Government decision restoring sports field to public domain upheld; company's action time-barred despite inaccessible gazette publication

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată înregistrată la data de 23 noiembrie 2018 sub dosar nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi UAT Comuna Şotânga a formulat plângere în contencios administrativ împotriva Hotărârii de Guvern nr. 543/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 432 Bis din 21.06.2011 în ceea ce priveşte poziţia nr. 229 din anexa nr. 49, respectiv suprafaţa de 19.300 m.p. teren sport, solicitând admiterea cererii şi revocarea Hotărârii de Guvern pentru această suprafaţă de teren.

Prin sentinţa nr. 47 din data de 30 martie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei de interes invocată de către Unitatea Administrativ Teritorială Sotânga, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României,Comuna Sotânga prin primar şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga, ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acţiunii formulate şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 5096 din 7 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 47 din 30 30 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Urmare casării şi trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a fost înregistrată sub nr. x/2018* la data de 5.01.2024, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În rejudecare, potrivit încheierii din 21.05.2024, instanţa a constatat că excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile a fost definitiv soluţionată în primul ciclu procesual şi a respins excepţia tardivităţii formulări acţiunii. Totodată, a pus în vedere pârâţilor să depună la dosar întreaga documentaţie care a fost avută în vedere la adoptarea H.G. nr. 543/2011, poziţia nr. 229 din anexa nr. 49.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea pronunţată la 21 mai 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat că excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile a fost definitiv soluţionată în primul ciclu procesual, a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, excepţie invocată atât de pârâtul Guvernul României cât şi de pârâţii Comuna Şotânga- prin Primar şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga, a pus în vedere pârâţilor să depună la dosar întreaga documentaţie care a fost avută în vedere la adoptarea H.G. nr. 543/2011, poziţia nr. 229 din anexa nr. 49 şi a fixat termen pentru continuarea judecăţii.

Prin sentinţa nr. 389 pronunţată la 30 septembrie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ŞOTÂNGA şi a anulat în parte H.G. nr. 543/2011 în ceea ce priveşte poziţia nr. 229 din Anexa nr. 49, numai pentru suprafaţa de 19300 mp teren intravilan - teren sport Şotânga.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva încheierii din 21 mai 2024 şi a sentinţei nr. 389 din 30 septembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă învederează următoarele:

- soluţia pronunţată prin încheierea din 21.05.2024, de respingere a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.

Arată că Hotărârea Guvernului nr. 543/2011, actul administrativ contestat, a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 21.06.2011, iar acţiunea a fost introdusă abia la 23.11.2018, depăşind astfel termenul legal de sesizare a instanţei.

Potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial constituie modalitatea oficială de comunicare a hotărârilor Guvernului, ceea ce echivalează cu luarea la cunoştinţă de către persoanele interesate.

În lipsa unor motive temeinice justificate de reclamantă, instanţa de fond nu putea respinge excepţia tardivităţii, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru prelungirea termenului de introducere a acţiunii.

- Referitor la sentinţa nr. 389/30.09.2024, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga invocă trei motive de casare.

Primul, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea regulilor de procedură, întrucât instanţa de fond a pronunţat soluţia de anulare parţială a actului administrativ pe un motiv de nelegalitate invocat pentru prima dată prin Notele scrise depuse la termenul din 28.11.2022, cu depăşirea termenului de decădere prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, dreptul la apărare al pârâţilor, principiul contradictorialităţii şi rolul activ al judecătorului, consacrate de art. 9, art. 13, art. 14 şi art. 22 C. proc. civ.. Hotărârea a fost pronunţată pe un motiv care nu a fost supus dezbaterii contradictorii, ceea ce contravine exigenţelor unui proces echitabil.

Al doilea motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., priveşte lipsa motivării hotărârii sau existenţa unor motive contradictorii.

