Competition committee abuse of power: exceeding statutory scope by enforcing unlisted incompatibility conditions during file selection for public sector directorates

Şedinţa publică din data de 8 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2024 la data de 8 iulie 2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti, anularea actului administrativ emis de pârâtă la data de 3 iulie 2024 denumit rezultatul selecţiei dosarelor la concursul organizat pentru ocuparea postului de director al B. conform anunţului nr. 3745/14 iunie 2024, precum şi a tuturor actelor emise în baza acestuia.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 260 din 2 octombrie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au dispus următoarele:

- s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de C. (în practicaua sentinţei);

- s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" şi s-a anulat rezultatul selecţiei dosarelor pentru concursul organizat pentru ocuparea postului de Director la B., publicat la data de 03.07.2024, demarată prin anunţul nr. 3745/14 iunie 2024, cât şi actele administrative emise ulterior în cadrul procedurii de concurs;

- a fost obligată pârâta la plata sumei de 5070 RON către reclamant, cheltuieli de judecată;

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recursul formulat de pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Siseşti

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, ca urmare a interpretării eronate a dispoziţiilor de drept material, respectiv art. 34 din Legea nr. 45/2009 şi art. 27 din H.G. nr. 1336/2022, prin raportare la probatoriul administrat, respectiv la documentele depuse de către reclamant în calitate de candidat la concursul organizat şi la atribuţiile comisiei de concurs.

În esenţă, a arătat că potrivit anunţului, mai exact conform cerinţelor de la Pct. I lit. j), intimatul-reclamant a depus în cadrul dosarului de concurs Declaraţia autentificată sub nr. x/26.02.2024 de Biroul Notarial Public D., în care a declarat pe propria răspundere faptul că nici el, personal, şi nici soţia, copiii sau rudele până la gradul al II-lea inclusiv, nu sunt acţionari sau asociaţi la societăţile comerciale cu capital privat cu acelaşi profil ori cu care unitatea se află în relaţii comerciale directe. În cadrul aceleiaşi documentaţii, acesta a depus şi Extrase privind furnizarea de informaţii eliberate de ONRC în legătura cu societăţile E. S.R.L. şi F. S.R.L., extrase din care rezultă o situaţie diferită de cea declarată de către acesta, respectiv faptul că atât dânsul, cât şi soţia sunt asociaţi şi administratori la societăţi cu aceleaşi obiecte de activitate ca unitatea de cercetare pentru care se organiza concursul.

În opinia sa, raţionamentul intimatului-reclamant însuşit şi de instanţa de fond referitor la faptul că nu comisia de analiză a dosarelor era îndreptăţită să analizeze dacă un canditat îndeplineşte sau nu condiţiile pentru ocuparea funcţiei, ci eventual Agenţia Naţională de Integritate este lipsit de logică, per a contrario ar însemna că la momentul analizării dosarelor de concurs comisia trebuia să facă abstracţie de o parte din actele depuse de către acesta, iar dacă este admis la concurs să i se emită decizia de numire şi, ulterior, instituţia să sesizeze ANI.

A precizat că analizarea îndeplinirii condiţiilor cerute de Legea nr. 45/2009 pentru ocuparea postului de director în cadrul instituţiei, se face doar la momentul analizării documentaţiei de concurs, prin urmare, dacă un canditat îndeplineşte condiţiile legii speciale pentru ocuparea funcţiei acesta este admis la concurs, dacă nu îndeplineşte aceste condiţii nu poate participa la concursul pentru ocuparea funcţiei. Odată înscris la concurs, dacă este admis, i se emite decizia de numire şi se semnează contractul de management, nemaifiind nicio altă procedură ulterioară de verificare dacă îndeplineşte sau nu condiţiile Legii nr. 45/2009 pentru ocuparea acestei funcţii.

Toate alegaţiile primei instanţe cu privire la faptul că în aceasta primă etapă a concursului comisia de concurs avea obligaţia de a verifica doar îndeplinirea condiţiilor generale şi specifice de ocupare a postului prevăzute în anunţ, pe baza documentelor depuse, şi de a consemna în borderou rezultatul selecţiei, sunt total neîntemeiate, instanţa fiind în totală confuzie cu privire la etapele concursului şi cu privire la condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea postului scos la concurs. Prima instanţa a inventat mai multe etape a procedurii de scoatere la concurs a postului în cauză, în condiţiile în care singurul moment din cadrul procedurii în care se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ocuparea acestei funcţii este momentul verificării dosarului de concurs de către comisia de concurs, după acest moment candidatului nu i se mai cer alte înscrisuri suplimentare, iar în situaţia în care este admis, acestuia i se emite decizia de numire în funcţie şi se încheie contractul de management.

