Judge's salary recalculation claim rejected after later orders conferred same rights

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea MINISTERUL JUSTIŢIEI la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită începând 05.03.2017 şi în continuare, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru completarea şi modificarea O.U.G. nr. 57/2015, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; luarea de ambii pârâţi a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamantă a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, creanţa ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 24 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile invocate de către pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondate.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL BUCUREŞTI, fiind obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori sectoriale de referinţă de 605,225 RON, începând cu 05.03.2017.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1293 din 24 iunie 2022, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii primei instanţe, iar în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că participarea Ministerului Justiţiei în proces ar trebui să se aprecieze în raport de prevederile art. 142 şi 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, dată fiind subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile ministerului.

În dezacord cu cele reţinute de către instanţa de fond, cu privire la soluţionarea excepţiei tardivităţii a arătat că Ministerul Justiţiei a invocat excepţia tardivităţii contestării ordinelor, iar nu excepţia tardivităţii acţiunii.

Ministerul Justiţiei a arătat că reclamantei i s-au comunicat ordine în anul 2017, iar contestaţia a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei în anul 2021, peste termenul de 20 de zile prevăzut de Legea nr. 153/2017. Totodată, Ministerul Justiţiei a învederat împrejurarea că, plângerea a fost înregistrată la instanţă în data de 09.09.2021, peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Pentru aceste motive, a susţinut că este inadmisibilă acţiunea în contencios administrative pentru neformularea contestaţiei (plângerii) prealabile în termenul legal.

Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că aceasta nu vizează însăşi acţiunea în contencios administrativ. Astfel, prima instanţă a obligat pârâtul la emiterea unor noi ordine de salarizare prin care să se realizeze reîncadrarea şi recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei prin emiterea unui ordin începând cu 05.03.2017.

A invocat Decizia nr. 29/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV- a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 691 din data de 13.07.2021. Prin această decizie, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât problema de drept identificată a primit deja soluţionări diferite prin hotărâri judecătoreşti definitive, practica judiciară neunitară fiind identificată la nivelul mai multor curţi de apel din ţară.

În ceea ce priveşte soluţiile de admitere, dreptul a fost acordat de la date diferite. În conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va executa eşalonat, potrivit calendarului şi tranşelor prevăzute în acest act normativ.

Generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunţarea şi motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că:

"plecând de la premisa că un nivel al valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistraţi aflaţi în situaţii identice, instanţele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive şi de statuat asupra necesităţii egalizării indemnizaţiei de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim.

Astfel, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au acordat, potrivit competenţelor, valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, ţinând cont de necesitatea egalizării indemnizaţiilor care s-a impus prin evoluţia jurisprudenţei, urmând ca hotărârile deja pronunţate să fie executate potrivit prevederilor legale.

Pentru perioada anterioară emiterii ordinului contestat trebuie avute în vedere dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Similar, potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016, "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016."

Având în vedere cele expuse mai sus, precum şi scopul actului administrativ, prin care Ministerul Justiţiei, constatând incidenţa unei anumite stări de fapt şi de drept, a ales să ia o decizie administrativă pentru viitor, iar acest fapt nu poate fi cenzurat de instanţa de judecată, în sensul schimbării datei de producere a efectelor acestei decizii.

A solicitat să se respingă capătul de cerere privind recalcularea indemnizaţiei reclamantei prin raportare la o VRS de 605,225 RON ca rămas fără obiect.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 959 din 12.04.2023, conform competenţelor, astfel că acţiunea intimatei-reclamante a rămas fără obiect.

Ulterior, în aplicarea Ordinului nr. 959/C/2023 privind egalizarea drepturilor salariale la nivel maxim, ICCJ a emis Ordinul nr. 2739/1/27.09.2023, prin care au fost stabilite în mod individual drepturile salariale ale judecătorilor, inclusiv drepturile salariale ale reclamantei. Astfel, în condiţiile în care reclamanta beneficiază deja de recunoaşterea drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin efectul recalculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13 la ordinul emis, acţiunea a rămas fără obiect.

