Judicial review of administrative inaction: obligation to process tax restitution claims versus direct restitution of unlawfully levied building taxes on wind turbines

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20.01.2023 reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în principal, obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 6.465.710 RON, achitată de societate în temeiul actelor administrative fiscale anulate definitiv de către instanţele de judecată, cu titlu de impozit pe clădiri aferent turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene, precum şi cu titlu de accesorii aferente şi la plata dobânzii aferente sumei de 6.465.710 RON, calculată de la data plăţii creanţelor fiscale nedatorate, până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată (17.01.2023), în valoare de 3.067.015 RON, şi în continuare până la data plăţii efective a acestora.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la soluţionarea şi admiterea cererii de restituire a acestor sume, cu obligarea pârâţilor, la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare din 11 mai 2023, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună restituirea sumei de 6.465 710 RON şi a dobânzilor legale, respectiv a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data plăţii creanţelor fiscale nedatorate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, şi în continuare până la data restituirii efective a acestei sume.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea efectivă a sumei de 6.465.710 RON şi a dobânzii legale aferente, sub sancţiunea amenzii de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere care depăşeşte termenul de executare de 10 zile aplicate conducătorului autorităţii publice competente prin raportare la prevederile art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 426 din 15 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Fântânele, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Fântânele şi Primarul Comunei Fântânele.

Au fost obligaţi pârâţii să soluţioneze cererea reclamantei înregistrată la Primăria Comunei Fântânele cu nr. 3973/17.10.2022, astfel cum a fost precizată prin cererea înregistrată cu nr. x/13.04.2023, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti.

S-a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.583 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recursuri recurentul-reclamant A. S.R.L. şi recurenţii-pârâţi Comuna Fântânele, Primarul Comunei Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele

3.1. Recurentul - reclamant A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinţei şi a încheierilor de şedinţă din datele de 07.09.2023 şi de 29.02.2024, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea acestora şi trimiterea cauze spre rejudecare, respectiv, casarea în parte a încheierii de şedinţă din 07.09.2023, în sensul respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Fântânele, casarea în parte a încheierii de şedinţă din 29.02.2024, în sensul admiterii cererii de încuviinţare a probei cu expertiza judiciară în specialitatea fiscalitate - contabilitate, iar în subsidiar, în ipoteza reţinerii spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi completată.

A susţinut recurentul - reclamant nelegalitatea încheierii de şedinţă din 29.02.2024, hotărâre care încalcă formele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nefiind respectate prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., art. 16 C. proc. civ., art. şi 22 alin. (2) C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

Încheierea recurată încalcă normele procedurale care reglementează rolul activ al judecătorului, alături de dispoziţiile care consacră dreptul la apărare al părţilor, precum şi principiul nemijlocirii administrării probelor.

S-a arătat că dreptul la apărare este consacrat ca drept fundamental prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, conform cărora: "dreptul la apărare este garantat", rolul activ al instanţei reprezentând o garanţie a dreptului la apărare, părţile din proces având dreptul de a-şi proba afirmaţiile, prin mijloacele de probă permise de lege.

Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat că se impune admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă casarea încheierii de şedinţă şi a Sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, faţă de faptul că Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat procesul fără a intra într-o veritabilă judecare a fondului.

Cu privire la încheierea de şedinţă din data de încheierea de şedinţă din 07.09.2023, s-a arătat că încalcă formele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nefiind respectate prevederile art. 56 C. proc. civ., respectiv art. 13 din legea nr. 554/2004 (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de către Primăria Comunei Fântânele, soluţia primei instanţe consacră o aplicare greşită a prevederilor art. 56 C. proc. civ., conform cărora, chiar dacă o persoană juridică nu are capacitate juridică, aceasta poate sta în judecată, dacă este constituită potrivit legii.

Împrejurarea că intimata Comuna Fântânele este unitate administrativ teritorială, este subiect de drept public şi poate sta în judecată, fiind titulară de drepturi şi obligaţii, având capacitate juridică deplină în conformitate cu art. 96 Cod administrativ, nu poate justifica soluţia de admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de către Primăria Comunei Fântânele.

