Judicial assistant's challenge to salary order based on effective seniority rejected after res judicata effect invalidated by binding legal interpretations.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a solicitat anularea Ordinului de salarizare nr. 1792/08.06.2023 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu obligarea ÎCCJ la emiterea unui ordin cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie de peste 20 de ani şi gradaţia 5 începând cu data de 01.04.2023 şi cu plata unei penalităţi de întârziere de 100 de RON/zi, de la data pronunţării hotărârii şi până la data emiterii ordinului de salarizare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 312 din 28 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în parte.

S-a anulat actul atacat şi a fost obligată pârâta să emită reclamantei un ordin corespunzător, cu recunoaşterea totală a vechimii efective şi a drepturilor aferente, începând cu data de 01.04.2023.

S-a respins capătul de cerere de obligare la penalităţi, ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă.

S-a invocat că instanţa de fond a încălcat art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi a acordat, în mod greşit, eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat (prezumţia legală de lucru judecat), soluţia fiind construită exclusiv pe efectele deciziei nr. 2903 din 13.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

S-a arătat că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat ca mijloc de probă, însă puterea de lucru judecat a fost reţinută eronat, întrucât hotărârea invocată a dispus emiterea unui ordin prin care s-a acordat sporul de fidelitate ca efect al aplicării principiului egalizării, iar nu ca urmare a unei recunoaşteri efective a vechimii reclamate.

S-a susţinut că aplicarea principiului egalizării reiese din considerentele deciziei nr. 2903/13.05.2021, unde s-a reţinut că, în condiţiile în care, în cadrul litigiului anterior s-a recunoscut recurentei-reclamante sporul pentru vechimea în funcţia de asistent judiciar raportat la dispoziţiile Legii nr. 71/2015, în considerarea faptului că pentru alţi colegi asistenţi judiciari acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu mai este posibil ca acest drept să fie negat în cadrul prezentului litigiu.

S-a arătat, în consecinţă, că nu s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra stabilirii vechimii în funcţie, acordarea sporului de fidelitate fiind exclusiv efect al egalizării. S-a invocat faptul că decizia a fost pronunţată în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite de la acel moment (Ministerul Justiţiei), care şi-a executat obligaţia - emiterea Ordinului nr. 4871/C din 13.10.2021 -, fără ca acest act să echivaleze cu o recunoaştere a vechimii, ci doar cu acordarea de drepturi salariale ca efect al egalizării. S-a susţinut, de asemenea, că puterea de lucru judecat nu putea fi reţinută nici raportat la actele administrative, deoarece în dosarul nr. x/2018 a fost atacat Ordinul nr. 2899/C din 13.07.2018, pe când în prezenta cauză este dedus judecăţii Ordinul nr. 1792 din 08.06.2023.

A invocat recurenta decizia nr. 12 din 06.06.2022 a Înaltei Curţi - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani". S-a susţinut că, în acord cu această dezlegare obligatorie, prin Ordinul Preşedintelui Î.C.C.J. nr. 1792/1/2023 drepturile salariale din anexă au fost stabilite prin raportare la vechimea în funcţie de 3-5 ani. S-a arătat că Ordinul nr. 1792/08.06.2023, privind asistenţii judiciari din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, particularizează Ordinul-cadru nr. 996/2023 şi produce efecte numai pentru viitor, urmând ca pentru trecut să fie emise ordine distincte. S-a susţinut că, anterior datei de 01.04.2023, vocaţia efectivă trebuia determinată prin factori generali (limitele impuse de O.M.J. nr. 6245/C/2021) şi factori individuali (perioade de activitate; existenţa/inexistenţa unor hotărâri de recunoaştere a drepturilor salariale raportate la VRS 605,225 neplafonat şi perioadele acoperite, prescripţia, traseul profesional, alte particularităţi relevante).

S-a arătat că Ordinul-cadru nr. 996/1/2023 a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale având în vedere VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească.

În consecinţă, Ordinul nr. 1792/1/2023 nu priveşte recunoaşterea dreptului la salarizare prin raportare la sporul de fidelitate acordat prin hotărâri judecătoreşti. S-a susţinut în acelaşi sens, prin citarea art. 1 din O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 şi a Ordinului nr. 959/12.04.2023, că aceste reglementări stabilesc calculul drepturilor la VRS 605,225 RON, cu (respectiv fără) aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în limitele grilelor aplicabile.

