Provisional 100% reimbursement of off-list oncology medication via presidential order: appearance of right and non-prejudgment of merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Romanian Government and the National House of Health Insurance (CNAS), thereby upholding the first-instance order that mandated CNAS to provisionally cover the cost of the medication Durvalumab at 100% for the claimant. The dispute concerned an application for a presidential order (injunction) seeking interim reimbursement of a specific oncology drug for a patient with biliary tract cancer, which was not yet included in the national list of reimbursed medicines under a specific therapeutic indication for that disease. The Court rejected the appellants' arguments that the Government lacked civil legal capacity and that CNAS lacked passive procedural standing to be ordered to provide treatment, finding that CNAS possesses statutory competences regarding the national health programs and therapeutic protocols that justify its involvement. Applying Article 997 of the Civil Procedure Code, the Court held that the conditions for a presidential order were cumulatively met, specifically finding that the claimant established an *apparence de droit* (appearance of right) based on her medical necessity and a related favorable first-instance judgment on the merits, and that the measure did not prejudge the merits of the underlying administrative litigation concerning the inclusion of the drug in the official reimbursement list.
Legislator headnote
AI generatedart. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 C. proc. civ, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, art. 220 alin. (3) Legea nr. 95/2006; Provisional 100% reimbursement of off-list oncology medication via presidential order: appearance of right and non-prejudgment of merits: The dispute concerned an application for a presidential order (injunction) seeking interim reimbursement of a specific oncology drug for a patient with biliary tract cancer, which was not yet included in the national list of reimbursed medicines under a specific therapeutic indication for that disease. The Court rejected the appellants' arguments that the Government lacked civil legal capacity and that CNAS lacked passive procedural standing to be ordered to provide treatment, finding that CNAS possesses statutory competences regarding the national health programs and therapeutic protocols that justify its involvement. Applying Article 997 of the Civil Procedure Code, the Court held that the conditions for a presidential order were cumulatively met, specifically finding that the claimant established an *apparence de droit* (appearance of right) based on her medical necessity and a related favorable first-instance judgment on the merits, and that the measure did not prejudge the merits of the underlying administrative litigation concerning the inclusion of the drug in the official reimbursement list.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded in administrative litigation.
Procedural rule applied in the dispositive to dismiss the appeals and uphold the first-instance decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 mai 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: obligarea pârâţilor să-i asigure, în mod provizoriu şi pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluţionarea definitivă a dosarului prin care se soluţionează refuzul nejustificat de soluţionare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienţii adulţi cu carcinom de tract biliar.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii, prin întâmpinare, a solicitat: admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare, în sarcina pârâţilor; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţi, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă.
Pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin întâmpinare, a solicitat: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS; pe fond, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5 din 13 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a fost obligată pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să asigure reclamantei pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), medicamentul DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI) până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 200 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 5 din 13 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au formulat cereri de recurs.
3.1 Recurentul-pârât Guvernul României, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, respectiv casarea sentinţei recurate, iar, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei capacităţii juridice civile, şi, implicit, a calităţii procesuale pasive a Guvernului României, motivat de faptul că instanţa de fond a ignorat condiţia de validitate a cererii de obligare a Guvernului României, care în speţă este lipsit de capacitate juridică civilă, iar, pe fond, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât a considerat că soluţia pronunţată de instanţă a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
A susţinut că, deşi în cuprinsul sentinţei civile nr. 5 din data de 13.01.2025 s-a consemnat faptul că "procedura de citare este legal îndeplinită", în urma verificărilor efectuate la sediul instituţiei, s-a constatat că aceasta nu a fost legal citată în prezenta cauză.
Astfel, citaţia emisă în dosarul nr. x/2024 de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată pârâtului Guvernul României exclusiv prin poşta electronică pe adresa de e-mail: x@x.ro, care este dedicată exclusiv activităţii specifice Serviciului Contencios, fără a avea ca finalitate înregistrarea în Registrul General de intrări/ieşiri al Secretariatul General al Guvernului care asigură registratura generală, inclusiv pentru Guvernul României.
