Standing of pensioned judge to challenge salary orders and classification of internal circular as administrative act

Şedinţa publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 decembrie 2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Vâlcea, solicitând:

I. anularea/modificarea parţială a Ordinului nr. 2734/1/2023 din 27.09.2023 şi a Ordinului nr. 3245/1/2023 din 03.11.2023, ambele emise de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi emiterea unor noi ordine de salarizare, prin care să se dispună:

- reîncadrarea, începând cu 01.01.2018, prin stabilirea drepturilor salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la care se adaugă sporurile de risc, confidenţialitate şi condiţii grele în executarea sentinţei civile nr. 43/26.01.2021 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2020;

- reîncadrarea cu luarea în considerare a hotărârile judecătoreşti definitive prin care i s-a recunoscut dreptul la stabilirea indemnizaţiei pe baza coeficientului de multiplicare 19 (în executarea sentinţei civile nr. 868/22.05.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018), începând cu data de 26.10.2015 şi valorificarea sporurilor în procent de 45%, (în executarea sentinţei civile nr. 1103/16.12.2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2021), începând cu 01.01.2018, neafectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017

II. calcularea şi plata diferenţei dintre venitul la care era îndreptăţit şi venitul efectiv plătit pentru fiecare lună, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

III. eliberarea adeverinţei necesare revizuirii pensiei de serviciu;

IV. anularea dispoziţiilor din Circulara nr. 12 din 23 iunie 2023, astfel cum a fost modificată prin Circulara din 7 iulie 2023, actualizată prin Circulara din 03 noiembrie 2023, emise de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu sunt conforme dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, potrivit cărora adeverinţa-tip pentru pensia de serviciu, respectiv cea pentru revizuirea pensiei de serviciu este întocmită de ultima unitate angajatoare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1154 din 20 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost respins capătul de cerere având ca obiect anularea circularei nr. 12/23.06.2023 cu modificările ulterioare, ca inadmisibilă.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Au fost respinse capetele de cerere, astfel cum au fost modificate, având ca obiect anulare şi emitere ordine de salarizare, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.

Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect plata drepturi salariale şi eliberare adeverinţă necesară revizuirii pensiei de serviciu, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Vâlcea, ca rămase fără obiect.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Recursul principal al reclamantului A.

Împotriva sentinţei civile nr. 1154 din 20 iunie 2024, a declarat recurs principal reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A precizat că soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a circularei nr. 12/23.06.2023, este nelegală, Curtea de Apel Bucureşti reţinând greşit că aceasta nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, text de lege interpretat nepermis de restrictiv, cu excluderea unor acte din sfera sa, deşi au fost emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, dând naştere unor raporturi juridice, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Potrivit Circularei, adeverinţele pentru stabilirea, revizuirea, recalcularea şi actualizarea pensiei de serviciu se emit exclusiv de către ordonatorul principal de credite, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza documentaţiei înaintată de ordonatorii secundari de credite (curţile de apel), procedură care excede dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 219 din Legea nr. 303/2022, potrivit căruia în vederea aplicării prezentei legi referitoare la pensiile de serviciu, se vor emite norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei.

În conformitate cu reglementarea anterioară, la art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, adeverinţa-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr. 1 sau, după caz, anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice şi în mod corelativ şi cea privind revizuirea pensiei de serviciu, este întocmită de ultima unitate angajatoare, şi nu de către ordonatorul principal de credite.

Cu toate că în susţinerea acestei excepţii, intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie afirmă că respectiva circulară reprezintă corespondenţa purtată între ordonatorul principal de credite şi ordonatorii de credite din subordine, neîntrunind elementele caracteristice ale actului administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, recurentul consideră că aplicarea circularei, prin care se stabileşte şi procedura de lucru pentru întocmirea documentaţiei privind revizuirea pensiei de serviciu, contravine dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1275/2005.