S-a invocat art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, potrivit căruia Înalta Curte se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, arătându-se că decizia pe care prima instanţă a valorificat-o ca lucru judecat a fost pronunţată faţă de ordonatorul anterior, care şi-a îndeplinit obligaţia. Noul ordonator nu a preluat o obligaţie de a emite un ordin de salarizare cu încălcarea unui RIL obligatoriu (art. 517 alin. (4) C. proc. civ.).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că singurul motiv de recurs formulat de pârâtă vizează înlăturarea puterii de lucru judecat, în condiţiile în care apărările generice bazate pe invocarea unor texte ale Legii nr. 153/2017, Deciziile CCR nr. 794/2016, nr. 458/01.07.2021, nr. 838/2009, decizia ÎCCJ nr. 31/2021, nu interzic ideea cumulării mandatelor, mai ales în contextul existenţei unei jurisprudenţe definitive chiar a instanţei supreme care permite acest cumul.

Astfel cum s-a arătat prin contestaţia iniţială, intimata - reclamantă a invocat în continuare autoritatea de lucru judecat faţă de ordinele de salarizare nr. 1479/C/24.05.2017 şi nr. 2210/C/31.08.2017, în raport de decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, prin care a fost admis recursul reclamantei declarat împotriva sentinţei civile nr. 4956/28.11.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, fiind anulat ordinul de salarizare nr. 2899/C/2018 şi obligat Ministerul Justiţiei să elibereze ordin de salarizare cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie şi faţă de decizia civilă nr. 2100/10.04.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, ulterior pronunţării Deciziei nr. 12/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii în dosarul nr. x/2022, reţinându-se că aceasta are aplicabilitate în cauză, neputând înlătura efectul puterii de lucru judecat consacrat de art. 431 C. proc. civ.

A dezlegat în mod expres Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, în pag. 4, paragraful 3 din considerente, faptul că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci, în condiţiile existenţei unei identităţi de părţi, presupune o identitate între problema de drept dezlegată definitiv într-un alt litigiu şi problema de drept care trebuie rezolvată în litigiul în care se invocă autoritatea de lucru judecat.

Pentru aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în pronunţarea deciziei civile nr. 2903/13.05.2021, a admis recursul declarat de A. şi a obligat Ministerul Justiţiei să elibereze ordin de salarizare cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie, reţinând că există deja autoritate de lucru judecat faţă de Decizia nr. 34/17.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017.

S-a arătat că existenţa discriminării directe a asistenţilor judiciari rezultă şi din dispoziţiile art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecţie egală a legii împotriva oricărei discriminări şi dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare); art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiţii de muncă juste şi la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincţie); art. 14 din Convenţia Europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenţie (care interzic discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană, revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) şi f), art. 154 alin. (3), art. 165 şi art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. (1), art. 53 şi art. 41 din Constituţie (care garantează aplicarea principiului nediscriminării şi în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conţinutul complex al dreptului constituţional la muncă şi care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Curtea de Apel Cluj în Decizia nr. 1287/R/21.05.2009 a arătat că este interzis în mod expres de lege orice tratament diferenţiat al asistenţilor judiciari sub pretextul îndeplinirii funcţiei sub forma unor mandate determinate, neavând nicio relevanţă faptul că asistenţii judiciari îndeplinesc mandate determinate (de câte 5 ani cu posibilitatea reînvestirii), deoarece acestea pot fi succesive în timp şi nu împiedică nicidecum acumularea vechimii în funcţia judiciară.

S-a invocat şi o hotărâre prin care instanţa de judecată a lămurit definitiv obligaţia dispusă Ministerului Justiţiei privind această vechime în funcţie în ceea ce priveşte asistenţii judiciari. Astfel, deşi prin încheierea pronunţată la data de 23.06.2021 în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Argeş s-a respins cererea formulată de Ministerul Justiţiei prin care a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 550/10.06.2020.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea hotărârii pronunţate în cauză de Curtea de Apel Bucureşti, ca temeinică şi legală, puterea de lucru judecat neputând fi înlăturată.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a Ordinului de salarizare nr. 1792/08.06.2023 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de obligare a ÎCCJ la emiterea unui ordin cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie de peste 20 de ani şi gradaţia 5 începând cu data de 01.04.2023.

Prin ordinul atacat s-au stabilit drepturile salariale ale asistenţilor judiciari din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, începând cu data de 1 aprilie 2023, fiind stabilită încadrarea intimatei - reclamante conform gradaţiei 5 corespunzătoare unei vechimi în funcţie de 3-5 ani.

