Forest reclassification suit fails; ministerial reply deemed lawful procedural step, claimants' appeal inadmissible and action rejected in full.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: în principal, obligarea Ministerului Mediului la soluţionarea cererii nr. x/06.09.2023 formulată în vederea schimbării categoriei de folosinţă pentru suprafaţa de 0,0250 ha (250 mp), de la categoria teren pentru hrana vânatului la categoria spaţii de producţie silvică şi cazare personal silvic amplasat în U.A. 31V, UP I Calimachi, administrată de Ocolul Silvic Vlăsia; în subsidiar la primul capăt de cerere, obligarea Gărzii Forestiere Bucureşti, la emiterea avizului reglementat de prevederile art. 6 lit. c) din Normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766/2018 emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor, în forma prevăzută de Anexa nr. 4 din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier aprobate prin Ordinul nr. 766/2018; obligarea în solidar a pârâţilor la plată către reclamantă, a unei sume de 125.000 de RON cu titlul de daune morale, cauzate de întârzierile privind soluţionarea cererii acestora; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamante cu acest proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 619 din data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii.

A admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor la soluţionarea cererii nr. x/6.09.2023, formulată de către reclamante.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor la plata sumei de 1050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1000 RON reprezentând onorariu de avocat şi 50 RON taxă judiciară de timbru.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 619 din data de 16 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele A. şi B. şi pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a arătat că instanţa de fond în mod eronat a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. şi A. cu consecinţa obligării Ministerului la soluţionarea cererii nr. x/06.09.2023.

Susţine recurentul pârât că instanţa de fond în mod eronat a admis capătul de cerere privind obligarea Ministerului la soluţionarea cererii nr. x/06.09.2023 formulată de reclamante motivând că reiterarea obligaţiei completării documentaţiei cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 766/2018 (numite în continuare Norme/Normele) nu poate fi considerată o soluţionare a cererii.

Recurentul - pârât a susţinut că instanţa de fond a făcut confuzie între avizul prevăzut din Norme şi "avizele/aprobările prin certificate de urbanism". Practic, din motivarea instanţei reiese faptul că aceasta înţelege în mod eronat faptul că cele 2 avize sunt unul si acelaşi.

Însă avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme se referă la,avizul emis de structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, potrivit modelului prevăzut în anexa 4 la prezentele norme tehnice", iar avizele/aprobările prin certificate de urbanism se referă la cu totul altceva.

Astfel, în urma cererii şi documentaţiei depuse la primăria oraşului/comunei sau consiliului judeţean se eliberează certificatul de urbanism, în conţinutul acestuia regăsindu-se şi o lista cu avize ce trebuie obţinute de către beneficiar.

Avizele solicitate prin certificatul de urbanism diferă de la o primărie la alta, aşa cum diferă de la un domeniu/proiect la altul. Aceste avize sunt solicitate în funcţie de situaţia terenului/construcţiei respective şi în funcţie de intenţia de construire/modificare, în legătură directă cu modul în care va afecta noul edificiu zona în care se amplasează.

Certificatul de urbanism este un document, care, alături de autorizaţia de construcţie, permite construcţia sau reabilitarea unei construcţii în condiţii de legalitate. În absenţa certificatului de urbanism, nu poţi obţine autorizaţia de construcţie.

Or, Garda Forestieră Bucureşti a condiţionat eliberarea avizului prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, aviz care este obligatoriu de obţinut în vederea schimbării categoriei de folosinţă, de obţinerea certificatului de urbanism, a autorizaţiei de construire.

Avizul emis de structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv Garda Forestieră Bucureşti, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la Normele tehnice aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 766/2018, este necesar pentru a verifica si analiza solicitarea de schimbare a categoriei de folosinţă, în vederea promovării sau nu a proiectului de ordin de schimbare a categoriei de folosinţă silvică (art. 6 lit. c).

Or, Ministerul, prin adresa nr. x/23.03.2023 s-a exprimat cu privire la nelegalitatea solicitării Gărzii Forestiere Bucureşti de eliberare a certificatului de urbanism, a autorizaţiei de construire şi nu cu privire la nelegalitatea solicitării avizului prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, aviz obligatoriu de obţinut.

