Judicial review of historical monument classification order: expert independence and statutory protection of degraded structures

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 18.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii UAT Oraşul Buşteni, Primăria Oraşului Buşteni şi Consiliul Local al Oraşului Buşteni au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, Ministerul Culturii şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, anularea adresei răspuns sub nr. x/23.02.2021 emisă de Ministerul Culturii şi a Hotărârii Comisiei Naţionale a Monumentelor istorice din data de 27.01.2021, necomunicată, despre care se face menţiune în răspunsul primit la contestaţia/plângerea prealabilă formulată, anularea Ordinului nr. 3477/15.12.2020 al Ministrului Culturii privind clasarea imobilului situat în Buşteni, Judeţul Prahova, în lista monumentelor istorice, cu denumire A. - Corp C1, în categoria II - arhitectură, m - monument, grupa B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-II-m- B-21182, anularea comunicării de clasare emisă de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova sub nr. x/23.12.2020, înregistrată la reclamanţi sub nr. x/28.12.2020, precum şi a tuturor actelor subsecvente celor anterior menţionate, ca nelegale, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 8 martie 2022 s-a respins excepţia nulităţii raportului de expertiză întocmit de un expert neavizat de Ministerul Culturii şi s-a dispus efectuarea unei noi expertize în specialitatea construcţii civile arhitectură.

Prin încheierea de şedinţă din data de 6 februarie 2024 s-a respins cererea de amânare formulată de reclamanta UAT Buşteni, pentru lipsa de apărare.

Prin sentinţa nr. 80 din 20 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii UAT Oraşul Buşteni, Primăria Oraşului Buşteni şi Consiliul Local al Oraşului Buşteni, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, Ministerul Culturii şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi, pe cale de consecinţă, în principal, să se constate nulitatea hotărârilor recurate faţă de lipsa motivării, respectiv a nepronunţării şi a neanalizării tuturor susţinerilor şi motivelor invocate de reclamanţi, faţă de încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a accesului liber la justiţie, cu consecinţa trimiterii cauzei în rejudecare şi a administrării probei cu expertiză în specialitatea arhitectură de către un expert aflat pe listele Ministerului de Justiţie, iar în subsidiar, casarea hotărârilor recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată.

S-a susţinut, cu referire la încheierea din 08.03.2022, că instanţa a încuviinţat nelegal proba cu expertiză tehnică efectuată de un expert atestat de Ministerul Culturii, deşi ministerul este parte în cauză, încălcându-se exigenţele de independenţă şi imparţialitate ale expertului şi dreptul la un proces echitabil.

S-a invocat art. 6 din C.E.D.O. şi cauza C.E.D.O. Prepeliţa c. Moldova, arătându-se că, dacă statul este parte, expertizele nu pot fi efectuate de instituţii ori persoane aflate în raport de subordonare cu acesta, ci de experţi independenţi.

S-a arătat că dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, invocate de instanţa de fond, privesc exclusiv intervenţiile asupra monumentelor (Cap. III - "Intervenţii asupra monumentelor istorice") şi nu reglementează expertizele tehnice judiciare, care sunt guvernate de O.G. nr. 2/2000 (art. 13) şi de listele de experţi tehnici judiciari gestionate sub autoritatea Ministerului Justiţiei.

S-a susţinut că, şi în ipoteza lipsei specialităţii exacte, pot fi desemnaţi specialişti testaţi şi înscrişi în evidenţele Biroului central pentru expertize tehnice judiciare, nu experţi atestaţi de partea adversă.

S-a arătat, cu referire la încheierea din 06.02.2024, că respingerea cererii de amânare a încălcat dreptul la apărare şi principiile oralităţii şi contradictorialităţii, întrucât reclamanţii nu mai formulaseră anterior cereri de amânare pentru lipsă de apărare, iar încetarea contractului de asistenţă juridică şi vacantarea temporară a funcţiei de consilier juridic justificau, potrivit art. 222 C. proc. civ., acordarea unui termen.

În acest sens, s-a invocat nerespectarea art. 6 C.E.D.O. şi a art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul activ al instanţei, care trebuia să pună în discuţie aspectele neclare şi să asigure efectivitatea dreptului la apărare înainte de a lăsa cauza în pronunţare.

S-a susţinut că, prin menţinerea expertizei contestate şi refuzul amânării, s-a adus atingere accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O., întrucât părţilor le-a fost limitată real posibilitatea de a susţine cauza şi de a contrazice probatoriul aflat în vădită legătură de subordonare cu una dintre părţi.