Pentru a admite excepţia, prima instanţă a făcut trimitere directă la considerentele Deciziei 2807/19.05.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2018 în baza cărora s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele, însă a omis să verifice dacă, în mod similar, în dosarul nr. x/2017 s-ar fi reţinut în mod definitiv că Primăria Comunei Fântânele nu are capacitate procesuală de folosinţă.

Totodată, s-a arătat că soluţia primei instanţe consacră o încălcare a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, care conferă legitimitate procesuală pasivă emitentului actului nelegal, din care derivă vătămarea dreptului afirmat în justiţie, independent de distincţia realizată de către prima instanţă în privinţa capacităţii de folosinţă.

Prin urmare, s-a solicitat casarea încheierii recurate, în sensul respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele.

Pe fond, recurenta - reclamantă a arătat că sentinţa recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 77, art. 168, respectiv art. 183 C. proc. civ..fisc, precum şi a principiului celerităţii, reglementat de art. 21 din Constituţie.

Recurenta a criticat soluţia primei instanţe, care a respins capetele principale de cerere, apreciind că nesoluţionarea Cererii de restituire întemeiate pe art. 168 C. proc. civ. fiscală, în termenul imperativ din art. 77 acelaşi cod, ar avea natura actului administrativ asimilat prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că instanţa a considerat în mod greşit că poziţia intimatelor-pârâte din întâmpinarea din 16.03.2023 nu întruneşte un refuz nejustificat, întrucât nu a fost exprimată explicit printr-un act administrativ fiscal apt să producă efecte în executarea art. 168 C. proc. civ. fiscală, iar temeinicia capetelor principale ar fi depins de existenţa unui refuz explicit, susceptibil de control în condiţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta - reclamantă a arătat că această abordare aplică greşit art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu art. 77 C. proc. civ. fiscală, precum şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe temeiul art. 18 alin. (1), s-a cerut obligarea autorităţii să emită actul administrativ de restituire a sumelor nedatorate achitate în baza unor acte administrativ-fiscale anulate.

S-a arătat că distincţia reţinută de instanţă nu are sprijin legal, întrucât în ipoteza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată de nesoluţionarea cererii poate obţine recunoaşterea dreptului pretins. S-a invocat recunoaşterea dreptului la restituire ca efect al nulităţii (quod nullum est nullum producit effectum), iar tăcerea organului fiscal îmbracă şi forma unui refuz nejustificat, fiind administrate probe şi solicitată expertiză judiciară.

S-a susţinut că, chiar în logica primei instanţe, soluţia rămâne nelegală, întrucât s-a cerut obligarea intimatelor să soluţioneze cererea de restituire în sensul admiterii şi restituirii efective, cu majorările aferente.

S-a invocat art. 281 alin. (5) C. proc. civ. fiscală (instanţa putând soluţiona pe fond inclusiv contestaţii nesoluţionate peste 6 luni) şi s-a arătat că jurisprudenţa indicată de fond reflectă vechiul Cod, când instanţele obligau invariabil organul fiscal doar la soluţionare, nu şi la restituirea sumelor de bani.

S-a arătat că nu este incidentă separaţia puterilor (art. 1 alin. (4) Constituţie), de vreme ce Legea nr. 554/2004 conferă instanţei deplină jurisdicţie (art. 8, art. 18), prerogativa de a obliga autoritatea să emită actul, să elibereze înscrisul ori să efectueze operaţiunea administrativă şi să repare paguba. Astfel, restituirea sumelor decurge din efectele nulităţii actului, fiind consacrată şi de art. 168 alin. (1) C. proc. civ. fiscală şi întărită de considerentele CCR (Decizia nr. 1239/18.11.2008) privind posibilitatea "restabilirii situaţiei anterioare" prin completarea cu dreptul comun.

Recurenta reclamantă a arătat că sunt îndeplinite toate premisele soluţionării cererii, întrucât titlurile de creanţă au fost anulate definitiv, iar sumele au fost achitate anterior anulării, astfel încât instanţa trebuia să constate îndeplinirea condiţiilor pentru restituire. S-a arătat că Cererea de restituire în sumă de 6.465.710 RON, a fost depusă la 17.10.2022 potrivit procedurii din Ordinul nr. 1899/2004, iar termenul de 45 de zile s-a împlinit la 02.12.2022.

