Work authorization for foreign national: Appeal dismissed due to failure to prove employer’s direct, effective performance of compatible business activities

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17.07.2024, contestatoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Directia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, a solicitat anularea actului emis de către pârâtă şi obligarea pârâtei de a emite un nou act privind soluţionarea favorabila a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 570 din data de 16 septembrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal respins contestaţia formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări Caraş-Severin, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 570 din data de 16 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că societatea reclamantă nu desfăşoară activităţi compatibile cu funcţia pentru care se solicita avizul de angajare si ca a fost epuizat contingentul anual, susţinere nereală, neţinând seama nici de dispoziţiile Codului Muncii care este lege organică, de dispoziţiile H.G. nr. 1256/2011 privind organizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară, precum şi de Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie2008 privind munca prin agent de muncă temporară. Conform acestor prevederi legale, agentul de muncă temporară nu are nevoie de un punct de lucru efectiv pentru a funcţiona şi a-şi desfăşura activitatea pe piaţa muncii din România. Or, reclamanta este autorizată să funcţioneze ca şi agent de muncă temporară, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Nu pot fi avute în vedere susţinerile pârâtei referitoare la faptul că, din cuprinsul certificatului constatator rezultă că societatea are zero angajaţi, zero cifra de afaceri, având în vedere că din acest certificat rezultă doar faptul că pe anul 2022 nu există înregistrări, deoarece societatea a fost înfiinţată în cursul anului 2023 la recomandarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş pentru a fi autorizată ca agent de muncă temporară. De asemenea, nu poate fi acceptată nici susţinerea că acele contracte de prestări servicii şi sediul societăţii ar fi fictive, atâta timp cât a depus la dosarul cauzei acte contabile ale societăţii de unde reiese faptul ca desfăşoară activităţi pe teritoriul României, respectiv a depus toate actele contabile la ANAF fiind astfel în legalitate cu toate aceste aspecte.

De asemenea, este eronată şi susţinerea că nu a făcut dovada depunerii eforturilor de a încadra în muncă cetăţeni ai statului român sau cetăţeni UE înainte de a recruta cetăţeni străini non UE, atâta timp cât a depus la dosar adeverinţa de la AJOFM în acest sens.

Mai arată că suţinerile privind existenţa unor controale la punctele de lucru pretins fictive sunt neîntemeiate. În calitate de agent de muncă temporară, legea nu impune existenţa unor puncte de lucru efective. Cu toate acestea, în prezent, pentru extinderea activităţii, au fost deschise puncte de lucru, conform actelor emise de Registrul Comerţului, depuse în probaţiune.

Controalele efectuate de IGI au fost nelegale, întrucât Legea nr. 28/2024, care modifică O.G. nr. 25/2014, se aplică numai pentru viitor, iar dosarul administrativ a fost depus anterior intrării ei în vigoare. Societatea reclamantă are încheiate contracte de comodat pentru locurile de cazare ale cetăţenilor străini, iar înscrisurile depuse la dosarul de fond au demonstrat existenţa contractelor în derulare.

Refuzul instituţiei pârâte de a emite avizul de angajare, motivat prin pretinsa neîndeplinire a condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) O.G. nr. 25/2014 şi prin faptul că societatea nu ar desfăşura activităţile din actul constitutiv, este nefondat. După autorizarea societăţii ca agent de muncă temporară (Autorizaţia seria x nr. x), au fost depuse cererile pentru obţinerea avizelor, însă IGI le-a respins nelegal. Cererile au fost depuse online la data de 27.07.2023, cu număr de înregistrare x. Oferta de angajare vizează funcţia cod COR 932906 - muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor -, corelată cu codul CAEN 2562 - Operaţiuni de mecanică generală - al societăţii. Cetăţenii străini desfăşoară activităţi în baza contractelor de prestări servicii încheiate între A. (prestator) şi beneficiari, activitatea desfăşurându-se la sediile acestora.

Critica pârâtei potrivit căreia din certificatul constatator nu ar rezulta desfăşurarea efectivă a activităţii şi că nu se identifică la sediul social este neîntemeiată. Societatea reclamantă, în calitate de agent de muncă temporară, îşi trimite angajaţii la societăţi terţe prin leasing de personal, situaţie conformă cu certificatul constatator depus atât la dosarul instituţiei pârâte, cât şi în prezentul dosar.