S-a invocat, ca motiv distinct de casare, nemotivarea hotărârii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate, iar raţionamentul logico-juridic nu se deduce din considerente, ceea ce echivalează cu o nesoluţionare în fond şi încalcă standardele art. 6 C.E.D.O. privind obligaţia instanţelor de a motiva hotărârile. S-a arătat, totodată, că prin validarea expertizei realizate de un expert atestat de partea adversă şi refuzul acordării unui termen pentru asigurarea apărării, instanţa a încălcat accesul efectiv la justiţie şi a golit de conţinut garanţiile procesului echitabil.

În acest sens, s-a arătat că instanţa de judecata nu a răspuns argumentelor formulate, respectiv nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate în ceea ce priveşte viciile în procedura de clasare invocate de reclamanţi. Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au invocat împrejurarea potrivit căreia în anul 2018 li s-a adus la cunoştinţă faptul că imobilul în cauză nu se mai află în procedură de clasare, iar din 2018 până în prezent nu ni s-a mai adus la cunoştinţă faptul că în ceea ce priveşte acest imobil s-ar fi declanşat procedura de clasare, împrejurare faţă de care reclamanţii au susţinut un viciu grav în procedura de clasare, cu consecinţa anulării procedurii, în condiţiile în care, potrivit art. 14 din Legea nr. 422/2001, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii având obligaţia de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil, declanşarea procedurii de clasare sau de declasare, ceea ce în cauză nu s-a realizat, reclamanţii fiind induşi în eroare cu privire la situaţia imobilului.

Totodată, instanţa de fond nu face vorbire nici despre cele două H.C.L. invocate de reclamanţi, aceştia arătând faptul că prin HCL Buşteni nr. 26/28.02.2019, modificată prin HCL nr. 66/24.05.2019 - acte în vigoare şi necontestate, s-a aprobat desfiinţarea clădirii dezafectate, la adoptarea hotărârii avându-se în vedere inclusiv expertiza tehnică efectuată de către reclamanţi care a constatat că, în cauză, construcţia prezintă o stare avansată de degradare, astfel încât s-a propus desfiinţarea ei de către beneficiar, obţinându-se inclusiv Acordul Consiliului de Administraţie al Colegiului "B." nr. 459/27.02.2019 privind demolarea clădirii.

Pe fondul cererii de verificare a legalităţii actelor administrative, s-a invocat încălcarea art. 13 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 şi a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul M. C. civ. nr. 2260/18.04.2008, arătându-se că actele contestate sunt nemotivate în fapt şi în drept. Acestea conţin trimiteri generale, fără individualizarea criteriilor de clasare şi fără corelare cu situaţia concretă a imobilului, neindicându-se textele exacte din art. 8-11 ale Normelor care ar susţine calificativele referitoare la valoarea arhitecturală/urbanistică, raritate/unicitate şi valoare memorial-simbolică. S-a susţinut că instanţa de fond a substituit nelegal motivarea actelor prin înscrisuri depuse ulterior (întâmpinare, "Studiu istorico-cultural"), care nu au fost comunicate reclamanţilor şi nu au fost întocmite în contradictoriu cu aceştia.

Totodată, s-a invocat existenţa unor contradicţii între acest studiu, fişa analitică de inventariere şi expertizele administrate (inclusiv asupra perioadei edificării şi tipologiei clădirii), precum şi faptul că starea tehnică avansată de degradare şi riscurile structurale reţinute au fost ignorate, deşi reclamantul obţinuse anterior H.C.L. Buşteni nr. 26/28.02.2019, modificată prin H.C.L. nr. 66/24.05.2019, privind desfiinţarea clădirii - acte în vigoare şi necontestate.

În plus, s-a arătat că expertiza întocmită de expertul C. nu poate fi considerată ca fiind obiectivă, în condiţiile în care expertul este atestat de Ministerul Culturii. Ori, un expert atestat de Ministerul Culturii este incompatibil a efectua un raport de expertiză judiciară în cauza dedusă judecăţii, în condiţiile în care parte în dosar este şi Ministerul Culturii în calitate de intimat, după cum s-a detaliat anterior pe larg prin motivele de recurs formulate împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a încuviinţat efectuarea acestei probe.

