Recovery of overpaid taxes: inadmissibility of inflation indexation and cumulative interest without prior administrative contest of partial restitution

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.07.2021, cu număr de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L. - în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi C. - în calitate de director general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea acestora la:

(1) Plata în solidar a sumei de 1.947.272 RON compuse din:

a) suma de 1.746.589 RON reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi şi TVA de recuperat, majorari si penalitati, toate aceste sume achitate de către societatea reclamantă la data de 25.01.2015, sume pe care organul fiscal trebuie să le restituie în temeiul sentinţei civile nr. 1960/24.04.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 731/18.03.2021 de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie;

b) suma de 200.683 RON reprezentând rata inflaţiei calculată provizoriu şi aplicată la suma de 1.746.589 RON (debit principal), de la momentul plăţii, respectiv 20.01.2015 şi până în prezent.

A solicitat obligarea pârâţilor la actualizarea şi achitarea ratei inflaţiei până la momentul achitării integrale a sumei de 1.746.589 RON.

(2) Plata în solidar a sumei de 1.850.672,88 RON compuse din:

a) suma de 1.659.944,88 RON reprezentând dobânda fiscală datorată potrivit art. 124 din Codul de procedura fiscală, calculată provizoriu până la data formulării prezentei acţiuni;

b) suma de 190.728 RON reprezentând rata inflaţiei calculată provizoriu şi aplicată la suma de 1.659.944,88 RON (dobânda fiscală) până la data formulării prezentei acţiuni.

A solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii fiscale la zi până la momentul achitării integrale a debitului principal, dobânda fiscală actualizată la zi cu rata inflaţiei.

(3) Plata în solidar a sumei de 1.260.852,85 RON compuse din:

a) suma de 1.130.910,85 RON reprezentând daune moratorii solicitate prin prezenta cerere de către reclamantă în temeiul art. 1535 din noul C. civ., cuantificate în raport de dobânda legală penalizatoare;

b) suma de 129.942 RON reprezentând rata inflaţiei calculată şi aplicată la suma de 1.130.910,85 RON (daune moratorii).

A solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor moratorii la zi până la momentul achitării integrale a debitului principal, daune moratorii actualizate la zi cu rata inflaţiei.

(4) Plata în solidar a cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

(5) În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat amendarea pârâtului C. (director general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili) cu 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere de la momentul expirării termenului de 30 de zile în care trebuie soluţionată cererea de plată, respectiv 27.06.2021 (calculat de la data de 28.05.2021) până la data plăţii efective a sumelor datorate.

Prin sentinţa nr. 1201 din 07.03.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 aprilie 2022, cu număr de dosar x/2021

Prin sentinţa civilă nr. 1121 din 20.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 5100/02.11.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.02.2022, cu numărul 21842/372021*.

La termenul de judecată din 17.05.2023, instanţa de fond a pus în discuţie din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi a apreciat că acesta nu are calitate procesuală pasivă decât pe capătul de cerere privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pe celelalte capete de cerere neavând calitate procesuală pasivă, aceasta revenindu-i instituţiei autorităţii fiscale. Ca şi consecinţă a clarificării calităţii procesuale pasive a acestuia, a constatat că din întâmpinarea formulată de acest pârât urmează a fi avute în vedere doar apărările şi excepţiile aferente capătului de cerere nr. x privind aplicarea amenzii, şi anume excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind aplicarea amenzii în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pe care acesta a înţeles să o invoce în cauză.

În aceeaşi şedinţă, Curtea a pus în discuţie excepţia rămânerii fără obiect a capetelor de cerere 2 şi 3, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor moratorii la zi şi a inflaţiei, excepţia inadmisibilităţii petitului 5 din acţiune privind aplicarea amenzii precum şi fondul cauzei şi a reţinut cauza spre soluţionare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1144 din 31 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile, ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare Fiscală a Marilor Contribuabili şi C., director general al DGAMC, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinând în considerente prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, text aplicabil la data solicitării cererii de plată nr. x/19.05.2021.

Sumele din acţiunea formulată şi precizată au fost solicitate în temeiul O.G. nr. 92/2003, care a continuat să producă efecte până la 31.12.2015.

Recurenta a arătat că a achitat suma de 1.746.589 RON la 20.01.2015, astfel cum s-a stabilit prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere.

