Work endorsement refusal upheld despite third-party fee payment and later debt discharge.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) dismissed as unfounded the employer's appeal, thereby upholding the lower court's ruling that rejected the challenge to the immigration authority's refusal to issue a work endorsement for a Sri Lankan national; the refusal therefore stands. The employer disputed the refusal, arguing it had paid the required fee through a third party and later cleared its state-budget debts. The Court held that the fee payment by a third party was valid, but that the decisive ground for refusal was lawful: at the time of the decision, the employer's fiscal attestation certificate showed outstanding tax obligations, failing the general condition set by art. 4(2)(b) and art. 6(2) of Government Ordinance No. 25/2014, and the subsequent discharge of those debts could not retroactively invalidate an administrative act assessed on the materials submitted at the time of the request. The Court also rejected arguments based on art. 28(2¹) (supplementary information requests) as inapplicable, since the documentation was complete but showed unmet conditions, and on the proportionality principle, as the permit was either granted or refused with no intermediate option.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1474 alin. (3) din C. civ, art. 1472 C. civ, art. 1472 din C. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Work endorsement refusal upheld despite third-party fee payment and later debt discharge: The employer disputed the refusal, arguing it had paid the required fee through a third party and later cleared its state-budget debts. The Court held that the fee payment by a third party was valid, but that the decisive ground for refusal was lawful: at the time of the decision, the employer's fiscal attestation certificate showed outstanding tax obligations, failing the general condition set by art. 4(2)(b) and art. 6(2) of Government Ordinance No. 25/2014, and the subsequent discharge of those debts could not retroactively invalidate an administrative act assessed on the materials submitted at the time of the request. The Court also rejected arguments based on art. 28(2¹) (supplementary information requests) as inapplicable, since the documentation was complete but showed unmet conditions, and on the proportionality principle, as the permit was either granted or refused with no intermediate option.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court's decision to reject the appeal as unfounded, as cited in the dispositive.
Procedural rule applied in the dispositive to reject the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 20.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul Pentru Imigrări Caraş- Severin, a formulat contestaţie împotriva refuzului instituţiei pârâte IGI Caraş- Severin NR. 5280551/BICS/BED din 17.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., cetăţean al statului Sri Lanka, solicitând anularea actului emis de către instituţia pârâtă şi obligarea acesteia să emită unu nou act prin care sa soluţioneze favorabil cererea reclamantei de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 402 din data de 22 mai 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestaţiei şi obligării pârâtului să soluţioneze favorabil cererea privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru domnul B., cetăţean al statului Sri Lanka.
În motivarea recursului, arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit normele de drept material incidente, în condiţiile în care a dovedit achitarea datoriei în faţa instanţei de fond, dar aceasta nu a ţinut cont de acest aspect.
Consideră că, întrucât nu mai înregistra nicio datorie la bugetul de stat, prima instanţă trebuia să ţină cont de buna sa credinţa şi să îi admită cererea.
În acest sens, susţine că instanţa de fond trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora în cazul în care informaţiile sau documentele furnizate sunt necorespunzătoare, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică solicitantului informaţiile suplimentare necesare şi stabileşte un termen rezonabil pentru trimiterea acestora.
De asemenea, arată că intimatul-pârât nu a făcut nici aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014, privitoare la respectarea principiului proporţionalităţii în soluţionarea cererilor.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte plata taxei aferente soluţionării cererii, arată că între recurentă şi societatea C. S.R.L. exista un raport de colaborare, conform contractului de prestări servicii nr. x/17.07.2023, contract prin care prestatorul C. S.R.L. se obliga să asigure clientului A. S.R.L. suport pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii avizului de muncă pentru personalul selectat, astfel că nu are relevanţă că taxa nu a fost plătită de către recurentă, ci de către societatea C. S.R.L., atâta timp cât dovada achitării taxei exista la dosar.
Menţionează că, deşi dispoziţiile legale prevăd că obligaţia de plată a tarifului revine angajatorului, aceasta nu înseamnă că plata nu poate fi efectuată printr-un mandatar al angajatorului, sens în care invocă dispoziţiile art. 1474 alin. (3) din C. civ., care prevăd că plata făcută de un terţ stinge obligaţia dacă este făcută pe seama debitorului, precum şi dispoziţiile art. 1472 C. civ., conform cărora plata poate fi efectuată personal de către debitor sau de către un mandatar al său ori de orice altă persoană interesată, terţ faţă de acel raport juridic obligaţional, cu intenţia de a executa acea obligaţie.
Susţine că în cuprinsul chitanţei sunt indicate suficiente menţiuni care atestă că plata reprezintă contravaloarea tarifului pentru avizul de angajare solicitat pentru cetăţeanul străin, astfel că în mod greşit a considerat intimatul-pârât că nu a făcut dovada achitării tarifului în conformitate cu prevederile art. 30 din O.G. nr. 25/2014.
4. Apărările formulate
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcţia Migraţie-Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca legală, având în vedere că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile pentru emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.
II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, anularea refuzului instituţiei pârâte nr. x/BICS/BED din 17.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., cetăţean al statului Sri Lanka şi obligarea acestuia la emiterea unui nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea sa.
Instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În continuare, instanţa de recurs va răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate.
Înalta Curte constată că prin actul atacat, respectiv prin adresa din 17.11.2023 s-a comunicat reclamantei refuzul eliberării avizului de angajare pentru cetăţeanul străin B., de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de O.G. nr. 25/2014 referitoare la achitarea taxei prevăzute de art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 de către societatea recurentă, în condiţiile în care aceasta a fost făcută de o altă societatea comercială, respectiv de C. S.R.L., precum şi a condiţiei ca societatea solicitantă să nu înregistreze datorii la bugetul de stat în ultimul trimestru anterior depunerii cererii.