S-a invocat şi nerespectarea art. 14 din Legea nr. 422/2001 privind obligaţia de a comunica declanşarea procedurii de clasare. S-a susţinut că, după adresele D.J.C. Prahova din 2017 şi 2018 prin care s-a comunicat că imobilul nu mai este în procedură de clasare, o eventuală reluare a procedurii nu a fost adusă la cunoştinţa proprietarului, deşi era obligatorie. S-a arătat că autorităţile emitente nu îşi pot invoca propria culpă în derularea procedurilor, iar calificarea imobilului ca monument istoric, în aceste condiţii, nu rezultă din îndeplinirea cumulativă a criteriilor legale şi contravine interesului public local (siguranţă publică şi proiectele comunitare planificate).

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul - pârât Ministerul Culturii a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a solicitat respingerea susţinerilor recurenţilor referitoare la presupusa incompatibilitate a expertului desemnat în prezenta cauză, Ministerul Culturii fiind singura instituţie abilitată care emite atestate în domeniul protejării monumentelor istorice, invocarea incompatibilităţii expertului pentru acest motiv conducând la o eludarea a legii.

De asemenea, asupra motivului de nelegalitate al hotărârii raportat la nemotivarea acesteia, din analiza hotărârilor atacate, s-a arătat că sentinţa a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind indicate motivele pentru care au fost respinse susţinerile recurenţilor.

Asupra motivelor de nelegalitate invocate pe fondul cauzei, s-a arătat că din ordinul atacat rezultă că au fost analizate criteriile prevăzute de Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008, respectiv: a) criteriul vechimii; b) criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică; c) criteriul referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate); d) criteriul referitor la valoarea memorial-simbolistică, sens în care s-a apreciat că imobilul poate primiri calificativul "medie" pentru primele trei criterii şi calificativul "foarte mare" pentru ultimul criteriu.

Totodată, dosarul de clasare cuprinde şi expertiza tehnică efectuată la solicitarea reclamanţilor de expert ing. D., având drept obiectiv stabilirea nivelului de asigurare la acţiuni seismice şi a modului de realizare a lucrărilor de desfiinţare ale imobilului.

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi corespondenţa purtată între Institutul Naţional al Patrimoniului şi Primăria Buşteni în cursul anului 2018 cu privire la procedura de clasare asupra bunului imobil situat în str. x.

S-a arătat că vătămarea pricinuită reclamanţilor prin emiterea actelor contestate nu a fost corespunzător motivată, fiind acoperită prin depunerea la dosar a documentaţiei ce a stat la baza emiterii acestor acte din care rezultă motivele de fapt şi de drept ce au condus la clasarea imobilului, în contextul în care reclamanţii au avut acces la piesele din dosarul de clasare şi puteau cu minime diligente să cunoască raţionamentul ce a condus la emiterea ordinului dedus justiţiei.

4.2. Intimata - pârâtă Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că în mod corect instanţa de fond a încuviinţat si o expertiză în specialitatea arhitectură. Expertul numit de instanţa este expert judiciar aflat pe lista Ministerului Justiţiei, motivele invocate fiind nefondate.

Referitor la respingerea cererii de amânare, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut corect împrejurarea că cererea nu a fost temeinic motivată, reprezentând o încercare de tergiversare a cauzei

S-a mai solicitat să se constate faptul că, deşi recurenta invocă nulitatea hotărârii pentru nemotivare, nu a criticat efectiv aspectele asupra cărora instanţa nu s-ar fi pronunţat, ci doar invoca nemotivarea în mod generic, motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind nefondat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea Ordinului nr. 3477/15.12.2020 prin care a fost clasat imobilul în litigiu, s-a solicitat să se constate că acesta conţine motivarea în fapt si în drept, cu referire la documentaţia elaborată pentru analizarea îndeplinirii criteriilor de clasare.

S-a mai arătat că principalul motiv pentru care reclamanta solicită anularea ordinului de clasare îl reprezintă faptul că imobilul este în stare avansată de degradare, situaţie care nu se încadrează printre criteriile prevăzute de lege şi care ar putea permite Ministrului Culturii să respingă propunerea de clasare. Scopul legii nr. 422/2001 îl reprezintă tocmai protejarea monumentelor cu valoare istorică, arhitecturală sau arheologică, în majoritate degradate datorită trecerii timpului, motiv pentru care legea prevede şi obligaţii de protejare şi facilitaţi pentru reparaţii si întreţineri pentru proprietarii de monumente.