S-a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., arătându-se încălcarea normelor de procedură (greşita calificare a tăcerii şi refuzului, nevalorificarea plenitudinii de jurisdicţie, încălcarea celerităţii) şi aplicarea greşită a legii (art. 168, art. 77, art. 183 C. proc. civ. fiscală, art. 1, art. 8, art. 18 Legea nr. 554/2004).

3.2. Recurenţii-pârâţi Comuna Fântânele, Primarul Comunei Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele au formulat recurs solicitând casarea în tot a hotărârii pronunţate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

S-a apreciat nelegală soluţia instanţei de fond, fiind dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauza dedusă judecăţii, atât din perspectiva interpretării total nefondate a dispoziţiilor Codul fiscal, cât şi din perspectiva aplicării unor hotărâri judecătoreşti ce nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii.

S-a arătat că se poate considera chiar lipsită de obiect hotărârea judecătorească pronunţată în cauză, în condiţiile în care între părţi au început să opereze compensări asupra creanţelor pe care însăşi intimata le menţionează în cadrul hotărârilor judecătoreşti în ceea ce priveşte problematica taxării turnurilor de susţinere ale turbinelor eoliene.

S-a precizat că, din analiza legislaţiei aferente, anterioare emiterii deciziei de impunere, se constată că recurentele au respectat prevederile legale în materie fiscală, aferente taxelor şi impozitelor datorate către buget de către contestatorul - reclamant. S-a apreciat că măsurile trasate de către Curtea de Apel Bucureşti şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii.

Deşi Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, s-a apreciat că acest aspect nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze în sensul admiterii recursului, în condiţiile în care pârâţii au debitat construcţii (la momentul debitării), iar la ora actuală aceleaşi construcţii sunt debitate, conform Codul fiscal.

Instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că prin Decizia nr. 5 a Comisiei, se făcea doar o lămurire a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, sens în care nu se poate reţine că această decizie reprezenta o reglementare nouă sau o adăugare la lege.

Mai mult, în noua reglementare a impozitării turbinelor eoliene, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal.

Prin Legea nr. 285/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1028 din 03.12.2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă construcţii în sens fiscal, nu adaugă la lege, nu modifică substanţial vechea reglementare, per a contrario, turbinele eoliene rămân construcţii. Efectuând un raţionament al instanţei de fond, ar rezulta că, ulterior deciziei Î.C.C.J., centralele eoliene nu ar fi construcţii, însă aceleaşi centrale eoliene, care nu au suferit nicio modificare structurală între timp, conform Codul fiscal în vigoare, sunt construcţii.

S-a arătat că prin efectuarea unei analize introspective a cauzei, se poate observa faptul că, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia Î.C.C.J. nr. 2958 din 17.06.2020, nu îşi are aplicabilitate în cauza dedusă judecăţii.

Având în vedere aspectele prezentate, s-a apreciat că, atât timp cât pârâte au depus diligenţele şi au exercitat căile de atac prevăzute de lege în vederea apărării intereselor unei instituţii publice a Statului Român, şi au respectat legislaţia fiscală în vigoare, nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, impunându-se reducerea acestora de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că impune admiterea cererii de recurs, casarea în tot a hotărârii pronunţate la fondul cauzei, iar, rejudecând cauza, respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurentul - reclamant A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de pârâţi, excepţie respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că actele administrativ fiscale invocate în recursul pârâţilor au fost anulate definitiv prin hotărâri judecătoreşti, verificarea legalităţii acestora excedând obiectului prezentei cauze.

4.2. Recurenţii-pârâţi Comuna Fântânele prin Primar şi Primarul Comunei Fântânele au depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat.