Trebuie ţinut cont şi de faptul că terenul pentru care se solicită schimbarea categoriei de folosinţă este amplasat în judeţul Ilfov şi în proximitatea municipiului Bucureşti, zonă cu deficit de vegetaţie forestieră şi pentru care organizaţiile de mediu semnalează frecvent necesitatea conservării şi protejării suprafeţelor împădurite.

Trebuie menţionat că, în situaţia în care se promovează proiectul de ordin, acesta trebuie să fie analizat de direcţiile avizatoare care pot să respingă, să solicite informaţii suplimentare sau să aprobe proiectul de ordin.

Având in vedere aspectele prezentate, nu poate exista o îndreptăţire din partea unui solicitant, pentru ca o documentaţie completă sau incompletă depusă la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să fie aprobata automat fără să fie identificate, analizate şi verificate toate aspectele care ţin de solicitare şi de contextul legislativ, social şi de mediu actuale.

Drept urmare, în mod eronat a reţinut instanţa de fond că adresa Ministerului ar. 31385/11.10.2023, prin care se reiterează obligaţia completării documentaţiei cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, nu poate fi considerată o soluţionare a cererii.

De asemenea recurentul - pârât a arătat că instanţa de fond în mod corect a respins cererea reclamantelor de acordare a daunelor morale.

Prin propria cale de atac, recurentele - reclamante A. şi B. au solicitat reformarea sentinţei pronunţate de prima instanţă, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la daunele morale solicitate şi acordarea, criticând, totodată, soluţia de cenzurare a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le-au solicitat instanţei de fond.

În motivarea recursului lor, reclamantele au arătat că soluţionarea cererii de schimbare a categoriei de folosinţă silvică a fost întârziat în mod deliberat de către autorităţile pârâte, în mod nelegal, aproape 2 ani de zile .

Deşi instanţa de fond a constatat că refuzul autorităţilor pârâte de soluţionare a cererii de schimbare a categoriei de folosinţă silvică este nelegal, aceasta a concluzionat că în prezentat cauza nu s-ar fi produs o lezare în concret a unor valori fundamentale şi că nu a fost probată existenţa prejudiciului moral pretins de către reclamante.

Recurentele - reclamante consideră că instanţa de fond nu a analizat probele administrate în cauză din care rezultă în mod evident că demersurile reclamantelor în vederea obţinerii schimbării categoriei de folosinţă silvică au început încă din data de 08.12.2021, prin încercarea de a obţine avizul emis de pârâta Garda Forestieră.

Se observă că această autoritate a tergiversat soluţionarea cererii reclamantei, invocând tot felul de motive nelegale pentru a refuza emiterea acestuia, motive ce erau schimbate în mod repetat după cum a constat chiar instanţa de fond în cadrul considerentelor hotărârii.

La această întârziere excesivă a participat în mod activ şi Ministerul Mediului, care, deşi a recunoscut în mod explicit conduita abuzivă a autorităţii aflată în subordinea sa, nu a luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei, ci dimpotrivă a folosit această situaţie (pe care deja o apreciase că excede prevederilor legale) ca pretext de a nu soluţiona cererea reclamantelor privind schimbarea categoriei de folosinţă silvică.

Recurentele - reclamante apreciază astfel că principalul element al răspunderii autorităţilor pârâte, respectiv încălcarea prevederilor legale şi conduita abuzivă a autorităţilor publice, a fost pe deplin demonstrat, fiind constatat chiar de către instanţa de judecată.

Contrar celor susţinute de către instanţa de judecată, recurentele arată că la dosarul cauzei există suficiente probe din care rezultă cu evidenţă faptul că în urma conduitei abuzive a pârâtelor, reclamantele au fost nevoite să efectueze o serie de demersuri si actiuni în vederea remedierii situaţiei nelegale, fără ca acestea să fie necesare dacă autorităţile pârâte ar fi respectat prevederile legale şi nu ar fi acţionat în mod abuziv.

Astfel de demersuri, ce nu ar fi trebuit efectuate în mod normal, au necesitat investirea nu doar a unor resurse materiale dar mai ales au condus la un consum mental al reclamantelor, care s-au văzut ridiculizate si desconsiderate de către autorităţile publice, de-a lungul acestor demersuri, prin tot felul de tertipuri ce denotă o totală lipsă de respect a autorităţilor pârâte faţă de solicitările legitime ale reclamantelor.

