Scope of judicial review in temporary work agency employment: compatibility of work permit refusal with tripartite agency-employer-user structure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.07.2024, sub nr. de dosar x/2024, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş - Severin, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză:

- să anuleze adresa nr. x SPA din data de 29.01.2024 emisă de pârât, adresă ce materializează refuzul nejustificat al acestei autorităţi publice de a elibera avizul de angajare solicitat de societatea reclamantă pentru dl. B., cetăţean al statului Pakistan, act valabil până la data de 14.12.2026;

- să oblige pârâtul să emită un nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 617 din data de 26.09.2024, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că societatea recurentă nu îndeplineşte condiţiile generale şi speciale de eliberare a avizelor de angajare, impuse de prevederile O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligaţia instanţei era aceea de a se raporta la dispoziţiile art. 88 - 102 din Codul Muncii, ale H.G. nr. 1256/2011 privind organizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară, precum şi ale Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară.

Recurenta arată că, în cadrul raportului juridic tripartit (agent de muncă temporar - salariat temporar - utilizator), partea care are calitatea de angajator este agentul de muncă temporară. Pentru a păstra sensul reglementării agentului de muncă temporară, nu i se poate imputa acestui subiect de drept faptul că nu prestează efectiv activitatea pentru care cere acordarea avizului de muncă, această activitate urmând să se desfăşoare de către utilizator, deoarece acesta din urmă este persoana fizică sau persoana juridică pentru care şi sub supravegherea şi conducerea căreia munceşte temporar un salariat temporar pus la dispoziţie de agentul de muncă temporară.

În situaţia anterior prezentată, pentru ca aplicarea condiţiei generale menţionate la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 să fie în concordanţă cu prevederile art. 88 - 102 din Codul Muncii, ale H.G. nr. 1256/2011 şi ale Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară, este necesar ca avizul de angajare să fie solicitat de agentul de muncă temporară pentru că acesta are calitatea de angajator. Cu alte cuvinte, prin recunoaşterea acestui raport juridic tripartit, se respectă dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât angajatorul (agentul de muncă temporară) este cel care obţine avizul de angajare, cetăţeanul străin (salariatul temporar) este cel care prestează muncă, iar utilizatorul este cel la care se prestează efectiv munca salariatului temporar, conform misiunii de muncă temporară.

Recurenta opinează în sensul că interpretarea judecătorului fondului cauzei în sensul că art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 impune în sarcina utilizatorului obligaţia de a obţine avizul de muncă este de natură să lipsească de conţinut normele juridice în discuţie care reglementează instituţia agentului de muncă temporară. Totodată, cerinţa ca agentul de muncă temporară să presteze activitatea pentru care cere avizul de angajare se îndepărtează de scopul cadrului normativ care prevede această instituţie, respectiv acela de a pune la dispoziţia unor societăţi utilizatoare forţa de muncă necesară pentru a lucra cu titlu temporar sub supravegherea şi conducerea acestora.

Partea face referire la prevederile H.G. nr. 1256/2011 care permit angajatorului ce are calitatea de agent de muncă temporară de a angaja cetăţeni străini sau apatrizi. Ca atare, în soluţionarea cererii de eliberare a avizului de angajare, intimatul nu trebuia să se limiteze doar la aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 25/2014, ci era necesar să coroboreze conţinutul acestei ordonanţe cu întregul cadru normativ prezentat în memoriul de recurs.

Recurenta susţine că a fost înfiinţată în anul 2023, la recomandarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, pentru a fi autorizată ca agent de muncă temporară, iar actele contabile pe care le-a depus la dosar probează că desfăşoară activitatea aflată în discuţie. Astfel, în calitate de agent de muncă temporară, îşi trimite angajaţii la alte societăţi prin leasing de personal, aşa cum rezultă atât din actul constatator cât şi din contractul de prestări servicii nr. x din 01.01.2023 încheiat cu S.C. C. S.R.L., precum şi din contractul de prestări servicii nr. x din 18.03.2024 încheiat cu S.C. D. S.R.L..

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie -Serviciul pentru Imigrări Caraş-Severin a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivării acestuia. De asemenea, partea a solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând punctual la motivul de recurs, partea a precizat următoarele:

Este corectă concluzia primei instanţe în sensul că recurenta, în calitate de angajator, nu desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. În cele două contracte de prestări servicii depuse la dosar de către recurentă, cu scopul de a demonstra că este activă pe piaţa comercială şi desfăşoară activităţi lucrative, se menţionează faptul că străinii pe care partea îi va aduce pe teritoriul României vor fi plasaţi în muncă la alte societăţi comerciale, pentru a desfăşura activităţi de suport producţie, întrucât aceasta nu desfăşoară decât activitate de plasare de forţă de muncă autorizată prin certificatul constatator.