Sub un prim aspect, referitor la plata taxei prevăzute de art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante din cererea de recurs sunt de prisos, în condiţiile în care sub acest aspect, instanţa de fond a împărtăşit punctul de vedere al reclamantei, apreciind că plata tarifului de către societatea C. S.R.L. este pe deplin valabilă, în acord cu dispoziţiile art. 1472 din C. civ., potrivit cărora "Plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terţ în raport cu acea obligaţie".
Este adevărat că dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevăd că obligaţia de plată a tarifului revine angajatorului, însă aceasta nu înseamnă că plata nu poate fi efectuată printr-un mandatar al angajatorului.
În speţă, societatea reclamantă a încheiat cu societatea C. S.R.L. un contract de prestări servicii prin care aceasta din urmă s-a obligat să asigure clientului suport pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii avizului de angajare, iar printre înscrisurile ce constituie această documentaţie, la dosarul de fond, se află şi chitanţa seria x nr. x din care rezultă că s-a achitat suma de 125 RON de către societatea C. S.R.L. reprezentând "taxa B.", la rubrica natura plăţii fiind menţionată sintagma "taxă schimb. angaj.".
Aşadar, respingerea cererii de chemare în judecată nu a fost cauzată de plata taxei aferente cererii de către o altă persoană, ci, dimpotrivă, instanţa de fond a reţinut că plata taxei a fost făcută în mod legal, cererea fiind legal timbrată.
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul Pentru Imigrări Caras - Severin a respins cererea recurentei-reclamante şi pentru neîndeplinirea prevederilor art. 17 alin. (4) coroborat cu prevederile art. 4 alin 2 lit. b) şi art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014.
În continuare, va fi redat conţinutul dispoziţiilor legale relevante în cauză:
- art. 17 alin. (4) din O. G. nr. 25/2014: "Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 şi, după caz, cu îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."
- art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014:,,(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenta ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător."
- art. 4 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 25/2014:,,(2) Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: angajatorul are achitate obligaţiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, anterior depunerii cererii."
- art. 5 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 25/2014:
"În vederea obţinerii avizului de angajare, angajatorul depune la Inspectoratul General pentru Imigrări o cerere însoţită de: e) documentele care fac dovada îndeplinirii condiţiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a)-c)."
- art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014:
"Dovada îndeplinirii condiţiei generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a certificatului de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială îşi are sediul social sau profesional ori, după caz, domiciliul angajatorul, privind achitarea obligaţiilor către bugetul de stat la sfârşitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii."
Verificând incidenţa acestor prevederi legale în raport cu situaţia de fapt şi înscrisurile existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, din certificatul de atestare fiscală ataşat cererii de eliberare a avizului de angajare (certificatul nr. x din 25.09.2023, emis de DGRFP Timişoara - AJFP Timiş, depus la dosarul de fond) reieşea că societatea recurentă avea de achitat către bugetul de stat obligaţii fiscale în sumă de 651 RON.
Aşadar, societatea nu îndeplinea condiţia prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 25/2014, coroborat cu art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ şi, prin urmare, intimatul-pârât a respins în mod corect cererea sa.
Este adevărat că ulterior, în faţa instanţei de fond, reclamanta a depus certificatul de atestare fiscală nr. x din 12.02.2024, din care reiese lipsa obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, însă o asemenea împrejurare nu este de natură să conducă la nelegalitatea refuzului intimatului-pârât de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, câtă vreme cererea pentru acordarea avizului de muncă se analizează în baza situaţiei de la momentul emiterii actului, şi nu în baza unor situaţii ulterioare.
Cu alte cuvinte, refuzul de acordare a avizului de muncă a fost în mod legal emis în baza înscrisurilor ce au însoţit cererea adresată intimatului-pârât şi care au fost analizate la momentul emiterii actului şi, prin urmare, nu se poate constata nelegalitatea acestuia în baza unor înscrisuri depuse ulterior. Această stare de fapt este recunoscută chiar de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, aceasta arătând că ulterior a achitat datoria către bugetul de stat şi a obţinut un nou certificat fiscal, însă instanţa de fond nu a ţinut cont de acesta.
Îndeplinirea ulterioară a cerinţei care a fundamentat soluţionarea negativă a unei cereri de către instituţia publică nu poate avea drept consecinţă anularea refuzului exprimat de autoritate, ci solicitantul are posibilitatea de a înregistra din nou cererea către administraţie cu ataşarea noilor documente ce atestă îndeplinirea cerinţelor legale, urmând ca această nouă cerere să fie soluţionată în baza documentaţiei ataşate de solicitant.
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că intimatul-pârât trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 28 alin. (21) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte constată că acest text de lege nu este incident în cauză.
În acord cu cele reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii sunt incidente în ipoteza în care pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii sau documente suplimentare pe care angajatorul a omis să le depună odată cu cererea de emitere a avizului de angajare şi nu în ipoteza în care angajatorul a depus toată documentaţia necesară prevăzută de O.G. nr. 25/2014, însă actele depuse confirmă neîndeplinirea unora dintre condiţiile generale pentru emiterea avizului de angajare, cum este cazul din speţă.
Instanţa de recurs constată că nu poate fi reţinută nici critica privind nerespectarea principiului proporţionalităţii, câtă vreme avizul de muncă putea fi acordat sau refuzat, fără a exista o cale intermediară acestor soluţii, iar pe de altă parte, refuzul acordării acestuia a fost determinat de nerespectarea condiţiilor legale a căror îndeplinire este obligatorie pentru emiterea avizului de muncă cetăţenilor străini.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Pe cale de consecinţă, având în vedere considerentele prezentate anterior, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 402 din data de 22 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.