Toate aceste acţiuni demonstrează în mod direct că reclamantele au fost supuse unui tratament degradant şi dispreţuitor din partea autorităţilor pârâte, ce trebuia sancţionat de către instanţa de fond prin obligarea acestora la plata daunelor morale, tratament ce rezultă în mod evident din probele aflate la dosarul cauzei.

Tratamentul autorităţilor pârâte fată de reclamante a condus la o stare de stres şi suferinţă psihică a reclamantelor .

Este evident că atitudinea dispreţuitoare şi lipsită de consideraţie a autorităţilor pârâte au creat reclamantelor o stare de stres si suferinţă psihică, acestea fiind nevoite să suporte un asemenea tratament, de-a lungul celor 2 ani de încercări de a obţine soluţionarea cererii de schimbare a categoriei de folosinţă silvică.

În aceste condiţii, constatarea instanţei de fond legată de faptul că nu s-ar fi făcut dovada prejudiciului este contrazisă chiar de probele aflate la dosarul cauzei din care rezultă cu evidenţă tratamentul înjositor la care au fost supuse reclamantele de către autorităţile pârâte, aducându-se o atingere directă demnităţii acestora.

Cum daunele morale nu reprezintă decât o compensare pentru suferinţa psihică la care au fost suspuse reclamantele este evident, în cazul de faţă, că autorităţile pârâte trebuiau să fie obligate la plata daunelor morale către reclamante ca o reparaţie pentru atingerea demnităţii acestora şi suferinţa psihică creată de o astfel de atingere.

După cum se poate observa, instanţa de fond a analizat superficial existenţa prejudiciului moral creat reclamantelor, la dosarul cauzei existând materialul probator din care rezultă tratamentul dispreţuitor şi înjositor la care au fost suspuse reclamantele, tratament ce condus la producerea prejudiciului moral suferit de către reclamante.

Deşi din probele administrate în cauză rezultă comportamentul abuziv al autorităţilor pârâte, instanţa de fond în mod total nejustificat nu a luat în considerare atingerea demnităţii reclamantelor rezultată din acest comportament abuziv, şi nici nu a aplicat criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de către reclamante, în plan psihic rezultate ca urmare a acestui comportament abuziv, contrar prevederilor legale exprese ce recunosc posibilitatea acordării de daune morale, ca urmare a sancţionării refuzului nelegal de a soluţiona o cerere,

În acest sens, reclamanta A. a şi fost supusă unui tratament medical antidepresiv, după cum rezultă din documentele medicale depuse la dosarul cauzei, aceasta suferind de tulburări anxioase şi episoade depresive tocmai ca urmare a conduitei abuzive a autorităţilor pârâte, care au desconsiderat demersurile legale ale reclamantei, şi au refuzat să depună minime diligenţe pentru soluţionarea cererii.

Este evident că nu acesta este comportamentul normal, pe care reclamanta sau orice altă persoană particulară îl aşteaptă de la reprezentanţii autorităţilor publice atunci când interacţionează cu aceştia, din moment ce aceşti reprezentanţi sunt în serviciu publicului fiind plătiţi din fonduri publice, si astfel este absolut normal ca un astfel de comportament abuziv să afecteze reclamanta emoţional şi psihic, fiind de neînţeles pentru reclamante obstinaţia autorităţilor publice de a manifesta un astfel de comportament abuziv.

Prin urmare, prejudiciul moral este pe deplin dovedit, el rezultând din modul în care autorităţile publice s-au raportat pe o perioadă de aproape 2 ani de zile la demersurile reclamantelor de a obţine soluţionarea unei simple cereri.

În ceea ce priveşte reducerea onorariului de avocat efectuată de către instanţa de fond, consideră că aceasta este excesivă, instanţa de fond nereuşind să explice cum a ajuns să diminueze un onorariu modic, de 8.864,31 RON (ce include si taxa pe valoarea adăugată) de aproape 9 ori.

Faptul că instanţa de fond nu admis decât unul dintre cele două capete de cerere ale acţiunii formulată de reclamante nu poate constitui o justificare pentru o asemenea reducere excesivă a onorariului de avocat, această reducere nefiind proporţională în raport cu pretenţiile reclamantelor ce au fost admise de către instanţa de fond.