Enunţând dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. m) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare privind atribuţiile Direcţiei pregătire şedinţe ale Guvernului îndeplinite prin Serviciul arhivă şi ale art. 33 şi art. 34 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, privind faptul că Serviciul Contencios asigură reprezentarea Guvernului României, Prim-ministrului şi Secretarului General al Guvernului în toate instanţele judecătoreşti, a arătat că, fără a nega că a fost transmisă o corespondenţă de la Curtea de Apel Alba Iulia către Guvernul României, în modalitatea arătată anterior, acest aspect nu semnifică faptul că procedura de citare şi comunicare a actelor procedurale nu se realizează direct prin registratura generală, în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ., fără a pune în sarcina unuia dintre compartimentele instituţiei corespondenţa spre a fi înregistrată.
Totodată, a considerat că, în mod nelegal, instanţa a admis acţiunea faţă de Guvernul României obligând această autoritate la asigurarea către reclamant pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI), conferind prin soluţia pronunţată, Guvernului României aptitudine juridică civilă/capacitate juridică civilă, al cărei efect se traduce în operaţiunea de constituire a Guvernului României ca persoană juridică cu toate trăsăturile specifice acesteia, respectiv buget şi patrimoniu proprii. Cu alte cuvinte, prin "personificarea" în sens juridic a unei entităţi fără personalitate juridică (potrivit legii), instanţa de fond a analizat aptitudinea de "a face", a Guvernului României prin suprapunerea/asimilarea celor două condiţii procesuale (capacitate şi calitate) necesare participării într-un raport juridic civil cum este cel din cauza pendinte.
Unind excepţiile lipsei capacităţii juridice civile cu cea a lipsei calităţii procesuale pasive, recurentul a criticat sentinţa având în vedere următoarele aspecte:
Eroarea instanţei constă în aceea că a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a asigura către reclamantă medicamentul solicitat, desconsiderând lipsa capacităţii juridice civile a acestei autorităţi centrale a puterii executive într-o cauză cu obiect eminamente civil, chiar dacă acesta este soluţionat în instanţă de contencios, cum este cauza pendinte, şi a constatat în mod nelegal calitatea procesuală pasivă a Guvernului României în cauză.
Deşi potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ., condiţiile de exercitare a acţiunii civile includ şi condiţiile cerute pentru a avea calitate de parte în proces, fiind o relaţie de la gen la specie, acestea sunt aplicabile în mod corelativ şi cu privire la pârâţi astfel cum prevăd dispoziţiile alin. (1) ale art. 32 C. proc. civ.
Astfel, pentru a putea fi parte într-o acţiune civilă, subiecţii de drept trebuie să îndeplinească anumite condiţii legale, în lipsa cărora acţiunea nu va putea produce efectele dorite, urmând a fi respinsă ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor mai sus precizate.
Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, în această situaţie fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.
Pentru motivele arătate, în opinia sa, acest organ colegial nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care Guvernul României va fi obligat la asigurarea medicamentului, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire decât prin derogare de la legislaţia care reglementează activitatea acestei autorităţi, tocmai din lipsa capacităţii juridice civile.
Enunţând prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, normele de organizare şi funcţionare dispuse în art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, cu modificări şi completări, recurentul a susţinut că autoritatea de specialitate a administraţiei publice centrale, cu atribuţii şi competenţe în cauză este Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care, potrivit art. 220 alin. (3) Legea nr. 95/2006, are ca principală atribuţie gestionarea fondului de asigurări de sănătate, iar potrivit alin. (4) "CNAS propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru proiectele de acte normative care au incidenţă asupra fondului, elaborate de ministere şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, este obligatorie obţinerea avizului conform al CNAS."
In acest sens, Curtea de Apel Braşov prin sentinţa civilă nr. 30/13 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024 a reţinut că Guvernul României poate sta în justiţie, în calitate de pârât, în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, neavând atribuţii şi competenţe pentru realizarea pretenţiilor reclamantului.
Calitatea procesuală presupune o identitate între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţi, respectiv o identitate între persoana pârâtului (persoana chemată în judecată) şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii sau persoana faţă de care se urmăreşte să se stabilească un drept.
Această identitate trebuie să se materializeze prin echivalenţa reclamantului şi titularul dreptului, respectiv pârâtul şi cel obligat la respectarea dreptului, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 C. proc. civ., a respins cererea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate.
