Auxiliary court staff salary equalization: applicability of statutory sectoral reference value over higher ad hoc administrative pay

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 29 martie 2017, reînregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 19.06.2019, sub nr. x/2017/a1, primind ulterior nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând instanţei obligarea pârâtei să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi obligarea acesteia la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 10.05.2017, reclamanţii au formulat cerere modificatoare, solicitând instanţei introducerea în cauză a Ministerului Justiţiei şi completarea acţiunii cu un petit, respectiv obligarea pârâţilor să emită decizii de salarizare care să privească recalcularea drepturilor salariale, începând cu data de 1 octombrie 2016, conform grilei unice de salarizare aprobate de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie si aplicată la nivelul majorităţilor Curţilor de Apel, inclusiv Curtea de Apel Bucureşti.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 18.09.2017, reclamanţii au precizat petitul acţiunii vizând modalitatea de calcul a drepturilor salariale conform algoritmului grilei unice de salarizare aplicată de Ministerul Public, în sensul că îşi menţin pretenţiile cu privire la perioada 01.10.2016-30.05.2017, conform Deciziei nr. 29/C/19.06.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului să emită decizii de salarizare prin raportare la o VRS de 405 RON începând din 09.04.1015- 01.12.2015 şi VRS 405x10% pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016 şi plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut cu salariul calculat prin raportare la VRS 405 şi 445,5 RON şi venitul efectiv plătit, actualizat cu indicele de inflaţie.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 04.12.2017, reclamanţii au solicitat chemarea în judecată şi a Tribunalului Sibiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1866 din 18.04.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu,

Prin sentinţa civilă nr. 7 pronunţată la data de 07.01.2019, Tribunalul Sibiu a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi, pe cale de consecinţă, a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Prin decizia civilă nr. 1817 pronunţată la data de 03.04.2019 în dosarul numărul x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se că reclamanţii au promovat o acţiune întemeiată pe normele speciale prevăzute de art. 7 din Capitolul VIII AL Anexei 6 la Legea nr. 284/2010.

Ca urmare a înaintării dosarului, în urma soluţionării conflictului negativ de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.06.2019, sub numărul x/2017/a1.

Prin sentinţa civilă nr. 2416/15.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 2968/25.05.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2416 din 18 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.09.2022, sub nr. x/2017/a1* (ca urmare a deciziei de casare nr. 2968/25.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Urmare a admiterii cererii de abţinere a judecătorului cauzei, dosarul a fost înaintat în vederea repartizării aleatorii, fiind înregistrat la data de 19.09.2022 sub nr. x/2022.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1101 pronunţată la 5 iulie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Alba Iulia în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicită plata diferenţelor salariale şi respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect, ca neîntemeiate, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Sibiu, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită ordine de salarizare prin care să recunoască reclamanţilor drepturi salariale calculate prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015 şi până la 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, a obligat pârâtul Tribunalul Sibiu să plătească reclamanţilor drepturile salariale calculate prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015 şi până la 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective şi a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1101 pronunţată la 5 iulie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca lipsită de interes sau rămasă fără obiect.

Prin recursul formulat Curtea de Apel Alba Iulia, în calitate de angajator al personalului auxiliar din cadrul propriu şi al instanţelor din circumscripţia sa teritorială, a invocat lipsa de interes a cererii introductive formulate de intimaţii-reclamanţi, personal auxiliar şi conex din cadrul Tribunalului Sibiu.

În cuprinsul recursului s-a arătat că urmare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi în aplicarea acesteia Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 38/C/13.06.2018, a dispus acordarea nivelului maxim al salariului de bază identificat în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv categorii, prin stabilirea valorii de referinţă sectorială (VRS) la 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi la 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2015. Această măsură a fost aplicată întregului personal auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor arondate, inclusiv personalului din cadrul Tribunalului Alba, în temeiul unui act administrativ cu caracter normativ.