Având în vedere că singura justificare a instanţei de fond în reducerea onorariului de avocat a fost faptul că pretenţiile reclamantelor au fost admise în parte, reclamantele consideră că o astfel de reducere trebuia să aibă loc în mod proporţional, putându-se ajunge cel mult până la înjumătăţii acestui onorariu, şi nicidecum să fie redus până la un cuantum aproape nesemnificativ.

Recurentele - reclamante consideră că instanţa de fond a redus disproporţionat cuantumul cheltuielilor de judecată, raportat la pretenţiile admise ale celor două reclamante, încălcându-se astfel prevederile art. 453 (2) din Codul de procedură fiscală.

Astfel deşi instanţa de fond constată comportamentul abuziv al autorităţii publice, aceasta practic nu sancţionează culpa procesuală a pârâtelor, care prin conduita lor nelegală au generat un litigiu ce putea fi evitat în mod extrem de facil prin soluţionarea cererii formulată de către reclamante.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentele - reclamante au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantele A. şi B.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de recurentele reclamante împotriva sentinţei civile nr. 619 din 16 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin general, Înalta Curte constată că prin recursul lor reclamantele nu dezvoltă argumente de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează instituţia răspunderii patrimoniale pentru fapta ilicită ci tind să demonstreze o greşită apreciere a probatoriilor administrate în cauză, cu consecinţa reevaluării concluziei la care a ajuns prima instanţă, aceea a nedovedirii unui prejudiciu susceptibil de reparare prin mijlocirea daunelor pretinse de reclamantă.

Aceeaşi concluzie este însuşită de instanţa de recurs şi în privinţa criticilor formulate de recurente pe marginea soluţiei dispuse cu privire la cheltuielile de judecată pretinse în faţa primei instanţe.

Observând că prin argumentaţia lor recurentele reclamante invocă, în esenţă, o exercitare eronată a dreptului de apreciere ce aparţine judecătorului pe marginea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată pretinse de parte, Înalta Curte subliniază faptul că în cauză sunt relevante cele stabilite prin decizia nr. 3/2020, pronunţată în recurs în interesul legii.

Prin decizia nr. 3/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizarea de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cum în calea de atac pendinte recurentele reclamante critică soluţia de acordare parţială a cheltuielilor de judecată avansate în fond, considerând excesivă măsura reducerii cuantumului onorariului avocaţial până la concurenţa sumei de 1000 RON, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile cele statuate prin decizia nr. 3/2020, pronunţată în cadrul recursului în interesul legii, astfel că recursul declarat este nul, în raport şi de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cât priveşte recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Înalta Curte constată că este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamantele s-au adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând obligarea Ministerului Mediului la soluţionarea cererii nr. x/06.09.2023 formulată în vederea schimbării categoriei de folosinţă pentru suprafaţa de 0,0250 ha (250 mp), de la categoria teren pentru hrana vânatului la categoria spaţii de producţie silvică şi cazare personal silvic amplasat în U.A. 31V, UP I Calimachi, administrată de Ocolul Silvic Vlăsia; în subsidiar la primul capăt de cerere, obligarea Gărzii Forestiere Bucureşti, la emiterea avizului reglementat de prevederile art. 6 lit. c) din Normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766/2018 emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor, în forma prevăzută de Anexa nr. 4 din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier aprobate prin Ordinul nr. 766/2018; obligarea în solidar a pârâţilor la plată către reclamantă, a unei sume de 125.000 de RON cu titlul de daune morale, cauzate de întârzierile privind soluţionarea cererii acestora; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 619 din 16 aprilie 2024 Curtea de Apel a admis în parte acţiunea reclamantelor şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor la soluţionarea cererii nr. x/6.09.2023 precum şi la plata sumei de 1050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1000 RON reprezentând onorariu de avocat şi 50 RON taxă judiciară de timbru.

Pornind de la solicitarea reclamantelor, aceea de schimbare a categoriei de folosinţă a unui teren ce face parte din fondul forestier, prima instanţă a reţinut că prin adresa nr. x/7.01.2022, Garda Forestieră Bucureşti a comunicat reclamantelor că nu poate da curs solicitării, întrucât accesul la obiectivul propus trebuie să se realizeze pe un drum forestier.