În concluzie, acest organ colegial nu are capacitate juridică civilă şi nu poate figura ca parte în litigiul dedus judecăţii, astfel încât se impune admiterea excepţiei lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României şi respingerea cererea de chemare în judecată faţă de acest organ al administraţiei publice centrale ca inadmisibilă.
Totodată, a susţinut că, pentru toate aspectele anterior expuse, soluţia de fond apare ca nelegală şi pentru respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Guvernului României.
Soluţia instanţei apare ca vădit nelegală, astfel cum a fost pronunţată, cererea fiind una civilă (deşi soluţionată în instanţă de contencios) în care raportul juridic este unul civil, Guvernul României neavând aptitudinea legală de a stabili raporturi juridice cu persoane fizice şi nici calitate procesuală pasivă. Guvernul României este lipsit de capacitate juridica, autoritatea executivă neavând atribuţii şi competenţe în sensul solicitat, o eventuală soluţie de admitere a acţiunii sub acest aspect fiind imposibil de valorificat, pentru motivele anterior menţionate.
In speţă, Guvernul nu are decât aptitudinea de a aproba prin act administrativ o Listă de medicamente, ulterior parcurgerii unor etape prevăzute de legislaţia de specialitate, de către autorităţile de resort în domeniul medical.
Aşadar, obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru existenţa unei culpe, apare ca formală şi nejustificată.
3.2 Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin cererea de recurs, a arătat că înţelege să critice considerentele primei instanţe cu privire la calitatea sa procesuală pasivă, motivat de faptul că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparţine CNAS în raport de obiectul cauzei, atribuţiile CNAS fiind cele expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum şi în raport de cadrul normativ incident cauzei.
Astfel, instituţia: nu are nicio atribuţie prevăzută de lege în sarcina sa cu privire la extinderea indicaţiilor terapeutice ale unui medicament existent în Lista de medicamente, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile de la Anexa I, art. 1 lit. i) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 861/2014, cu modificările si completările ulterioare; între reclamantă şi CNAS nu există niciun fel de raporturi juridice, din care să poată izvorî drepturi ori obligaţii reciproce.
CNAS nu are nicio atribuţie prevăzută în sarcina sa cu privire la extinderea indicaţiilor unui medicament existent în Lista de medicamente compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările st completările ulterioare.
Orice cerere de extindere de indicaţiilor terapeutice a oricărui medicament se formulează în mod exclusiv de către deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a acestui medicament, cererea fiind adresată Agenţiei Europene a Medicamentului, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 726/2004. Însă deţinătorul medicamentului în discuţie nu a adresat nicio cerere Atenţiei Europene a Medicamentului pentru extinderea indicaţiilor terapeutice ale medicamentului în litigiu si la indicaţia (afecţiunea) de care suferă reclamanta.
Pe fondul cauzei, cu privire la excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, recurenta a arătat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., iar, în favoarea intimatei-reclamante, nu există aparenţă de drept.
Astfel condiţia aparenţei de drept nu este îndeplinită în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 241 alin. (1)1, alin. (1)2, art. 2421, art. 230, art. 243 alin. (1) şi (2) şi art. 2431 din Legea nr. 95/2006.
Hotărârea în vigoare la această dată este H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naplonale de sănătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La data prezentei, medicamentul cu denumirea comună internaţională Durvalumabum, este inclus în Lista de medicamente aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, unde se regăseşte în sublista C, secţiunea C2 (care cuprinde DCl-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ, în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc, respectiv: PNS 3- Programul Naţional de Oncologie, unde este adnotată cu: 1.
Potrivit Notelor din subsolul secţiunii C2, tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu 1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi pot fi administrate şi în regim de spitalizare de zi, iar tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu 1 se efectuează în baza contractelor cost-volum încheiate,
Enunţând indicaţiile terapeutice pentru care acest medicament se rambursează în sistemul de asigurări sociale de sănătate, ca urmare a încheierii şi derulării unui contract cost-volum şi în conformitate cu protocolul terapeutic specific aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor metodologice de implementarea acestora, a susţinut că, în ceea ce priveşte posibilitatea de extindere a indicaţiilor terapeutice, actul normativ care reglementează, în principal, modalitatea privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare este Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Medicamentul va putea fi rambursat pentru indicaţia evaluată după parcurgerea tuturor etapelor legale mai sus menţionate, respectiv includerea efectivă în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată cu modificările şi completările ulterioare, elaborarea protocolului terapeutic de către comisia de specialitate relevantă a Ministerului Sănătăţii şi aprobarea acestuia prin Ordin al ministrului sănătăţii.
