Inadmissibility of recourse against final appellate decision in immigration return proceedings under special derogatory appeal rules

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2024 la data de 03.06.2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Serviciul Pentru Imigrări al Judeţului Cluj, anularea deciziei nr. x/23.05.2024 privind neacordarea dreptului de şedere în baza prelungirii contractului de studii şi obligarea pârâtului să emită o nouă deciziei de şedere în baza prelungirii contractului de studii, tragerea la răspundere a pârâtului pentru nesoluţionarea cererii în termenul prevăzut de lege, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 288 din 18 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. împotriva deciziei 5525693 din 23.05.2024 emisă de Serviciul pentru Imigrări Cluj.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta.

Recursul nu a fost motivat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Serviciul pentru Imigrări Cluj a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acţiunii formulate de recurenta - reclamantă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimat, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru motivele în continuare expuse.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Totodată, art. 483 din acelaşi Cod prevede că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(...)", prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. statuând că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Cluj a respins cererea formulată de reclamanta A. de anulare a deciziei nr. x/23.05.2024 privind neacordarea dreptului de şedere în baza prelungirii contractului de studii şi cererea de obligare a pârâtului la emiterea unei noi decizii de şedere în baza prelungirii contractului de studii.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 "Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată şederea ilegală pe teritoriul României a străinului şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară."

Raportat la prevederile legale antereferite, Înalta Curte apreciază că decizia de returnare poate fi contestată numai în condiţiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, existând aşadar o singură cale de atac împotriva deciziei de returnare, şi o singură competenţă de soluţionare, astfel cum este prevăzută de lege.

În conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă."

Aşadar, prin dispoziţiile art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată şi completată se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială.

Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunţată de curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabileşte o competenţă specifică şi căi de atac derogatorii de la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei sentinţe care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condiţiile legale antereferite.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Sesizată cu verificarea constituţionalităţii normei incidente, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 611/2016, a respins excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, reţinând că soluţia legislativă criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea accesului liber la justiţie, întrucât textele de lege criticate oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justiţie legalitatea şi temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instanţă judecătorească independentă şi imparţială. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că nu se poate susţine nici faptul că sunt nesocotite prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un recurs efectiv, autorii excepţiei beneficiind de posibilitatea, valorificată de altfel în mod concret, de a se adresa unei instanţe naţionale, în speţă curtea de apel.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 457 din C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 288 din 18 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.