Pensioner wins inflation and interest on void health-insurance deduction; pension fund's lack of standing upheld, claim against it dismissed.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, solicitând să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal, prin aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc suma lunară de 4000 RON şi obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plătii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 129 din 10 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi.

S-a respins excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României.

S-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtul Guvernul României, şi s-a respins ca lipsită de interes cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a despăgubirii constând în actualizarea cu indicele inflaţiei a sumelor de restituit şi a dobânzii legale aferente acestor sume.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recursuri părâţii criticând-o pentru motive de nelegalitate.

3.1. Recurenta - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a criticat prin motivele de recurs soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

S-a arătat că pârâta nu poate restitui sumele încasate în condiţiile în care contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu s-a făcut venit la bugetul asigurărilor sociale de stat ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

În acest sens a invocat dispoziţiile art. 153 şi art. 155 din Codul fiscal care prevăd categoriile de contribuabili şi de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

A susţinut că nu casele teritoriale de pensii au competenţe legale privind activitatea de administrare a creanţelor provenind din contribuţii de asigurări de sănătate, astfel că eventuala obligaţie de restituire a sumelor reţinute din pensie cu acest titlu nu poate fi dispusă în sarcina acestora.

S-a mai invocat şi emiterea de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 650/15 decembrie 2022, precum şi a Ordonanţei de urgenţă nr. 4/2020, potrivit căreia restituirea sumelor de face din oficiu.

S-a solicitat să se constate că nu există nicio încălcare a vreunui drept de către casa judeţeană de pensii, care a aplicat un act normativ cu putere de lege în forma adoptată, răspunderea administrativ patrimonială aparţinând emitentului actului, respectiv Guvernului României.

Pentru toate acest motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

3.2. Pârâtul Guvernul României în a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând sentinţa atacată pentru modalitatea greşită în care instanţa de fond a interpretat în cauză dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece ea contravine dispoziţiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

În speţă, în mod eronat s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat în acţiune, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative", conform condiţiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege.

Se subînţelege că admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, s-a arătat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, şi anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condiţiilor unei răspunderi civile delictuale a autorităţii pârâte.

Aşadar, în măsura în care a stabilit că părţile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, este evident că obligaţia de plată a acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc părţilor reclamante drepturile de pensie, nefiind angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

În mod eronat, instanţa de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti despăgubiri egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumei, întrucât se relevă lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive a Guvernului României, invocată pe cale de excepţie.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

În acest context, s-a arătat că potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice.

Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

În aceste condiţii, s-a arătat că la data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 138, Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

La formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct, care să subziste pe tor parcursul soluţionării cauzei.

A arătat recurentul - reclamant că se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de părţile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022), în raport de dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Prin reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competenţa caselor teritoriale de pensii, precum şi a caselor de pensii sectoriale şi entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Astfel, aceste entităţi vor proceda la calcularea şi restituirea din oficiu a sumelor pretinse de părţile reclamante, astfel că, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este data prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

S-a arătat că obiectul cauzei este supus jurisdicţiei muncii, întrucât solicitarea părţilor reclamante vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS, reţinută din pensie.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reţinute din pensie), s-a considerat, pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS şi, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părţilor reclamante, pretenţiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicţiei asigurărilor sociale.

În acest caz, participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligaţiei de plată a drepturilor de pensie de către instituţia abilitată - casa de pensii teritorială), care nu poate constitui o cerinţă eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecăţii.

Pentru aceleaşi considerente este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente.

Astfel, în măsura în care instanţa de judecată a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligaţiei băneşti principale, îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

În ceea ce priveşte obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., faţă de lipsa culpei procesuale şi a caracterului rezonabil a cuantumului cheltuielilor de judecată.

În concluzie, având în vedere argumentele menţionate, s-a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii, în principal ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii (a capătului de cerere) privind obligarea Guvernul României la plata către reclamant a despăgubirilor aferente, reactualizată cu indicele de inflaţie de la data fiecărei reţineri la data restituirii efective, precum şi la plata dobânzilor legale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri, apreciind că atât pârâtul Guvernul României cât şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi au calitate pasivă în cauză.