Prescripţiile medicale se pot deconta din FNUASS şi se eliberează pentru indicaţiile autorizate ale medicamentelor de către medicii care sunt în contract cu o casă de asigurări de sănătate, medicii având obligaţia să respecte schemele terapeutice prevăzute de protocoalele obligatorii stabilite în sistemul public de asigurări sociale de sănătate; conform legislaţiei în materie.
În concluzie, în opinia sa, puterea judecătorească nu se poate substitui autorităţii legislative şi nici deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în discuţie, şi nu poate obliga CNAS la acordarea medicamentului Imfinzi, în condiţiile dovedite şi argumentate, în care aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal.
Prin urmare, în cauza de fată nu este îndeplinită cerinţa existentei aparenţei de drept în favoarea reclamantei ca şi condiţie obligatorie pentru admiterea ordonanţei presedinţiale.
Cu privire la neprejudecarea fondului, prevăzută de art. 997 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere că această cerinţă nu este îndeplinită în cauză.
Astfel, prima instanţă nu a avut în vedere faptul că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, ca si măsură premergătoare operaţiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluţionării cauzei presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acţiunii de fond.
În concluzie, a solicitat să se constate că CNAS nu poate fi obligată la acordarea medicamentului în litigiu, în condiţiile dovedite şi argumentate, având în vedere faptul că, într-o atare ipoteză, aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal.
4. Apărările formulate în recurs
In stadiul procesual al recuruslui nu s-a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe instanţei de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: obligarea pârâţilor să-i asigure, în mod provizoriu şi pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluţionarea definitivă a dosarului prin care se soluţionează refuzul nejustificat de soluţionare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienţii adulţi cu carcinom de tract biliar.
Prin sentinţa recurată, cererea de ordonanţă preşedinţială a fost admisă, pârâţii Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate formulând cereri de recurs.
2. Recursul formulat de pârâtul Guvernul României
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Guvernul României, privind susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.
Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Art. 175 C. proc. civ. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.
În cauză, recurentul-pârât nu a susţinut şi nu a făcut dovada unei vătămări concrete derivate din aşa-zisa nelegalitate a citării.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rezoluţia din data de 23.12.2024 a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 999 şi art. 201 C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 13.01.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
În vederea asigurării respectării celerităţii care caracterizează procedura ordonanţei preşedinţiale, procedura de citare a fost efectuată prin poştă electronică, cu toate părţile, la termenul din data de 13 ianuarie 2025 constatându-se că aceasta a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosar privind transmiterea citaţiilor conform dispoziţiilor art. 154 alin. (6)1 C. proc. civ.
Or, recurentul-pârât precizează expres că nu neagă primirea corespondenţei în discuţie, respectiv că citaţia emisă în dosarul nr. x/2024 de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată pârâtului Guvernul României exclusiv prin poşta electronică pe adresa de e-mail: x@x.ro, care este dedicată exclusiv activităţii specifice Serviciului Contencios, fără a avea ca finalitate înregistrarea în Registrul General de intrări/ieşiri al Secretariatul General al Guvernului care asigură registratura generală, inclusiv pentru Guvernul României.
Totodată, enunţând dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. m) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare privind atribuţiile Direcţiei pregătire şedinţe ale Guvernului îndeplinite prin Serviciul arhivă şi ale art. 33 şi art. 34 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, a precizat că Serviciul Contencios asigură reprezentarea Guvernului României, Prim-ministrului şi Secretarului General al Guvernului în toate instanţele judecătoreşti.
În aceste condiţii, se constată că în mod corect s-a transmis citaţia la adresa de e-mail a Serviciului Contencios, din dovada de citare aflată la dosarul de fond rezultând că e-mail-ul respectiv a fost accesat la data de 23.12.2024, orele 15:48, fiind înregistrate 2 vizualizări.
Potrivit dispoziţiilor art. 160 C. proc. civ. privind invocarea şi înlăturarea neregularităţilor privind citarea:
"(1) Dacă partea prezentă în instanţă, personal sau prin reprezentant, nu a primit citaţia sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citaţia sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părţii interesate.