Instanţa nu poate anula un ordin de clasare pentru un monument dovedit cu valoare arhitecturală doar pentru că proprietarul l-a neglijat si l-a adus în stare de degradare.

5. Răspunsul la întâmpinare.

Recurenţii - reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul - pârât Ministerul Culturii.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinul nr. 3477/15.12.2020 emis de Ministerul Culturii s-a dispus clasarea ca monument istoric a A. - Corp C1, imobil situat la adresa poştală str. x 5, Buşteni, în categoria II-arhitectură, m-monument, grupa B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-II-m-B-21182.

Ordinul împreună cu adresa Ministerului Culturii-Direcţia Patrimoniu Cultural nr. 6513/16.12.2020 au fost comunicate reclamantei Primăria oraşului Buşteni prin adresa nr. x/23.12.2020, înregistrată în evidenţele Direcţiei Judeţene pentru cultură Prahova sub nr. x/23.12.2020.

Prin adresa nr. x/16.12.2020 Ministerul Culturii a comunicat Direcţiei Judeţene Pentru Cultură Prahova etapele administrative ce trebuie parcurse după emiterea ordinului de clasare a imobilului ca monument istoric.

Împotriva ordinului de clasare reclamanţii au formulat contestaţie potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (4)-(7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul MC nr. 2173/2013, soluţionată prin Procesul-verbal al Plenului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (şedinţa din 27-29.01.2021) ataşat la dosar împreună cu anexele, reprezentând fişele de vot din care rezultă că membrii comisiei au menţinut punctul de vedere exprimat anterior referitor la clasarea imobilului în litigiu.

Prin adresa nr. x/23.02.2021 Ministerul Culturii a comunicat Primăriei Buşteni soluţia de respingere a contestaţiei împotriva clasării ca monument istoric a imobilului A., str. x 5, oraş Buşteni, contestaţia fiind analizată în şedinţa plenului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din data de 27.01.2021.

6.2. Analizând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurenţii - reclamanţi, Înalta Curte reţine criticile ca fiind nefondate.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea mai reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind astfel respectate cerinţele unui proces echitabil.

Contrar susţinerilor recurentelor - reclamante, instanţa de fond a analizat atât critica formulată asupra vicierii procedurii de clasificare prin încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 422/2001, cât şi efectele pe care adoptarea celor două hotărâri de consiliu local le-ar fi avut asupra procedurii.

Nemotivarea, ca viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, nu poate rezulta din modalitatea în care instanţa a tratat argumentele invocate de parte, iar faptul că recurenţii - reclamanţi nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale s-a invocat în esenţă şi o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor analizate de instanţa de control judiciar în cadrul motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6.3. Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă".

Din această perspectivă recurenţii reclamanţi au invocat nulitatea celor două încheieri de şedinţă, respectiv cele din data de 8 martie 2022 şi din data de 6 februarie 2024.

6.3.1. S-a susţinut, cu referire la încheierea din 08.03.2022, că instanţa a încuviinţat nelegal proba cu expertiză tehnică efectuată de un expert atestat de Ministerul Culturii, în condiţiile în care acesta este parte în cauză, încălcându-se exigenţele de independenţă şi imparţialitate ale expertului şi dreptul la un proces echitabil.

Verificând susţinerile recurenţilor - reclamanţi, Înalta Curte constată că în cauză au fost efectuate constatări tehnice/expertize ale imobilului situat la adresa poştală str. x 5, Buşteni, Corp C1, respectiv: a) lucrări efectuate în etapa administrativă: expertiza tehnică pentru stabilirea nivelului de asigurare la acţiuni seismice şi a modului de realizare a lucrărilor de desfiinţare, întocmită de arhitect E.-F. S.R.L., ce a stat la baza emiterii HCL Buşteni nr. 26/2019; expertiză tehnică pentru stabilirea nivelului de asigurare la acţiuni seismice şi a modului de realizare a lucrărilor de desfiinţare ale imobilului de la adresa str. x, Buşteni, întocmită de exp. tehnic MLPAT D.-G. S.R.L., depusă de reclamanţi la dosarul de clasare; Studiu istorico-arhitectural al imobilului în scopul clasării ca monument istoric întocmi de specialist H.; b) lucrări efectuate în cursul judecăţii: expertiză tehnică în construcţii-exp. I. şi expertiză tehnică în specialitatea arhitectură- exp. C..