Totodată, prin acelaşi ordin s-a prevăzut că plata diferenţelor salariale rezultate, în mod actualizat şi la care se adaugă dobânda legală, se face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A susţinut că se impune admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii şi respingerea cererea de chemare în judecată, ca atare.

A invocat şi Decizia nr. 55/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 13/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a constatat existenţa unui nou maxim în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

Este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, pentru perioada anterioară datei emiterii OMJ nr. 6245/30.12.2021.

Potrivit art. 1 din OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Ţinând seama de faptul că, prin stabilirea indemnizaţiilor de încadrare pentru toţi judecătorii cu funcţii de execuţie cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, acestea ating nivelul maxim prevăzut în Anexa nr. V la Legea cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, nu se mai utilizează algoritmul de calcul bazat pe valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de legislaţia anterioară de salarizare.

Ca urmare a majorării de VRS, toţi judecătorii cu funcţii de execuţie, indiferent de grad, nivel, instanţă, vechime, vor atinge nivelul maxim de salarizare prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale mai sus-citate, în nicio situaţie nu ar putea fi depăşite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale conform dispoziţiilor legale.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să fie casată în parte hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, şi respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se impune a fi admis, iar pe fond, respinsă acţiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar în această calitate, a solicitat Ministerului Justiţiei(în prezent, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) să dispună emiterea unui ordin de salarizare prin care indemnizaţia de încadrare a acesteia să fie calculată prin raportare la o VRS de 605,225lei, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre veniturile efectiv încasate şi cele recalculate, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală.

În această calitate, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 7 septembrie 2021, în condiţiile art. 7 alin. (1) din Anexa nr. V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, sub aspectul datei de la care pretinde recunoaşterea dreptului la valorificarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, respectiv începând cu data de 5 iulie 2017.

În esenţă, cu privire la prima pretenţie dedusă judecăţii, reclamanta susţine recunoaşterea dreptului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la VRS 605,225 RON, începând cu data de 5 iulie 2017, conform sentinţei civile nr. 927 din 23 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 162 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în acelaşi dosar .

În contextul factual anterior expus, Înalta Curte urmează a dezlega problema datei de la care trebuie recunoscut dreptul la acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Prin art. 1 din Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului Justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat - 30 decembrie 2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din acelaşi act administrativ, ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale conform art. 1 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui ordin, pe baza documentaţiei transmise de curţile de apel.

Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, judecătorilor le-a fost recunoscut, începând cu această dată, dreptul la plata indemnizaţiei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225.

Curtea constată că ordinele sus-menţionate nu au fost emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze privind drepturi salariale, ci au avut ca scop eliminarea pe viitor a unor situaţii discriminatorii, generate de recunoaşterea în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON. Astfel, ordinele amintite au fost emise pentru eliminarea pe viitor a unor situaţii discriminatorii, determinate de recunoaşterea în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" a unor drepturi salariale calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 157/2017.

Deopotrivă, prin Ordinul nr. 959/I/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin.

Controlul exercitat de instanţă rămâne unul specific contenciosului administrativ în cauza de faţă, fiind subordonat atât constatării unei nelegalităţi cât şi existenţei unei vătămări.

Constată astfel instanţa că, urmare a emiterii actelor administrative anterior amintite, au fost acordate reclamantei drepturile salariale consfinţite prin titlul de care aceasta înţelege să se prevaleze. Astfel, pârâţii au încetat să mai producă reclamatei vătămarea afirmată din perspectiva neaplicării VRS 605,225 RON de la data recunoaşterii dreptului acesteia prin sentinţa civilă nr. 927 din 23 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 162 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în acelaşi dosar.

Actele administrative anterior amintite sunt acte ce au fost emise din oficiu, în deplina manifestare a puterii de apreciere cu care sunt învestite autorităţile publice, şi, faţă de reclamantă, nu devoalează nicio nelegalitate.