Prin urmare, contrar opiniei primei instanţe, verificarea acestor situaţii sunt în competenţa comisiei de concurs care, potrivit art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1336/2022, selectează dosarele de concurs ale candidaţilor. Faptul că a fost verificat dosarul de concurs al candidatului, inclusiv documentele care făceau dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 45/2009, nu reprezintă nicidecum o depăşire a competenţelor comisiei de concurs, iar stabilirea dacă fiecare candidat îndeplineşte sau nu condiţiile prevăzute de Legea nr. 45/2009, era în sarcina acestei comisii, în caz contrar nu ar fi fost solicitate candidatului prezentarea documentelor prevăzute de Pct. I lit. j) din anunţ.

A considerat că reţinerile primei instanţe cu privire la faptul că verificarea stării de incompatibilitate ar presupune administrarea unui probatoriu şi exercitarea dreptului la apărare sunt cerinţe care nu pot fi asigurate în cadrul procedurii de concurs de către comisia constituită în temeiul H.G. nr. 1336/2022, sunt complet neîntemeiate şi străine de cauză, instanţa de fond făcând o confuzie cu privire la procedura aplicabilă.

A arătat că Agenţia Naţională de Integritate poate fi sesizată doar în cazul persoanelor care deja ocupă o funcţie, nu care sunt candidaţi, procedură care prevede sancţiuni în cazul nerespectării regimului incompatibilităţilor şi care permite un cadru legal pentru administrare de probe şi exercitarea dreptului la apărare.

1.3.2. Cererea de repunere în termenul de recurs şi recursul formulat de intervenientul C.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs, a arătat că nu i-a fost comunicată sentinţa prin care a fost respinsă cererea de intervenţie, iar din economia dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., rezultă că încheierea prin care a fost soluţionată în principiu cererea de intervenţie se poate ataca odată cu fondul, ceea ce înseamnă că pentru a putea ataca hotărârea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie, aceasta se impune a fi comunicată părţii nemulţumite de soluţia de respingere care este, în primul rând, potenţialul intervenient. Întrucât a aflat despre hotărârea recurată abia în data de 14 noiembrie 2024 consultând portalul de jurisprudenţă, recurentul-intervenient a considerat că cererea sa de repunere în termenul de recurs îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acesteia.

În continuare, a arătat că, de esenţa admisibilităţii în principiu a intervenţiei principale, este ca intervenientul să urmărească să obţină pentru sine dreptul afirmat în justiţie de reclamant sau un drept strâns legat de acesta. Or, reclamantul A. a contestat legalitatea procedurii de concurs pentru ocuparea postului de director la B., solicitând instanţei recunoaşterea dreptului său de a participa la concursul organizat de pârâta ASAS, drept pe care l-a apreciat ca fiind încălcat în cadrul procedurii de verificare a îndeplinirii condiţiilor generale şi specifice de participare impuse de către ASAS prin anunţul nr. x/14.06.2024.

În acelaşi timp cu reclamantul, recurentul-intervenient a apreciat că a fost încălcat şi dreptul său de a participa la concurs, iar cererea sa de intervenţie are ca finalitate anularea aceleiaşi proceduri competiţionale. Este adevărat că cererea sa de intervenţie nu se circumscrie primei ipoteze prevăzută la art. 61 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu a pretins pentru sine dreptul pe care reclamantul l-a dedus judecăţii. Cererea sa nu ţine de a-i recunoaşte intervenientului, în detrimentul reclamantului A., dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea postului de director, însă cererea sa de intervenţie se circumscrie celei de-a doua ipoteze în care intervenţia este admisibilă de principiu: dreptul pretins de intervenient se află în strânsă legătură cu dreptul reclamantului.

Contrar opiniei judecătorului de primă instanţă, între dreptul pretins de reclamant şi dreptul pretins de intervenient există o strânsă legătură. Amândoi urmăresc să participe la acelaşi concurs pentru ocuparea aceluiaşi post. Drepturile lor nu se exclud, ci amândoi urmăresc aceeaşi finalitate de a le fi evaluată candidatura, proiectul şi prestaţia la interviu în condiţii de competitivitate ceea ce face ca între cele două drepturi, al reclamantului şi al intervenientului, să existe o strânsă legătură şi astfel, cerinţa normei conţinută în art. 61 alin. (2) teza finală să fie complinită.