Contrar celor reţinute prin sentinţa atacată, prin circulara menţionată, Preşedintele ÎCCJ a impus ordonatorilor de credite din subordine dispoziţii cu caracter normativ privind calcularea, actualizarea, revizuirea sau recalcularea pensiei de serviciu, astfel că nu se poate susţine că nu a fost emisă cu scopul de a produce efecte juridice specifice unui act administrativ, aceste efecte producându-se chiar din momentul în care circulara a intrat în circuitul civil.

Prin urmare, Circulara nr. 12/23.06.2023, astfel cum a fost modificată ulterior, este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea 554/2004, neexistând niciun impediment legal pentru a fi supusă controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ. Aşa fiind, se impune respingerea ca neîntemeiată a excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Soluţionând cererea de anulare a Circularei nr. 12/23.06.2023, astfel cum a fost modificată ulterior, în temeiul unei excepţii procesuale care nu era incidentă, prima instanţă a nesocotit şi prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), motiv care atrage casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a examina fondul pretenţiilor deduse judecăţii.

Nelegală este şi soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut greşit prima instanţă că în cauză sunt aplicabile normele speciale cuprinse în art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, reclamantul A. nefăcând parte din această categorie, întrucât i-a încetat calitatea de magistrat prin pensionare, în baza Decretului nr. 98/01.02.2023, anterior emiterii Ordinului nr. 2734/1/2023 din 27.09.2023 şi a Ordinului nr. 3245/l/2023 din 03.11.2023, contestate în prezenta cauză.

Nicăieri în textul de lege supus analizei nu se regăseşte o atare cerinţă, inventată de instanţă, de a fi în funcţie la momentul emiterii unui ordin de salarizare pentru a avea dreptul de contestaţie. Legiuitorul permite oricărei persoane salarizate potrivit capitolului VIII din Legea nr. 153/2017, nemulţumite de modul de stabilire a drepturilor salariale să formuleze contestaţie. Aşadar, procedura reglementată în art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 poate fi urmată dacă ai avut calitatea de angajat (ai fost în funcţie) în perioada la care se referă drepturile salariale stabilite în favoarea ta prin actul contestat, nemulţumirea vizând fie cuantumul drepturilor, fie perioada pentru care ele au fost acordate, esenţial fiind existenţa unui raport de muncă pe perioada în care angajatul a fost vătămat prin modul de stabilire a drepturilor salariale

În acest sens, instanţa de control judiciar urmează să constate că obiectul cauzei vizează şi solicitarea de a se stabili şi recalcula indemnizaţia de încadrare şi sporurile cuvenite în perioada de referinţă, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2018 în ceea ce priveşte VRS 605,225 neplafonat, începând cu data de 23.10.2015 în ceea ce priveşte coeficientul de multiplicare 19, începând cu data de 1.01.2018 în privinţa sporurilor de 45 % şi în continuare, până la data pensionării (1.02.2023), drepturi neafectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În condiţiile în care raporturile juridice dintre părţi determinate de exercitarea funcţiei de judecător erau în fiinţă în perioada producerii efectelor ordinelor contestate (începând cu 30.12.2021), iar acţiunea vizează o perioadă care începe la 23.10.2015, pentru perioada dedusă judecăţii a menţionat că justifica legitimare procesuală activă, astfel că şi excepţia lipsei calităţii mele procesuale active invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este neîntemeiată, şi se impunea a fi respinsă.

Interpretarea greşită a prevederilor art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 a condus la concluzia eronată a instanţei de fond, potrivit căreia " pentru pretenţiile anterioare perioadei vizate de ordinele indicate, reclamantul are, eventual, posibilitatea de a adresa ordonatorului principal de credite cerere prin care să solicite emiterea de acte administrative prin care să îi fie recunoscute drepturile salariale, în configuraţia prezentată în cererea introductivă."