În esenţă, s-au reluat considerentele din propriul recurs referitoare la caracterul impozabil al turnurilor eoliene.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Recurentul - reclamant a depus Decizia nr. 628/19.08.2024 privind compensarea creanţelor fiscale faţă de bugetul local, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, cu obligaţiile fiscale/bugetare către bugetul de stat, emisă de ANAF Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 03.03.2016, reclamanta A. S.R.L. a achitat sumele de 786.810 RON, 1.379.512 RON, 1.552.511 RON şi 1.552.511 RON cu titlul de impozit pe clădiri pentru anii 2011-2014, în contul Primăriei Fântânele, judeţul Constanţa.

În data de 15.03.2016, reclamanta a mai efectuat o plată în valoare de 5.089 RON, reprezentând diferenţa pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2012, prin ordinul de plată nr. x/15.03.2016.

La 30.03.2018 reclamanta a achitat suma de 1.191.476 RON cu titlul de impozit pe clădiri pentru anul 2018, prin ordinul de plată bancar.

La 17.10.2022 reclamanta a înregistrat la sediul Primăriei Comunei Fântânele cererea nr. x prin care a solicitat restituirea sumei de 6.465.710 RON, reprezentând impozit pe clădiri achitată prin aceste ordine de plată.

În motivare, reclamanta a menţionat că actele administrativ fiscale prin care au fost stabilite în sarcina sa aceste debite, au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive, cererea de restituire fiind întemeiată pe art. 168 din Codul de procedură fiscală.

În acest sens, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 444 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea şi a dispus anularea înştiinţării de plată nr. x/15.01.2016, înştiinţării de plată nr. x/11.03.2016 şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 3790/05.10.2016.

Prin decizia civilă nr. 3566 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul formulat de către intimatele - pârâte, sentinţa civilă nr. 444 din 17 noiembrie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti rămânând astfel definitivă.

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 11 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea astfel cum a fost formulată de Societate, anulând actele fiscale.

Împotriva Sentinţei anterior amintite a formulat recurs Comuna Fântânele, prin Primar şi Primăria Comunei Fântânele, însă, prin Decizia nr. 2807 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de către intimatele - pârâte, ca nefondat, hotărârea instanţei de fond de anulare a actelor atacate rămânând astfel definitivă.

Reclamanta, în baza art. 182 Codul de procedură fiscală a solicitat organului fiscal să calculeze şi să plătească dobânda legală aferentă acestui debit principal, începând de la data la care a efectuat fiecare plată a impozitului pe clădiri.

La 13.04.2023 reclamanta a înregistrat la sediul Primăriei Fântânele judeţul Constanţa cu nr. 1510 o cerere prin care a precizat cererea de restituire nr. x/17.10.2022, menţionând că este îndreptăţită la acordarea majorărilor de întârziere datorate contribuabilului conform art. 183 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

6.2. În vederea stabilirii cadrului procesual în recurs, Înalta Curte reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 7 septembrie 2023 (recurată de recurenta reclamantă) instanţa de fond a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Primăria Comunei Fântânele.

Având în vedere modalitatea în care recurenta - reclamantă şi-a constituit demersul juridic, cererea de obligare la soluţionarea cererii de restituire a sumelor achitate fiind formulată în contradictoriu atât cu Primăria Comunei Fântânele cât şi cu Comuna Fântânele şi Primarul Comunei Fântânele, dată fiind cauza juridică a acţiunii, Înalta Curte constată soluţia primei instanţe ca fiind temeinică. Primăria nu reprezintă unitatea administrativ-teritorială cu personalitate juridică ci, potrivit art. 5 lit. hh) din Codul Administrativ "o structură funcţională fără personalitate juridică şi fără capacitate procesuală, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile autorităţii deliberative şi dispoziţiile autorităţii executive, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, constituită din: primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele încadrate la cabinetul primarului şi aparatul de specialitate al primarului".

Totodată, Înalta Curte reţine că prin încheierea din data de 7 septembrie 2023, în mod corect, s-a dat eficientă celor tranşate sub acest aspect prin decizia nr. 2807/19.05.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurenta - reclamantă ca temei al cererii de restituire.

6.2.1. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs formulat de recurentul - reclamant, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizând nelegalitatea încheierii de şedinţă.