Dispoziţiile Codului Muncii şi ale H.G. nr. 1256/2011 confirmă că agentul de muncă temporară are calitatea de angajator, fiind autorizat să încheie contracte de muncă temporară cu salariaţi pe care îi pune la dispoziţia utilizatorilor. Munca prin agent de muncă temporară nu constituie delegare sau detaşare, fiind o instituţie distinctă, reglementată la art. 88-102 Codul muncii.

H.G. nr. 1256/2011 prevede clar că persoanele juridice autorizate ca agenţi de muncă temporară pot angaja inclusiv cetăţeni străini, în baza avizelor de muncă solicitate de subscrisa. Condiţiile de autorizare sunt îndeplinite de societatea noastră, conform certificatului constatator şi autorizaţiei de funcţionare depuse în probaţiune.

În plus, sediul agentului de muncă temporară nu este relevant pentru desfăşurarea activităţii lucrative a salariaţilor acestuia, întrucât munca se realizează la locul misiunii de muncă, sub supravegherea şi conducerea utilizatorului, conform art. 88 alin. (4) Codul muncii.

Condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt îndeplinite în speţă, societatea reclamantă fiind persoană juridică înregistrată în România şi autorizată ca agent de muncă temporară.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2014, avizul de angajare este documentul eliberat de IGI care atestă dreptul angajatorului de a încadra în muncă un străin. Interpretarea acestui articol, coroborat cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 şi Directiva 2008/104/CE, arată că avizul trebuie solicitat de agentul de muncă temporară, în calitate de angajator, şi nu de utilizator, contrar susţinerilor IGI.

Potrivit art. 91 alin. (1) Codul muncii, agentul de muncă temporară pune la dispoziţia utilizatorului un salariat angajat prin contract de muncă temporară, în baza unui contract de punere la dispoziţie (în speţă, contractele de prestări servicii).

Avizul de detaşare prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2014 nu este aplicabil în speţă, deoarece detaşarea este diferită de munca prin agent de muncă temporară. Speţa priveşte un salariat temporar al agentului, nu un lucrător detaşat către un beneficiar al prestării de servicii. Noţiunea de lucrător detaşat, definită la art. 2 alin. (1) lit. j) O.G. nr. 25/2014, nu se aplică salariaţilor temporari reglementaţi de Codul muncii.

Dispoziţiile O.G. nr. 25/2014 nu reglementează specific condiţiile de angajare în cadrul unui agent de muncă temporară deoarece acestea sunt stabilite de Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 şi Directiva 2008/104/CE, care consacră calitatea de angajator a agentului de muncă temporară. O.G. nr. 25/2014 nu poate fi considerată lege specială în sensul derogării de la Codul muncii, acesta fiind lege organică conform art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie şi având forţă juridică superioară unei ordonanţe. De asemenea, nu pot fi ignorate dispoziţiile Directivei 2008/104/CE, act obligatoriu al dreptului UE.

Art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 stabileşte că ordonanţa se interpretează în corelare cu Codul muncii şi O.U.G. nr. 194/2002, deci şi cu reglementările privind agentul de muncă temporară. Art. 3 O.G. nr. 25/2014 prevede că străinii pot fi încadraţi în muncă în baza avizului obţinut de angajatori, iar coroborarea cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 şi Directiva 2008/104/CE arată că agentul de muncă temporară este cel care trebuie să obţină avizul de angajare, fiind angajatorul real în raportul tripartit agent - salariat temporar - utilizator.

În consecinţă, interpretarea art. 4 alin. (1) O.G. nr. 25/2014 trebuie realizată prin raportare la definiţiile din O.G. nr. 25/2014, Codul muncii şi H.G. nr. 1256/2011, iar agentul de muncă temporară este angajatorul care solicită avizul de angajare pentru cetăţeanul străin.

În speţă, s-a invocat încălcarea de către reclamantă a disp. art. 4 alin. (2) lit. a), însă în raportul juridic tripartit (agent de muncă temporară - salariat temporar - utilizator), angajatorul este agentul de muncă temporară. Acestuia nu i se poate impune obligaţia de a presta el însuşi activitatea pentru care solicită avizul de angajare, întrucât munca se desfăşoară la utilizator, sub supravegherea şi conducerea acestuia, conform Codului muncii.

Pentru ca art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 să fie aplicat în concordanţă cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 şi Directiva 2008/104/CE, avizul de angajare trebuie solicitat de agentul de muncă temporară, care are calitatea de angajator, şi nu de utilizator. În acest cadru, agentul obţine avizul, salariatul temporar prestează activitatea, iar utilizatorul este locul unde munca se desfăşoară efectiv.