Câtă vreme ordinele de salarizare contestate îl vizează în mod direct fiind destinatar al acestora a arătat că are dreptul să le conteste sub ambele aspecte (cuantum drepturi salariale şi perioadă pentru care au fost stabilite de către ordonatorul principal de credite). Nemulţumirile legate de modul de stabilire a drepturilor salariale prin ordinele contestate au fost adresate în prealabil ordonatorului principal de credite (existând dovada la dosar), solicitările de modificare/emitere ordine de salarizare în configuraţia prezentată în cererea introductivă fiind punctual formulate.

Chiar şi în ipoteza în care prima instanţă ar fi apreciat că nu e aplicabilă procedura reglementată de art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, aceasta era datoare să examineze pe fond toate pretenţiile deduse judecăţii, reclamantul fiind persoană vătămată în drepturile sale şi din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În mod inexplicabil, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu justifică o vătămare decurgând din eventuala nelegalitate a ordinelor contestate, ci cel mult o vătămare decurgând din modul de recalculare a drepturilor de pensie, astfel că în actiunea în anularea şi în obligarea la emiterea ordinelor de salarizare, acesta nu justifică calitate procesuală activă.

În această frază, prima instanţă, după ce reţine că reclamanta (deşi eu sunt reclamant) nu justifică o vătămare decurgând din eventuala nelegalitate a ordinelor contestate (aspect care ţine de fondul cauzei, care, însă, nu a fost examinat), încearcă să justifice lipsa de calitate procesuală activă prin lipsa de vătămare decurgând din modul de recalculare a drepturilor de pensie, or nu a fost învestită cu o astfel de cerere, hotărârea cuprinzând motive contradictorii ori străine de natura cauzei fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Acestui motiv de recurs i se subsumează şi faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prima instanţă motivând soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active pe două fraze lapidare, lipsite de conţinut, care sunt rezultatul unei interpretări eronate a legii, şi alte două fraze care nu au legătură cu acţiunea mea, motivele fiind contradictorii sau străine de natura cauzei.

În concluzie, se impune respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece acţiunea formulată de către reclamant vizează perioada în care acesta a avut calitatea de judecător, astfel că pârâta este titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii în raport cu reclamantul, faţă de care are obligaţia să-i stabilească prin ordin drepturile salariale, aşa cum s-a solicitat prin acţiune.

Cum excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost greşit admisă, această excepţie nefiind incidentă în cauză, este aplicabil şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a, căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii).

Întrucât niciunul dintre capetele de cerere nu a fost examinat pe fond (având în vedere modalitatea de soluţionare a capătului principal de cerere, prima instanţă respingând ca rămase fără obiect şi capetele accesorii de cerere având ca obiect plata drepturi salariale şi eliberare adeverinţă necesară revizuirii pensiei de serviciu), se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, casarea cu trimitere la aceeaşi instanţă, pentru a examina cauza pe fond.

3.2. Recursul incident al pârâtei Curtea de Apel Piteşti

Împotriva aceleiaşi sentinţe a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs incident pârâta Curtea de Apel Piteşti, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a sentinţei atacate, iar în rejudecare, să se respingă acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Astfel, în esenţă, în motivare, a arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei calităţii procesuale pasive şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe.

În concluzie, pe calea prezentei căi de atac a solicitat casarea sentinţei de la fondul cauzei cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive faţă de împrejurarea că această parte nu are calitatea de emitent al ordinelor de salarizare contestate şi nici nu are obligaţia de emitere a adeverinţei pentru revizuirea dreptului de pensie al reclamantului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea în tot ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamantul A. şi recursul incident declarat de pârâta Curtea de Apel Piteşti sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea/modificarea parţială a Ordinului nr. 2734/1/2023 din 27.09.2023 şi a Ordinului nr. 3245/1/2023 din 03.11.2023 şi reîncadrarea acestuia cu luarea în considerare a drepturilor salariale stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225, şi respectiv cu luarea în considerare a hotărârilor judecătoreşti definitive prin care i s-a recunoscut dreptul la stabilirea indemnizaţiei pe baza coeficientului de multiplicare fără a fi fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, la care se adaugă sporurile de risc, confidenţialitate şi condiţii grele de muncă.

