Securitate worker status under O.U.G. No. 24/2008: scope of "restriction of fundamental rights" via political surveillance and informational notes

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 07.04.2023 reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 427 din 15 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii, invocată de pârât.

S-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (O.U.G. nr. 24/2008).

S-a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securităţii, conform art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând sa se constate nelegalitatea si netemeinicia hotărârii, casarea acesteia, şi în rejudecarea fondului să se constate că paratul recurent A. nu a fost lucrător al Securităţii conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, urmând a fi respinsă cererea de chemare în judecată.

S-a arătat în susţinerea motivelor că recursul vizează sentinţa primei instanţe prin care s-a reţinut calitatea pârâtului-recurent A. de "lucrător al Securităţii".

S-a invocat greşita aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, susţinându-se că această calitate presupune existenţa unor măsuri concrete de suprimare ori îngrădire a drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

S-a susţinut că, potrivit chiar considerentelor instanţei de fond, activitatea pârâtului s-a rezumat la preluarea a trei note informative într-o perioadă de cinci ani, instanţa menţionând generic "măsuri operative" fără individualizarea vreunei măsuri întreprinse împotriva preotului B..

S-a arătat că din niciun înscris şi din nicio probă administrată la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi dispus vreo măsură împotriva persoanei vizate şi nici că, prin simpla preluare a celor trei note i s-ar fi suprimat ori îngrădit vreun drept sau vreo libertate fundamentală.

Pentru aceste motive, s-a solicitat constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii atacate, admiterea recursului, casarea sentinţei, iar rejudecând fondul, constatarea că pârâtul-recurent A. nu a fost lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că cererea nu este grefată pe niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, din materialul probator administrat în cauză rezultând că activitatea desfăşurată de recurentul - pârât în dosarul nr. x/2917 a constat în dirijarea şi instruirea reţelei informative din legătura personală în vederea stabilirii relaţiilor, preocupărilor şi atitudinilor titularului dosarului, precum şi în gestionarea informaţiilor obţinute prin investigaţiile desfăşurate.

Reiterând cele arătate în primă instanţă, s-a arătat că urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanei vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, şi nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituţiei României din 1965, sau a regulamentelor militare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Nota de constatare nr. x/14.12.2022 emisă de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii s-a reţinut că pârâtul A., în calitate de angajat al fostului Minister de Interne, având gradul de sergent major în cadrul Direcţiei Regionale Ploieşti, Postul de Miliţie Pietrari în anii 1967, 1968, respectiv de plutonier în cadrul Inspectoratului Judeţean Dâmboviţa Postul de Miliţie Bărbuleţu în anii 1971, 1972, a întocmit documente şi a participat activ la urmărirea informativă împotriva titularului dosarului nr. x, numitul B..

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, noţiunea de lucrător al Securităţii este definită ca reprezentând:

"orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prin sentinţa atacată instanţa de fond a constatat că pârâtul A. a fost sergent major în cadrul Direcţiei Regionale Ploieşti Postul de Miliţie Pietrari în anii 1967 şi 1968, respectiv plutonier în cadrul Inspectoratului Judeţean Dâmboviţa, Postul de Miliţie Bărbuleţu, în anii 1971 şi 1972, astfel cum rezultă din menţiunile făcute pe Notele informative din 12 iunie 1967, 4 martie, 17 martie şi 3 aprilie 1968, 8 aprilie 1971 şi 17 octombrie 1972, iar potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 21/1969 a miliţiei, act normativ în vigoare în anii 1969- 1990, miliţia îndeplinea, în mediul rural, sarcini privind securitatea statului.

Totodată, s-a reţinut că activităţile desfăşurate de pârât, în cadrul dosarului informativ nr. x (cotă C.N.S.A.S.), au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute titularului acestui dosar, respectiv dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Referitor la excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că, deşi recursul nu a fost încadrat în vreun caz de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate raportat la normele de drept material incidente în soluţionarea litigiului, se observă că recurentul - pârât a formulat critici asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă din perspectiva greşitei aplicări de către aceasta a dispoziţiilor de drept material prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ce pot fi încadrate cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa va respinge excepţia nulităţii şi va proceda la o analiză a recursului în raport de criticile ce vizează încălcarea normelor de drept material prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Potrivit motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

A susţinut astfel recurentul - reclamant că activitatea sa s-a rezumat la preluarea a trei note informative într-o perioadă de cinci ani, iar din simpla preluare a celor trei note nu rezultă că persoanei urmărite i s-ar fi suprimat ori îngrădit vreun drept sau vreo libertate fundamentală.

Înalta Curte reţine lipsite de relevanţă alegaţiile părţii recurente-pârâte privind îndeplinirea sarcinilor profesionale prin prisma activităţilor desfăşurate, căci dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud de sub incidenţa sa situaţiile în care lucrătorul Securităţii acţiona în limitele atribuţiilor. Altfel spus, voinţa legiuitorului este de a se constata că este lucrător al Securităţii nu doar acel ofiţer/subofiţer care a acţionat cu nerespectarea drepturilor conferite cetăţenilor de normele legale recunoscute de statul comunist, ci şi acela care, acţionând în limitele şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. În plus, faţă de formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, era suficient ca prin respectivele activităţi să se producă doar o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte aminteşte că pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, nu este necesar ca pârâtul să fi desfăşurat toate acţiunile posibile de imixtiune în viaţa privată a persoanei urmărite, fiind suficient ca activităţile desfăşurate, prin specificul şi consecinţele produse sau potenţiale, să se încadreze în activităţile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Or, activităţile de supraveghere informativă desfăşurate de recurentul-pârât, prin natura lor, au încălcat dreptul la viaţă privată a persoanei urmărite, câtă vreme, fără o justificare legală rezonabilă, recurentul a urmărit aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanei vizate, comportamentul şi opiniile politice ale acestuia, scopul real al urmăririi fiind acela de a identifica şi persecuta opozanţii regimului politic comunist.

Din cuprinsul notei informative din 12.06.1967, preluată de pârâtul A., a rezultat că sursa a relatat că "a purtat discuţii cu preotul B. din comuna Voineşti sat Gemenea care a spus că a fost arestat politic, pe nedrept şi că încerca să-şi recâştige averea confiscată, rămasă de pe urma soţiei. Acesta a adăugat că nu se putea discuta nimic, deoarece pe fiecare uliţă exista câte un agent care scria sau spunea tot ce se discuta. Acesta şi-a manifestat nemulţumirea în ceea ce priveşte aprovizionarea comunelor, afirmând că era mai bine înainte."

Totodată, din conţinutul Notei informative întocmită la 5 martie 1968 pârâtului i s-a comunicat că preotul B. a afirmat la 3 martie 1968, faptul că "era nemulţumit deoarece a fost arestat pe nedrept, a suferit mult în închisoare, Cu ocazia slujbelor ţinute la biserica din comuna Pietrari, preotul le spunea credincioşilor să aducă pe copii la biserică pentru a nu uita cei şapte ani de acasă, ca să fie supuşi credinţei."

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurentul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurentul-pârât, în viaţa privată a persoanei urmărite.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Prin urmare, toate activităţile întreprinse care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Or, dirijarea de surse şi obţinerea de informaţii despre opiniile politice, religioase, despre condiţiile de viaţă, opinii care erau contrare regimului totalitar comunist, nu au avut ca obiectiv asigurarea ordinii publice, ci au vizat aspecte din viaţa privată a persoanei urmărite, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 427 din 15 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.