Compensation for unconstitutional government health insurance deductions from private pensions: admissibility of damages without prior annulment of administrative acts and liability of the issuing authority

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 12 ianuarie 2023 sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A., B. augusta Marja, C., D., E., F., G., H., I., J. în contradictoriu cu părţile pârâte Guvernul României, K. S.A., L. S.A., M., Ministerul Finanţelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

I) Repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

1. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata, respectiv restituirea către fiecare reclamant a sumelor reţinute din pensia privată Pilon 2 a acestora, reţineri făcute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce a depăşeşit suma de 4.000 RON, sumă indexată cu rata inflaţiei, începând cu data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

2. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

II. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanţilor de purtarea procesului (art. 453 alin. (1) C. proc. civ.);

La data de 17 ianuarie 2023 numitele N., O., P., Q. şi R. au formulat o cerere de intervenţie în interes propriu la acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii principali în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Cluj, în contradictoriu cu părţile pârâte Guvernul României, S. S.A., K. S.A., M., Ministerul Finanţelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

I) Repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

1. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata, respectiv restituirea către fiecare reclamant a sumelor reţinute din pensia privată Pilon 2 a acestora, reţineri făcute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce a depăşeşit suma de 4.000 RON, sumă indexată cu rata inflaţiei, începând cu data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

2. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

II. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanţilor de purtarea prezentului proces (art. 453 alin. (1) C. proc. civ.);

În data de 15 mai 2023 reclamantele A., B., E., G., H. şi J. au formulat precizări arătând că le-au fost restituite sumele reţinute din pensia privată Pilon 2 cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, astfel că îşi menţin acţiunea pentru solicitările referitoare la obligarea pârâţilor la plata accesoriilor rezultate din indexarea sumelor datorate cu rata inflaţiei, începând cu data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, respectiv plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, precum şi pentru solicitarea referitoare la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată de reclamanta G..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1/F/2024 pronunţată la 17 ianuarie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., E., F. şi H., în consecinţă a anulat ca nelegal timbrate cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., E., F. şi H., a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes şi a prematurităţii invocate de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autoritatea de Supraveghere Financiară, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Ministerul Finanţelor, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a K. S.A., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M. S.A., Pensii Private, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a L. S.A., Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S. S.A., a respins excepţia rămânerii fără obiect a cererii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C., D., G., I., J. şi cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii O., Q., N., R. şi P., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI şi MINISTERUL FINANŢELOR şi în consecinţă, a obligat pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI şi MINISTERUL FINANŢELOR la plata către reclamanţii C., D., G., I., J. şi către intervenienţii O., Q., N., R. şi P. a despăgubirilor constând în plata actualizării cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente prejudiciului efectiv suferit de reclamanţi şi intervenienţi determinat potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective; a obligat pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI şi MINISTERUL FINANŢELOR să plătească fiecăruia dintre reclamanţii C., D., G., I., J. şi intervenienţii O., Q., N., R. şi P., suma de 300 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată şi a respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1/F/2024 pronunţată la 17 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor.

Cererea de recurs formulată de Ministerul Finanţelor se întemeiază pe două critici principale, subsumate dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prima critică vizează caracterul contradictoriu al motivării hotărârii, iar cea de-a doua se referă la aplicarea greşită a normelor de drept material.

- critica întemeiată pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ.:

Ministerul Finanţelor susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa de fond reţine, pe de o parte, că persoana vătămată printr-o ordonanţă declarată neconstituţională se poate îndrepta împotriva emitentului acesteia, respectiv Guvernul României, iar pe de altă parte, stabileşte că Ministerul Finanţelor are calitate procesuală pasivă, întrucât ar fi avut un rol în adoptarea ordonanţei.

Această motivare este considerată contradictorie, întrucât Ministerul Finanţelor nu este emitentul ordonanţei, iar simpla participare la procesul de elaborare legislativă nu conferă calitate procesuală pasivă în sensul Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 9 alin. (1)-(5) din Legea contenciosului administrativ, acţiunea formulată de persoana vătămată trebuie să fie îndreptată împotriva autorităţii publice emitente a actului administrativ pretins vătămător.

În speţă, ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021 a fost emisă de Guvernul României, iar Ministerul Finanţelor nu a emis niciun act administrativ individual sau normativ care să fi cauzat prejudiciul reclamanţilor.

