Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2435/2025 AI generated

Peremption of appeal after suspension for related litigation: six-month deadline runs from final resolution of dependent case, not from suspension order.

Case Number Decizia nr. 2435/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Investments and European Projects as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had declared the defendant’s appellate filing perished. The dispute arose from an administrative litigation case challenging the cancellation of specific financial corrections and a 100% administrative reduction measure in a public procurement/financial correction context; after the trial court suspended proceedings pending the final resolution of a related case, the defendant Ministry failed to resume the proceedings within six months of the related case's final resolution. The decisive legal basis for the peremption finding was Article 416 of the Civil Procedure Code, which establishes that a request remains in lapse for six months if neglected due to imputable party fault, combined with Article 418, which suspends the peremption period only during active procedural suspension; the Court ruled that the defendant’s lack of knowledge regarding the related case's status did not constitute an imputable cause for suspension, as the Ministry had subrogated into the predecessor ministry’s obligations and bore the diligence duty to monitor the litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 1 alin. (2) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Peremption of appeal after suspension for related litigation: six-month deadline runs from final resolution of dependent case, not from suspension order: The dispute arose from an administrative litigation case challenging the cancellation of specific financial corrections and a 100% administrative reduction measure in a public procurement/financial correction context; after the trial court suspended proceedings pending the final resolution of a related case, the defendant Ministry failed to resume the proceedings within six months of the related case's final resolution. The decisive legal basis for the peremption finding was Article 416 of the Civil Procedure Code, which establishes that a request remains in lapse for six months if neglected due to imputable party fault, combined with Article 418, which suspends the peremption period only during active procedural suspension; the Court ruled that the defendant’s lack of knowledge regarding the related case's status did not constitute an imputable cause for suspension, as the Ministry had subrogated into the predecessor ministry’s obligations and bore the diligence duty to monitor the litigation.

Keywords

AI generated
procedural deadline suspension period lapse due to peremption related proceedings civil dispute public procurement procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the final order to dismiss the appeal.

art. 416 alin. (1) din acelaşi act normativ

Substantive ground cited in the dispositive for the peremption of the appeal due to the lapse of time.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Informării 153948/19.12.2019 şi a Notei de neconformitate anexate acesteia, precum şi a Deciziei nr. 78/13.02.2020 de soluţionare a contestaţiei, în ceea ce priveşte aplicarea măsurii administrative a reducerii procentuale de 100% din suma de 258.376,35 RON, iar în subsidiar, reducerea corecţiei financiare la 25% din valoarea suplimentară, în considerarea principiului proporţionalităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 2173 din 14 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) împotriva sentinţei civile nr. 4966 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău.

3. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 2173 din 14 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a precizat că la termenul din data de 12.05.2022, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019

Astfel cum a arătat şi în cererea de repunere pe rol formulă în faţa Curţii de Apel, din cercetările efectuate pe portalul instanţelor de judecată şi site-ul ÎCCJ, nu a regăsit nicio informaţie cu privire la dosarul nr. x/2019, motiv pentru care a presupus că acesta a fost soluţionat definitiv de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe rolul căreia se afla.

Totodată, recurentul-pârât a menţionat că nu a avut calitate procesuală în dosarul nr. x/2019, astfel cum reiese din sentinţa nr. 730/30.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, identificată în dosarul preluat de la MDLPA, motiv pentru care nu deţinea niciun fel de informaţie cu privire la soluţia pronunţată.

Mai mult decât atât, astfel cum se poate observa în Anexa 7 pagina 17 a Protocolului de predare-preluare încheiat în data de 02.03.2023, recurentul-pârât a preluat de la M.D.L.P.A. doar dosarul nr. x/2020. Prin urmare, în dosarul nr. x/2019, nici M.D.L.P.A şi nici M.I.P.E., ulterior preluării litigiilor, nu au fost părţi în acest dosar.

Pe cale de consecinţă, a considerat că, în situaţia în care Ministerul nu a avut calitate procesuală în cadrul acestui dosar, iar din cercetările efectuate pe portalul instanţelor de judecată şi site-ul ÎCCJ, nu a regăsit nicio informaţie cu privire la dosarul nr. x/2019, nu a avut cunoştinţă de momentul la care s-a pronunţat definitiv instanţa în cadrul unui dosar în care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu a fost parte procesuală.

Totodată, a învederăm că, în vederea pronunţării hotărârii atacate, instanţa de fond a încălcat:

- dispoziţii le art. 22 C. proc. civ. în ceea ce priveşte faptul că instanţa nu şi-a exercitat rolul activ în vederea lămuririi circumstanţelor de care depindea însăşi soluţionarea prezentei cauze, nu a insistat în aflarea adevărului şi nu a solicitat clarificări/precizări din partea recurentului-pârât în vederea lămuririi situaţiei de fapt, având în vedere că instanţa s-a pronunţat asupra perimării, în urma unui calcul calendaristic, neţinând însă seama, de circumstanţele prezentate de Minister, care au condus la formularea cererii de repunere pe rol la data de 28.08.2024.