Interpretarea potrivit căreia utilizatorul ar trebui să solicite avizul lipseşte de conţinut reglementarea agentului de muncă temporară şi ar anula dispoziţiile Codului muncii şi ale Directivei 2008/104/CE. De asemenea, nu poate fi impus agentului să presteze el activitatea pentru care se cere avizul, întrucât scopul reglementării este tocmai punerea salariaţilor la dispoziţia utilizatorilor.

În consecinţă, agentul de muncă temporară este angajatorul care trebuie să obţină avizul de angajare. H.G. nr. 1256/2011 permite expres agentului de muncă temporară să angajeze cetăţeni străini, iar IGI trebuie să aplice O.G. nr. 25/2014 prin coroborare cu Codul muncii, H.G. nr. 1256/2011 şi Directiva 2008/104/CE.

Referitor la controalele IGI, art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014 permite efectuarea acestora, însă această prevedere a fost introdusă ulterior emiterii actului atacat (02.10.2023), prin Legea 28/2024, neputându-se aplica retroactiv. Anterior modificării, dovada prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) se făcea exclusiv prin certificatul de înmatriculare şi certificatul constatator, documente depuse de subscrisa.

Modificările aduse prin Legea nr. 28/2024 nu erau în vigoare la data introducerii contestaţiei şi nu pot produce efecte retroactive. Reclamanta a dovedit îndeplinirea condiţiei privind desfăşurarea activităţilor compatibile cu funcţia solicitată prin certificatul constatator emis de Registrul Comerţului. Nu există niciun act normativ care să impună depunerea altor dovezi suplimentare pentru condiţia prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a). Deşi interpretarea gramaticală a acestui text de lege arată că activităţile trebuie efectiv desfăşurate, norma nu impune ca acestea să se realizeze la sediul social sau la un punct de lucru anume. Activitatea poate fi desfăşurată oriunde pe teritoriul României. O.G. nr. 25/2014 prevede explicit că dovada îndeplinirii condiţiei se face prin certificatele emise de Registrul Comerţului.

În speţă, instanţa a restrâns nejustificat aplicarea normei, condiţionând activitatea doar de sediul propriu al angajatorului, deşi ordonanţa nu prevede o astfel de obligaţie şi nicio dispoziţie legală nu impune prestarea activităţii la sediu. Această interpretare adaugă la lege şi creează obligaţii neprevăzute angajatorului şi cetăţeanului străin.

În sprijinul acestei interpretări, recurenta a invocat practica judiciară a Curţii de Apel Timişoara care s-a pronunţat în dosare cu la acţiuni formulate de aceasta, respectiv nr. 51/59/5024 şi nr. 174/59/2024, două dosare identice ca şi obiect cu prezentul dosar, soluţiile în sensul admiterii contestaţiei rămânând definitive prin nerecurare de către instituţia pârâtă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a depus întâmpinare, prin care a invocate excepţia nulităţii recursului, în principal şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Din circumstanţele particulare ale cauzei rezultă că, prin cererea depusă la data de 04.01.2024, înregistrată de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Directia Migraţie Serviciul pentru Imigrări Caraş Severin sub nr. număr de înregistrare, A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetăţeanul B., cetăţean al statului Bangladesh.

În soluţionarea cererii, Serviciul pentru Imigrări al judeţului Caraş Severin a emis actul nr. x/BICS/SPA din 22 ianuarie 2024 prin care, raportat la prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2015, a procedat la neacordarea avizului de angajare solicitat, motivat în drept de neîndeplinirea condiţiilor legale prevăzute la art. 4 alin. (2). lit. a) din O.G. nr. 25/2014, reţinând că, în urma verificărilor, s-a constatat că societatea nu desfăşoară efectiv activităţi compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului şi că nu există puncte de lucru.

Verificând legalitatea refuzului de eliberare a avizului de angajare, curtea de apel a reţinut că refuzul pârâtei este întemeiat, apreciind că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât societatea nu a dovedit că desfăşoară efectiv o activitate autorizată ce implică asamblarea şi montarea pieselor.

Recurenta-reclamantă a criticat această soluţie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale ce reglementează condiţiile generale şi speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, coroborate cu dispoziţiile Codului muncii care reglementează agentul de muncă temporară, câtă vreme se încadrează în toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014, întrucât cetăţenii străini desfăşoară activităţi lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între A., în calitate de prestator şi alte societăţi comerciale, în calitate de beneficiari, prin care se prevede faptul că angajaţii A. îşi vor desfăşura activitatea la aceste societăţi beneficiare.