Instanţa de fond nu a analizat existenţa unei vătămări aduse unui drept sau interes legitim al reclamantei, deşi aceasta este o condiţie esenţială pentru admiterea acţiunii în contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, instanţa a reţinut că nu s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamantei şi că aceasta nu deţine un titlu valabil, dar a dispus totuşi anularea parţială a actului administrativ, fără a explica în ce mod ar fi fost vătămată reclamanta.

Această contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii afectează legalitatea şi temeinicia acesteia, fiind contrară dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cauza Albina c. România, care consacră obligaţia instanţei de a examina efectiv argumentele părţilor.

Al treilea motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a normelor de drept material.

Partea recurentă susţine că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, în forma în vigoare la data adoptării H.G. nr. 543/2011. Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale include bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local.

În speţă, terenul în litigiu a fost validat ca aparţinând domeniului public al comunei Şotânga prin H.G. nr. 543/2011, în conformitate cu art. 21 din aceeaşi lege.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că includerea terenului în inventarul domeniului public este nelegală în lipsa unei hotărâri de consiliu local, ignorând faptul că apartenenţa bunului la domeniul public a intervenit ope legis, iar hotărârea consiliului local a avut doar rolul de completare a inventarului.

De asemenea, instanţa nu a valorificat corect sentinţa civilă nr. 3936/14.12.2020, rămasă definitivă, prin care s-a stabilit că terenul aparţine Comunei Şotânga, ceea ce contrazice susţinerile reclamantei privind dreptul său de proprietate.

3.2. Împotriva sentinţei nr. 389 pronunţate la data de 30 septembrie 2024, de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

- instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat excepţia tardivităţii acţiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că s-a aflat în una dintre situaţiile de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, astfel că aceasta era decăzută din dreptul de a mai contesta actul Guvernului.

- în mod eronat a fost anulată parţial Hotărârea Guvernului nr. 543/2011, act normativ care modifică şi completează anexele la Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din acest judeţ.

Recurentul susţine că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât H.G. nr. 543/2011 este un act administrativ legal şi temeinic, adoptat în conformitate cu procedura reglementată de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, şi de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre confirmă faptul că iniţiativa aparţine Ministerului Administraţiei Publice, Prefecturii judeţului Dâmboviţa şi Consiliului Judeţean Dâmboviţa, autorităţi competente în domeniul administraţiei publice locale.

Recurentul subliniază că Guvernul are exclusiv competenţa de a atesta, prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local sau judeţean, conform art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării actului criticat, ulterior abrogată prin O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Guvernul nu are atribuţii de inventariere a bunurilor şi nu poate interveni asupra inventarelor aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene. Orice intervenţie în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri din inventarele respective ar reprezenta o ingerinţă inadmisibilă în autonomia locală, garantată de Constituţia României şi de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea acestei poziţii, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1031/14.09.2012, care statuează că hotărârile Guvernului privind atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public nu au efect constitutiv de drepturi, ci doar confirmă regimul juridic stabilit prin acte ale autorităţilor publice locale. Astfel, actul administrativ contestat nu creează drepturi noi, nu modifică regimul juridic al bunurilor şi nu poate fi considerat de natură să vateme drepturile altor persoane.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul Unităţii Administrativ Teritorială Comuna Şotânga împotriva încheierii pronunţate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal este nefondat şi recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 389 pronunţate la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sunt fondate.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare în parte a Hotărârii de Guvern nr. 543/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 432 Bis din 21.06.2011, în ceea ce priveşte poziţia nr. 229 din anexa nr. 49, respectiv suprafaţa de 19.300 m.p. teren sport.

Prin sentinţa recurată s-a admis acţiunea, pârâţii formulând recurs, criticile putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta pârâtă a susţinut că este nelegală soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii pronunţată prin încheierea din 21.05.2024.

Critica este nefondată. În mod corect instanţa de fond a analizat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a reţinut că Hotărârea Guvernului nr. 543/2011, deşi publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, are anexele relevante (anexa 49, poziţia 229) publicate în Monitorul Oficial Bis, care nu este accesibil publicului în mod direct, ci doar la cerere.