(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum şi în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată.
(3) În lipsa părţii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată şi de celelalte părţi ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs."
Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu invocă neprimirea citaţiei, ci faptul că, în opinia sa, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu acesta pe motiv că transmiterea acestui act de procedură prin poşta electronică pe adresa de e-mail: x@x.ro, care este dedicată exclusiv activităţii specifice Serviciului Contencios, nu a avut ca finalitate înregistrarea în Registrul General de intrări/ieşiri al Secretariatul General al Guvernului care asigură registratura generală, inclusiv pentru Guvernul României, aspect care nu este de natură să probeze vătămarea care i-a fost produsă precum şi necesitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.
Prin urmare nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul invocat de recurent cu privire la nelegala citare în cauză.
În ceea ce priveşte criticile aduse de recurentul-pârât privind excepţiile lipsei capacităţii procesuale civile şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a legii, Înalta Curte constată că pârâtul nu a invocat în faţa instanţei de fond aceste excepţii. Prin urmare instanţa de fond nu a pronunţat o soluţie în cauză cu privire la cele două excepţii, astfel că nu se poate exercita un control de nelegalitate a sentinţei recurate cu privire la acest aspect.
În ceea ce priveşte invocarea de către recurentul-pârât a lipsei culpei cu privire la soluţia de obligare a sa la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată, Înalta Curte reţine că prin sentinţa recurată cererea de ordonanţă preşedinţială a fost admisă, dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevăzând că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", astfel că în raport de art. 452 C. proc. civ. privind dovada cheltuielior de judecată, în mod corect au fost obligaţi pârâţii, inclusiv Guvernul României, la plata taxei judiciare de timbru pe care reclamanta a achitat-o pentru promovarea pe rolul instanţei a cererii formulate.
3. Recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Instanţa de control judiciar constată că o primă critică de nelegalitate adusă sentinţei atacate, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de faţă, de obligarea pârâţilor de a-i asigura reclamantei, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluţionarea definitivă a dosarului prin care se soluţionează refuzul nejustificat de soluţionare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienţii adulţi cu carcinom de tract biliar.
Potrivit art. 9 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, "(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (2) Programele naţionale de sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi prelungirea vieţii de bună calitate. (5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz."
Potrivit art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, "(1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
Potrivit art. 251 din Legea nr. 95/2006, "În scopul realizării obiectivelor Strategiei naţionale de sănătate, Ministerul Sănătăţii elaborează programele naţionale de sănătate în colaborare cu CNAS."
Potrivit art. 276 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, "(1) CNAS, instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, are sediul în municipiul Bucureşti, Calea x. (2) În domeniul sanitar, CNAS asigură aplicarea politicilor şi programelor Guvernului în coordonarea Ministerului Sănătăţii."
Potrivit art. 280 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 95/2006 "(1) Atribuţiile CNAS sunt următoarele: i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuţie personală, pe baza prescripţiilor medicale, pentru persoanele asigurate; (..)"
Totodată, potrivit art. 4 din H.G. nr. 720/2008, pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, "În aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aprobă prin ordin comun protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) şi norme metodologice privind implementarea acestora."
În lumina acestor dispoziţii legale, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că litigiul este generat, între altele, de faptul că medicamentul în litigiu nu se află pe Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008 iar costurile de achiziţie sunt foarte ridicate.
Astfel, având în vedere raportul juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, circumscris solicitării reclamantei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, de obligare a pârâţilor la a le asigura, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), medicamentul menţionat precum şi dispoziţii legale, sus menţionate, prevăzute în Legea nr. 95/2006 şi H.G. nr. 720/2008, în raport şi de dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., se reţine, contrar susţinerilor pârâtei CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, din moment ce are atribuţii în ce priveşte elaborarea programelor naţionale de sănătate, elaborarea listei cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală precum şi în ce priveşte aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 720/2008 şi, respectiv, a normelor metodologice privind implementarea acestora, dar şi atribuţii în a oferi pacienţilor acces la cele mai noi terapii, pentru afecţiuni fără alternativă terapeutică modernă şi eficientă, după ce acestea au primit aprobarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului şi până la includerea în rambursare prin actualizarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008.