Prin urmare, motivarea instanţei de fond este contradictorie şi străină de natura cauzei, întrucât ignoră dispoziţiile legale care reglementează raportul juridic procesual specific contenciosului administrativ.

- Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

Partea recurentă susţine că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, în special dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din această lege, calitatea procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ aparţine exclusiv autorităţii publice emitente a actului administrativ pretins vătămător.

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. a), c) şi d) definesc în mod clar noţiunile de autoritate publică, act administrativ şi raport juridic de drept administrativ, stabilind că acţiunea trebuie să fie formulată împotriva autorităţii care a emis actul sau care nu a soluţionat o cerere în termenul legal.

În speţă, Ministerul Finanţelor nu a emis actul normativ contestat, nu a efectuat reţinerile din pensii şi nu este beneficiarul sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Singura motivare pentru împrocesuarea Ministerului Finanţelor a fost aceea că ar coordona aplicarea unitară a legislaţiei fiscale, aspect care nu este suficient pentru a conferi calitate procesuală pasivă.

În susţinerea acestei critici, Ministerul Finanţelor invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj, care în dosarele nr. x/2023 şi nr. y/2023 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, reţinând că în acţiunile întemeiate pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă aparţine exclusiv Guvernului, în calitate de emitent al ordonanţei.

Această interpretare este conformă cu dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. civ., care impun existenţa calităţii procesuale pentru formularea şi susţinerea unei cereri sau apărări.

În concluzie, Ministerul Finanţelor solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile nr. 1/F/17.01.2024, iar în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu motivare contradictorie şi prin aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

În cuprinsul recursului formulat, Guvernul României invocă patru critici principale, fiecare fundamentată pe dispoziţii legale incidente şi pe jurisprudenţa relevantă, cu scopul de a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate.

- interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Susţine că instanţa de fond a admis în mod eronat o acţiune având un obiect exclusiv patrimonial, fără ca aceasta să fie însoţită de o cerere principală specifică contenciosului administrativ, respectiv anularea unui act administrativ emis în baza unei ordonanţe guvernamentale declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea trebuie să vizeze fie anularea unui act administrativ, fie obligarea autorităţii publice la emiterea unui act sau realizarea unei operaţiuni administrative.

În lipsa unui astfel de obiect, cererea nu poate fi admisibilă. Această interpretare este susţinută de doctrina de specialitate, în special de A. Iorgovan, precum şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că repararea prejudiciului nu se poate dispune fără recunoaşterea dreptului şi anularea actului administrativ vătămător, conform art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie.

- stabilirea nelegală a obligaţiei de plată în sarcina Guvernului, fără a se analiza în mod judicios natura sumelor pretinse şi raportul juridic material din care acestea decurg.

Recurentul-pârât arată că sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensii reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale, iar obligaţia de restituire revine entităţilor plătitoare ale pensiilor, conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

În acest context, răspunderea civilă delictuală a Guvernului nu poate fi angajată decât în subsidiar, după epuizarea căii de acţionare în judecată a entităţii responsabile.

Instanţa de fond a ignorat faptul că Guvernul nu are atribuţii de calcul şi reţinere a contribuţiilor din pensii, acestea fiind în sarcina caselor teritoriale şi sectoriale de pensii, conform art. 153 din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale, nu instanţei de contencios administrativ.

- lipsa capacităţii juridice civile şi a calităţii procesuale pasive a Guvernului României.

Sub aceste aspect argumentează că Guvernul României are o capacitate juridică specială de drept public, reglementată de art. 102 şi 108 din Constituţie şi de O.U.G. nr. 57/2019, şi nu poate fi subiect al raporturilor juridice civile. Doctrina şi jurisprudenţa, inclusiv Decizia nr. 363/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, confirmă că Guvernul este un organ colegial lipsit de personalitate juridică şi capacitate juridică civilă.

În consecinţă, nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi la actualizarea sumelor în raport cu indicele de inflaţie, întrucât nu este debitorul obligaţiei băneşti principale.

Aceste obligaţii revin entităţilor care plătesc pensii, conform reglementărilor din O.U.G. nr. 4/2023.

- obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON pentru fiecare reclamant, în solidar cu Ministerul Finanţelor. Susţine că această soluţie este nelegală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestui articol, partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată doar dacă se află în culpă procesuală, iar cheltuielile sunt dovedite ca fiind reale, necesare şi rezonabile.

În speţă, nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, iar adoptarea O.U.G. nr. 4/2023 a reglementat în mod expres modalitatea de restituire a sumelor reţinute, eliminând interesul juridic al cererii de chemare în judecată.

În concluzie, recursul formulat de Guvernul României este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, fiind susţinut de argumente de ordin legal, doctrinar şi jurisprudenţial.

Solicită casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Intimaţii-pârâţi K. S.A., L. S.A., Autoritatea de Supraveghere Financiară şi M. S.A. au depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar supus controlului instanţei de contencios administrativ, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de reparare a prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv.

Prin sentinţa recurată s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, pârâţii Guvernul României şi Minsterul Finanţelor formulând recursuri întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actelor atacate, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâţii Guvernul României şi Minsterul Finanţelor, prin care au susţinut că nu au calitate procesuală în cauză şi că acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă sau neîntemeiată, întrucât intimaţilor le-au fost restituite sumele reţinute din activul acumulat la pensia privată obligatorie administrată de T. obligatoriu, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinţei, raportat şi la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.

Judecătorul naţional nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument şi fiecărei susţineri invocate de părţi, acestea putând fi grupate şi analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciu nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Prima instanţă a expus în mod detaliat argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia de obligare a Ministerului de Finanţe alături de Guvernul României la plata către reclamanţi a despăgubirilor constând în plata actualizării cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente prejudiciului efectiv suferit de reclamanţi şi intervenienţi determinat potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective .

Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu motivare contradictorie, întrucât, pe de o parte, reţine că Guvernul României este autorul ordonanţei de urgenţă nr. 130/2021 şi, prin urmare, subiectul pasiv al acţiunii în despăgubiri, iar pe de altă parte, stabileşte că Ministerul Finanţelor are calitate procesuală pasivă, deşi nu este emitentul actului normativ.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în despăgubiri poate fi formulată împotriva autorităţii publice emitente a ordonanţei sau a oricărei autorităţi implicate în producerea prejudiciului, în măsura în care aceasta a contribuit la adoptarea sau aplicarea actului normativ declarat neconstituţional.

Instanţa de fond a motivat distinct calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, în calitate de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, şi a Ministerului Finanţelor, în considerarea rolului său determinant în elaborarea politicii fiscale care a condus la adoptarea ordonanţei. Această motivare nu este contradictorie, ci reflectă o analiză juridică diferenţiată a contribuţiei fiecărei autorităţi la producerea prejudiciului.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă poate reveni oricărei autorităţi publice care a participat la emiterea, aplicarea sau punerea în executare a unui act normativ vătămător, în măsura în care se stabileşte o legătură de cauzalitate între conduita acesteia şi prejudiciul suferit de reclamant.

Aşadar, faptul că Ministerul Finanţelor nu este emitentul formal al ordonanţei nu exclude posibilitatea angajării răspunderii sale, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut culpa instituţională în procesul de fundamentare şi promovare a reglementării declarate neconstituţionale.

În plus, instanţa de fond a admis în parte acţiunea, stabilind obligaţia de despăgubire în solidar între Guvernul României şi Ministerul Finanţelor, ceea ce exclude existenţa unei contradicţii în motivare, întrucât nu s-a pronunţat alternativ sau divergent asupra calităţii procesuale pasive, ci a reţinut coexistenţa acesteia în raport cu ambele pârâte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivarea instanţei de fond este coerentă, logică şi conformă cu dispoziţiile legale incidente, nefiind afectată de contradicţii care să atragă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Critica recurentului nu vizează o lipsă absolută a motivării, ci exprimă o nemulţumire faţă de modul în care instanţa a apreciat şi a valorificat apărările sale. Or, o astfel de nemulţumire nu poate fi cenzurată pe calea recursului sub motivul nemotivării, ci, eventual, sub aspectul aplicării greşite a normei de drept material, aspect analizat anterior şi reţinut ca nefondat.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele instituţiei pârâte nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege.