Această împrejurare atrage incidenţa jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, în ipoteza în care anexele actului administrativ contestat sunt publicate în Monitorul Oficial Bis, termenul de introducere a acţiunii curge de la data la care reclamantul a luat efectiv cunoştinţă de conţinutul actului, nu de la data publicării formale în Monitorul Oficial.

În speţă, instanţa a stabilit, pe baza probatoriului administrat şi a declaraţiilor părţilor, că reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul actului contestat la data de 30 mai 2018, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2018. Acţiunea în contencios administrativ a fost introdusă la data de 23.11.2018, deci înăuntrul termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen calificat de lege ca fiind de decădere.

În mod corect, instanţa a reţinut că excepţia tardivităţii formulării acţiunii nu poate fi raportată la termenul de 6 luni, întrucât acesta este un termen de prescripţie, iar pârâţii nu au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ci excepţia tardivităţii formulării acţiunii. Prin urmare, în soluţionarea acestei excepţii, este relevant termenul de un an de la data luării la cunoştinţă de conţinutul actului, termen care, în speţă, a fost respectat.

În cuprinsul motivelor de recurs instituţia pârâtă a susţinut că instanţa de fond nu mai putea respinge excepţia tardivităţii, întrucât aceasta a fost soluţionată anterior în primul ciclu procesual.

Această critică este, de asemenea, nefondată. Din analiza sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual, rezultă că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, ci doar asupra excepţiei tardivităţii introducerii plângerii prealabile.

În consecinţă, instanţa în rejudecare a fost în mod legal şi corect investită cu soluţionarea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, neexistând autoritate de lucru judecat asupra acestei excepţii.

Mai mult, instanţa a pus în vedere părţilor să producă dovezi referitoare la data la care reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ contestat, iar pârâţii, deşi titulari ai excepţiei, au renunţat la solicitarea unui termen pentru administrarea acestor dovezi, acceptând judecarea cauzei în stadiul procesual respectiv.

Nu poate fi primită nici critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 108 alin. (4) din Constituţia României.

Dispoziţiile constituţionale invocate reglementează modalitatea oficială de comunicare a hotărârilor Guvernului, respectiv publicarea în Monitorul Oficial.

Totuşi, în interpretarea coroborată cu dispoziţiile legii speciale - Legea nr. 554/2004 - şi cu jurisprudenţa instanţei supreme, se impune distincţia între publicarea formală şi luarea efectivă la cunoştinţă de conţinutul actului, în special în ipoteza în care anexele relevante sunt publicate în Monitorul Oficial Bis, inaccesibil publicului în mod direct.

Aşadar, publicarea formală nu echivalează automat cu luarea la cunoştinţă, iar instanţa a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, stabilind momentul efectiv al luării la cunoştinţă şi raportându-se la acesta pentru calculul termenului de introducere a acţiunii.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii este legală, temeinică şi pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi a jurisprudenţei relevante. Se impune, în consecinţă, respingerea recursului declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga împotriva încheierii pronunţate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga şi Guvernul României, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

Prin decizia de casare nr. 5096/2023 s-a stabilit că recurenta - reclamantă a invocat şi dovedit interesul legitim în cauză asupra terenului ce face obiectul Hotărârii de Guvern contestate.

În rejudecare, după casare, prima instanţă a constatat că pârâta UAT Şotânga nu se prevalează de o hotărâre de consiliu local din care să rezulte că terenul în litigiu a fost declarat de uz sau de interes public. De asemenea, se constată că terenul în suprafaţă de 19.300 mp-teren sport Şotânga nu constituie un bun care să fie inclusiv prin lege în domeniul public.