Instanţa de fond a interpretat în mod eronat faptul că nu există un refuz nejustificat de restituire a întregii sume, considerând că actele administrativ-fiscale prin care au fost restituite sumele trebuiau contestate în termen de 45 de zile de la data comunicării, în situaţia în care recurenta-reclamantă era nemulţumită.

Aceste acte sunt emise ca urmare a soluţionării dosarului nr. x/2016, pentru punerea în aplicare a sentinţei civile nr. 1960/2018, respectiv sunt acte emise în cursul judecăţii, nefiind acte de sine stătătoare care să poată fi contestate în mod independent.

În ceea ce priveşte faptul că s-a reţinut că recurenta nu a solicitat proba cu expertiză de specialitate în dovedirea pretenţiei sale, a arătat recurenta că, în virtutea rolului activ, instanţa are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

Totodată, prin decizia nr. 2061/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a reţinut că este îndreptăţită să solicite atât actualizarea debitului principal cu rata inflaţiei, cât şi dobânda legală.

A menţionat că este îndreptăţită să solicite dobânda fiscală şi rata inflaţiei începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate astfel cum a fost stabilită prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, până în ziua restituirii pretenţiilor.

Data în care a operat stingerea datoriei a fost 20.01.2015, data de achitare de bunăvoie a creanţei, iar nu data cererii de plată, astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de judecată, iar la acea dată era în vigoare O.G. nr. 92/2003.

A considerat că instanţa de judecată nu a motivat în mod explicit neacordarea sumei de 195766 RON reprezentând debit principal parţial, limitându-se la susţinerea faptului că pârâta a achitat în integralitate sumele datorate reclamantei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat recurenta că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la un capăt al cererii.

Totodată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, a apreciat recurenta că dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile pârâtului C., având în vedere faptul că cererea de plată a sumelor a fost formulată în atenţia DGRFP Craiova la 21.05.2021, redirecţionată către DGAMC la 25.05.2021, iar de la momentul înregistrării cererii de plată şi momentul plăţii sumei au trecut aproape şase luni, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

În concluzie, a solicitat recurenta admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările intimatei şi recursul incident declarat în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Totodată, împotriva încheierii din 17 mai 2023 şi a sentinţei, a declarat recurs incident, exclusiv în ceea ce priveşte soluţiile date asupra excepţiilor invocate.

A menţionat că hotărârea instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii, fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 194 lit. c) teza întâi din C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 168 şi 182 din Legea nr. 207/2015 şi a OMFP nr. 1899/2004.

Totodată, a invocat incidenţa motivelor contradictorii cu privire la soluţionarea excepţiei menţionate.

A concluzionat că, având în vedere faptul că reclamantei i-au fost restituite sumele, dar i-a fost recunoscut şi dreptul la dobânzi şi au fost achitate şi acestea, se impune admiterea excepţiei rămânerii fără obiect.

A mai susţinut că soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor moratorii la zi şi a inflaţiei este neîntemeiată. Hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât solicitarea de cumulare a dobânzilor fiscale cu alte daune interese şi cu rata inflaţiei este inadmisibilă, deoarece acordarea sumelor astfel cum a fost solicitată de recurentă ar echivala cu o dublă reparare a aceluiaşi element al prejudiciului.

Totodată, faţă de soluţia instanţei de fond cu privire la cererea formulată şi întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, a solicitat recurenta să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi să se caseze încheierea din 17 mai 2023.

A apreciat recurenta că, analizând considerentele încheierii menţionate şi pe cele din sentinţa recurată, acestea sunt contradictorii, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În privinţa calităţii procesuale a directorului general al DGAMC, a solicitat recurenta casarea încheierii şi sentinţei şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă.

În concluzie, a solicitat recurenta admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cât priveşte incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de ambele recurente, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat la analiza cauzei, indicând aspectele de fapt şi temeiurile de drept pe baza cărora şi-a format opinia juridică.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Din această perspectivă, critica formulată de recurenta-reclamantă este neîntemeiată, deoarece hotărârea prin care instanţa a soluţionat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluţie în acord cu considerentele.

Lecturând hotărârea recurată, instanţa de control judiciar constată expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de curte nu rezultă a cuprinde motive contradictorii, astfel cum a susţinut recurenta-pârâtă, astfel încât un astfel de motiv de casare nu este incident.