De asemenea, a mai arătat că societatea este constituită ca şi agent de muncă temporară, iar angajaţii săi sunt trimişi la alte societăţi prin leasing de personal, societatea având activitate autorizată la terţi, fapt care reiese din certificatul constatator depus în probaţiune la dosar.

Dispoziţiile relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 8 din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, în forma în vigoare la data depunerii cererii în cauză, potrivit cărora:

"(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenta ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător."

În continuare, la alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol se prevede că "(2) Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".

Art. 7 (1) Avizul de angajare pentru lucrători permanenţi se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungeşte în condiţiile prevăzute de Codul muncii, fără obţinerea unui nou aviz de angajare, în situaţia în care se menţin condiţiile de angajare pe locul de muncă respectiv.

(2) Condiţiile speciale pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători permanenţi sunt următoarele:

a) angajatorul a depus diligenţe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetăţean român, de către un cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, de către un cetăţean al Confederaţiei Elveţiene sau de către un străin titular al dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României;" (...).

b) angajatorul intenţionează să încadreze în muncă un străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată;

c) străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplineşte condiţiile de autorizare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă şi nu are antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României.

d) angajatorul desfăşoară efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an.

Totodată, art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede:

"(1) Dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente:

a) organigrama angajatorului cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante;

b) adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul social sau profesional angajatorul;

c) dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunţ pentru ocuparea locului de muncă vacant;

d) copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecţiei realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant, ca urmare a publicării anunţului prevăzut la lit. c), precum şi faptul că străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplineşte condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă.".

(2) Dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a copiei ofertei ferme de angajare.

(3) Dovada îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente:

a) curriculum vitae al străinului;

b) documentul de autorizare prevăzut de lege, atunci când este cazul;

c) cazierul judiciar al străinului sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de origine ori reşedinţă, tradus şi legalizat în condiţiile legii.

Din interpretarea gramaticală, sistematică şi teleologică a prevederilor legale mai sus citate, Înalta Curte reţine că textul de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 trebuie interpretat în sensul că legiuitorul a avut în vedere desfăşurarea de către angajator, în concret, direct şi nemijlocit, a activităţii compatibile pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Aşadar, simpla autorizare a unei activităţi prin înscrierea codului CAEN în certificatul de înregistrare la ONRC nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia legală. Totodată, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfăşurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), nu se încadrează în cerinţele legii, ci depăşeşte scopul acesteia.

Referitor la critica privind aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014, introdus prin Legea nr. 28/2024, aceasta este lipsită de relevanţă în contextul cauzei.

Instanţa de fond nu şi-a fundamentat soluţia pe aceste dispoziţii nou introduse, ci pe interpretarea gramaticală şi sistematică a art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, din care rezultă că dovada desfăşurării efective a activităţii este o cerinţă distinctă de simpla autorizare. Dacă în forma actuală a acestui text de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 28/2024, a fost prevăzută în mod expres condiţia desfăşurării efective de către angajator pe teritoriul României a unor activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicit încadrarea în muncă a străinului, în ceea ce priveşte forma anterioră acestei modificări legislative, relevantă este Decizia nr. 62/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin care s-a statuat astfel:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că: Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.".

Relevante pentru speţa de faţă sunt următoarele considerente:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conţinut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfăşura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activităţi materiale compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestaţiile caracteristice activităţii autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziţii legale cu cea conţinută la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor menţiunea care permite juridic desfăşurarea unei activităţi nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii cu care funcţia pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfăşura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acţiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri şi simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenţia dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

51. Cu alte cuvinte, condiţia pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfăşurare în concret a activităţii pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce priveşte regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 dau naştere unei prezumţii relative de îndeplinire a cerinţei, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară. (…)

53. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfăşura să se identifice cu una dintre activităţile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi suplimentar ca angajatorul să desfăşoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiţia nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfăşoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.

54. De altfel, voinţa legiuitorului a fost clarificată în acelaşi sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reţinut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menţionării faptului că străinul desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului şi eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiţiei".

55. Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicţie cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinţei şi al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunţată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menţionat, punerea la dispoziţie a lucrătorilor temporari străini presupune două cerinţe specifice cumulative, anume ca angajatorii să deţină calitatea de agenţi de muncă autorizaţi conform respectivei hotărâri şi ca angajaţii să fie domiciliaţi sau să deţină reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii."