Prin motivele de recurs instituţiile recurente susţin că H.G. nr. 543/2011 este un act administrativ legal şi temeinic, adoptat în conformitate cu procedura reglementată de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, şi de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre confirmă faptul că iniţiativa aparţine Ministerului Administraţiei Publice, Prefecturii judeţului Dâmboviţa şi Consiliului Judeţean Dâmboviţa, autorităţi competente în domeniul administraţiei publice locale.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Susţinerile referitoare la încălcarea regulilor de procedură, întrucât instanţa de fond a pronunţat soluţia de anulare parţială a actului administrativ pe un motiv de nelegalitate invocat pentru prima dată prin Notele scrise depuse la termenul din 28.11.2022, cu depăşirea termenului de decădere prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt fondate.

Instanţa de fond nu a încălcat principiul disponibilităţii, dreptul la apărare al pârâţilor, principiul contradictorialităţii şi rolul activ al judecătorului, consacrate de art. 9, art. 13, art. 14 şi art. 22 C. proc. civ. şi hotărârea recurată nu a fost pronunţată pe un motiv care nu a fost supus dezbaterii contradictorii, ceea ce respectă exigenţelor unui proces echitabil.

Notele de şedinţă din data de 28 noiembrie 2022 au fost comunicate părţilor în timpul şedinţei de judecată, iar apărătorul pârâţilor a precizat că "a luat cunoştinţă de înscrisurile depuse astăzi, acestea nefiind înscrisuri noi, ele fiind deja depuse la dosarul cauzei. Apreciază cauza în stare de judecată şi solicită acordarea cuvântului în dezbateri", astfel că eventuale critici asupra depăşirea termenului de decădere trebuiau invocate în cadrul primului ciclu procesual, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a amânat pronunţarea asupra cauzei.

Înalta Curte constată că o parte din criticile asupra motivului de nelegalitate, se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în cadrul acestui motiv de recurs.

În ceea ce priveşte aprecierea pârâtului Guvernului României asupra greşitei respingerii a excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii invocată în cauză urmează a fi înlăturată, având în vedere că aceasta soluţie a fost pronunţată printr-o încheiere care nu a fost supusă căii de atac de către acest recurent.

Criticile formulate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga prin recursul promovat şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la casarea hotărârii recurată, întrucât instanţa de fond a motivat soluţia pronunţată.

Sub acest aspect este de observat că recurenta a invocat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece, din dezvoltarea argumentelor expuse în cererea de recurs rezultă că partea nu a arătat concret, punctual, motivele pe care hotărârea de fond ar fi trebuit să se întemeieze, motivele contradictorii sau străine de natura cauzei pe care le cuprinde sentinţa de fond, neindicându-se astfel care dintre ipotezele cazului de casare invocat, ce vizează nemotivarea hotărârii, este întrunită în cauză.

În concluzie, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambii recurenţi, Înalta Curte, observând similitudinea criticilor cuprinse în cererile de recurs, va răspunde acestor motive prin considerente comune, raporat la finalitatea lor concretă, prin cele ce vor fi expuse în continuare:

Prin consideretele sentinţei atacate, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:

"(...), raportat la soluţiile definitive pronunţate în dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2018, astfel cum s-a arătat mai sus, sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin hotărârea contestată.

(...) criticile referitoare la momentul dobândirii de către UAT Şotânga a dreptului de proprietate asupra terenului, raportat la considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2008. Astfel, contrar reclamantei, dreptul de proprietar al UAT Şotânga nu a fost dobândit la data de 8.02.2011, când a fost pronunţată sentinţa nr. 324/8.02.2011, în condiţiile în care, din analiza acestei sentinţe rezultă că terenul în litigiu s-a aflat şi anterior în proprietatea comunei, inclusiv la momentul predării terenului în administrarea fostului trust minier în baza Decretului nr. 409/23.09.1955."

Instanţa de fond a reţinut că dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost încălcat prin adoptarea H.G. nr. 543/2011, dar a dispus totuşi anularea parţială a acestui act administrativ, invocând o presupusă trecere nelegală a terenului în domeniul public.