Pe cale de consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată de părţile recurente sentinţei atacate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată, judecătorul fondului arătând de ce a respins atât excepţiile invocate, cât şi cererea de chemare în judecată.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentele au contestat sentinţa de fond şi au formulat critici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanţa a interpretat şi a aplicat greşit cadrul normativ incident în speţă raportat la situaţia de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Faţă de cele constatate, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei

1. Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinând în considerente prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, text aplicabil la data solicitării cererii de plată nr. x/19.05.2021, în condiţiile în care sumele din acţiunea formulată şi precizată au fost solicitate în temeiul O.G. nr. 92/2003, care a continuat să producă efecte până la 31.12.2015. Recurenta a arătat că a achitat suma de 1.746.589 RON la 20.01.2015, astfel cum s-a stabilit prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere.

Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate aceste susţineri, întrucât, pe de o parte, sunt aplicabile dispoziţiile legale incidente la data formulării cererii de plată, iar pe de altă parte, în litigiul principal, finalizat prin sentinţa civilă nr. 1960/24.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, definitivă, recurenta nu a solicitat şi restituirea sumelor, împreună cu dobânda legală actualizată cu rata inflaţiei, ci doar anularea actelor administrative fiscale şi de soluţionare a contestaţiei.

Prima solicitare a acestor sume a fost prin cererea de plată nr. x/19.05.2021, înregistrată la organul fiscal cu nr. 11707/21.05.2021.

2. Altă critică formulată de recurentă priveşte faptul că instanţa de fond a interpretat în mod eronat faptul că nu există un refuz nejustificat de restituire a întregii sume, considerând că actele administrativ-fiscale prin care au fost restituite sumele trebuiau contestate în termen de 45 de zile de la data comunicării, în situaţia în care recurenta-reclamantă era nemulţumită.

A mai susţinut recurenta că aceste acte sunt emise ca urmare a soluţionării dosarului nr. x/2016, pentru punerea în aplicare a sentinţei civile nr. 1960/2018, respectiv sunt acte emise în cursul judecăţii, nefiind acte de sine stătătoare care să poată fi contestate în mod independent.

În ceea ce priveşte această critică, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată şi că este justificat refuzul de restituire a întregii sume de 1.746.589 RON, faţă de suma de 1.550.823 RON cât s-a rambursat prin Decizia de restituire nr. 31084/10.11.2021 şi Notele de restituire nr. 31085 si nr. 31088/10.11.2021, respectiv pentru suma de 195.766 RON.

Astfel, autoritatea fiscală pârâtă a procedat la punerea în aplicare a prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015, text aplicabil la data solicitării cererii de plată nr. x/19.05.2021, înregistrată la organul fiscal cu nr. 11707/21.05.2021, pentru restituirea sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 1960/24.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1731/18.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Această procedură s-a finalizat prin emiterea Deciziei de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 31084/10.11.2021, act administrativ fiscal ce putea fi contestat de către recurenta-reclamantă conform prevederilor art. 268-270 din Legea nr. 207/2015, în termen de 45 de zile de la data comunicării, împrejurare ce rezultă, de altfel, din cuprinsul actului.

Neformulând contestaţie administrativă fiscală, recurenta-reclamantă nu mai poate pune în discuţie calculul acestei sume, neexistând nicio împrejurare în sensul că ar fi îndreptăţită şi la această sumă.

3. În ceea ce priveşte faptul că s-a reţinut de instanţa de fond că reclamanta nu a solicitat proba cu expertiză de specialitate în dovedirea pretenţiei sale, a arătat recurenta că, în virtutea rolului activ, instanţa are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

Referitor la susţinerea potrivit căreia prima instanţă nu şi-ar fi exercitat rolul activ, Înalta Curte constată că, potrivit art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia. Exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., implică atât o responsabilitate a părţilor privind administrarea procesului, cât şi faptul că rolul activ al instanţei în materie probatorie are un caracter facultativ şi subsidiar.

Apare, astfel, cu evidenţă, obligaţia ce revenea în speţă recurentei-reclamante de a proba pretenţiile deduse judecăţii, simpla formulare a cererii neputând fi suficientă pentru admiterea acesteia, în lipsa depunerii acelor probe susceptibile de a îndreptăţi pretenţiile formulate, câtă vreme ar fi o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea lui.

De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg (Hotărârea din 28 martie 2000 în Cauza Janquie et Ledun c. France), s-a stabilit că, pentru îndeplinirea misiunii lor "naturale" de a tranşa un litigiu, tribunalele au nevoie să obţină cooperarea părţilor, care sunt ţinute să-şi expună pretenţiile în mod clar, neambiguu şi rezonabil structurate şi să şi le probeze.