6.2.2. Totodată, văzând soluţia pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât faţă de pârâta Primăria Comunei Fântânele acţiunea a fost respinsă, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă, Înalta Curte concluzionează că interesul procesual al pârâtei în susţinerea recursului nu este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., soluţionarea pe fond a căii de atac şi eventuala reformare a sentinţei în sensul respingerii acţiunii neputând să-i producă vreun folos practic.

Având în vedere că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Primăria Comunei Fântânele împotriva sentinţei nr. 426 din 15 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

6.3. Analizând în continuare, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. invocat de recurentul - reclamant, motivele de recurs ce vizează nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 29.02.2024, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Reţine Înalta Curte că în cadrul procesului civil părţile au obligaţia, potrivit art. 10 din C. proc. civ. de a-şi proba pretenţiile şi apărările, în condiţiile art. 254 şi art. 194 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte condiţiile de administrare a probelor şi conţinutul cererii de chemare în judecată.

Se reţine că, potrivit art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., probele trebuie să fie admisibile şi să ducă la soluţionarea procesului.

Or, instanţa de fond a respins ca neutilă cauzei proba cu expertiza în specialitatea contabilitate fiscalitate, având ca obiect verificarea modalităţii de imputaţie a plăţii, întrucât obiectul cauzei priveşte restituirea unor sume de bani achitate în temeiul unor acte fiscale anulate prin hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare invocată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost completat prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din data de 22 ianuarie 2025, pentru ca expertul să verifice sumele care au făcut obiectul compensării prin Decizia nr. 628/19.08.2024, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o modificare nepermisă a obiectului cererii de chemare în judecată în faţa instanţei de recurs, astfel că nu va putea fi luată în considerare.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu se poate reţine cu privire la respingerea probei, încălcarea vreunei norme de procedură sancţionată cu nulitatea, rolul activ al judecătorului reglementat de art. 22 C. proc. civ. neinstituind vreo obligaţie în sensul invocat, de a încuviinţa o expertiză neutilă cauzei.

6.4. În înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

6.4.1. Or, această examinare presupune existenţa unor critici concrete cu privire la soluţia atacată, pentru a permite instanţei de recurs să stabilească dacă sentinţa este conformă cu normele legale incidente în speţă.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenţii-pârâţi Comuna Fântânele şi Primarul Comunei Fântânele, deşi formal se încadrează în dispoziţiile mai sus arătate, se observă că acesta repune în discuţie cele statuate în mod definitiv prin deciziile nr. 2807 din 19 mai 2022 şi nr. 3566 din 16 iunie 2022 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la modalitatea de impozitare a turbinelor eoliene.

Or, instanţa reţine că aspectele invocate prin motivele de recurs cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, astfel cum au fost transpuse în prevederile art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal, nu au nicio legătură cu prezentul obiect al judecăţii, respectiv cu modalitatea în care pârâţii au soluţionat cererea administrativă nr. 3973/17.10.2022, prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 6.465.710 RON şi a dobânzii legale aferente, achitată cu titlul de impozit pe clădiri pentru anii 2011-2014 şi pentru anul 2018, sumă achitată în baza unor acte fiscale anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În aceste condiţii, se observă că, în mod corect, curtea de apel a reţinut că apărările formulate de către pârâţi prin întâmpinarea depusă în procedura judiciară nu pot fi valorificate ca un răspuns administrativ, în condiţiile nesoluţionării, în termenul prevăzut de art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, a cererii administrative.

Pentru aceste motive, recursul pârâţilor urmează a fi respins ca nefondat, corect instanţa de fond dispunând obligarea acestora la soluţionarea cererii.

6.4.2. Recurentul - reclamant a criticat soluţia primei instanţe prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 18 din legea nr. 554/2004, raportat la art. 77, art. 168, respectiv art. 183 C. proc. civ..fisc, precum şi a principiului celerităţii, reglementat de art. 21 din Constituţie, motive care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că, în materie fiscală, instanţa poate soluţiona pe fond cererile adresate de către contribuabili, inclusiv contestaţiile fiscale nesoluţionate timp de şase luni, cărora organul competent nu le-a răspuns în termenul legal reglementat de art. 77 C. proc. civ..fisc, potrivit art. 281 alin. (5) C. proc. civ..fisc.