Cât priveşte considerentul judecătorului de primă instanţă că intervenientul avea obligaţia de a formula contestaţie pe cale separată într-un anumit termen, recurentul-intervenient l-a apreciat neavenit. În primul rând, opţiunea de a interveni într-un proces şi a introduce o cerere de chemare în judecată nouă este apanajul exclusiv al părţii care stabileşte cadrul procesual în temeiul dreptului de dispoziţie consacrat de art. 9 C. proc. civ.. În al doilea rând, instanţa de fond a făcut confuzie între admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie şi admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ pentru lipsa procedurii prealabile. Lipsa introducerii contestaţiei într-un anumit termen excede analizei admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, acest aspect putând fi verificat numai ulterior. De altfel, motivul este şi nefondat întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile administrate, odată cu cererea de intervenţie, a contestat procesul-verbal de selecţie a dosarelor, în condiţiile legii, respectiv a formulat plângere prealabilă în acord cu dispoziţiile Legii nr. 544/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Siseşti solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, a formulat întâmpinare şi la recursul declarat de recurentul-intervenient C. prin care a invocat excepţia nulităţii pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Siseşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de intervenientul C., iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând faptul că acesta şi-a valorificat dreptul prin cererea care face obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Iaşi.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Astfel cum reise din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de recurentul-intervenient C. este declarat în termen, în raport de faptul că acestuia nu i-a fost comunicată sentinţa recurată, motiv pentru care nu se impune repunerea sa în termen.

2.2. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de intervenientul C., invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, Înalta Curte urmează să o respingă, apreciind că au fost formulate argumente de ordin critic care se pot circumscrie motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se, în concret, pronunţarea hotărârii recurate cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, respectiv a dispoziţiilor art. 61-62 C. proc. civ. referitoare la admisibilitatea cererii de intervenţie voluntară principală.

2.3. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientul C. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurentul-intervenient susţine că cererea de intervenţie principală pe care a formulat-o este admisibilă şi se circumscrie celei de-a doua ipoteze prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că dreptul pe care îl pretinde se află în strânsă legătură cu dreptul reclamantului, întrucât amândoi urmăresc să participe la acelaşi concurs pentru ocuparea aceluiaşi post. În opinia sa, drepturile lor nu se exclud, ci ambii urmăresc aceeaşi finalitate, respectiv de a le fi evaluată candidatura, proiectul şi prestaţia la interviu în condiţii de competitivitate, ceea ce face ca între cele două drepturi, al reclamantului şi al intervenientului, să existe o strânsă legătură.

Instanţa de control judiciar aminteşte că intervenţia principală este cererea prin care un terţ, ce afirmă un drept propriu şi justifică un interes propriu, solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a-şi valorifica pretenţiile sale contra părţilor iniţiale ale litigiului. Cu alte cuvinte, cererea de intervenţie principală este o adevărată cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor iniţiale din proces (reclamantul şi pârâtul), prin care terţul intervenient urmăreşte să i se recunoască sau să i se stabilească un drept propriu. Aşadar, cererea de intervenţie principală este admisibilă fie în situaţia în care există o identitate de drepturi pretinse, fie o legătură suficientă care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri.

În speţă, Înalta Curte constată că dreptul pretins de intervenient nu se află în nicio legătură cu dreptul reclamantului, întrucât fiecare dintre aceştia urmăreşte valorificarea propriului drept de a participa la concursul organizat pentru ocuparea postului de director gradul III la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu. Titularul cererii de intervenţie nu a dedus judecăţii un drept propriu grefat pe dreptul ce formează obiectul prezentei cererii de chemare în judecată, iar faptul că urmăreşte aceeaşi finalitate ca şi reclamantul din prezenta cauză (anularea rezultatului selecţiei dosarelor pentru concursul organizat de pârâtă), nu poate duce la admisibilitatea cererii de intervenţie principală, câtă vreme intervenientul urmăreşte să obţină dreptul de a-i fi evaluată propria candidatură, proiectul şi prestaţia la interviu.