Astfel cum s-a menţionat anterior, în cauză intimata-reclamantă nu a dovedit existenţa unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu, iar instanţele de judecată au statuat definitiv, prin hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2018, că terenul în suprafaţă de 19.300 mp aparţine U.A.T. Comuna Şotânga.

Prin decizia de casare nr. 5096/2023 s-a stabilit că "interesul recurentei-reclamante de a se clarifica apartenenţa bunului teren de sport în suprafaţă de 19.300 mp atestat prin actul administrativ atacat, reprezentat de H.G. nr. 543/2011, anexa 49, poziţia 229, ca aparţinând domeniului public al UAT Comunei Şotânga există şi este, în mod evident, legitim".

În concret instanţa de fond trebuia doar să verifice dacă apartenenţa bunului teren de sport atestat ca aparţinând domeniului public al UAT Comunei Şotânga există şi este legitim.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, H.G. nr. 543/2011 reprezintă un act administrativ individual emis cu respectarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării hotărârii. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1031/14.09.2012), hotărârile Guvernului privind atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public nu au caracter constitutiv de drepturi, ci confirmativ, fiind emise în temeiul actelor adoptate de autorităţile publice locale.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că era necesară indicarea expresă a interesului public care justifică trecerea bunului din domeniul privat în domeniul public. O asemenea cerinţă nu a fost solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Prin urmare, instanţa de fond a depăşit cadrul procesual stabilit de părţi, pronunţându-se ultra petita.

Verificând documentaţia care a stat la baza emiterii H.G. nr. 543/2011, inclusiv HCL nr. 68/22.12.2009, nota de fundamentare şi avizele autorităţilor competente, instanţa de recurs observă respectarea procedurii legale de inventariere şi atestare a bunurilor aparţinând domeniului public. Nu s-a făcut dovada existenţei vreunei nelegalităţi în adoptarea hotărârii de guvern, iar instanţa de fond nu a identificat vreo dispoziţie legală încălcată în mod concret.

Înalta Curte constată că interesul public, rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar. Astfel, din conţinutul referatului de aprobare din 18 decembrie 2009 rezultă că societatea ce deţinea spre exploatare terenul în litigiu nu a făcut demersuri pentru a dobândi calitatea de proprietar şi având în vedere faptul că Decretul 409/1955 a fost abrogat prin Legea nr. 158/2004, instituţia pârâtă a făcut demersuri pentru înregistarea terenului intravilan - sport din proprietatea sa privată în proprietatea publică a comunei.

În acest context, în mod eronat judecătorul fondului a dispus anularea parţială a H.G. nr. 543/2011, pe motivul unei pretinse treceri nelegale a terenului în domeniul public, aspect ce afectează legalitatea hotărârii, întrucât cadrul legal de la momentul respectiv obliga instituţia recurentă să facă acest pas.

Din cuprinsul înscrisurilor de la dosar rezultă cu claritate că în anul 2009, UAT Sotânga, constatând că Exploatarea Minieră Sotânga nu a dobândit calitatea de proprietar conform dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991 şi, având în vedere că Decretul 409/1955 (prin care fusese dat terenul spre administrare) a fost abrogat, a făcut demersuri (a evalut terenul la valoarea de piaţă, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizaţi, atestaţi conform legii), a actualizat inventarul bunurilor ce aparţin domenului public şi a readus imobil - teren în suprafaţă de 19300 mp. în domeniul public al comunei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 543/2011, prima instanţă apreciind în mod greşit că pârâtele nu au dovedit interesul public a trecerii terenului din domeniu privat în domeniu public, aşa încât argumentele expuse de către cei doi recurenţi în calea de atac a recursului vor conduce la reformarea hotărârii de fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga împotriva încheierii pronunţate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, va admite recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 389 pronunţate la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga împotriva încheierii pronunţate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şotânga şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 389 pronunţate la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2025.