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, reţinând că prin nesoluţionarea cererii de restituire nr. x/17.10.2022 (precizată la 13.04.2023) în termenul legal imperativ de 45 zile, respectiv în cel de 90 zile prevăzut de art. 77 alin. (1) şi alin 5 Codul de procedură fiscală, pârâţii au adus o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii reclamante care poate fi, însă, înlăturată numai în condiţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin obligarea pârâţilor la soluţionarea acestei cereri administrative formulate în temeiul art. 168 Codul de procedură fiscală.

Referitor la solicitarea de obligare directă a pârâţilor la emiterea unei decizii de restituire a sumelor de bani, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ soluţionează acţiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative.

Legea nr. 207/2015 conţine norme procedurale privind emiterea actelor administrativ fiscale precum şi procedura de contestare în faţa instanţei de contencios administrativ, iar dispoziţiile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală se referă la ipoteza depăşirii unui termen de 6 luni de soluţionare a contestaţiei, în care instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa asupra anulării unui titlu de creanţă emis de organul fiscal, titlu care lipseşte în cauză.

În mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că se impune ca pârâţii să analizeze toate înscrisurile depuse de contribuabil în susţinerea cererii de restituire nr. x/17.10.2022, precizată la 13.04.2023, înregistrată la sediul Primăriei Fântânele judeţul Constanţa, precum şi toate documentele deţinute în evidenţele fiscale, inclusiv extrasele de trezorerie şi cele referitoare la repartizarea plăţilor, depuse de către pârâţi la dosar la data de 05.09.2023, şi de a comunica contribuabilei reclamante un răspuns explicit, motivat în fapt şi în drept.

Concluzia instanţei de fond este întărită şi de emiterea Deciziei nr. 628/19.08.2024 privind compensarea creanţelor fiscale faţă de bugetul local, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, cu obligaţiile fiscale/bugetare către bugetul de stat, emisă de ANAF Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Din decizia depusă de recurenta - reclamantă la dosar, rezultă că a fost compensată suma de 1.535194 de RON stabilită prin Decizia nr. 3566/16.06.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Împotriva acestei decizii recurenta - reclamantă poate exercita calea de atac prevăzută de 268 din Legea nr. 207/2015, instanţa de contencios administrativ neavând posibilitatea de a analiza în cadrul unei acţiuni ce vizează refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de restituire, faţă de depăşirea termenului legal de soluţionare a cererii, întinderea şi legalitatea compensărilor creanţelor fiscale.

Pentru aceste motive, se constată că în mod corect curtea de apel a respins, în condiţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantului privind obligarea directă a pârâţilor la restituirea sumei de 6.465.710 RON şi a dobânzii legale aferente, achitată cu titlul de impozit pe clădiri pentru anii 2011-2014 şi pentru anul 2018.

6.5. Cu privire la recursul pârâţilor asupra soluţiei de obligare la plata parţială a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3/2020 din 20 ianuarie 2020 emisă de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca urmare, nu vor fi analizate criticile care antamează chestiunea proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul parţial acordat de instanţă.

În ceea ce priveşte susţinerea privind lipsa culpei procesuale, Înalta Curte reţine căderea în pretenţii a pârâţilor şi existenţa culpei procesuale în raport de depăşirea termenelor legale de soluţionare a contestaţiei. Nu este necesară reţinerea unei exercitări abuzive a drepturilor procesuale pentru a se realiza obligarea la plata cheltuielilor de judecată, textul art. 451 din C. proc. civ. neprevăzând o asemenea condiţie.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă Primăria Comunei Fântânele, ca lipsit de interes şi va respinge recursul declarat de recurentul reclamant A. S.R.L. şi recursul declarat de recurenţii-pârâţi Comuna Fântânele şi Primarul Comunei Fântânele împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă Primăria Comunei Fântânele împotriva sentinţei nr. 426 din 15 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant A. S.R.L. şi recursul declarat de recurenţii-pârâţi Comuna Fântânele şi Primarul Comunei Fântânele împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.