4. A mai susţinut recurenta că este îndreptăţită să solicite dobânda fiscală şi rata inflaţiei începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate astfel cum a fost stabilită prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, până în ziua restituirii pretenţiilor.

Înalta Curte reţine, în primul rând, că atât timp cât s-a constatat că recurenta-reclamantă nu este îndreptăţită la suma de 195.766 RON, nu este îndreptăţită, în consecinţă, nici la dobânda legală fiscală calculată la această sumă.

În ceea ce priveşte actualizarea cu indicele de inflaţie, se reţine că, în litigiul principal, finalizat prin sentinţa civilă nr. 1960/24.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, definitivă, recurenta-reclamantă nu a solicitat şi restituirea sumelor împreună cu dobânda legală actualizată cu rata inflaţiei, ci doar anularea actelor administrative fiscale şi de soluţionare a contestaţiei.

Totodată, prima dată când recurenta-reclamantă a solicitat restituirea acestor sume a fost prin cererea de plată nr. x/19.05.2021, înregistrată la organul fiscal cu nr. 11707/21.05.2021, însă a solicitat doar dobânda fiscală datorată până la plata efectivă a debitului, nu şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, această cerere fiind formulată pentru prima dată în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat în cauză

1. Recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii, fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 194 lit. c) teza întâi din C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 168 şi 182 din Legea nr. 207/2015 şi a OMFP nr. 1899/2004.

Înalta Curte reţine că această critică este nefondată, întrucât, deşi DGAMC a efectuat plăţi pentru fiecare capăt de cerere, necontestate de recurenta-reclamantă, aceasta din urmă a susţinut că aceste plăţi nu au fost în măsură să acopere în totalitate pretenţiile solicitate şi precizate ulterior prin răspunsul la întâmpinare, motiv pentru care s-a apreciat că excepţia rămânerii fără obiect este neîntemeiată şi s-a procedat la verificarea pe fond a cererii de chemare în judecată, pentru partea din fiecare petit care nu a fost executată.

2. Altă critică a recurentei-pârâte priveşte soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor moratorii la zi şi a inflaţiei. A menţionat recurenta că a arătat instanţei de fond faptul că solicitarea reclamantei privind plata în solidar a sumei reprezentând daune moratorii şi actualizare cu rata inflaţiei este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată. Astfel, a apreciat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât solicitarea de cumulare a dobânzilor fiscale cu alte daune interese şi cu rata inflaţiei este inadmisibilă, deoarece acordarea sumelor astfel cum a fost solicitată de recurentă ar echivala cu o dublă reparare a aceluiaşi element al prejudiciului.

Cu privire la această critică, instanţa de control judiciar reţine, în primul rând, că instanţa de fond a analizat susţinerile pârâtei referitoare la inadmisibilitate din perspectiva neparcurgerii procedurii administrative şi a apreciat în mod corect că excepţia invocată este neîntemeiată.

Astfel, a reţinut prima instanţă că, aflându-se în procedura restituirii sumelor nedatorate şi a dobânzii legale fiscale aferente acestor sume, pentru sumele nerecunoscute la restituire prin Decizia de restituire nr. 2822/10.01.2021, respectiv Procesul-verbal privind calculul dobânzilor nr. x/15.11.2021, reclamanta nu trebuia să se adreseze organelor fiscale cu procedură administrativă prealabilă, ci direct instanţei de judecată, pentru constatarea refuzului nejustificat de restituire a întregii sume din debitul principal respectiv a dobânzii legale fiscale şi actualizarea acestei sume cu rata inflaţiei la data plăţii.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că nu prezintă interes analizarea susţinerilor recurentei-pârâte referitoare la netemeinicia solicitării reclamantei privind plata daunelor moratorii şi actualizării cu rata inflaţiei, întrucât cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată.

3. Totodată, faţă de soluţia instanţei de fond cu privire la cererea formulată şi întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, a solicitat recurenta să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi să se caseze încheierea din 17 mai 2023.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii petitului 5 din acţiune, referitor la aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar apreciază că este corectă soluţia instanţei de fond, întrucât şi în materie fiscală sunt aplicabile aceste dispoziţii în ipoteza în care conducătorul autorităţii fiscale pârâte sau persoana desemnată responsabilă nu execută o obligaţie de a emite un act administrativ, stabilită printr-o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de contencios administrativ.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambele recurente, şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 1144 din 31 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 17 mai 2023 şi aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 1144 din 31 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 17 mai 2023 şi aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.