Cu privire la a doua expertiză dispusă de instanţa de fond, se reţine că la baza dispoziţiei a fost avută în vedere adresa comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile - Tribunalul Prahova cu nr. 1/B/2022 din data de 23.02.2022 din care a rezultat că domnul expert I. este atestat în evaluarea construcţiilor civile şi industriale, iar în ceea ce priveşte domeniul Monumente Istorice, rapoarte similare au fost întocmite de experţi arhitecţi, condiţii în care a fost dispusă, în temeiul art. 338 alin. (2) din C. proc. civ., o nouă expertiză întocmită de un expert în specialitatea arhitectură, ambele expertize fiind avute în vedere la dezlegarea cauzei.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă de imparţialitate, Înalta Curte reţine că nu există o astfel de subordonare cum este cea invocată de către recurenţii - reclamanţi, expertul fiind un expert independent, aflat pe lista Ministerului Justiţiei şi atestat şi de Ministerul Culturii în domeniul monumentelor istorice.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa C.E.D.O. invocată, Cauza Prepeliţă C. Moldovei (Cererea nr. 2914/02), Înalta Curte constată că nu prezintă relevanţă în cauză, în condiţiile în care acesta a vizat o procedură de evaluare efectuată de către Guvern în vederea acordării de despăgubiri, iar nu o expertiză dispusă într-o procedură judiciară.

În plus, expertiza judiciară, ca orice altă probă, nu are o valoare absolută, ci este supusă cenzurii instanţei de judecată, care, în speţă, a analizat comparat concluziile celor două expertize administrate, raportat la întregul material probator.

6.3.2. Au mai arătat recurenţii - reclamanţi, cu referire la încheierea din 06.02.2024, că respingerea cererii de amânare a încălcat dreptul la apărare şi principiile oralităţii şi contradictorialităţii, întrucât reclamanţii nu mai formulaseră anterior cereri de amânare pentru lipsă de apărare, iar încetarea contractului de asistenţă juridică şi vacantarea temporară a funcţiei de consilier juridic justificau, potrivit art. 222 C. proc. civ., acordarea unui termen.

Potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ. "amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei."

Se reţine astfel că amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare nu este obligatorie, instanţa având posibilitatea de a amâna pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise, de care a şi uzat în cauză, acest motiv de nelegalitate fiind neîntemeiat.

Motivele invocate, respectiv modificarea raportului de serviciu a persoanei care îndeplineşte funcţia de consilier juridic în cadrul UAT Buşteni, precum şi respingerea în şedinţa Consiliului Local a propunerii de achiziţionare a unor servicii juridice, pe lângă faptul că pot fi imputate reclamanţilor, nu au nici un caracter excepţional, dispoziţia Primarului de numire a consilierului juridic în funcţia de secretar general fiind emisă la data de 8 ianuarie 2024, iar termenul la care instanţa a rămas în pronunţare a fost la data de 6 februarie 2024.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată că nu se pot reţine motive de nulitate a celor două încheieri de şedinţă recurate, în sensul atingerii accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din C.E.D.O.

6.4. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că s-a invocat nemotivarea actelor administrative atacate (obligaţie prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 şi Normele metodologice aprobate prin Ordinul M. C. civ. nr. 2260/18.04.2008), vicierea procedurii de clasificare faţă de nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 422/2001, adoptarea HCL Buşteni nr. 26/28.02.2019, modificată prin HCL nr. 66/24.05.2019 - acte în vigoare şi necontestate, prin care s-a aprobat desfiinţarea clădirii dezafectate şi fundamentarea concluziilor instanţei pe o expertiză întocmită de un expert incompatibil.

Critica privind nemotivarea Ordinului nr. 3477/15.12.2020 al Ministrului Culturii privind clasarea imobilului situat în Buşteni, Judeţul Prahova, în lista monumentelor istorice, cu denumire A. - Corp C1, în categoria II - arhitectură, m - monument, grupa B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-II-m- B-21182 şi a adresei nr. x/23.02.2021 de răspuns la contestaţia formulată, este nefondată.

Faţă de presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, în forma în vigoare la data emiterii ordinului, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale nu presupuneau redarea în cuprinsul actului a unui răspuns motivat, câtă vreme acesta se fundamenta pe înscrisurile elaborate în condiţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol, respectiv, pe baza dosarului de clasare întocmit de serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, prin experţi autorizaţi sau specialişti atestaţi înscrişi în registrele Ministerului Culturii şi Cultelor.