În continuare, se arată că, în aplicarea dispoziţiilor deciziei menţionate, Curtea de Apel Alba Iulia a emis Decizia nr. 147/RU/20.07.2018, prin care s-au acordat drepturile salariale corespunzătoare lunii iulie 2018, achitate în luna august 2018, iar pentru perioada 01.01.2018-01.06.2018, plata s-a realizat în luna septembrie 2018. Ulterior, prin Decizia nr. 200/RU/19.09.2018, s-au stabilit diferenţele salariale aferente perioadei 09.04.2015-31.12.2017, rezultate din aplicarea valorilor VRS de 421 RON, respectiv 463 RON, pentru toate categoriile de personal din instanţele arondate, inclusiv Tribunalul Sibiu. Plata acestor drepturi s-a realizat în baza actelor administrative emise, fiind eşalonată pe o perioadă de cinci ani, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, cu acordarea actualizărilor şi a dobânzii legale aferente.

În acest context, recurenta-pârâtă susţine că drepturile salariale solicitate de intimaţi în prezenta cauză au fost deja acordate prin acte administrative, la un nivel superior valorii de 405 RON, respectiv la valorile de 421 RON şi 463 RON, şi că plata acestora se efectuează conform eşalonării legale. Prin urmare, apreciază că cererea introductivă este lipsită de interes, întrucât drepturile pretinse au fost deja recunoscute şi acordate, iar instanţa nu poate ignora obligaţia legală de eşalonare a plăţii acestora.

Solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de intimaţi ca lipsită de interes.

Tribunalul Sibiu, prin motivele de recurs, susţine că în mod eronat instanţa de fond a admis parţial acţiunea formulată de reclamanţi, obligând Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu la emiterea unor ordine de salarizare şi la plata unor drepturi salariale calculate prin raportare la valorile de referinţă sectorială (VRS) de 405 RON, respectiv 445,5 RON, pentru perioadele 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă.

Apreciază că această soluţie ignoră faptul că, în realitate, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor arondate, inclusiv reclamanţii din cauză, au beneficiat de salarii de bază brute lunare stabilite prin raportare la VRS 421,36 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi la VRS 463,5 RON începând cu 01.12.2015, conform Deciziei nr. 38/C/13.06.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia. Decizia 38/2018 a fost fundamentată pe necesitatea uniformizării salarizării în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi cu recomandarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 15.05.2018.

Susţine instanţa de fond nu a avut în vedere că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost deja recalculate şi plătite, în mod eşalonat, în perioada 2019-2023, în baza Deciziei nr. 200/RU/19.09.2018, emisă în aplicarea Deciziei nr. 38/C/13.06.2018. Ultima tranşă de 35% a fost achitată în proporţie de 78,76%, în limita fondurilor bugetare alocate, ceea ce demonstrează că obligaţiile salariale au fost executate în mod efectiv.

Recurentul-pârât susţine că, în ceea ce priveşte perioada ulterioară, respectiv 01.08.2016-31.12.2017, drepturile salariale ale personalului auxiliar şi conex au fost stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON, conform Deciziei nr. 29/C/19.05.2021 şi Deciziei nr. 221/RU/15.06.2021, ambele emise de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia. Tribunalul Sibiu a efectuat plata acestor drepturi în luna decembrie 2021 pentru perioada 01.12.2019-30.11.2021 şi în luna octombrie 2022 pentru perioada 01.08.2016-30.11.2019, ceea ce confirmă că drepturile salariale au fost acordate în conformitate cu valorile de referinţă sectorială superioare celor solicitate prin acţiune.

În concluzie, având în vedere că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost stabilite şi achitate prin raportare la VRS 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, la VRS 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-01.08.2016 şi la VRS 605,225 RON pentru perioada începând cu 01.08.2016, valori superioare celor invocate în cererea de chemare în judecată, se impune constatarea caracterului lipsit de obiect al acţiunii.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurată şi respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantilor, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de emitere a unor decizii de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând din 09.04.1015- 01.12.2015 şi VRS 405x10% pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016 şi plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut cu salariul calculat prin raportare la VRS 405 şi 445,5 RON şi venitul efectiv plătit, actualizat cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată s-a admis în parte acţiunea, pârâţii Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâţi, prin care au susţinut că acţiunea este fără interes sau fără obiect, întrucât drepturile salariale ale intimaţilor au fost stabilite şi plătite, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actului atacat, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. În acest context, recursurile formulate de pârâţi sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Recurentul-pârât Curtea de Apel Alba Iulia a susţinut că acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi este lipsită de interes, întrucât drepturile salariale pretinse au fost deja recunoscute şi acordate prin acte administrative emise anterior, în temeiul Deciziilor nr. 38/C/13.06.2018, nr. 147/RU/20.07.2018, nr. 200/RU/19.09.2018, nr. 29/C/19.05.2021 şi nr. 221/RU/15.06.2021.