- prevederile art. 1 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte garantarea de către instanţă a principiul supremaţiei legii/preeminenţei dreptului;

- art. 416 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia cererea trebuie să rămână în nelucrare din motive imputabile părţii, aspect care nu poate fi imputat recurentului-pârât MIPE în condiţiile în care ministerul nu avea nicio informaţie despre dosarul nr. x/2019, nefiind parte în acest dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurentul-pârât are ca obiect verificarea legalităţii deciziei primei instanţe prin care s-a constatat perimat recursul declarat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) împotriva sentinţei civile nr. 4966 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău.

Judecătorul fondului a constatat că de la data soluţionării definitive a dosarului nr. x/2019, respectiv 15 februarie 2024, a încetat cauza ce a determinat suspendarea judecăţii prin încheierea de şedinţă din 12 mai 2022, nemaiexistând impedimente pentru reluarea judecăţii. Având în vedere că de la data încetării cauzei de suspendare a judecăţii şi până la data de 29 august 2024 când a fost formulată de către recurentul-pârât cererea de repunere pe rol a cauzei au trecut mai mult de 6 luni, instanţa a reţinut că a intervenit perimarea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Aşadar, perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"(1) Instanţa poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;"

Totodată, potrivit art. 415 C. proc. civ.:

"Judecata cauzei suspendate se reia:

1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor;

2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;

3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) şi (4), după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

4. prin alte modalităţi prevăzute de lege".

Astfel, în situaţia suspendării facultative a judecăţii dispuse ca urmare a faptului că dezlegarea cauzei depinde, în parte, de soluţia ce va fi pronunţată într-un alt dosar, respectiv ipoteza din prezenta cauză dedusă judecăţii, procesul se reia la cererea părţii interesate şi nu din oficiu de instanţă, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil.

În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părţile au obligaţia de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecăţii.

Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată".

Aceste dispoziţii legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauza ce a provocat suspendarea. Deci, este evident că, după pronunţarea hotărârii, încetează cauza suspendării şi începe să curgă termenul de perimare.

Or, cauza care a provocat suspendarea, respectiv dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal având ca obiect "anulare act administrativ", respectiv Instrucţiunea ANAP nr. 1/2019, a fost soluţionată definitiv prin Decizia nr. 935 din 15 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 (în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare). De la momentul pronunţării Deciziei nr. 935, respectiv 15 februarie 2024 a început să curgă şi termenul de perimare în dosarul dedus judecăţii.

Procedând la verificarea actelor dosarului de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare de 6 luni, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora nu a regăsit nicio informaţie cu privire la dosarul nr. x/2019 pe portalul instanţelor de judecată şi pe site-ul ÎCCJ şi că nu a avut cunoştinţă de momentul la care s-a pronunţat definitiv instanţa în cadrul unui dosar în care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu a fost parte procesuală, nu pot fi considerate motive neimputabile părţii raportat la circumstanţele concrete ale cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că la data de 08.03.2023, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a depus la dosarul de fond precizări prin care a solicitat rectificarea citativului, prin citarea sa în cauză, în calitate de parte, având în vedere că la data de 02.03.2023 s-a încheiat protocolul reglementat de art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 170/2022.

Mai mult, a arătat expres că în acord cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 170/2022, "la data încheierii protocolului prevăzut de art. 2 alin. (3), MIPE preia toate drepturile şi se subrogă în toate obligaţiile care decurg din preluarea personalului, precum şi din acte normative, precum şi din contracte indiferent de natura acestora, inclusiv acordurile, contractele/deciziile/ordinele de finanţare, convenţiile şi înţelegerile, protocoalele la care MDLPA este parte, în calitate de autoritate de management pentru Programul operaţional regional, autoritate de management pentru Programul operaţional Capacitate administrativă şi autoritate de management pentru Programul operaţional Dezvoltarea capacităţii administrative", inclusiv în litigiile aferente acestora.

Prin urmare, având în vedere subrogarea MIPE în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale MDLPA începând cu data încheierii protocolului reglementat de art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 170/2022, respectiv data de 02.03.2023, recurentul-pârât avea obligaţia să manifeste un comportament diligent în cadrul procesului şi să urmărească cauza care a determinat suspendarea, astfel cum reiese şi din art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

În aceste condiţii, dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 6 luni şi nu poate fi reţinut niciun motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de perimare, fiind neîntemeiate şi criticile recurentului-pârât referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. în ceea ce priveşte faptul că instanţa nu şi-a exercitat rolul activ în vederea lămuririi circumstanţelor de care depindea însăşi soluţionarea prezentei cauze şi a prevederile art. 1 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte garantarea de către instanţă a principiul supremaţiei legii/preeminenţei dreptului, critici care au fost invocate doar formal.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 416 coroborat cu dispoziţiile art. 420 C. proc. civ., texte de lege în baza cărora a constatat perimat recursul.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 416 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva deciziei civile nr. 2173 din 14 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.