Dosarul astfel întocmit este analizat de compartimentul de specialitate din Ministerul Culturii şi Cultelor şi prezentat Comisiei Naţionale de Arheologie şi/sau Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice spre analiză şi propuneri, care elaborează elaborează proiectul de ordin de clasare sau de declasare, ulterior fiind înaintat ministrului culturii şi cultelor spre aprobare.

Înalta Curte, raportat la conţinutul concret al ordinului, constată că acesta cuprinde atât temeiurile de drept cât şi trimiterea la referatul de aprobare a proiectului de ordin cu nr. 8089/10.12.2020 în care se făcea referire la parcurgerea întregii proceduri prevăzute de lege, la studiul istorico-arhitectural, fişele analitice de inventariere, componente ale dosarului de clasare, întocmite de către arh. H., analiza efectuată în şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 8 din data de 09.09.2020 în Şedinţa Secţiunii de Evidenţă a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din data de 28-29.09.2020 şi în şedinţa Plenului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din data de 4.11.2020.

Corect a reţinut instanţa de fond că prin adresa nr. x/10.09.2020 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, a fost comunicat Primăriei Oraşului Buşteni avizul nr. x/10.09.2020 privind propunerea de clasare în Lista Monumentelor Istorice a imobilului "A." (corp C1) situat în Buşteni, str. x, în cuprinsul acesteia fiind indicată documentaţia înregistrată la DJC Prahova cu cererea nr. x/21.09.2017 cuprinzând: piese scrise (fişă analitică de inventariere, studiu istorico-arhitectural, expertiză tehnică, acte cadastrale, extras MO-act de proprietate); piese desenate (planuri de situaţie şi de încadrare în zonă, relevee imobil, documentar optografic); alte documente (corespondenţă INP-MC-DJC PH-Primăria Buşteni, solicitare MCIN privind începerea procedurii de clasare).

În studiul istorico-arhitectural al imobilului au fost analizate criteriile prevăzute de Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008, respectiv vechimea, valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică, frecvenţă (raritate şi unicitate), valoarea memorial-simbolică, fiind notat cu calificativul "mediu", dosarul de clasare cuprinzând şi expertiza tehnică efectuată de expert ing. D., la solicitarea reclamanţilor, având drept obiectiv stabilirea nivelului de asigurare la acţiuni seismice şi a modului de realizare a lucrărilor de desfiinţare ale imobilului de la adresa str. x. Buşteni.

Actul administrativ trebuie motivat pentru a da posibilitatea cunoaşterii motivelor pentru care a fost emis, a elementelor de fapt şi de drept care au determinat adoptarea acestuia, persoanei interesate să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia şi instanţei de judecată învestite de persoana care se pretinde vătămată să efectueze controlul jurisdicţional.

Deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura şi obiectul actului administrativ. În speţă, ordinul de clasificare reprezintă actul final (adoptat prin ordin de ministru publicat în Mon. Oficial) al unei proceduri reglementate prin lege, în care sunt implicate autorităţi, organe colegiale, cu atribuţii determinate, recurenţii - reclamanţi neinvocând în concret nicio critică de nelegalitate care să vizeze respectivele proceduri.

Or, în raport de aceste documente pe care s-a fundamentat actul administrativ (nu înscrisuri ulterioare cum susţin recurenţii), la care reclamanţii puteau avea acces printr-o simplă solicitare, nu se reţine nicio vătămare rezultată din forma în care a fost adoptat ordinul, criticile recurenţilor sub acest aspect fiind pur formale.

Totodată la dosar s-a depus şi rezultatul votului din cadrul şedinţei în care a fost analizată contestaţia administrativă formulată, fiecare fişă de vot conţinând precizări asupra corectitudinii procedurii de clasificare, precum şi considerente referitoare la criteriile de evaluare a imobilului.

Nefondat este şi motivul privind încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 potrivit cărora: (1)Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor au obligaţia de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil declanşarea procedurii de clasare sau de declasare.

Subsumat acestei critici, s-a arătat că în anul 2018 recurentelor li s-a comunicat prin adresa nr. x/22.11.2018 de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova faptul că imobilul în cauză nu se mai află în procedură de clasare, ceea ce denotă un viciu grav în procedura de clasare, implicând anularea procedurii.