Prin urmare este nefondată această critică de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că acţiunea formulată de intimaţi este inadmisibilă, întrucât nu a fost însoţită de o cerere principală de anulare a unui act administrativ emis în baza unei ordonanţe guvernamentale declarate neconstituţionale, ci vizează exclusiv acordarea de despăgubiri.

Înalta Curte respinge această susţinere ca nefondată, reţinând că dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 consacră expres posibilitatea formulării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale, fără a impune condiţia prealabilă a anulării unui act administrativ emis în temeiul ordonanţei.

Această interpretare este susţinută de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 479/2015) şi de doctrina de specialitate, care subliniază caracterul special al reglementării art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca expresie a art. 126 alin. (6) din Constituţie. Prin urmare, acţiunea este admisibilă în temeiul normei speciale incidente, fără a fi necesară formularea unei cereri de anulare a unui act administrativ subsecvent.

Ministerul Finanţelor a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, susţinând că nu este emitentul O.U.G. nr. 130/2021 şi nu a efectuat reţinerile din pensii, acestea fiind realizate de casele de pensii.

Înalta Curte constată că această critică este întemeiată în parte, dar nu justifică casarea hotărârii recurată. Astfel cum s-a arătat anterior, deşi Ministerul Finanţelor nu este autorul ordonanţei de urgenţă, instanţa de fond a reţinut că acesta a avut un rol determinant în procesul de elaborare şi promovare a actului normativ, fiind coautor instituţional al politicii fiscale reglementate prin O.U.G. nr. 130/2021.

Reiterând, instanţa de recurs menţionează că, în acest context, în mod legal instanţa de fond a apreciat că Ministerul Finanţelor justifică o calitate procesuală pasivă în raport cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, interpretare care, deşi discutabilă doctrinar, nu este de natură să atragă casarea hotărârii, întrucât obligaţia de despăgubire a fost stabilită în solidar cu Guvernul României, emitentul ordonanţei.

Recurentul-pârât Guvernul României a susţinut că nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, întrucât nu are capacitate juridică civilă şi nu este subiect al raporturilor juridice de drept privat.

Înalta Curte respinge această susţinere ca nefondată. Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Guvernul, în calitate de autoritate publică emitentă a ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, este subiectul pasiv al acţiunii în despăgubiri. Răspunderea sa este angajată în temeiul faptei ilicite constând în emiterea unui act normativ contrar dispoziţiilor constituţionale, cu consecinţa prejudicierii directe a dreptului la pensie al reclamanţilor.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi (Decizia nr. 75/2020) şi doctrina de specialitate confirmă că în materia contenciosului administrativ, autoritatea publică emitentă a actului vătămător poate fi obligată la plata despăgubirilor, inclusiv a dobânzilor legale penalizatoare şi a actualizării cu indicele de inflaţie, în temeiul art. 1535 C. civ.

Părţile recurente au susţinut că, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, sumele reţinute au fost restituite, iar acţiunea a rămas fără obiect.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată. Deşi O.U.G. nr. 4/2023 a reglementat restituirea sumelor reţinute cu titlu de CASS, aceasta nu acoperă integral prejudiciul suferit de reclamanţi, întrucât nu include dobânda legală penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie aferente sumelor reţinute.

Astfel, obiectul acţiunii rămâne actual şi justificat, vizând repararea integrală a prejudiciului, conform principiului restitutio in integrum consacrat de art. 1357 şi art. 1385 alin. (1) C. civ.

Recurenţii-pârâţi au invocat şi faptul că sumele reţinute din pensiile private obligatorii administrate de T. au fost restituite, iar acţiunea nu mai are obiect.

Înalta Curte constată că această susţinere nu este relevantă în cauză, întrucât acţiunea nu vizează sumele reţinute din pensiile private, ci prejudiciul cauzat prin diminuarea pensiilor în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, actul normativ declarat neconstituţional. Prin urmare, raportul juridic dedus judecăţii implică autorităţile publice implicate în emiterea ordonanţei neconstituţionale.

Recurentul-pârât Guvernul României a susţinut că nu se justifică obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada caracterului real, necesar şi rezonabil al acestora.

Înalta Curte respinge această susţinere, reţinând că taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 RON pentru fiecare reclamant a fost achitată şi dovedită, iar pârâţii se află în culpă procesuală, fiind căzuţi în pretenţii. Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ., care justifică obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1/F/2024 pronunţate la 17 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2025.