În drept sunt incidente dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară potrivit cărora:

"Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pentru un mandat de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu; b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare; c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie; d) cunosc limba română; e) sunt apte, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Potrivit art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recurenta - pârâtă a criticat soluţia primei instanţe prin care, în interpretarea dispoziţiilor 431 C. proc. civ., raportat şi la hotărârile judecătoreşti invocate de către reclamantă ca reprezentând titluri executorii, s-a apreciat asupra dreptului reclamantei privind acordarea sporului pentru vechime efectivă în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei.

A susţinut intimata - reclamantă puterea executorie a mai multor hotărâri judecătoreşti, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2903/13.05.2021 şi nr. 2100 din 10 aprilie 2024 (ulterioară RIL nr. 12/2022), prin care s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare în favoarea reclamantei, prin care să se stabilească cuantumul indemnizaţiei brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie.

Verificând prin prisma dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., efectele hotărârilor judecătoreşti invocate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că acestea au vizat aplicabilitatea principiului egalizării conform O.U.G. nr. 57/2015, iar nu problema de drept privind modalitatea prin care legiuitorul a reglementat vechimea în specialitate pentru funcţia de asistent - judiciar.

Înalta Curte constată că ceea ce a intervenit ca element de noutate faţă de raţionamentul expus în cuprinsul hotărârilor prin care s-a recunoscut efectul egalizării indemnizaţiilor corespunzătoare aceleiaşi funcţii, este pronunţarea Deciziei nr. 40/2024 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Prin această decizie, obligatorie conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că aplicarea principiului egalităţii şi a principiului discriminării nu se putea realiza în absenţa unei analize concrete a îndeplinirii cerinţelor pentru ca norma invocată să se aplice efectiv reclamanţilor, chiar în prezenţa unor hotărâri judecătoreşti care recunoscuseră dreptul respectiv unor persoane aflate în aceeaşi situaţie cu reclamanţii. (par. 115).

Cu privire la această analiză, care, astfel cum s-a arătat, nu a fost efectuată în deciziile invocate, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 12/2022 a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 31alin. (1) - (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani.

În aceste condiţii, la data soluţionării prezentului recurs, instanţa de recurs este obligată să aplice toate normele cu caracter obligatoriu incidente raportului juridic, deci inclusiv statuările date în cuprinsul Deciziei nr. 40/2024 şi Deciziei nr. 12/2022.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat nu mai poate fi reţinut în favoarea reclamantei raportat la contestarea unui nou ordin emis în baza unui text de lege a cărui interpretare obligatorie dată de Înalta Curte confirmă legalitatea emiterii ordinului. Puterea de lucru judecat aferentă hotărârii anterioare, care privea un alt ordin de încadrare şi un alt raport juridic (mandat), nu poate acoperi obligativitatea înlăturării unei anumite interpretări a normei legale (interpretare aplicată în cadrul hotărârii judecătoreşti invocate cu putere de lucru judecat de către reclamantă), ce a fost invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii şi în dezlegarea unei chestiuni de drept anterior soluţionării definitive a litigiului.

Ca urmare, faţă de elementele noi menţionate anterior, corelaţia procedurală între existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive ce recunoaşte în favoarea reclamantei dreptul pretins ca efect al egalizării şi o decizie obligatorie de interpretare pe viitor a normelor juridice incidente nu se poate rezolva ulterior Deciziei HP nr. 40/2024, decât prin aplicabilitatea Deciziei nr. 12/2022.

Aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării prin egalizarea salariilor la nivelul maxim recunoscut prin hotărâri judecătoreşti este condiţionată de împrejurarea de a fi prevăzută de lege în modul arătat.

Se constată că întinderea drepturilor acordate prin hotărârile judecătoreşti menţionate este limitată, efectele acestora neputând fi extinse ipotezei reînvestirii prin mandate multiple, în condiţiile în care legalitatea ordinului atacat rezultă din interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat-o problemei de drept în cadrul deciziei în Recurs în interesul legii nr. 12/2022, în sensul că, în cazul asistenţilor judiciari, legea prevede expres că indemnizaţia de încadrare va fi stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din anexa nr. VI la lege, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu este nici necesară şi nici posibilă aplicarea altor coeficienţi de ierarhizare, prevăzuţi de lege pentru alte categorii profesionale.

Prin urmare, faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului şi reformarea sentinţei atacate, actul administrativ fiind emis cu respectarea cadrului legal.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 312 din 28 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.