă în cauză şi nici nu rezultă din cuprinsul procesului-verbal că reclamanta ar fi refuzat prezentarea acestora, ci că nu era prezent nimeni la sediul ce a făcut obiectul verificării, de unde rezultă că nici măcar prin cercetarea la faţa locului nu se poate aprecia, într-o maniera extensivă, că pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţiile, având în vedere că nu i-a pus sub nicio forma reclamantului în vedere care sunt informaţiile suplimentare necesare. De altfel, simpla discuţie cu un vecin care a afirmat că la apartamentul nr. x nu figurează nicio societate comercială nu este suficientă pentru a acoperi neîndeplinirea obligaţiei constând în solicitarea informaţiilor în mod direct reclamantului, respectiv a proba starea de fapt reţinută de către pârât, în lipsa unor înscrisuri care să ateste aceste aspecte.

În concluzie, se reţine că din datele speţei nu rezultă respectarea prevederilor art. 28 alin. (21) şi (22) din O.G. nr. 25/2014, în mod corect apreciind judecătorul fondului că este evident că, în ipoteza în care pârâtul ar fi deţinut un astfel de înscris, l-ar fi depus.

În cauză s-a dovedit că a fost emisă doar o adresă prin care pârâtul i-a comunicat reclamantei că, pentru verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, iar pârâtul nu a contestat acest aspect şi nici nu a arătat, în concret, că ar fi respectat procedura de la art. 28 alin. (21) şi alin. (22), din datele speţei rezultând doar că a avut loc o verificare în teren la sediul societăţii situat în Bucureşti, Bulevardul x, susţinerile recurentului din memoriul de recurs în sensul respectării dispoziţiilor legale în discuţie fiind aşadar lipsite de suport.

În ceea ce priveşte, însă, obligarea autorităţii pârâte la emiterea avizelor de angajare, Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care prevăd casarea hotărârii pentru nemotivare, existenţa unor motive contradictorii sau existenţa motivelor străine de natura cauzei.

Astfel, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia, situaţie care se regăseşte în speţa de faţă.

Prima instanţă a reţinut că "In ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare pentru lucrători permanenţi pentru reclamanţii B. şi C., curtea îl va respinge, având în vedere că emiterea acestor înscrisuri este prerogativa exclusivă a Inspectoratului General pentru Imigrări, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, în baza dreptului de apreciere, faţă de condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare prevăzute la art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 având posibilitatea de a elibera sau nu avizele solicitate.", în dispozitivul sentinţei fiind menţionat:

"(.. .) Obligă pârâta să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenţi pe numele cetăţenilor pakistanezi C. respectiv B.".

În aceste condiţii, este evidentă contradicţia existentă între considerentele sentinţei cu privire la acest capăt de cerere şi soluţia din dispozitiv, sentinţa urmând să fie casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de recurs ca urmare a casării hotărârii în baza acestui motiv de nelegalitate, se constată că în cauză s-a pronunţat o soluţie de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, astfel că se va rejudeca litigiul în fond, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Reţinând cauza spre rejudecare, Înalta Curte va respinge acţiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) lit. a) şi f), art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 8 din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2015, aplicabile la data depunerii cererii în cauză.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 din O.G. nr. 25/2014, "(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenta ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător.

(2) Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:

a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului; (...)

f) străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze în muncă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) şi alin. (2) lit. a) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă."

Conform art. 7 din acelaşi act normativ, "(1) Avizul de angajare pentru lucrători permanenţi se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungeşte în condiţiile prevăzute de Codul muncii, fără obţinerea unui nou aviz de angajare, în situaţia în care se menţin condiţiile de angajare pe locul de muncă respectiv.

(2) Condiţiile speciale pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători permanenţi sunt următoarele:

a) angajatorul a depus diligenţe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetăţean român, de către un cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, de către un cetăţean al Confederaţiei Elveţiene sau de către un străin titular al dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României;" (...).

b) angajatorul intenţionează să încadreze în muncă un străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată;

c) străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplineşte condiţiile de autorizare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă şi nu are antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României."

Totodată, art. 8 din O.G. nr. 25/2014 prevede:

"(1) Dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente:

a) organigrama angajatorului cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante;

b) adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul social sau profesional angajatorul;

c) dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunţ pentru ocuparea locului de muncă vacant;

d) copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecţiei realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant, ca urmare a publicării anunţului prevăzut la lit. c), precum şi faptul că străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplineşte condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă."

(2) Dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a copiei ofertei ferme de angajare.

(3) Dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente:

a) curriculum vitae al străinului;

b) documentul de autorizare prevăzut de lege, atunci când este cazul;

c) cazierul judiciar al străinului sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de origine ori reşedinţă, tradus şi legalizat în condiţiile legii."

Înalta Curte constată, referitor la condiţiile generale de emitere a avizului de muncă solicitat, că societatea reclamantă din cauza de faţă a depus certificatul de înregistrare al societăţii şi certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din cuprinsul acestuia din urmă rezultând că la sediul social nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator, cu privire la activităţi desfăşurate în afara sediului social şi a sediilor secundare menţionându-se codurile CAEN şi activităţile corespunzătoare acestora.

În aceste condiţii, se reţine că, deşi, de principiu, se poate susţine că funcţia de administrator este compatibilă cu orice activitate comercială, în cauză nu este îndeplinită condiţia desfăşurării efective de către angajator a activităţii comerciale, simpla depunere a certificatului constatator emis de Oficiul Registrul Comerţului şi a certificatului din care rezultă codul CAEN privind obiectul de activitate al societăţii nefiind suficiente pentru a face dovada desfăşurării efective a activităţii comerciale.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 62 pronunţată la data de 24 februarie 2025 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 24 martie 2025, s-au hotărât următoarele:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că:

Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."

Relevante pentru speţa de faţă sunt următoarele considerente:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conţinut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfăşura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activităţi materiale compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestaţiile caracteristice activităţii autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziţii legale cu cea conţinută la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor menţiunea care permite juridic desfăşurarea unei activităţi nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii cu care funcţia pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfăşura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acţiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri şi simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenţia dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

51. Cu alte cuvinte, condiţia pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfăşurare în concret a activităţii pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce priveşte regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 dau naştere unei prezumţii relative de îndeplinire a cerinţei, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară. (…)"

Faţă de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că nu poate fi primită interpretarea normelor de drept substanţial, respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, conform susţinerilor reclamantei în sensul îndeplinirii acestei condiţii.

Prin urmare, faţă de neîndeplinirea acestei condiţii, este neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la emiterea avizelor de muncă, astfel cum a solicitat reclamanta, nemaifiind necesar a fi analizate celelalte condiţii prevăzute de lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2138 din 17 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.