Prima instanţă, apreciind că cererea a fost formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a respins acţiunea formulată de reclamant cu motivarea că acesta nu mai are calitate de salariat, raporturile sale de muncă cu instituţiile pârâte fiind încheiate, astfel că nu mai poate emite pretenţii în raport cu acestea.

A. Analiza recursului principal

Nemulţumit de soluţia primei instanţe, reclamantul A., în temeiul art. 488 alin(1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat desfiinţarea sentinţei de la fondul cauzei.

Pornind la analiza cererii de recurs principal a reclamantului A., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor formulate de această parte din proces.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost odată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material," totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv se critică soluţia pe care prima instanţă a dat-o excepţiei de lipsei calităţii procesuale active şi excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii de anulare a Circularei nr. 12/23.06.2023.

Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează, deopotrivă, nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

În primul rând, subsumat acestui caz de casare, recurentul - reclamant a susţinut că prima instanţă a pronunţat în mod eronat soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de anulare a Circularei nr. 12/23.06.2023, susţinând că acesta este un act administrativ care poate fi supus controlului instanţei de judecată.

Înalta Curte nu împărtăşeşte această linie de idei şi reţine că Circulara nr. 12/23.06.2023, nu poate face parte din categoria actelor administrative aşa cum este reglementată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu produce per se(prin ea însăşi) efecte în ceea ce priveşte stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor referitoare la calcularea, actualizarea, revizuirea sau recalcularea pensiei de serviciu, ci doar reglementează o procedură de lucru unitară la nivelul ordonatorilor de credite aflaţi în subordinea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, soluţia primei instanţe din această perspectivă este corectă şi în acord şi cu practica judiciară în materie.

În continuare, referitor la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, Înalta Curte reţine că pentru contestarea unui act de salarizare legiuitorul a prevăzut norme speciale, care se aplică cu prioritate, indicând în conţinutul art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 că "(1)Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie (...)"

Or, recurentul-reclamant nu mai are calitate de personal salarizat, ci are calitate de pensionar, astfel că nu mai poate avea legitimare procesuală activă a contesta ordinele de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul aflat în funcţie câtă vreme acesta nu mai are raporturi de muncă cu instituţiile pârâte, calitatea sa de salariat încetând anterior emiterii ordinelor contestate, respectiv la data de 1 februarie 2023 prin Decretul de eliberare din funcţie cu nr. 98.

Prin urmare, şi această critică este nefondată.

Mai mult, în cadrul controlului judiciar se reţine că recurentul-reclamant, faţă de modul de formulare a criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, nu a invocat o vătămare a drepturilor procesuale ca urmare a pronunţării soluţiei asupra excepţiilor care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea sentinţei de la fondul pricinii. Prin urmare, o asemenea critică, pe lângă faptul că este improprie motivului de nelegalitate dezvoltat, este şi neîntemeiată.

Înalta Curte constată că în practica judiciară s-au mai conturat şi alte aplicaţii ale motivului de recurs prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi anume: încălcarea dreptului la apărare (ex. instanţa a soluţionat fondul cauzei fără a da cuvântul părţilor şi fără a le da posibilitatea să formuleze şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor); încălcarea principiului disponibilităţii(ex. instanţa a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul cererii deduse judecăţii şi a îndrumat reclamanţii să urmeze calea unei alte acţiuni, fără să analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusă judecăţii, lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii); încălcarea principiului contradictorialităţii (instanţa nu poate pronunţa hotărârea şi să reţină aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor); încălcarea principiului oralităţii dezbaterilor; etc.