Înalta Curte reţine că interesul procesual presupune existenţa unui folos practic, concret şi actual pe care partea îl urmăreşte prin promovarea acţiunii. În speţă, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că drepturile salariale ale reclamanţilor nu au fost stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, prevăzută de Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, ci la valori ulterioare (421,36 RON, 463,5 RON, respectiv 605,225 RON), fără a se emite decizii de salarizare care să reflecte aplicarea dispoziţiilor legale menţionate.

Or, simpla existenţă a unor acte administrative care acordă drepturi salariale nu exclude interesul reclamanţilor de a obţine recunoaşterea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, prin urmare, critica privind lipsa de interes este nefondată.

Recurentul-pârât Tribunalul Sibiu a susţinut că acţiunea este rămasă fără obiect, întrucât drepturile salariale au fost deja acordate, iar plata acestora s-a realizat în mod eşalonat, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Înalta Curte reţine că existenţa unor plăţi eşalonate nu echivalează cu recunoaşterea integrală a dreptului solicitat, în forma şi cuantumul prevăzut de lege. Instanţa de fond a constatat că, deşi au fost efectuate plăţi, acestea nu au fost realizate în temeiul unor decizii de salarizare conforme cu Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, ci în baza unor acte administrative ulterioare, care nu reflectă aplicarea valorii de referinţă sectorială precizată prin cererea de chemare în judecată.

Mai mult, instanţa de fond a reţinut că nu au fost emise decizii de salarizare conforme cu dispoziţiile legale, aspect care a generat un prejudiciu patrimonial, constând în diferenţele salariale neacordate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, în conformitate cu jurisprudenţa Înaltei Curţi (Deciziile nr. 2/2014 şi nr. 21/2015).

Prin urmare, acţiunea nu este lipsită de obiect, întrucât reclamanţii urmăresc obţinerea unei reparări integrale a prejudiciului suferit prin neaplicarea corectă a normelor legale incidente.

Părţile recurente au invocat faptul că personalul auxiliar şi conex din cadrul instanţelor arondate a beneficiat de salarii stabilite prin raportare la valori de referinţă sectorială superioare (421,36 RON, 463,5 RON, 605,225 RON), ceea ce ar exclude aplicabilitatea valorii de 405 RON.

Înalta Curte constată că această susţinere nu poate fi primită. Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, şi art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, personalul aflat în aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim aflat în plată.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON reprezenta nivelul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 (ca efect al unei hotărâri judecătoreşti), iar neaplicarea acestei valori a generat o discriminare nejustificată între categorii de personal aflate în situaţii similare.

Aşadar, acordarea unor valori ulterioare nu înlătură obligaţia legală de aplicare a valorii de 405 RON, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Recurenţii-pârâţi au arătat că obligaţiile salariale au fost executate, în mod eşalonat, în perioada 2019-2023, în limita fondurilor bugetare alocate, dar la dosar nu au fost comunicate deciziile emise pe numele intimaţilor-reclamanţi coform solicitării din cererea de chemare în judecată, ci tabeluri şi decizii generale sau pentru perioade ulterioare.

Înalta Curte reţine că executarea parţială şi eşalonată a obligaţiilor nu exclude dreptul reclamanţilor de a obţine repararea integrală a prejudiciului, conform principiului consacrat de art. 1531 şi art. 1535 din C. civ., precum şi jurisprudenţei relevante (Decizia ICCJ - RIL nr. 2/2014).

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că întârzierea în executarea obligaţiilor de plată atrage dreptul la daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, fără a fi necesară dovedirea prejudiciului, conform art. 1535 alin. (1) C. civ.

Prin urmare, susţinerile privind executarea obligaţiilor nu pot conduce la constatarea caracterului neîntemeiat al acţiunii.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 1101 pronunţate la 5 iulie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2025.