Prin adresa nr. x/19.01.2023, Garda Forestieră Bucureşti a comunicat reclamantelor că se impune realizarea unei căi de acces şi că este de acord cu solicitarea formulată, cu condiţia obţinerii de la autorităţile competente (UAT, APM, etc.) a avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului cât şi pentru realizarea unei căi de acces la obiectivul propus. Totodată, a menţionat că se impune obţinerea avizelor pentru schimbarea din extravilan în intravilan a suprafeţei necesare pentru realizarea obiectivului şi a căii de acces.

Prin adresa nr. x/24.02.2023, Garda Forestieră Bucureşti a comunicat reclamantelor că este necesară realizarea unei căi de acces, care poate fi şi drum forestier şi că realizarea obiectivului propus trebuie să respecte legislaţia specifică de mediu privind evaluarea impactului asupra mediului şi evaluările adecvate necesare. A precizat că este de acord cu solicitarea, cu condiţia obţinerii de la autorităţile competente (UAT, APM, etc.) a avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului cât şi pentru construirea unei căi de acces la acesta.

Prin adresa nr. x/23.03.2023, referitor la adresa Gărzii Forestiere 477/19.01.2023 în care se condiţionează schimbarea categoriei de folosinţă de obţinerea avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului (construire canton silvic) cât şi pentru realizarea unei căi de acces la obiectivul propus, Ministerul Mediului a precizat că aceasta excede prevederilor O.M. nr. 766/2018.

Prin adresa nr. x/21.07.2023, Garda Forestieră Bucureşti a comunicat reclamantelor că nu poate emite avizul de schimbare a categoriei de folosinţă a suprafeţei de 0,0250 ha din cadrul u.a. 41V, Ocolul silvic care administrează/asigură paza fondului forestier putând solicita schimbarea categoriei de folosinţă.

Instanţa fondului a subliniat faptul că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a constatat, deja, prin adresa nr. x/23.03.2023, nelegalitatea opiniei exprimate de Garda Forestieră Bucureşti privind necesitatea obţinerii avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului şi pentru realizarea unei căi de acces la acesta.

Ulterior emiterii acestei adrese, Garda Forestieră Bucureşti nu a mai condiţionat emiterea avizului de realizarea unei căi de acces, eliberarea de avize, certificate de urbanism, schimbarea din extravilan în intravilan a suprafeţei, evaluarea impactului asupra mediului, ci a constatat că Ocolul silvic este cel care poate solicita schimbarea categoriei de folosinţă.

Reţine instanţa fondului că prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Garda Forestieră Bucureşti a invocat suplimentar faţă de motivele iniţiale de neemitere a avizului, faptul că terenul forestier în suprafaţă de 0,0250 ha nu este individualizat, nu are număr cadastral, în Cartea funciară nr. x a Comunei Voluntari fiind înscris dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţa de 184.580 mp care are categoria de folosinţă pădure.

Curtea a reţinut, astfel cum a menţionat chiar Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, în cuprinsul adresei nr. x/11.10.2023, că Garda Forestieră Bucureşti se află în subordinea Gărzii Forestiere Naţionale, aflată, la rândul său, în subordinea autorităţii publice centrale pentru silvicultură.

Potrivit Anexei 2 la H.G. nr. 43 din 16 ianuarie 2020, Garda Forestieră Naţională este o unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor.

Art. 6 din H.G. nr. 43 din 16 ianuarie 2020 prevede că, în realizarea funcţiilor sale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii: (...). IV. În exercitarea funcţiei de autoritate de stat în domeniile sale de activitate: (...) 88. exercită atribuţiile prevăzute de lege în vederea asigurării respectării regimului silvic în fondul forestier naţional, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în fondul cinegetic, potrivit Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare; 89. coordonează şi controlează activitatea de elaborare şi avizare, în concepţie unitară, a amenajamentelor silvice, conform prevederilor art. 19 şi 21 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 90. aprobă solicitările de schimbare a categoriei de folosinţă silvică pentru terenurile forestiere, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; (...).

Potrivit art. 4 lit. e) din acelaşi act normativ prevede că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor exercită, în condiţiile legii, în domeniile proprii de competenţă, funcţia de monitorizare, inspecţie şi control.

Ordinul nr. 766/2018, prin care au fost aprobate Normele tehnice din 23 iulie 2018 privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier, a fost emis de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor.