Înalta Curte constată că în cauză nu se confirmă niciuna dintre ipotezele anterior expuse, pronunţarea soluţiei de la fond nu s-a realizat cu nerespectarea regulilor de procedură sau cu încălcarea unor principii de drept, ci, aşa cum am precizat, criticile denotă în realitate doar nemulţumirea reclamantului faţă de modul prin care judecătorul a statuat cu privire la cadrul procesual activ şi la faptul că circulara nu reprezintă un act administrativ în sensul cerut de Legea nr. 554/2004, prin raportare la limitele învestirii instanţei.

În concluzie, aceste critici nu pot conduce la desfiinţarea sentinţei de la fondul cauzei astfel că vor fi respinse ca nefondate.

Prin următorul motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl apreciază a fi tot nefondat, se invocă nemotivarea hotărârii de către prima instanţă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamanţi în contextul faptic dat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi primit raţionamentul recurentului-reclamant în sensul că judecătorul fondului nu şi-a exercitat rolul activ conform dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. de a stabili adevărul, situaţia de fapt şi de a analiza motivele de nelegalitate dezvoltate în petitul acţiunii, ci a preluat doar punctul de vedere al pârâtelor.

Instanţa de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătoreşti, ce poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulţumită de raţionamentul logico-juridic expus de instanţă în considerentele hotărârii pronunţate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susţinerea pretenţiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reţinute ca întemeiate.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanţei de fond este clară, precisă şi inteligibilă, conţine referiri la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept tuturor pretenţiilor şi apărărilor formulate de părţi şi conduce în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Prin ultimul motiv de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte reţine că prima instanţă nu a procedat la interpretarea sau aplicarea greşită a legii în cauză, ci a identificat în mod corect cadrul legal incident speţei şi a constatat, în raport de textul de lege de la art. 7 Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 că "(1)Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie (...)", că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a contesta ordinele litigioase emise ulterior emiterii decretului său de pensionare.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prima instanţă, care a respins capetele de cerere accesorii ca lipsite de obiect, a acţionat tot cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, reclamantul neavând dreptul de a contesta ordinele de stabilire a drepturilor salariale, nu poate emite nici pretenţii privind plata unor drepturi salariale şi nici nu poate solicita în cadrul acestui demers procesual eliberarea adeverinţei de revizuire a pensiei.

Aşadar, şi acest motiv de recurs este nefondat.

B. Analiza recursului incident

Pârâta Curtea de Apel Piteşti, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că este nelegală soluţia judecătorului de la fond din perspectiva faptului că a lăsat nesoluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de această parte procesuală.

Art. 248 C. proc. civ. prevede "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, susţinerile din recurs ale pârâtei sunt neîntemeiate câtă vreme prima instanţă, faţă de ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale, a dat prioritate excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, prima instanţă, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi constatând că acesta nu are legitimare procesuală activă în cauză, în mod evident, nu a mai ajuns la cercetarea celorlalte excepţii procesuale invocate în cauză şi care au legătură cu justificarea calităţii procesuale pasive a pârâţilor, în condiţiile în care reclamantul nu putea fi titularul acţiunii de faţă.

De asemenea, în motivarea înlăturării criticilor pârâtei, se impun a fi avute în vedere considerentele expuse şi cu ocazia analizei recursului principal - pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de reclamant. În aceste condiţii, ar fi fost de prisos pentru soluţionarea cauzei analiza efectuată de instanţă cu privire la toate excepţiile procesuale invocate de părţi în faţa primei instanţe.

Concluzionând, în raport de cele anterior arătate, este nefondată calea de atac a recursului incident promovată în cauză de pârâta Curtea de Apel Piteşti.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că niciuna dintre criticile dezvoltate de către recurenţi nu este aptă a conduce la reformarea hotărârii de la fondul cauzei, aceasta fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal formulat de reclamantul A. şi recursul incident formulat de pârâta Curtea de Apel Piteşti, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul - reclamant A. şi recursul incident declarat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 1154 din 20 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.