Ca urmare a caracterului obligatoriu al acestei decizii, având în vedere considerentele menţionate, privind, pe de o parte, desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului şi pe de altă parte, caracterul distinct al celor două cerinţe prevăzute cumulativ de Hotărârea Guvernului nr. 1256/2011 pentru punerea la dispoziţie a lucrătorilor temporari străini, anume ca angajatorii să deţină calitatea de agenţi de muncă autorizaţi conform acestei hotărâri şi ca angajaţii să fie domiciliaţi sau să deţină reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii, rezultă caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentă, refuzul Serviciului pentru Imigrări Caraş Severin de emitere a avizului fiind astfel justificat din perspectiva dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.

Instanţa de recurs precizează că a considera că activitatea poate fi doar autorizată, fără a fi efectiv desfăşurată, ar echivala cu o golire de conţinut a normei legale şi cu validarea unor situaţii fictive, contrare scopului reglementării.

Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect că, în lipsa desfăşurării efective a activităţii de către angajatorul solicitant, avizul de angajare nu poate fi acordat.

Faptul că cetăţenii străini urmează să presteze activitatea în favoarea unor terţi, în baza unor contracte de prestări servicii, nu satisface cerinţa legală, întrucât angajatorul trebuie să desfăşoare el însuşi activitatea compatibilă cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă.

Această concluzie este susţinută de interpretarea ICCJ din Decizia nr. 62/2025, care exclude posibilitatea substituirii angajatorului cu un terţ beneficiar în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii.

În acest sens, se observă faptul că, au fost depuse contractul de prestări servicii nr. x/18.03.2024 încheiat între reclamantă şi S.C. C. S.R.L., respectiv contractul de prestări servicii nr. x/28.02.2024 încheiat între reclamantă şi S.C. D. S.R.L., înscrisuri din care rezultă că reclamanta, în calitate de prestator, va presta în favoarea beneficiarilor servicii suport producţie, respectiv în fapt angajatul străin va lucra la aceste societăţi, cu alt obiect de activitate decât cel indicat de reclamantă, cod CAEN 2562 operaţiuni de mecanică generală, cele două societăţi amintite având ca obiect de activitate amenajări, întreţinere spaţii verzi, conform informaţiilor existente în spaţiul public.

Nici în calea de atac a recursului recurenta - reclamantă nu a susţinut o altă situaţie de fapt şi nu a depus dovezi conform cărora are în derulare contracte de prestări servicii corespunzătoare codului CAEN 2562 (asamblarea şi montarea pieselor), pentru care s-a solicitat avizul de angajare.

Aşadar, apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia ar îndeplini toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetăţeanul străin desfăşoară activităţi lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator şi alte societăţi comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajaţii A. îşi vor desfăşura activitatea la aceste societăţi beneficiare, nu este întemeiată, câtă vreme dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfăşura să se identifice cu una dintre activităţile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi suplimentar ca angajatorul să desfăşoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiţia nu se verifică în ipoteza în care titularul cererii de avizare desfăşoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acestea se află în raporturi contractuale.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, normele care reglementează avizul de angajare a unui străin reprezintă norme speciale, care potrivit principiului specialia generalibus derogant se aplică cu prioritate, astfel că nu pot fi aduse argumente cuprinse în nomele de dreptul muncii referitoare la agentul de muncă temporară pentru a contrazice sau înlătura condiţiile impuse de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.

Chiar dacă recurenta-reclamantă a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajaţii săi sunt trimişi la alte societăţi de leasing personal, societatea având activitate autorizată la terţi, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiţia lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituţia pârâtă vizează faptul că societatea recurentă nu desfăşoară efectiv activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

În consecinţă, prin raportare la textele de lege aplicabile în cauza dedusă judecăţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că angajatorul care solicită emiterea avizului de angajare trebuie să desfăşoare în mod efectiv, direct şi nemijlocit, activitatea cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfăşurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), neîncadrându-se în cerinţele legii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine şi că indicarea de către recurenta-reclamantă a unor decizii de speţă, apreciate a fi pronunţate în cauze similare, nu poate conduce spre o altă soluţie, câtă vreme, în dreptul naţional român, hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate de instanţele învestite cu respectivele litigii în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanţa învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere la pronunţarea respectivei jurisprudenţe. Invocarea unei soluţii date într-o altă speţă nu poate influenţa soluţia dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 şi urm. C. proc. civ., situaţie neregăsită în cazul de faţă.

În concluzie, se constată că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ce face obiectul prezentei cauze, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 570 din data de 16 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.