În concluzie, împrejurarea că terţul intervenient se află într-o situaţie juridică similară cu a reclamantului, în sensul că amândurora comisia de concurs le-a respins candidaturile pentru neîndeplinirea anumitor condiţii din legea specială - Legea nr. 45/2009, nu justifică modificarea cadrului procesual activ în cauza de faţă, prima instanţă interpretând în mod corect dispoziţiile art. 61-62 din C. proc. civ.

2.4. Examinând recursul declarat de autoritatea pârâtă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Siseşti, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, constatând că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare invocat referitor la interpretarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, respectiv dispoziţiile art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009 şi art. 27 din H.G. nr. 1336/2022.

Prin cererea de recurs se susţine, în esenţă, că verificarea situaţiilor prevăzute de art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009 sunt în competenţa comisiei de concurs care, potrivit art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1336/2022, selectează dosarele de concurs ale candidaţilor. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi pe care comisia trebuie să le verifice sunt stabilite de art. 15 şi 16 din H.G. nr. 1336/2022, iar condiţiile prevăzute de Legea nr. 45/2009 se încadrează în dispoziţiile art. 16 referitoare la condiţii specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concurs.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. a) din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:

"Membrii comisiei de concurs au următoarele atribuţii principale: a) selectează dosarele de concurs ale candidaţilor", iar prevederile art. 36 alin. (1) din aceeaşi hotărâre stabilesc obligaţia comisiei de concurs de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare.

Prin anunţul nr. x/14.06.2024, recurenta-pârâtă a scos la concurs un post de Director grad II la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu, menţionând expres printre documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs (la pct. I, lit. j) din anunţ) şi necesitatea depunerii unei declaraţii notariale pe proprie răspundere din care să reiasă că personal ori soţul/soţia, copiii sau rudele până la gradul II inclusiv nu sunt acţionari sau asociaţi la societăţile comerciale cu capital privat cu acelaşi profil ori cu care unitatea se află în relaţii comerciale directe, conform art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009.

Totodată, în anunţ au fost menţionate, pe lângă condiţiile generale de ocupare a postului, şi condiţiile specifice de ocupare a postului, respectiv:

- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

- să aibă calităţi manageriale şi activitate în domeniu de cel puţin 5 ani;

- experienţă în activitate de cercetare-dezvoltare.

În deplin acord cu judecătorul primei instanţe, Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile legale redate anterior şi de conţinutul anunţului, comisia de concurs trebuia să se limiteze la verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunţul de organizare a concursului la pct. I, precum şi la analizarea îndeplinirii condiţiilor generale şi specifice indicate, de asemenea, în respectivul anunţ.

Dosarul de concurs al intimatului-reclamant a fost respins potrivit art. 34 lit. a) din Legea 45/2009, fără nicio altă dezvoltare. De asemenea, contestaţia administrativă privind selecţia dosarelor a intimatului-reclamant a fost respinsă, menţinându-se punctul de vedere formulat de comisia de concurs.

Or, în speţă, deşi intimatul-reclamant a depus documentele solicitate prin anunţul de organizare a concursului la pct. I lit. j) constând în declaraţia notarială pe proprie răspundere din care să reiasă că personal ori soţul/soţia, copiii sau rudele până la gradul II inclusiv nu sunt acţionari sau asociaţi la societăţile comerciale cu capital privat cu acelaşi profil ori cu care unitatea se află în relaţii comerciale directe, conform art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009, dosarul său a fost respins pentru neîndeplinirea unei condiţii care vizează o incompatibilitate cu calitatea de membru al consiliului de administraţie, condiţie ce nu se regăseşte însă printre condiţiile menţionate expres prin anunţul nr. x/14.06.2024.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de fond nu a inventat mai multe etape a procedurii de scoatere la concurs a postului în cauză, ci a reţinut pe baza probelor administrate în cauză, că respingerea dosarului pentru existenţei unei eventuale stări de incompatibilitate s-a realizat cu exces de putere, exces manifestat prin depăşirea competenţelor comisiei de concurs.

Dispoziţiile art. 34 lit. a) cuprinse în Capitolul III din Legea nr. 45/2009 reglementează, aşa cum arată şi denumirea, modul de organizare, statutul juridic şi patrimoniul unităţilor de cercetare-dezvoltare şi nu atribuţiile membrilor comisiei de concurs, care sunt prevăzute la art. 27 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Siseşti şi de intervenientul C., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de intervenient.

Respinge recursurile formulate de pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Siseşti şi de intervenientul C. împotriva sentinţei nr. 260 din 2 octombrie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.