Prin urmare, activitatea de avizare nu este independentă de verificarea şi controlul acestei autorităţi publice centrale.

De altfel, astfel cum s-a menţionat anterior, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a constatat nelegalitatea condiţionării schimbării categoriei de folosinţă de obţinerea avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului şi pentru realizarea unei căi de acces la acesta, reţinând că aceasta excede prevederilor Ordinului nr. 766/2018.

Instanţa fondului apreciază că în contextul practicii administrative prin care s-a modificat, în mod repetat, motivul neemiterii avizului, se impunea ca pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor să efectueze propria verificare a legalităţii motivului privind calitatea solicitantului (reclamantele invocând calitatea de proprietar), astfel cum a procedat anterior, dar şi a modalităţii de parcurgere a întregii proceduri, în vederea soluţionării cererii.

În cauză însă, în condiţiile în care, prin cererea înregistrată sub nr. x/4.10.2023, în urma unei ample corespondenţe, reclamantele au afirmat că lipsa avizului este cauzată de refuzul nelegal al Gărzii Forestiere Bucureşti, adresa Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor nr. 31385/11.10.2023, prin care se reiterează obligaţia completării documentaţiei cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, nu poate fi considerată o soluţionare a cererii.

În consecinţă, instanţa fondului a apreciat că se impune admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor la soluţionarea cererii nr. x/6.09.2023, formulată de către reclamante, subliniind că în cauză nu s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de schimbare a categoriei de folosinţă.

Totodată, prima instanţă a apreciat că petitul privind obligarea pârâtei Garda Forestieră Bucureşti la emiterea avizului reglementat de prevederile art. 6 lit. c) din Normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766/2018 emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor a fost formulat în subsidiar, astfel că se impune a fi respins, în raport de soluţia primului capăt de cerere.

Raportat la considerentele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte subliniază faptul că schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier este subordonată îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Ordinul nr. 766/2018 pentru aprobarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier.

În acest sens, este de reiterat dispoziţia cuprinsă la art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul nr. 766/2018, anterior menţionat, prevedere potrivit căreia schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier se face în baza unei documentaţii care cuprinde, între altele, avizul emis de structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme tehnice.

În cauza de faţă, competenţa de emitere a avizului prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier revine Gărzii Forestiere Bucureşti, instituţie care a refuzat emiterea actului, pentru motivele analizate de instanţa fondului.

În contextul în care documentaţia anexată de reclamantele intimate cererii nr. x/6.09.2023, adresate Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor, nu este completă, fiind sesizată lipsa avizului emis de structura teritorială reprezentată de Garda Forestieră Bucureşti, conduita autorităţii centrale, prin care le-a solicitat reclamantelor completarea documentaţiei cu avizul lipsă nu poate fi considerată un refuz de soluţionare a cererii, ci dimpotrivă, solicitarea este conformă prevederilor Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier.

Înalta Curte subliniază faptul că prin exercitarea funcţiei generale de monitorizare, inspecţie şi control precum şi prin cea specifică de coordonare şi control a activităţii de elaborare a avizelor pentru amenajamentele silvice, autoritatea centrală nu se substituie structurilor teritoriale din cadrul Gărzii Forestiere iar în exercitarea acestor competenţe nu poate fi înlăturată de la aplicare condiţia prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier.

În atare context, aprecierea primei instanţe, potrivit căreia adresa Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor nr. 31385/11.10.2023, prin care se reiterează obligaţia completării documentaţiei cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, nu poate fi considerată o soluţionare a cererii, reflectă o greşită interpretare a prevederilor art. 6 din H.G. nr. 43 din 16 ianuarie 2020 astfel că soluţia de obligare a Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor la schimbarea categoriei de folosinţă a suprafaţei de 0,0250 ha (250mp), de la categoria teren pentru hrana vânatului la categoria spaţii de producţie silvică şi cazare personal silvic amplasat în U.A. 31V, UP I Calimachi, administrată de Ocolul Silvic Vlăsia în lipsa documentaţiei complete prevăzute de art. 6 lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier nu are temei legal.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată fondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va dispune casarea, în parte, a sentinţei pronunţate de instanţa fondului, cu consecinţa rejudecării cauzei şi respingerii în tot a acţiunii reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 619 din 16 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 619 din 16 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., ca neîntemeiată.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.