În consecinţă, susţinerea recurentei privind lipsa calităţii procesuale pasive în prezenta cauză nu poate fi primită.
Celelalte critici invocate prin cererea de recurs sunt încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanţa a aplicat sau interpretat greşit normele de drept material, în concret recurenta referindu-se la condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 997 şi următoarele C. proc. civ., precum şi la dispoziţiile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021 şi Legea nr. 95/2006.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 997 C. proc. civ.:
"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".
Din dispoziţiile legale anterior redate, rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, respectiv: urgenţa, caracterul vremelnic (provizoriu) şi aparenţa de drept în favoarea reclamantului (neprejudecarea fondului).
Condiţia neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanţă preşedinţială doar la verificarea aparenţei dreptului afirmat de către reclamant, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond şi nici să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să se tranşeze fondul raportului litigios.
Astfel, spre deosebire de acţiunea de fond, procedura ordonanţei preşedinţiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenţiei formulate. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretenţiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei analize sumare a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente speţei.
În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă, verificând condiţiile de admisibilitate enumerate mai sus, a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, motiv pentru care a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii să îi asigure, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluţionarea definitivă a dosarului prin care se soluţionează refuzul nejustificat de soluţionare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienţii adulţi cu carcinom de tract biliar.
Recurenta-pârâtă a criticat raţionamentul instanţei de fond prin care s-a reţinut că este îndeplinită condiţia aparenţei de drept în favoarea reclamantei. A mai arătat că nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, referitoare la neprejudecarea fondului, însă susţinerile se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate şi în cadrul criticii privind neîndeplinirea condiţiei referitoare la aparenţa dreptului. Celelalte aspecte învederate de recurenţii-pârâţi privesc acţiunea de fond, neputând fi analizate în cadrul ordonanţei preşedinţiale, ce permite doar cercetarea aparenţei de drept, iar nu analizarea fondului raportului juridic litigios.
În concret, s-a arătat că, la nivel de aparenţă, reclamanta nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensarea în proporţie de 100% pentru achiziţionarea medicamentului în discuţie, întrucât acesta nu figurează la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate de care poate beneficia intimata-reclamantă în calitate de asigurată, şi că analiza şi pronunţarea instanţei asupra măsurii solicitate antamează, indirect, fondul cauzei.
Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate menţionate, astfel cum a reţinut instanţa de fond, aparenţa de drept în favoarea reclamantei, care a probat că starea sa medicală impune tratamentul cu medicamentul solicitat, conform indicaţiilor terapeutice din scrisoarea medicală din care rezultă că a fost diagnosticată cu hepato - colangiocarcinom operat, medicul specialist recomandând tratament cu medicamentul Durvalumab, fiind confirmată de faptul că, prin sentinţa civilă nr. 44/26.02.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Alba Iulia, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâţi; s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile/prematurităţii, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii prin întâmpinare; s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţi, Guvernul României; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi au fost obligaţi pârâţii să procedeze la evaluarea din oficiu a medicamentului DURVALUMAB (DCI IMFINZI) pentru indicaţia terapeutică (...), în vederea includerii/neincluderii în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%; s-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Astfel, reglementarea condiţiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislaţiei interne cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de intimata-reclamantă, au fost examinate în cadrul acţiunii de fond, unde au fost avute în vedere şi apărările pârâţilor.
Deşi sentinţa nu are caracter definitiv, soluţia vine în sprijinul susţinerilor intimatei-reclamante cu privire la existenţa unei aparenţe de drept în favoarea acesteia, întrucât instanţa, investită cu fondul dreptului disputat de părţi, a avut posibilitatea administrării unui probatoriu complex şi a analizării cauzei sub toate aspectele, într-o procedură care excedează limitele ordonanţei preşedinţiale.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, aparenţa de drept fiindu-i favorabilă intimatei-reclamante, caracterul provizoriu al măsurii solicitate fiind dat de faptul că reclamanta nu urmăreşte o măsură cu caracter definitiv şi care să producă efecte nelimitate în timp în raport de părţile pârâte, ci doar până la analizarea definitivă a fondului cauzei, care nu este prejudecat, întrucât măsura dispusă nu implică rezolvarea litigiului în fond.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 5 din 13 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.