Referitor la lipsa de obiect invocată, a arătat că aspectul privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii penalizatoare, a rămas nesoluţionat prin apariţia O.U.G. nr. 4/2023.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul are calitatea de pensionar, iar potrivit dispoziţiilor Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin XXIV pct. 11 - 14 şi pct. 16 - 19 şi art. XXV alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021, reclamantului în perioada ianuarie 2022 - decembrie 2022 i-a fost reţinută lunar din cuantumul pensiei suma de 185 RON, reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

La data de 15 decembrie 2022, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 650/2022, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. XXIV pct. 11 - 14 şi pct. 16 - 19 (în privinţa anumitor sintagme) şi art. XXV alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt neconstituţionale. Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1262 din 28 decembrie 2022.

La data de 20 ianuarie 2023, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, solicitând, ca urmare a deciziei pronunţate de Curtea Constituţională la data de 15 decembrie 2022, să fie obligaţi pârâţii Guvernul României şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi la plata unor despăgubiri constând în contravaloarea sumelor reţinute din pensie cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate începând cu luna ianuarie 2022, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011.

5.2. Analizând recursul declarat de recurenta - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, Înalta Curte constată că raportat la cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, că nu există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi această pârâtă, deoarece emitentul O.U.G. nr. 130/2021 este pârâtul Guvernul României, conform art. 115 din Constituţie.

Referitor la apărarea recurentului pârât în sensul că obligaţia de plată a sumelor reţinute ar reveni caselor teritoriale de pensii, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, Înalta Curte constată că acţiunea de faţă priveşte acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Faţă de aceste considerente, recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi urmează a fi încuviinţat, iar, în rejudecare, admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de această pârâta şi respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

5.3. Analizând recursul formulat de recurentul - pârât Guvernul României în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte li apreciază ca fiind nefondat.

Cum a reţinut şi prima instanţă, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

În Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023:,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Prima instanţă a constatat, raportat la repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin restituirea sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, că este lipsit de interes capătul principal de cerere, obligând pârâtul Guvernul României la plata dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatului - reclamant de a acţiona, sau obiectul acţiunii, Înalta Curte reţine că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conţinutul actului adoptat şi raportat la cele două capete ale acţiunii introductive de instanţă.

Constată Înalta Curte că, în concret, în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, obligaţia de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, interesul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluţia fiind legală şi temeinică.

Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligaţia de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate şi prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prezentul litigiu se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului".

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamanţii. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă vătămătoare.

Analizând susţinerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile prin care a invocat, în esenţă, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Se observă că acţiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale.

Cum pretenţiile nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Pe cale de consecinţă, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflaţiei şi lipsirea reclamanţilor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligaţia de plată a acestor accesorii aparţine tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a unei contribuţii, printr-un act normativ neconstituţional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva obligării la plata cheltuieilor judiciare, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", astel că în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 330 de RON reprezentând taxa de timbru şi onorariul avocaţial.

Prin Decizia nr. 3/2020 din 20 ianuarie 2020 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca urmare, nu vor fi analizate criticile din recurs care antamează chestiunea proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului acordat de prima instanţă reclamantului care a câştigat procesul.

În ceea ce priveşte susţinerea privind lipsa culpei procesuale, Înalta Curte reţine căderea în pretenţii a pârâtelor şi existenţa culpei procesuale. Nu este necesară reţinerea unei exercitări abuzive a drepturilor procesuale pentru a se realiza obligarea la plata cheltuielilor de judecată, textul art. 451 din C. proc. civ. neprevăzând o asemenea condiţie; singura condiţie cerută de textul legal amintit este aceea ca partea să fi căzut în pretenţii prin constatarea nelegalităţii conduitei sale. Astfel, şi acest motiv de recurs invocat de recurent este nefondat.

Totodată, potrivit aceloraşi dispoziţii legale, Înalta Curte, văzând chitanţa de la dosarului de recurs, depusă în dovedirea cheltuielilor de judecată, va obliga recurentul - pârât Guvernul României la plata sumei de 1800 de RON, reprezentând onorariul apărătorului în faza recursului.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admis recursul declarat de recurenta - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, iar în rejudecare va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; şi va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva sentinţei nr. 129 din 10 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 129 din 10 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul -pârât Guvernul României la plata sumei de 1800 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatului reclamant.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.