Mai precis, aşa cum s-a reţinut în sentinţa atacată, verificările efectuate pe teren au confirmat faptul că recurenta nu desfăşoară în mod efectiv activităţi lucrative la sediul acesteia, situat în municipiul Timişoara, str. x, apt. 8, jud. Timiş. Totodată, din verificarea documentară a rezultat faptul că recurenta are autorizată la Registrul Comerţului activitatea cod CAEN 2562 - Operaţiuni de mecanică generală. Cu toate acestea, din documentele prezentate rezultă că acest angajator nu o desfăşoară activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită emiterea avizului de angajare. În concret, recurenta nu a făcut dovada existenţei unei linii de producţie care să demonstreze că desfăşoară activitate în domeniul industriei prelucrătoare. Ca atare, refuzul de eliberare a avizului de angajare este justificat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, recurenta A. S.R.L. a dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat de eliberare a avizului de angajare pentru dl. B., cetăţean al statului Pakistan, refuz materializat în actul nr. x/BICS SPA din data de 29.01.2024 emis de către Serviciul pentru Imigrări al judeţului Caras Severin.

În motivarea refuzului, autoritatea emitentă a făcut referire la neîndeplinirea condiţiei generale reglementate de prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv aceea ca angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală să desfăşoare pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. (sn) În concret, s-a reţinut faptul că societatea recurentă nu se identifică la sediul social, nu desfăşoară efectiv activitate lucrativă, aspect rezultat şi din certificatul constatator nr. x din 04.12.2023, nu desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator şi nici nu are puncte de lucru.

Primă instanţă a confirmat legalitatea refuzului de eliberare a avizului de angajare, întrucât a reţinut că societatea recurentă nu desfăşoară efectiv activitate autorizată ce implică asamblarea şi montarea pieselor, cod CAEN 2562, activitate pentru care cere emiterea avizului de muncă pentru cetăţeanul străin. Altfel spus, simpla menţiune din certificatul constatator emis de Registrul Comerţului privind activitatea aferentă codului CAEN 2562 "operaţiuni de mecanică generală" nu probează faptul că societatea desfăşoară efectiv această activitate. Împrejurarea că cetăţeanul străin pentru care se solicită avizul urmează să lucreze în cadrul altei societăţi în baza contractului de prestări servicii încheiat între recurentă şi societatea angajatoare nu face dovada îndeplinirii condiţiei generale aflate în discuţie. Curtea de apel a apreciat că argumentele anterior expuse sunt valabile şi pentru codul CAEN 7820 "activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului", întrucât recurenta nu are aptitudinea de a-i primi la muncă pe cetăţenii străini şi de a desfăşura efectiv activităţile respective.

Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

În cadrul argumentaţiei prezentate în memoriul de recurs, autorul acestuia invocă încălcarea celor două principii anterior nominalizate în condiţiile în care instanţa de fond a respins în mod nelegal acţiunea judiciară cu care a fost investită, fără să analizeze toate criticile de nelegalitate invocate în cuprinsul acesteia.

Instanţa de control judiciar constată că, într-adevăr, recurenta a arătat că, în calitate de agent de muncă temporară, calitate dobândită prin autorizaţia de funcţionare seria x nr. x din data de 26.06.2023 emisă de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, îi sunt aplicabile prevederile art. 88 - 102 din Codul Muncii, ale art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011 şi ale Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară. Ca atare, era necesar ca avizul de angajare să fie solicitat de recurentă, autorizată ca agent de muncă temporară, pentru că acesta are calitatea de angajator.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a analizat incidenţa cadrului normativ mai sus arătat, ce reglementează instituţia agentului de muncă temporară, respectiv compatibilitatea acestuia cu prevederile O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, instanţa de primă jurisdicţie nu s-a pronunţat nici asupra celor două contracte de prestări servicii depuse în susţinerea cererii de către recurentă din perspectiva dispoziţiilor art. 88 - 102 din Codul Muncii şi ale art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1256/2011.

În fine, este de observat şi faptul că instanţa nu a analizat nici celălalt argument ce a stat la baza refuzului de eliberare a avizului de angajare solicitat de recurentă, respectiv acela că societatea nu se identifică la sediul social. Astfel, contrar celor menţionate de intimată în întâmpinarea depusă la fond, sediul social precizat în actele constitutive ale recurentei este acelaşi cu sediul social arătat în cererea adresată autorităţii publice intimate. În plus de aceasta, în certificatul de atestare fiscală nr. x din 08.12.2023, apare ca având sediul fiscal tot în municipiul Timişoara, str. x, apt. 8, jud. Timiş.

În raport de soluţia pronunţată în cauză, Înalta Curte reţine că recurenta nu a beneficiat de un proces echitabil în condiţiile în care prima instanţă nu a verificat legalitatea refuzului de emitere a avizului de angajare pentru cetăţeanul pakistanez din perspectiva tuturor motivelor ce au stat la baza acestuia, a criticilor invocate în acţiunea dedusă judecăţii şi a incidenţei în speţă a cadrului normativ menţionat de părţile litigante.

În aceste condiţii, vătămarea procesuală cauzată prin încălcarea dreptului la un proces echitabil nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la aceeaşi instanţă, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 617 din 26 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.