În realitate dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 prevăd un termen maxim de 12 luni de la comunicare, în care imobilul analizat se bucură de regimul juridic al monumentelor istorice, însă dispoziţiile legale nu prevăd sancţiunea anulării procedurii în condiţiile prelungirii acestui termen, ci doar că după expirarea termenului, imobilul nu se mai bucură de protecţia oferită cu titlu tranzitoriu.

În plus, prin adresa nr. x/22.11.2018 s-a comunicat faptul că dosarul de clasare nu era complet, motiv pentru care nu a putut fi înaintat Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, în vederea adoptării hotărârii de clasare sau de neclasare, nefiind vorba despre o demararea unei noi proceduri de clasare, astfel că nu se poate invoca vreo vătămare care să conducă la anularea procedurii.

Emiterea H.C.L. Buşteni nr. 26/28.02.2019 şi H.C.L. nr. 66/24.05.2019, având ca premisă răspunsurile D.J.C. Prahova referitoare la desfiinţarea clădirii dezafectate, nu poate fi reţinută ca temei al unei pretinse nelegalităţi a procedurii de clasare, prin hotărâre de consiliul local neputându-se dispune demolarea unui imobil clasificat.

Referitor la motivele reţinute de curtea de apel asupra fondului, faţă de presupusele contradicţii între studiu, fişa analitică de inventariere şi expertizele administrate, prima instanţă a arătat considerentele pentru care a validat concluziile studiului istorico-arhitectural al imobilului întocmit de arh. H. şi expertiza întocmită de expertul C. şi a înlăturat, ca neargumentate, susţinerile expertului I..

A constatat instanţa de fond că nu se poate reţine nicio confuzie cu alte imobile ce au aparţinut lui A., în ceea ce priveşte criteriul vechimii (calificativ "mediu" cf. art. 8 alin. (1) lit. d) din Normele aprobate prin OMC nr. 2260/2008) concluzionându-se că imobilul a fost construit anterior înregistrării în evidenţele Primăriei Buşteni în anul 1930.

Referitor la criteriile prevăzute la art. 9 alin. (3) din Normele aprobate prin ordinul nr. 2260/2008, la acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică, instanţa de fond a reţinut că expertul C. a indicat îndeplinirea criteriilor prev. la art. 9 alin. (3) lit. a), c), d), e), f) şi h). motivate şi exemplificate cu imagini foto, faţă de volumetria impresionantă, distribuţia funcţiunilor pe niveluri şi plan, precum şi distribuţia echilibrată a elementelor structurale, încadrarea construcţiei în stilul clădirilor de influenţă germană cu elemente de structură de tip J., prezenţa a două bovind-ouri, în timp ce expertul I. nu a motivat afirmaţia potrivit căreia imobilul nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prev. la art. 9 alin. (3) lit. a)-h).

În ceea ce priveşte aplicarea criteriului referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate), expertul C. a arătat motivat îndeplinirea peste medie a cerinţelor de la art. 10 alin. (2) lit. a), c) şi d), în timp ce expertul I. a considerat că imobilul nu se încadrează în niciunul dintre aceste criterii, fără însă să argumenteze.

Referitor la criteriului valorii memorial-simbolice, potrivit art. 11 alin. (2) din Normele aprobate prin OMC nr. 2260/2008, s-au reţinut, de asemenea, concluziile experţilor referitoare la istoria familiei A. şi la contribuţia acesteia la dezvoltarea localităţii Buşteni.

Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica privind lipsa de obiectivitate a expertului C., pentru motivele arătate în cadrul analizei cererii de constatare a nulităţii încheierii de şedinţă din data de din data de 8 martie 2022, certificarea expertului de către Ministerul Culturii nereprezentând o relaţie de subordonare acestei instituţii.

Toate aceste elemente, analizate şi de instanţa de fond, fac dovada că dreptul de apreciere a autorităţii publice a fost corect exercitat.

În situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Argumentele invocate de reclamanţi, care ţin de la starea avansată de degradare a imobilului, nu pot conduce la anularea actului administrativ, întrucât monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare, aşa cum prevede expres art. 10 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, scopul legii fiind tocmai acela de protecţie a patrimoniului cultural naţional

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că actele emise în derularea procedurii clasificare respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost emise, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Primăria Oraşului Buşteni, UAT Oraşul Buşteni prin primar şi Consiliul Local al Oraşului Buşteni împotriva încheierilor de şedinţă din data de 8 martie 2022 şi 6 februarie 2024 şi împotriva sentinţei nr. 80 din 20 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.