În acord cu pârâta, instanţa constată că prin aceste ordine nu a fost stabilită o dată de aplicare pentru personalul în discuţie o indemnizaţie de încadrare 605,225 RON fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, fiind un ordin cu caracter general, acest aspect fiind relevat de menţiunea de la art. (3) al ordinului potrivit căruia drepturile salariale individuale, calculate potrivit prezentului ordin vor fi stabilite prin ordine ale preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza documentaţiei transmise de fiecare curte de apel.

Menţionarea datei de 01.01.2018 în anexele ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 a fost determinată de împrejurarea că aceasta era data aplicării Legii nr. 153/2017 şi era necesară calculării cuantumului rezultat din aplicarea VRS 605,225 RON şi pentru cazurile în care dreptul la calcularea indemnizaţiei în raport cu această valoare sectorială de referinţă rezulta din hotărâri judecătoreşti, reprezentând totodată, o necesitate pentru punerea în executare a unor asemenea hotărâri.

Din analiza probatoriului existent la dosar, Înalta Curte reţine că reclamanta nu are recunoscut dreptul la indemnizaţia de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/3017, prin hotărâre judecătorească, pentru a putea solicita emiterea unui act administrativ care să consacre indemnizaţia de încadrare pretinsă, ci reclamanta deduce judecăţii însăşi solicitarea de acordare a acestei indemnizaţii de încadrare de la data la care i s-a recunoscut indemnizaţia de încadrare raportat la VRS 605,225 RON, fără însă a contesta în prealabil ordinele anterioare care au reglementat indemnizaţia de încadrare, cu adăugarea succesivă a dispoziţiei privind înlăturarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, prezintă relevanţă în cauză Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 606/16.07.2018, prin care instanţa supremă a reţinut că " În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. I alin. (5Al) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările si indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

În considerentele deciziei amintite, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că relevantă este Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1.029/21.12.2016, decizie prin care Curtea Constituţională a stabilit că "la momentul pronuntării prezentei decizii, există magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizatie cei 18% stabiliţi prin Ordonanta Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens, magistrali şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens şi magistrali şi personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18%, stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007'"

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că "potrivit art. 3 ind.l alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti", concluzionând în raport de prevederile anterior referite că "norma criticată stabileşte, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistralii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizatiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autoritătii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărârijudecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemniza(iei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizatiei de încadrare" (paragraful 25).

Or, Curtea a apreciat că "hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)" (paragraful 26), şi, întrucât "hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga familie ocupaţională a «Justitiei», aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei functii, grad, treaptă, gradatie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice" (paragraful 27), ceea ce afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie, precum şi principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. I alin. (4) din Legea fundamentală, "deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4) - (6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească" (paragraful 28).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând în sensul că egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în paragraful 79 al deciziei nr. 36/2018 a reţinut că "hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală".

Astfel, singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021.

In paragraful 73 al deciziei evocate s-a reţinut că diferenţierea veniturilor magistraţilor - în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă, se face "în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant", paragrafele 74, 80 şi 81 ale aceleiaşi decizii vin să întărească aceeaşi idee, a aplicabilităţii generale doar a elementului component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, al valorii de referinţă sectorială, ca reper "unic, de referinţă în sectorul în care este incident".

Pe cale de consecinţă, în acord cu cele reţinute de către Curtea Constituţională cât şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reiese că hotărârile judecătoreşti prin care a fost recunoscut dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON sunt avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Concluzionând, chiar şi în ipoteza neemiterii ordinului de încadrare, reclamanta nu a reuşit să probeze vătămarea care i-ar fi fost adusă, ca şi condiţie specifică a acţiunii în contencios administrativ, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004, pentru a se încuviinţa pretenţia reclamată. În acelaşi sens, prin notele formulate în cauză de recurenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că titlul executoriu de care se prevalează reclamanta a fost pus în executare, astfel că indemnizaţia de încadrare a acesteia a fost stabilită prin raportare la VRS 605,225lei.

Or, Înalta Curte, în condiţiile celor anterior expuse, reţine că este neîntemeiată pretenţia dedusă judecăţii prin cererea reclamantei, astfel că se impune soluţia de respingere a acţiunii introductive.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa hotărârea atacată şi va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta -pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1293 din 24 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea atacată şi, în rejudecare:

Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.